Predică la pomenirea Sfintei, Maicii noaste, Parascheva 14 octombrie 2012

Iubiți frați și surori întru Domnul, anul acesta sărbătoarea căzând vineri, cade tocmai în ziua de la care i s-a derivat numele. Sfânta Vineri, cum e cunoscută în popor, e Sfânta Parascheva, numele său, nume grecesc, însemnând vineri.

Dar vinerea, după cum știm cu toții, e ziua Răstignirii Domnului, a Sfintelor Sale Patimi. Și Parascheva e cea care, în totă viața ei, a urmat Celui răstignit pentru noi, pentru că s-a nevoit pentru sfințenie.

Cei în vârstă, adesea, au tendința de a se uita de sus/ de a minimaliza potențele și eforturile tinerilor. De aceea îi auzi că spun:…„să mai aștepte”…„ce știu ei”…„ei nu au experiență”…

Însă Sfintei Parascheva i-au trebuit doar 27 de ani…pentru ca milioane de oameni să îi sărute Sfintele Moaște. Doar 27 de ani…adică, după regula mioapă a vârstei, fiind „o tânără neimportantă”.

Numai că tânăra asta „neimportantă”, pe care mai nimeni nu a băgat-o în seamă la modul serios…pe care mai toți au minimalizat-o (fapt pentru care avem doar câteva date despre viața ei)…și care nu a avut parte de o îngropare „ca lumea”…a ieșit din mormânt prin Sfintele sale Moaște și ne împodobește viețile cu bună evlavie.

Și ea nu este singura tânără sau copilă a Bisericii, din calendarul Bisericii, care uimește o întreaga posteritate! Pentru că sfințenia nu ține de vârstă ci de sinceritatea credinței și a evlaviei…și sfințenia nu e doar pentru trecut…ci e și pentru prezent și viitor…pentru o întreagă veșnicie.

Cine e Sfânta Parascheva de la Iași…născută în Turcia de azi, în secolul al 11-lea? O străină. O străină despre care nu știm mare lucru despre cum a trăit…ci mai multe știm despre posteritatea ei, adică despre minunile ei în viața Bisericii.

Însă posteritatea ei explică și certifică existența sa atât de incandescentă. Dacă acum e atât de prezentă și de grijulie cu cei care îi cer ajutorul e pentru că această grijă față de alții a început atunci când a început să își împartă toate ale ei săracilor.

Personal nu m-am închinat niciodată Sfintelor ei Moaște…Însă citind viața ei, rugându-mă ei, împrietenindu-mă cu ea, cu această Maică preafrumoasă, am simțit-o și o simt prezentă în viața mea…în inima mea, lângă mine, pe ea și alți mulți Sfinți.

O prezență duhovnicească care îmi face un nespus bine.

Și această prezență a ei, cotidiană, alungă din mine tristețea de a nu se fi consemnat, cu lux de amănunte, viața ei. O alungă…dar nu o elimină…

Însă cine să o bage în seamă? Cine să o vadă? Unde erau ochii altora, ochii duhovnicești ai altora, ca să îi vadă pe Sfinți?

Pentru că atunci când punem problema vieților Sfinților, punem, de fapt, problema celor care le-au sesizat sfințenia și au scris despre ea.

Însă cum îi putem cataloga pe contemporanii aceia, care nu au sesizat nimic și dacă au sesizat au preferat mai mult să fie indiferenți, și nu au scris nimic despre Sfinți?

Pentru că lipsa unor vieți bogate ale Sfinților vorbește despre carența de evlavie a creștinilor din vremea lor. Dacă nu s-a găsit nimeni să scrie despre un Sfânt înseamnă că orbirea și răutatea erau enorme în jurul lui.

Astfel, prezența ei lângă noi e și o mustrare pentru trecut și prezent. Nici minunile ei nu au fost consemnate cu atenție…și știm, iarăși, doar câteva.

Câteva binefaceri consemnate…în comparație cu izvorul de binefaceri datorat prezenței ei.

Însă Sfânta Parascheva e și o lecție de bucurie, de îndrăzneală bună, tinerească. Când și-a dat seama că trebuie să facă milostenie a făcut milostenie. Când s-a simțit chemată spre monahism…a devenit monahie. Când a fost luminată să meargă în pelerinaj a mers…și când Îngerul Domnului a trimis-o în Epivata (aproape de Istanbulul de azi, fostul Constantinopol), acasă la ea…a mers și a adormit ca o străină.

O străină însă care nu e indiferentă față de noi.

O tânără care nu ne învață să ne prostituăm ci să ne îmbrăcăm evlavios și să ne trăim viața în evlavie, în sinceritate, în frumusețe duhovnicească.

Și ne putem, oare, da seama ce curăție a avut și are Sfânta Parascheva, de nu a putut să îl suporte lângă ea, în mormânt, pe bărbatul păcătos mort în mare? Și astfel am descoperit-o în pământ: pentru că nu a suportat păcatele mortului îngropat lângă ea!

Teologi și nevoitori români au scris despre viața și minunile ei. Însă minunile ei sunt mai multe…decât cele consemnate. Din cele consemnate însă aflăm că focul s-a oprit și nu i-a ars Sfintele Moaște. Și-a ridicat capul și a primit perna dată în dar. A vindecat, a alinat, a întărit, a scos din neliniște și necredință oameni.

Și nu e uimitor cât de eficientă e credința ortodoxă? Pentru că acum ni se cere eficiență și lucrare socială, muncă de întrajutorare. Și Sfânta Parascheva, numai ea, face atâta muncă de întrajutorare, atât de eficientă, încât nimeni nu ar mai trebui să întrebe, în mod prostește, ce îți aduc credința și nevoința și cunoașterea teologică în viața ta?

Asta aduc: sfințenie. Și dacă te umpli de slava lui Dumnezeu, ajuți și acum și după moartea ta milioane de oameni să vadă sensul bun al vieții, singurul: îndumnezeirea omului.

Pentru că viața noastră, care e darul lui Dumnezeu, nu am primit-o pentru confort exagerat, pentru plăceri amețitoare, pentru arderea gazului de pomană…ci pentru ca să facem din noi o minune, o minune vie pentru toate secolele dar, mai ales, pentru toată veșnicia.

Nu e profitabilă Ortodoxia pentru contemporaneitate? Nu te ajută? Nu te scapă din disperare și non-sens, dacă îți dă posibilitatea să devii Sfânt?

Păi cine îți oferă mai mult decât atât? Cine îți garantează nemurirea în afară de Biserică? Cine îți dă exemple de nemurire decât Biserica?

Iar Sfânta Parascheva, pentru toți cei care acum stau la rând ca să i se închine…și pentru toți, din toată lumea, e un exemplu viu de veșnicie care nu se demodează.

Pentru că Sfintele sale Moaște nu sunt un trup mumificat în mod natural și nicio escrocherie de ultimă oră, prin care, o masă de „nătângi” cred în ceva care nu există.

Nu, ele sunt trupul unei tinere ortodoxe, de 27 de ani, care de vreo 10 secole (peste 350 de ani numai la Iași) stă în ochii oamenilor…și îi ajută.

Ele, Sfintele ei Moaște, sunt cele care fac misiune ortodoxă serioasă, autentică, dacă noi mai avem și alte treburi de făcut…în afară de mântuire.

Ele sunt aici, cu noi, pentru că și sufletul ei e continuu rugător pentru noi.

Însă trupul său îndumnezeit, pe care îl avem în raclă…și al cărei veșmânt e schimbat adesea și coboară mult har acolo unde e dăruit, e materie înduhovnicită parțial.

Nu deplin…așa cum va fi la învierea de obște/ universală!

Acum, în Sfintele ei Moaște, ca în toate rămășițele pământești transfigurate ale Sfinților lui Dumnezeu, se vede și umilința și măreția omului. E trupul unui mort dar al unui mort plin de har.

Ele, Sfintele Moaște, sunt capodoperele lui Dumnezeu pe care Biserica le cinstește și le păstrează cu grijă. Soarele e o capodoperă divină universal recunoscută…Dar când Domnul va veni plin de slava Sa, El, nemurirea noastră, și morții vor învia transfigurați, plini de slavă…atunci sufletul Sfintei Parascheva va străluci prin trupul ei mult mai puternic decât soarele.

Pentru că cele văzute sunt o icoană palidă a lucrării de taină a sfințeniei.

Iar acolo unde va fi sfințenie, în acel om, va fi lumină dumnezeiască imensă. Și trupurile lor vor fi făclii de lumină pentru că sunt locașuri îndumnezeite ale Stăpânului.

Da, prietenii lui Dumnezeu nu put ca un hoit!

Prietenii lui Dumnezeu sunt mereu parfumați, dar nu de miruri produse tehnologic ci de mirul ceresc al slavei Sale, care e parfumul, hrana, bucuria, vederea, cunoașterea, nemurirea Sfinților.

Nemurirea lor e plină de fericire…și despre aceasta, ei, prietenii Stăpânului ne dau mărturie prin minunile și ajutorul lor…și ne fac părtași, câte puțin, la bogăția de viață din ei.

Așa că, dacă vreți să vă luptați cu Dumnezeu și să minimalizați pe Sfinții Lui, nu faceți altceva decât să vă luptați, în mod juvenil, cu Dumnezeul Cel Prea puternic, cu Făcătorul cerului și al pământului, cu Domnul și Stăpânul întregii lumi, cu Mântuitorul și Judecătorul întregii făpturi.

Însă, dacă vreți să-i cunoașteți și să-i cinstiți pe Sfinții Lui, apropiați-vă astăzi de Sfânta Parascheva și spuneți-i din inimă dorurile dumnevoastră! Ea vă va auzi și vă va bucura cu bucurie multă. Amin!

(Pr. Dorin Picioruș)

Sursa:OrtodoxiaTinerilor.ro

Al 371-lea hram al Sf. Cuv. Parascheva, la Iaşi



În fiecare an, la mijloc de octombrie, Iaşul devine, pentru o săptămână, o cetate a Ortodoxiei româneşti. Sfânta Cuvioasă Parascheva ocroteşte Cetatea Iaşiului de peste 371 de ani.

Anul acesta, în ziua de cinstire a Sfintei Cuvioase, la 14 octombrie 2012, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu Preafericitul Părinte Hristofor, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei. De asemenea, dintre Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din soborul slujitor vor face parte şi: Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaților, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Varlaam Ploieşteanul, episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, dar şi numeroşi preoţi şi diaconi.

Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev (Ucraina), de către Înaltpreasfinţitul Părinte Antonie, Arhiepiscop de Borispil şi rector al Academiei Teologice din Kiev.

Generalizarea cultului Sfintei Cuvioase Parascheva, hotărâtă în 1955

De aproape patru secole, de când cultul Sfintei Cuvioase Parascheva este adânc înrădăcinat în tradiţia Bisericii Ortodoxe Române, hramul sfintei a adunat, an de an, mulţimi de credincioşi veniţi să se roage la sfintele moaşte, să o cinstească şi să îi ceară ajutor. Încă din secolul al XVII-lea, documentele vremii arată că mii de credincioşi veneau la Mănăstirea 'Sfinţii Trei Ierarhi' pentru a se închina cuvioasei şi pentru slujbele impresionante ce se săvârşeau aici. Din anul 1889, după ce sfintele moaşte au fost aşezate în Catedrala mitropolitană, tradiţia sărbătorii s-a mutat aici. Generalizarea în ţara noastră a cultului Sfintei Cuvioase Parascheva a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955, tot atunci fiind stabilită şi data de prăznuire, 14 octombrie. Chiar şi în anii grei ai comunismului oamenii au continuat să vină să se închine la moaştele ocrotitoarei Moldovei, însă, date fiind vitregia acelor vremuri şi persecuţia asupra cultului ortodox, sărbătoarea şi-a pierdut din anvergură.

Dimensiunea internaţională a pelerinajului

În anul 2000, Consiliul Mondial al Bisericilor declara Iaşiul oraş internaţional de pelerinaj, alături de Tesalonic - Grecia, Edinburgh - Marea Britanie, Praga - Cehia şi Trondheim - Norvegia. Decizia venea ca o atestare oficială a faptului că pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a căpătat, în timp, o evidentă amploare internaţională, sute de mii de pelerini din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate participând, în fiecare an, la pelerinajul de la Iaşi.

Istoria hramului Sfintei Parascheva a cunoscut un nou început în anii ‘90, când tradiţia de a aduce la Iaşi cu prilejul sărbătorii Sfintei Parascheva şi moaşte ale altor mari sfinţi ai Ortodoxiei a fost instituită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, şi a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. Părinţii ei erau oameni evlavioşi şi înstăriţi, care, în afară de Sfânta Parascheva, au mai avut un fiu, Eftimie, care avea să fie mai târziu episcop al Maditului şi Sfânt Ierarh izvorâtor de mir (pomenit la 5 mai). Tatăl lor, pe nume Nichita, a murit pe când copiii aveau doar câţiva ani, iar mama lor, al cărei nume nu s-a păstrat, s-a îngrijit să le dea o bună creştere, în frica de Dumnezeu şi în deprinderea faptelor bune creştineşti, dar mai ales în deprinderea rugăciunii, a postului şi a milosteniei.

Odată, pe când avea 10 ani, a auzit cuvintele Domnului spuse tânărului bogat: ,,Mergi, vinde averile tale, apoi vino de urmează Mie!” (cf. Matei 19, 21). Fericita a ascultat aceste cuvinte ca pe o chemare a lui Dumnezeu, sporindu-şi râvna pentru rugăciune, privegheri, milostenie şi nevoinţă. Nu o dată Sfânta a dat săracilor hainele sale cele bune, îmbrăcând hainele ponosite ale acelora, iar odată a dat ca milostenie chiar cruciuliţa de aur pe care o purta la piept, înlocuind-o cu una de lemn. Certată de mama sa, fericita a răspuns că sfânta cruce este semnul dragostei lui Hristos pentru oameni şi a socotit că o poate da milostenie din dragoste faţă de semeni, după porunca lui Hristos.

La vârsta de 15 ani, după trecerea la Domnul a evlavioasei sale mame, ca una ce avea dorinţa de a se retrage din lume şi de a trăi în singurătate, aproape de Domnul, Sfânta a înţeles că, pentru ea, a venit vremea să lase toate şi să urmeze Mântuitorului. Moştenind o mare avere de la părinţi, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva şi-a dăruit săracilor partea ei de moştenire şi a mers la Constantinopol, să se închine moaştelor Sfinţilor şi să caute povăţuire duhovnicească.

De acolo a mers la o mănăstire închinată Născătoarei de Dumnezeu, în Heracleea Pontului, unde a rămas vreme de cinci ani, ducând o viaţă aspră, la anii tinereţii ei, după rânduiala monahiilor, apoi a plecat la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri. Deci, văzând, cu mare mulţumire sufletească, acele Sfinte Locuri binecuvântate de paşii Mântuitorului, a zburat ca o pasăre prin pustia Iordanului şi, aflând o mănăstire de fecioare, a intrat acolo şi cânta necontenit laude lui Dumnezeu, vărsând râuri de lacrimi, că o stăpânea o nesfârşită dragoste de Mirele Hristos şi i se dăruise culmea virtuţilor pustniceşti, smerita cugetare. Deci, a venit îngerul Domnului şi i-a zis: „Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului”. Şi, înţelegând Cuvioasa că porunca este de la Dumnezeu şi că viaţa ei este scurtă, a lăsat fără voie pustiul şi, venind în împărăteasca cetate, Constantinopolul, a intrat în biserica cea preafrumoasă a Sfintei Sofii, apoi în biserica Vlaherne a Născătoarei de Dumnezeu şi a dat laudă lui Dumnezeu, că i-a ajutat să-I slujească cu credinţă.

Cuvioasa Parascheva, care avea pe atunci doar 25 de ani, s-a întors în patria sa, aşezându-se, ca o străină, lângă biserica „Sfinţilor Apostoli” din satul Calicratia, sat vecin cu Epivata natală. Şi, vieţuind acolo încă doi ani, rugându-se pentru sine şi pentru toată lumea, şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos Cel viu, iar trupul ei a fost îngropat lângă biserică. Şi, trecând vreme de mulţi ani, un corăbier a fost înmormântat lângă sfântul ei trup, iar Cuvioasa s-a arătat în vedenie mai multor credincioşi, cerându-le să scoată din pământ sfintele ei moaşte. Şi, fiind scoase din mormânt moaştele cele întregi şi bine mirositoare ale Sfintei, Dumnezeu le-a proslăvit cu faceri de minuni. Că bolnavii şi îndrăciţii dobândeau tămăduire, atingându-se de sfintele ei moaşte.

În anul 1235, moaştele Sfintei au fost luate de împăratul Ioan Asan al II-lea, al românilor şi bulgarilor (1218-1241), şi au fost aşezate cu cinste la Târnovo. Mai târziu, în anul 1393, au fost strămutate la Belgrad, şi, apoi, în 1521, au fost aduse la Constantinopol, la biserica Patriarhiei. Aceste moaşte, mai pe urmă, le-a adus Voievodul Vasile Lupu din Constantinopol la Iaşi, în Moldova, la mânăstirea „Sfinţilor Trei Ierarhi”, în anul 1641 de la Hristos, şi au fost aşezate în minunata lui ctitorie.

Sfintele sale moaşte aduse în România

Sfintele moaşte au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca recunoştinţă pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice. Astăzi, Sfânta Cuvioasă Parascheva este pomenită de Biserica Ortodoxă Română în data de 14 octombrie, iar sfintele sale moaşte se află în Catedrala sfintei Mitropolii din Iaşi.

Sursa:Patriarhia.ro