luni, 12 decembrie 2011

Sărbătoare la Biserica Sfântul Spiridon Nou

Sărbătoare la Biserica Sfântul Spiridon Nou

În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, astăzi 12 decembrie 2011, Catedrala Mitropolitană din Bucureşti a îmbrăcat haine de sărbătoare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evocat personalitatea Sfântului Ierarh Spiridon: „Sfântul Spiridon era un om smerit şi în acelaşi timp era un om foarte milostiv. De aceea, Dumnezeu l-a învrednicit să fie făcător de minuni încă din timpul vieţii sale şi încă înainte de a fi episcop. El se ruga mult şi Dumnezeu i-a dăruit virtutea milosteniei sau a facerii de bine, pentru că făcătorul de minuni este mai întâi un om smerit care nu contează pe puterea sa, ci pe ajutorul lui Dumnezeu. Nici o minune adevărată nu se poate face fără smerenie, pentru că minunea o săvârşeşte Dumnezeu prin oamenii smeriţi care se unesc cu El prin rugăciune, astfel încât puterea Lui este lucrătoare în ei pentru binele celor mulţi”.

La Sfânta Liturghie au fost prezenţi mii de credincioşi care au venit să aducă cinstire marelui ierarh şi să se închine la un fragment din sfintele sale moaşte care au fost aşezate spre închinare într-un baldachin în curtea lăcaşului de cult.

Biserica Sf. Spiridon – Nou a fost construită în anul 1858, la dorinţa mitropolitului Nifon şi cu sprijinul domnitorului Barbu Ştirbei. Până în anul 2008 lăcaşul de cult a deservit ca biserică parohială, activând în cadrul Protoieriei III Capitală, iar din anul 2009, pe lângă rangul de Paraclis patriarhal pe care l-a dat patriarhul Justinian, a primit şi statutul de Catedrală mitropolitană.
"Daca nu te vei face imparat peste pofte si ganduri, nu vei mosteni Imparatia Cerurilor."
                                                                              Sfantul Dimitrie al Rostovului

Pilda zilei

Un frate din Pateric ce vietuise fara a implini cu prea multa constiinciozitate randuielile zilnice a fost vazut pe patul de moarte cu un chip luminat si linistit. Atunci parintii din manastire l-au intrebat cum de este atat de linistit acum cand se apropie plecarea catre Dreapta Judecata, de vreme ce nu si-a implinit toate ascultarile manastiresti. Raspunsul sau i-a uimit pe toti: "Cu adevarat nu mi-am implinit toate datoriile pe care le-am avut in obste, insa din ziua cand am pasit pe poarta manastirii si pana in prezent nu-mi aduc aminte sa fi judecat pe cineva, iar eu cred cuvintelor Domnului - nu judeca si nu vei fi judecat!"