luni, 5 septembrie 2011

5 L Sf. Prooroc Zaharia, tatăl Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Mc. Urban





5 L Sf. Prooroc Zaharia, tatăl Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Mc. Urban


Sfântul Prooroc Zaharia, tatăl Sf. Ioan Botezătorul – Era preot din Legea Veche, la Templul din Ierusalim, în timpul împăratului Cezar August (63 î.Hr.-14 d.Hr.), la Roma, iar în Ţara Sfântă domnea Irod cel Mare, pe vremea naşterii Domnului Hristos. Zaharia preotul era căsătorit cu Elisabeta, una din fiicele lui Aaron. Sfântul Evanghelist Luca consemnează despre ei că „erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului”. N-aveau însă copii, pentru că „Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor” (Luca 1, 6-7). Preotul Zaharia a intrat ca de obicei în Templu pentru a cădi şi a văzut pe îngerul lui Dumnezeu stând de-a dreapta altarului tămâierii. Acesta i-a vestit că Elisabeta va naşte la bătrâneţe un fiu, pe Ioan Înaintemergătorul, proorocire care s-a şi adeverit. După naşterea lui Ioan, în luna a şasea, s-a auzit că Irod, împăratul iudeilor, va ucide pe toţi pruncii din Betleem şi din împrejurimi, pentru a omorî pe Domnul Iisus Hristos, iar în acea perioadă s-a născut şi Ioan Înaintemergătorul. Tocmai de aceea, Elisabeta, maica lui, se temea pentru viaţa pruncului. Tradiţia ne spune că, de teamă, Elisabeta s-a ascuns împreună cu copilul într-o peşteră de cealaltă parte a Iordanului şi astfel nu a fost găsită de ostaşi. Irod a poruncit ostaşilor ca, în locul copilului, să-1 înjunghie pe tatăl său, preotul Zaharia. Astfel, ostaşii au mers la Templu, au înjunghiat pe bătrânul preot „între Templu si altar”, stropind, cu sângele său, altarul Domnului.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfinţilor Mucenici Urban, Teodor, Medimn şi a celor împreună cu dânşii, optzeci de preoţi şi diaconi; a Sfântului Sfinţitului Mucenic Avda, episcop de Hormizd (Persia), şi a arătării Sfântului Apostolul Petru împăratului Iustinian
.