Anul acesta Postul Crăciunului începe marţi, 15 noiembrie 2011. Acest post este tot timpul în perioada 15 noiembrie-24 decembrie şi este închinat marei sărbători a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cea mai aspră zi de postire pentru Sărbătoarea Crăciunului este ziua de 24 decembrie, ajunul praznicului Naşterii Domnului.

Credincioşii ortodocşi încep pregătirea duhovnicească pentru Naşterea Domnului. Postul Crăciunului este unul luminos, întrucât în Postul Naşterii Domnului, care ţine 40 de zile, sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la toate lucrurile rele, care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Însă, odată cu gândurile noastre, în post ne angajăm şi la o disciplină în ceea ce priveşte hrana. Ne folosim numai de hrana vegetală şi, în zilele hotărâte pentru dezlegare, folosim peşte şi untdelemn. Astfel, din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin.

După cum ne informează „Ziarul Lumina”, Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia - Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Tot aşa se cuvine să aştepte creştinii, pentru a putea întâmpina prin ajunare Cuvântul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria. „Este un post luminos, întrucât ne pregătim pentru o bucurie. În Postul Crăciunului sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ne gândim la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ne gândim la Maica Preacurată, ne gândim la Dreptul Iosif, ales de Dumnezeu pentru a fi ocrotitor al Domnului Hristos, ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu, ne gândim la iubirea lui Dumnezeu-Tatăl, care L-a trimis pe Fiul său în lume, ne gândim la iubirea Fiului lui Dumnezeu, care, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, s-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut Om. Postul are doar rostul să ne pună cu mai multă grijă în atenţie evenimentele pe care le aşteptăm“, explica vrednicul de pomenire arhimandritul Teofil Părăian, de la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov.

Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Postul e un act liber consimţit, reglementat de disciplina religioasă pentru a întâmpina un eveniment important în istoria mântuirii. Acum, creştinii trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească pentru a se pregăti sufleteşte pentru primirea, în ieslea sufletului, a Pruncului întrupat.

Un post mai uşor, dezlegări la peşte

Însă, odată cu gândurile noastre, în post ne angajăm şi la o disciplină în ceea ce priveşte hrana, pentru că aşa este rânduiala Bisericii noastre. Ne folosim numai de hrana vegetală şi, în zilele hotărâte pentru dezlegare, folosim peşte şi untdelemn.

Astfel, din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin, untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică, cuprinse în perioada 21 noiembrie-18 decembrie, inclusiv. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regulă, în Calendarul creştin/ortodox fie prin menţiunea dezlegare la peşte, fie prin simbolul unui peştişor.

Potrivit părintelui Ene Branişte („Liturgica generală“), acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinţilor Apostoli. După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea până în ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15:00-16:00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte (cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marţea sau joia cade prăznuirea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea, la vin şi untdelemn, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu Priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.

Rânduieli liturgice speciale

În perioada Postului Crăciunului apar modificări în programul liturgic. Începând cu data de 21 noiembrie, se introduc în cadrul slujbei Utreniei Catavasiile Naşterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie inclusiv. La Ceasuri şi Pavecerniţă stihirile şi troparele nu se cântă, ci se citesc. Dacă Ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau duminica, slujba Ceasurilor Împărăteşti se mută în vinerea de dinainte, această zi devenind aliturgică. De asemenea, dacă Ajunul Crăciunului cade într-una din zilele din cursul săptămânii (de luni până vineri), se va oficia în această zi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, urmând ca în ziua praznicului să se săvârşească Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Dacă ajunul va fi sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului - Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

Postul Crăciunului este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, unde este numit „Jejunium Adventus Domini“ (Postul venirii Domnului), dar care durează doar trei săptămâni.

Marea sărbătoare

În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului. Ei îşi primenesc casele, pregătesc bucate pentru cel mai important musafir, preotul, în ziua de Ajun, în felul acesta cinstind marea sărbătoare care are să vină. „Ziua de Ajun este o zi de post mai aspru decât în celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al IX-lea, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aminteşte de steaua ce a vestit magilor naşterea Mântuitorului. Această ajunare aminteşte, de asemenea, de postul ţinut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, primeau Botezul creştin şi apoi prima împărtăşire la Liturghia săvârşită atunci în acest scop. („Liturgica generală“, pr. prof. dr. Ene Branişte, EIMBOR, 1985)

Tot din ziua de Ajun, încep colindele, cântările prin care glasurile cristaline ale copiilor vestesc marea bucurie a Întrupării Domnului. În fiecare an, mergând din casă în casă, în liniştea nopţii de dinaintea sărbătorii Crăciunului, colindătorii reactualizează simfonia divină a cetelor îngereşti şi cântarea păstorilor ce au vestit naşterea Domnului, în urmă cu 2000 de ani. A doua zi, după ce participă la Sfânta Liturghie, credincioşii se întorc la casele lor, înfruptându-se din bucate de dulce şi bucurându-se de marea sărbătoare a creştinătăţii.

De când se posteşte?

Primele menţiuni despre respectarea acestei perioade de înfrânare alimentară şi trupească provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit „postul din luna a zecea“.

La început, nu toţi creştinii posteau în acelaşi mod şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Însă Sinodul local din Constantinopol, ţinut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.

Evenimentul Naşterii Mântuitorului este prezentat în două Evanghelii - la Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca -, fiecare punctând anumite elemente istorice şi cosmice de la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Matei aminteşte de stea, de magi şi de fuga în Egipt, pe când Sfântul Evanghelist Luca descrie călătoria de la Nazaret la Betleem, naşterea Pruncului şi aşezarea Lui în iesle, închinarea păstorilor şi bucuria cerească a îngerilor.

Samarineanul milostiv - chipul iubirii lui Hristos în oameni



Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a XXV-a după Rusalii

Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

Luca 10, 25-37

În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: 'Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi'. Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Iar Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.


Biserica a rânduit ca în Duminica a XXV-a după Rusalii să fie citităEvanghelia care conţine Pilda samarineanului milostiv rostită de Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind o tâlcuire a tainei mântuirii neamului omenesc şi un dreptar pentru viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin în parte.

Întrucât lectura acestei Evanghelii precede începutul Postului Naşterii Domnului, Pilda samarineanului milostiv ne ajută să ne pregătim pentru această perioadă, să înţelegem semnificaţia ei duhovnicească, a postului unit cu rugăciunea şi cu milostenia, ca urcuş interior al sufletului în comuniunea sfinţilor împlinitori ai voii lui Dumnezeu. Prin toate acestea ne pregătim să primim în 'peştera' sufletului nostru pe Hristos Domnul Care Se naşte duhovniceşte în viaţa fiecărui creştin potrivit credinţei şi iubirii sale faţă de Dumnezeu şi de oameni.

Coborârea de la Ierusalim la Ierihon reprezintă înstrăinarea de Dumnezeu a omenirii păcătoase

Pilda pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o prezintă în Evanghelia de astăzi arată însăşi taina mântuirii neamului omenesc. Omul care cobora de la Ierusalim spre Ierihon şi a căzut între tâlhari, fiind dezbrăcat, rănit şi lăsat aproape mort, reprezintă neamul omenesc, care din pricina păcatelor a căzut în multe patimi, adevăraţi tâlhari răpitori şi ucigaşi de suflete. Coborârea de la Ierusalim spre Ierihon înseamnă degradarea omenirii prin înstrăinarea ei de Dumnezeu. Astfel, omul păcătos decade, devine aproape mort sufleteşte şi coboară spre moarte biologică, pentru că 'plata păcatului este moartea' (Romani 6, 23). Totuşi, el trebuia să fie ajutat 'pe calea vieţii', adică în cursul istoriei mântuirii, de către preoţii şi leviţii Vechiului Testament. Însă aceştia au devenit cu timpul învăţători formalişti şi ritualişti ai Legii Vechi, fiind incapabili să unească adevărul credinţei cu iubirea milostivă, ca să aducă omului căzut în boala păcatului harul mântuitor care-l vindecă şi îi dăruieşte viaţă veşnică.

Samarineanul milostiv, aparent un simplu călător sau pelerin, după cum ne spune Evanghelia, era considerat de evrei ca fiind un străin. De fapt, toţi samarinenii erau consideraţi inferiori evreilor fiind de alt neam şi de altă credinţă, adică înstrăinaţi de credinţa iudaică din cauza unor influenţe străine şi, ca atare, dispreţuiţi de iudei, cu toate că locuiau în regiuni vecine cu ei. Dar tocmai aici se descoperă înţelesul tainic al pildei, şi anume căcel care are milă de omul rănit este un călător străin, diferit ca neam şi credinţă, nu un prieten sau conaţional al celui rănit. Chiar mai mult decât atât, călătorul milostiv este cineva de la care un evreu nu se aştepta niciodată să primească vreun ajutor. Aşadar, ceea ce distinge pe samarineanul acesta călător de preotul şi levitul Legii Vechi este milostivirea sau bunătatea sufletului său. În acest sens, Evanghelia spune: 'I s-a făcut milă de cel rănit aproape de moarte' (cf. Luca 10, 33). A mers spre el, l-a ridicat din locul în care fusese lăsat de tâlhari, i-a legat rănile şi a turnat pe ele untdelemn şi vin, apoi l-a aşezat pe asinul său şi l-a dus la o casă de oaspeţi. Această faptă bună a Samarineanului milostiv, adică a Mântuitorului Hristos, înseamnă ridicarea naturii umane căzută în păcat şi rănită de patimi. Hristos Domnul o unge cu untdelemnul Botezului(Sfântul şi Marele Mir) care se dăruieşte omului spre vindecare de păcat şi creştere spirituală.

Iar vinul turnat pe răni înseamnă vinul Sfintei Euharistii, adică Sângele Domnului, pe care omul îl primeşte în Sfânta Împărtăşanie dimpreună cu Trupul Domnului 'spre vindecarea sufletului şi a trupului', 'spre iertarea păcatelor şi viaţă veşnică'.

Biserica, spitalul în care se vindecă rănile pricinuite de păcate

Casa de oaspeţi în care se vindecă omul rănit de tâlhari reprezintă Biserica. Călătorul samarinean care a salvat pe omul căzut între tâlhari a dăruit doi dinari celui care era gazda casei de oaspeţi şi i-a zis: 'Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da' (Luca 10, 35). Cei doi dinari au fost tâlcuiţi de unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii ca fiind Vechiul şi Noul Testament care se oferă umanităţii spre vindecare şi mântuire de păcate 'în casa de oaspeţi' care este Biserica. Aceşti doi dinari pot simboliza şi cele două porunci ale iubirii de Dumnezeu şi de aproapele.Cuvintele 'când mă voi întoarce, îţi voi da' se referă la a doua venire a Mântuitorului Hristos. Atunci El va răsplăti din belşug celor care în casa de oaspeţi a lui Dumnezeu, adică în Biserică, s-au ostenit, cu timp şi fără timp, pentru mântuirea oamenilor, pentru vindecarea şi ridicarea lor din păcate şi pentru dobândirea vieţii veşnice.

Întrucât casa de oaspeţi în care se vindecă cei răniţi de păcate şi patimi reprezintă Biserica, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Biserica nu este tribunal în care oamenii sunt judecaţi, ci spital în care ei se vindecă. 

Evanghelia de astăzi ne arată, aşadar, că tocmai un samarinean de la care nici unul dintre iudei nu se aştepta să-i facă vreun bine sau să-i fie de vreun folos săvârşeşte binele în mod dezinteresat. Fără a pretinde vreo recompensă sau vreo laudă, el săvârşeşte fapta bună doar pentru că îi este milă de omul suferind, doar pentru că este milostiv ca Dumnezeu Cel milostiv.

Fapta samarineanului milostiv reprezintă lucrarea iubirii milostive a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor

După ce a rostit Pilda samarineanului milostiv, Mântuitorul Iisus Hristos i-a cerut învăţătorului de Lege să spună care dintre cei trei oameni pomeniţi înainte poate fi considerat aproapele celui căzut între tâlhari. Iar acesta a răspuns: 'Cel care a făcut milă cu el' (cf. Luca 10, 37). Auzind acest răspuns, Mântuitorul îi spune învăţătorului de Lege: 'Mergi şi fă şi tu asemenea' (Luca 10, 37). Prin urmare, Evanghelia de astăzi nu se mărgineşte la descrierea unui gest frumos, ci ea este şi un îndemn clar şi ferm la acţiune, la fapta cea bună: 'Mergi şi fă şi tu asemenea'!

Acest îndemn al Mântuitorului, care este de fapt concluzia practică a Pildei samarineanului milostiv, a fost urmat de Biserică încă de la începuturile sale. Astfel se explică opera filantropică sau lucrarea caritabilă a Bisericii de-a lungul veacurilor. Numele de Bunul samarinean a fost dat mai ales unor spitale. Deci, Samarineanul milostiv simbolizează iubirea lui Hristos şi lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii. Dar nu numai lucrarea Bisericii înţeleasă ca instituţie, ci şi cea a fiecărui creştin în parte. Aproapele este, aşadar, orice om care ajută pe semenul său, dar şi orice om care se află în nevoi şi aşteaptă ajutorul celorlalţi oameni, indiferent de neam, rang, funcţie sau vârstă. În consecinţă, fiecare om poate deveni chipul milostiv al Bunului Samarinean, al milostivirii Mântuitorului Iisus Hristos, după cum prin fiecare om Hristos Domnul poate arăta iubirea Sa în lume, dacă inima fiecărui om devine milostivă.

Deci, samarinean milostiv este orice om care ajută pe semenul său aflat în situaţii dificile. Aproapele nostru nu este însă întotdeauna cel ce ne este nouă apropiat prin înrudire sau prin apropiere geografică sau fizică.Mulţi părinţi nu mai sunt cu adevărat aproapele pentru copiii lor pe care i-au abandonat, după cum mulţi copii nu mai sunt aproapele pentru părinţii lor pe care i-au părăsit şi nu îi mai ajută. Mulţi oameni, care erau cândva prieteni apropiaţi unii cu alţii, s-au înstrăinat cu timpul unii de alţii şi au devenit indiferenţi sau chiar ostili unii faţă de alţii. Deci problema aproapelui nu este una de ordin spaţial, ci una de ordin spiritual.

Aproapele poate fi omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea într-un mod neaşteptat

De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu ne-am aşteptat să ne ajute. Evanghelia ne arată, aşadar, că fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, stare socială sau vârstă, are o valoare eternă şi unică. Fiecare om poate să devină mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care El lucrează în lume ca să ridice şi să vindece pe cel căzut sau suferind. În istoria poporului român, pentru a răsplăti rugăciunile multe ale celor care au suferit sau au dorit să împlinească un act de dreptate sau un ideal nobil ca libertatea sau unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat mai ales prin conducători ai României ca regele Ferdinand şi regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor. Când Dumnezeu voieşte ca să ridice şi să ajute un popor, lucrează prin cine voieşte El, când voieşte şi cum voieşte, ca noi să învăţăm că nu numai cei de un neam cu noi sau rude apropiate pot să ne ajute, ci, adesea, chiar şi oameni străini de neamul nostru.

Aşadar, uneori, aproapele nu este un vecin sau un prieten, ci un străin, un om de la care nu te aştepţi să primeşti ajutor, astfel încât harul lui Dumnezeu ne surprinde când lucrează prin el. De ce? Ca să nu ne punem nădejdea prea mult în oamenii cunoscuţi, ci mai întâi în ajutorul lui Dumnezeu, Care poate face dintr-un străin un prieten pentru noi, în timp ce un prieten al nostru a devenit pentru noi un indiferent sau chiar un duşman. Fiecare dintre noi poate fi aproapele cuiva dacă devine mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oamenii aflaţi în nevoi. Unii oameni ajung la disperare pentru că nu mai simt pe nimeni ca fiind aproapele lor, deşi mulţi oameni se află în vecinătate cu ei. Nu mai au pe cineva apropiat ca să-i încurajeze când sunt dezorientaţi sau neputincioşi. Unii îşi pierd cumpătul şi chiar îşi curmă zilele dacă nu i-a ajutat nimeni la timpul potrivit, cu rugăciunea şi cu prezenţa smerită şi milostivă lângă ei.

Prin urmare, Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să fim, după posibilităţi, aproapele celui ce are nevoie de ajutorul nostru. În ultimii ani, Biserica noastră a intensificat opera de caritate, a înfiinţat cantine pentru săraci, cămine pentru copii şi case pentru bătrâni, unităţi medicale pentru bolnavi, iar prezenţa preoţilor de caritate se face simţită în spitale, în armată, în penitenciare, toate reprezentând o lucrare de Bun samarinean. Totuşi, nevoia de ajutor fiind foarte mare, această activitate a Bisericii trebuie amplificată pentru a răspunde mai adecvat la îndemnul permanent al Mântuitorului Iisus Hristos: 'Mergi şi fă şi tu asemenea'!

Să arătăm iubire milostivă prin fapte, nu doar prin cuvinte

Evanghelia care conţine Pilda samarineanului milostiv nu este doar o istorioară frumoasă, ci ea este pentru noi toţi un program, un îndemn la fapte bune, iar dacă lucrăm cu iubire şi bucurie pentru mântuirea altora, lucrăm şi pentru propria noastră mântuire, deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos uneşte pe aproapele care ajută cu aproapele care este ajutat. 

Desigur, putem rosti predici frumoase despre iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, dar limbajul faptelor bune săvârşite în situaţii concrete, fapte izvorâte din iubire sinceră, smerită şi milostivă, este mai convingător decât orice vorbire pentru oamenii aflaţi în nevoi, răniţi de patimi, suferinzi de boală, sărăcie sau singurătate. E necesar ca Biserica să organizeze cât mai multe programe de ajutorare a acestora şi împreună cu Statul şi cu diferite instituţii sau organizaţii să contribuie la alinarea suferinţei lor. Astfel, mulţi oameni vor simţi că Bunul samarinean nu este o pildă din trecut, ci este iubirea lui Hristos lucrătoare şi în prezent. Astfel, fiecare dintre noi poate deveni un slujitor al Domnului în 'casa Lui de oaspeţi'. Iar dacă în adăpostul milostivirii Lui vindecătoare 'am cheltuit' sau am ajutat mai mult decât ni s-a cerut, Dumnezeu Preamilostivul ne va dărui nouă din belşug bucuria harului Său, la a doua venire a Sa, când va judeca toate persoanele şi popoarele după criteriul iubirii milostive arătate oamenilor aflaţi în nevoi.

În concluzie, putem spune că Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii este o Evanghelie a milostivirii şi a vindecării. Iar iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu-Tatăl, arătată în iubirea milostivă a lui Iisus Hristos faţă de toţi oamenii şi împărtăşită Bisericii şi lumii întregi prin Duhul Sfânt, ne îndeamnă să arătăm şi noi iubire milostivă faţă de toţi oamenii, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin!

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Român
e

GÂNDUL ZILEI

”Creştinii sunt nu născuţi, ci făcuţi”.
                                     Fericitul Ieronim

MERINDE PENTRU SUFLET 12/11/2011

http://www.diocesiortodossa.it/merinde/merinde12noiembrie.pdf

Pilda zilei

Protosinghelul Vichentie Malau, de la Manastirea Secu, oprea pe calugari sa pescuiasca.

Odata i-a zis ucenicul sau:

- Parinte staret, da-mi voie sa prind peste din iaz. 

- De ce sa omori pestele pentru lacomia ta? 

- Dar ucenicii lui Hristos cum prindeau peste in Marea Galileei? 

- Dar tu esti ucenicul lui Hristos? i-a raspuns staretul.

Si s-a rusinat fratele de cuvintele lui.