Gânduri la Duminica a VI-a din Postul Mare

Gânduri la Duminica a VI-a din Postul Mare

Perioada de post al Paştilor, pe care o petrecem, a avut la jumătatea ei un moment de „înălţare”, care este Duminica Sfintei Cruci. În acest an, acest moment se întâlneşte, în duminica aceasta, cu unul dintre cele mai mari şi mai importante praznice - Buna vestire - care ne împărtăşeşte şi ne descoperă taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută (cf. Troparul Învierii, glas 4) a întrupării lui Dumnezeu din preanevinovata Fecioară Maria, pe care o face să devină Născătoare de Dumnezeu.

Ni se pune înainte de fapt felul în care Dumnezeu, în credincioasa şi neschimbătoarea Sa iubire de oameni, ne voind să lase neamul omenesc în căderea sa cea pecetluită de neascultarea lui Adam, purcede la un nou început, luând asupră-şi firea cea răvăşită şi mutilată de păcat a acestuia, pentru a o reaşeza întru cele rânduite de El, încă de la facerea omului. De aceea, troparul Bunei Vestiri începe astfel: Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu fiu Fecioarei Se face, iar Gavriil harul îl binevesteşte.

Acest început al mântuirii noastre constituie de fapt vestea cea bună pentru tot sufletul care astăzi caută la Dumnezeu, aşteptând şi nădăjduind după inspiraţie şi după o rază de lumină în pâcla şi în vâltoarea secătuitoare de suflet şi de credinţă prin care îi este dat să treacă... Astăzi ni se bine-vesteşte că Dumnezeu este cu noi- Emanuel! Adică ni se readuce aminte că Dumnezeu a sălăşluit printre (întru)noi (cf. Ev. Ioan 1, 14), împărtăşind propria noastră condiţie - omenească, pentru a ne face părtaşi la condiţia Sa – dumnezeiască, punând la temelia raportării Lui la noi şi a noastră, faţă de El şi unul faţă de altul, iubirea (cf. Ev. In. 13, 34; 14, 21; 24; 15, 10).

El ne-a arătat iubirea Sa faţă de noi prin faptul că a mers până la a-şi da viaţa, pe Cruce, pentru noi, cămai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: ca sufletul lui să şi-l pună pentru cei pe care îi iubeşte (cf. In. 15, 13). De aceea, în cele două prăznuiri, a Bunei vestiri şi a Crucii, avem două dimensiuni fundamentale ale iubirii lui Dumnezeu faţă de noi: bunăvoirea de a se pogorâ la noi şi de a-Şi însuşi firea noastră căzută şi împlinirea lucrării Sale slobozitoare din chinga căderii lui Adam, până la a gusta suferinţa şi moartea, pentru noi şi a noastră mântuire.

Fiecare Dumnezeiască Liturghie nu este altceva decât mulţumirea – gr. eucharistia  - (pentru) şi pomenirea a toate cele pentru noi făcute de Domnul, ca semn al iubirii noastre faţă de El şi al perpetuării, generaţie după generaţie de botezaţi, a bunei vestiri a Împărăţiei Sale în mijlocul nostru. Acesta este răspunsul autentic şi stâmpărător de suflet pe care Biserica lui Hristos l-a propus totdeauna şi îl propune şi de data aceasta la „criza” prin care generaţia noastră trece, global şi individual. Aici Îl putem auzi şi întâlni pe Cel care a fost uns să binevestească saracilor, să vindece pe cei zdrobiţi la inimă, să propovăduiască robilor dezrobirea şi orbilor vederea, să slobozească pe cei apăsaţi (cf. Ev. Luca, 4, 18; Isaia 42, 7). Aici putem şedea la ospăţul pregătit de El pentru toţi cei osteniţi şi împovăraţi (cf. Mt, 18, 28), pentru toţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate (cf. Mt. 6, 6). Aici aflăm mângâiere şi sprijin în osteneala postirii, inspiraţie în pregătirea şi aşteptarea praznicului Învierii pe care strălucirea Crucii îl lasă să se întrevadă, prin oglindirea în această revărsare de iubire şi prin lepădarea de cele pe care le vedem în noi ca fiind nepotrivite cu chipul pe care Domnul l-a întipărit în noi de la Botez.

Să ne folosim aşadar de un asemenea privilegiu şi de o asemenea binecuvântare şi, pentru a răspunde, la rându-ne, la iubirea lui Dumnezeu, să ne curăţim simţirile ca să vedem lămurit pe Hristos în strălucita lumină a Învierii.

Cu aceleași urări de folos duhovnicesc și de revărsare de har, pentru perioada care a mai rămas din post,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

La Duminica a VI-a din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul și la Praznicul Bunei Vestiri, 25 martie, 2012

Buna Vestire

Buna Vestire este cunoscuta in popor sub denumirea de Blagovestenie si este sarbatorita de Biserica pe 25 martie, cu noua luni inainte de intruparea Fiului Lui Dumnezeu (Lc. 1, 35-38). De Buna Vestire praznuim ziua in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.

Buna Vestire apare in documente ca fiind prima sarbatoare inchinata Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat, ea fiind fixata de Biserica pe 25 martie dupa stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Nasterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea). In Apus, sarbatoarea Bunei Vestiri a fost introdusa de papa Leon al II-lea si incepand cu secolul al IX-lea, data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica. Mentionam ca armenii sarbatoresc Buna Vestire pe 7 aprilie, iar Craciunul pe 6 ianuarie.

Marturii despre sarbatoarea Bunei Vestiri avem inca din secolul al III-lea, in scrierile si cuvantarile Sfantului Grigorie Taumaturgul (+ 270), ale Sfantului Ioan Gura de Aur (+ 407) si ale Fericitului Augustin (+ 430).

Prezenta in Postul Sfintelor Pasti a sarbatorii Bunei Vestiri, face ca atmosfera de pocainta si intristare sa fie inlocuita cu bucuria cosmica adusa de anuntul ingerului. In acest sens, indiferent de ziua in care cade, avem dezlegarea la peste.

Dumnezeu, acolo unde El voieste, indeparteaza legile firii. Firea si randuiala firii sunt ca si cum nu ar exista, atunci cand Dumnezeu cel viu implineste voia Lui in lucrarea mantuirii omului.Iata ce spune in acest sens Sfantul Nicolae Velimirovici:

"Auzind aceasta veste din cer, Fecioara Maria, in curatia ei ca de copil, l-a intrebat pe vestitorul cel neobisnuit: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?" Aceste cuvinte nu arata neincrederea ei in bunavestire a ingerului, ci curatia si nevinovatia ei. Ce ar fi raspuns oricare dintre voi unei astfel de vestiri din partea celui mai neobisnuit dintre oaspeti? Ti-ar fi venit mai intai acelasi raspuns in cutremurarea inimii tale? Totusi Fecioara Maria nu a spus nimic fara de folos. Poate ca daca intrebarea ei a fost fara de folos pentru ea, aceasta nu a fost si pentru noi fara de folos. Duhul ei binecuvantat a pus intrebarea pentru noi, ca fiecare dintre noi sa-si puna intrebarea, gandind la legea fireasca. Pentru a aduce pe lume prunc, este nevoie de un barbat - unde se afla barbatul? Asa ne-am fi intrebat toti, fiind foarte departe de libertatea in care se veseleste Atotputernicul Dumnezeu si fiind inrobiti de obicei prin puterea firii. Astfel era nevoie pentru noi ca Fecioara Maria sa puna intrebarea si ca noi sa auzim raspunsul binevestitorului lui Dumnezeu. Care a fost raspunsul Arhanghelului Gavriil?

"Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea cea numita stearpa. Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta."

Sfantul Ioan Damaschin a insistat asupra faptului ca Logosul nu si-a coborat trupul din cer, ci si-a alcatuit, prin mijlocirea Duhului Sfant, din Preacurata Sa Maica un trup de o fiinta cu noi, inzestrat cu suflet rational si cugetator. Cuvantul a devenit ipostasul acestui trup si in felul acesta natura umana si cea divina au capatat un centru unic, comun ambelor firi; de aceea nu se poate vorbi de om indumnezeit, ci de Dumnezeu intrupat. De aceea, Fecioara este Nascatoare de Dumnezeu, deoarece Fiul lui Dumnezeu si-a alcatuit din fiinta ei natura omeneasca pe care a si inceput sa o indumnezeiasca din clipa aducerii ei la existenta. Prin Fecioara Maria distanta dintre Creator si creatura s-a sters, deoarece prin ea lumea nevazuta intra in legatura cu cea vazuta.

Nasterea lui Dumnezeu-Cuvantul ca om este o nastere unica, neavand nimic din nasterea celorlalti oameni. Nici prima Lui nastere din Tatal, nici a doua nu a avut ceva comun cu a altcuiva. Ea nu e o nastere din necesitatea firii, ci din bunavoirea lui Dumnezeu.

Sa praznuim cu credinta Buna Vestire, taina de necuprins cu mintea: "Nu numai ca Maria L-a nascut pe Cel mai in varsta decat ea, ci pe Facatorul ei, si, nascand pe Nascatorul ei, a devenit Nascatoare a Nascatorului ei" (Sfantul Ioan Casian).

Mulţumiţi lui Dumnezeu mereu pentru toate!

Un om, odată se plimba trist prin camera, gândindu-se la viaţa grea ce i-a fost hărăzita. Avea un trai decent, o masă îmbelşugată şi o sănătate de fier, dar, totuşi ceva îi lipsea. Plimbându-se dintr-un colţ al camerei în altul, în fiecare moment îl critica pe Dumnezeu, plângându-şi soarta. 

- De ce, Doamne m-ai dat pe lume?

- Ca să mă cuprindă boală, nervii şi multe altele, urmând în cele din urmă să mor?

Tânguindu-se aşa, preţ de câteva ore, în cele din urmă, obosit, adoarme
Deodată un întuneric îl cuprinde, fiind doar el singur cu propriile frustrări. A încercat să fugă însă nu reuşea să scape, dar, o lumină orbitoare îl salvează.
- Cine eşti şi ce vrei de la mine?
- Vino cu Mine şi vei vedea
Omul nu vedea nimic înafară de lumină. Auzea doar vocea blândă şi lină care îl chema. Ezitând câteva secunde, se hotărăşte să urmeze vocea, intrând în lumină.
Simţea că zboară şi că este purtat prin toate colţurile lumii. Dintr-odată ajunge la un orfelinat unde zeci de copii erau părăsiţi, lipsiţi de dragostea părintească
- Ce înseamnă asta? întrebă omul nedumerit.
- Aceştia sunt copilaşii părăsiţi de propria familie. Puţini vor fi adoptaţi iar restul nu vor cunoaşte niciodată ce înseamnă căminul.Tu nu ai trecut niciodată prin aşa ceva, şi totuşi te plângi că îţi este greu.
Aceste cuvinte au fost ca un duş rece pentru om. Înainte de a apuca să zică ceva, se trezeşte în stradă.
- Ce urmează?
- Vezi acea persoană?
Uitându-se în faţă, omul vede o bătrânică care îngheţa de frig.Oamenii care treceau pe lângă ea nici nu o băgau în seamă, nici măcar nu o priveau
- Acea bătrânică a fost alungată din casă în care locuia acum câţiva ani. De atunci strada este casa ei.Trăieşte din milă altora. Tu ai avut mereu un acoperiş deasupra capului şi o masă îmbelşugată, dar, totuşi eşti nemulţumit.
Oftând omul închide ochii. Când îi deschide vede în faţa lui o fetiţă pe un pat de spital, foarte palidă.Mama ei plângea la căpătâiul ei, rugându-se cu lacrimi în ochi să se întâmple o minune.
- Doamne ce a păţit fetiţa?
- Are nevoie urgentă de sânge, altfel v-a muri!
- Şi nu este nimeni care să îi doneze sânge?
- Rudele ei nu sunt compatibile.
- Dar mai sunt atâţia oameni…
- Omule, tu ai donat vreodată sânge?
- Nu. Răspunse omul ruşinat.
- Mereu ai fost sănătos, dat uite că ceva îţi lipsea mereu.
- Ştiu, Doamne. Spuse în şoaptă, omul
Ridicând ochii din pământ, omul se vede înconjurat de natură.O mireasmă de neînchipuit era în jurul lui, păsările ciripeau compunând cântece duioase, florile îmbogăţeau câmpul, îmbrăcându-l în mii şi mii de culori, arborii înalţi ofereau umbra animalelor şi oamenilor obosiţi.
- Ai zis că nu ţi-am oferit nimic.Uită-te în jur şi spune-mi ce vezi?
- Doamne, văd ceva incredibil ce nu poate fi descris.
- Tu poţi vedea toate aceste daruri pe care Eu vi le-am dat vouă, poţi simţi mireasma lor.Închide ochii!
Ascultându-L, omul închide ochii.
- Acum ce vezi?
- Un întuneric nefiresc, Doamne.
- Aşa trăiesc oamenii care nu văd, iar tu, care vezi te tânguieşti.
Începând să plângă, omul zice prin suspine:
- Doamne iartă-mă! Am fost orb o viaţă întreagă şi mi-au trebuit câteva minute să îmi recapăt vederea. Zilnic aveam parte de darurile tale minunate dar nu le vedeam, însă acum văd.
- Îţi mulţumesc, Doamne că nu m-ai abandonat pe mine, ticălosul.
Simţind mângâierea cea duioasă, aude din nou vocea suavă
-Omule trezeşte-te, e dimineaţă!
Deschizând ochii, omul îşi vede camera şi, plin de iubire începe să-I cânte Domnului. Din acea zi omul, plin de iubire nu s-a mai plâns niciodată de soarta lui ci şi-a petrecut întreaga viaţă ajutând pe cei nevoiaşi. Tu ce om eşti? eşti omul de la începutul poveştii sau cel de la sfârşit? 

Pilda Zilei

Un frate l-a rugat pe avva Kronios sa-i spuna un cuvant. Avva Kronios i-a zis: "Elisei a venit la somaniteanca si a vazut ca nu avea nici o legatura cu nimeni. A zamislit si a nascut prin prezenta lui Elisei". Fratele i-a grait: "Ce inseamna cuvantul acesta?". Batranul i-a raspuns: "Cand sufletul este treaz si se aduna din imprastiere, renuntand la vointa proprie, atunci Duhul lui Dumnezeu vine asupra lui. Asa poate sa nasca, altfel ramane sterp".