Scrisoarea nr. 13

Scrisoarea nr. 13

de Liliana Angheluța

Hai la depozit!

„Depozitul” e un loc anume al emigranţilor. Sunt peste tot, la o margine de drum, în centrul oraşului, pe un trotuar lângă o staţie de autobuz. În toate oraşele Italiei. Cred că Roma are zeci de „depozite”. Aici se întâlnesc dimineaţa cei care caută de muncă, toţi cu câte o sacoşă cu schimburi de muncă şi cu siguranţa că-n acea zi un italian va avea nevoie de ei. Majoritatea bărbaţi. La 6 dimineaţa deja sunt acolo, câte 10 – 20 de oameni, flămânzi sau cu doar 2 eur în buzunar. Dorm cine ştie pe unde şi dimineaţa răsar. Şi stau, şi stau... Opreşte o maşină şi în mare grabă cineva dinăuntru strigă:

Am o grădină de săpat!

Necăjiţii îşi respectă rândul. Pleacă la muncă cine a venit primul. Restul aşteaptă. Pe la 9 deja se pierd speranţele.

Hai la Conad! E un supermagazin care nu aruncă la gunoi marfa expirată; emigranţii o găsesc în saci, pâinea la pâine, produsele din carne separat etc. Sunt ambalate în vid şi încă bune. Dacă nu se găseşte de muncă, de mâncare se găseşte!

La depozit am cunoscut un român, înalt, frumos şi blond ca Nichita Stănescu. Era din Bacău, de 4 ani în Italia. Total blazat. Omul ăsta nu mai avea speranţă, dar râdea. Adică era nonşalant. Se considera norocos pentru că locuia într-o rulotă pe care o găsise, stricată, pe o străduţă din Roma. Fără uşă, fără geamuri, pusese celofan să mai oprească frigul. Când nu muncea, mergea la Conad, îşi gătea la o butelie de voiaj şi aştepta a doua zi. Un bărbat, chiar dacă munceşte doar o săptămână din toate zilele lunii, reuşeşte să se întreţină, aşa că fiecare zi este ca o tragere la sorţi. Îţi trebuie multă răbdare şi nervi de fier ca tu, om la 40 de ani, cu familie în România, să poţi căuta zâmbind prin gunoaiele supermagazinelor şi să speri că mâine şi iar mâine...vei munci. De ce nu se întorc acasă? Pentru că le e ruşine! Cum să vină fără maşină, fără euro? Trebuie să reziste, pentru că într-o zi, cineva va avea nevoie de ei! Am cunoscut oameni care-şi perfecţionaseră arta de a locui în pustiu. Au găsit prin gunoaie scânduri, au ridicat o baracă, au început să adune obiecte, şi-au făcut apoi copertină să le ţină umbră...Au găsit un frigider stricat şi cum prin zonă trecea un fir de apă, l-au direcţionat printr-un tub să treacă prin frigiderul lor. Astfel, aparatul se răcea, iar ei puteau să-şi cumpere câte ceva de mâncare liniştiţi. Aceşti oameni au tot comfortul acasă la ei, în ţară, dar nu se pot întoarce fără bani. Probabil că e cazul căutătorilor de aur. Este la fel de adevărat că poate n-ai bani nici de drum. Oameni buni din ţara mea, întrebaţi-vă ce face cel plecat de lângă voi! Dacă zice doar că-i frumos în Italia chemaţi-l acasă! Nechemat nu vine, pentru că se simte gonit şi părăsit.

Este o ruşine să n-ai de lucru în Italia, atâta vreme cât România e plină de şomeri? 

Sursa: Episcopia Italiei

Scrieri Pentru Suflet.

Ziceau unii pentru avva Antonie, ca era purtator de duh, dar nu voia sa graiasca pentru
oameni. Ci cele ce se faceau in lume si cele ce aveau sa vina, le vestea.

Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ale Maicii Domnului (prezentare)

Această culegere a Sfântului Nicodim Aghioritul, alcătuită „cu multă trudă şi osteneală“ în anul 1796, este socotită drept una dintre cele mai înalte doxologii care au fost închinate vreodată Maicii Domnului, rodul şi sinteza evlaviei Sfântului Munte de-a lungul mai multor veacuri de vieţuire creştină.

„Cartea celor 1.000 de nume sau cartea celor 1.000 de laude ale Maicii Domnului“, cum este supranumită în Sfântul Munte, este pentru vieţuitorii monahi care-i urmează rânduiala mai mult decât o simplă carte de cult, care se înscrie în rânduiala tipiconală, este o carte de suflet, reunind cele mai frumoase canoane ale Maicii Domnului, scrise de imnografi şi retori bizantini, cu artă şi cu trăire duhovnicească.

Sfântul Nicodim compilează cele mai frumoase canoane bizantine către Maica Domnului

Talentul de antologist şi gustul artistic al Sfântului Nicodim Aghioritul, manifestat şi cu prilejul altor antologii, Apanthisma, Culegerea de Cuvântări la Adormirea Maicii Domnului etc., pentru a nu mai aminti de Filocalia, au atins în Theotokarion covârşirea tuturor harurilor.

Canoanele Maicii Domnului, Cununa Pururea Fecioarei sau Noul Theotokarion, reprezintă o carte de cult care se citeşte la sfârşitul Pavecerniţei Mici peste tot anul, structurată pe cele opt glasuri. În ţara noastră circulă astfel de canoane alcătuite însă de un alt mare imnograf ortodox, Sfântul Ioan Damaschin. Acestea, fiind mai populare, au pătruns în cult foarte de timpuriu, devenind canonice.

Theotokarion-ul Sfântului Nicodim este însă altfel conceput, autorul adoptând o metodă antologică, ce compilează cele mai frumoase canoane bizantine către Maica Domnului, alcătuite de imnografi ai Sfântului Munte şi chiar anteriori consacrării Sfântului Munte, cum ar fi: Sfântul Ioan Damaschinul, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Teodor Studitul, Iosif Imnograful, Patriarhul Fotie, monahia Tecla, Sfântul Ioan al Evhaitelor, Mitropolitul Mitrofan al Smirnei, Gheorghe al Nicomidiei, Patriarhul Atanasie, Arsenie Monahul, Teoctist Studitul, Teofan al Niceii Graptul, Ilie Criteanul Ecdicul, Patriarhul Ignatie, Marcu al Efesului (Evghenicul), Calinic al Heracleei, şi alţii, nume mai mult sau mai puţin cunoscute, altele pe nedrept uitate, pe care Sfântul Nicodim le-a restituit prin această antologie pomenirii posterităţii.

„Acatistul şi Theotokarion-ul să nu fie lăsate în nici o zi a anului“

Cartea era destinată atât pravilei personale, de chilie, în condiţiile semi-eremitice de la Sfântul Munte, cât şi celei comune, în Biserică. Astfel, înţelegem îndemnul unui părinte duhovnic din Sfântul Munte către ucenicii săi, de a nu se lipsi la chilie de lectura Theotokarion-ului Sfântului Nicodim Aghioritul: „…Şi să introduci în fiecare zi Theotokarion-ul. Vei fi bineplăcut atât Stăpânei, cât şi Sfântului Nicodim Aghioritul, care le-a adunat. Ia aminte la gândul acesta, care mi-a venit în timpul citirii Theotokarion-ului. De-ar trece cerul şi pământul, Acatistul şi Theotokarion-ul să nu fie lăsate în nici o zi a anului. Dar cui se adresează aceste imnuri? Vistieriei tuturor darurilor lui Dumnezeu“ (Monahul Teoclit Dionisiatul, Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinţilor Părinţi, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002).

Fiecare cântare pentru rânduiala unei seri a săptămânii (aceste Canoane, ca şi cele alcătuite de Sfântul Ioan Damaschin, se citesc în fiecare seară, la Pavecerniţa mică, după Crez),  este alcătuită potrivit unei structuri binecunoscute a unui Canon din nouă cântări, după cântarea a 9-a urmând obişnuit stihirile, numite în greceşte prosomia, pentru care nu am găsit un termen corespunzător în limba română şi, prin urmare, am păstrat termenul ca atare din greceşte.

Theotokarion-ul, măsura celei mai adânci evlavii pe care Sfântul Munte o are faţă de Maica Domnului

Structura lor condensată şi mai ales extrema simplitate le-au asigurat notorietatea în Sfântul Munte, uneori lauda curgând, ca dintr-un izvor nesecat de evlavie, în simple enumerări ale celor mai importante atribute, numiri şi metafore, chipuri veterotestamentare ale Maicii Domnului, dar care sunt atât de înalte încât nu poţi să nu exclami, alături de Sfântul Ioan Teologul, „har peste har“ şi revărsare de har este pomenirea numelor Maicii Domnului cu care din veac a fost numită. Aceste numiri şi metafore sunt o doxologie prin ele însele şi totodată o teologie şi dogmatică marială, începând cu chipurile Maicii Domnului din Vechiul Testament şi încheind cu plinirea făgăduinţelor în Noul Testament.

Multe dintre aceste rugăciuni au circulat în Sfântul Munte şi mai înainte de a fi fost antologate de Sfântul Nicodim Aghioritul. Fragmente din aceste rugăciuni am regăsit în Omiliile închinate Maicii Domnului ale Sfântului Grigorie Palama; astfel, paragraful al 3-lea din Omilia la Naşterea Maicii Domnului este alcătuit în întregime sub inspiraţia unei rugăciuni din ceea ce mai târziu avea să devină Theotokarion, unde fiecare numire a Maicii Domnului este tâlcuită şi amplificată prin prisma teologiei palamite. Dar fundamentul întregii tâlcuiri o reprezintă aceste numiri – laude ale Maicii Domnului, subliniindu-se încă o dată legătura dintre teologie, dogmatică şi imnografie.

Nu se poate înţelege deplin evlavia Sfântului Munte faţă de Maica Domnului decât citind această minunată antologie aghiorită. Theotokarion-ul este măsura celei mai adânci evlavii, prinosul cel mai sfânt pe care Sfântul Munte l-a cules de-a lungul sutelor de ani de slujire şi închinare către cea plină de har, cartea cea însufleţită, mlădiţa lui Iesei, toiagul lui Aaron, roua de dimineaţă care străluceşte ca mana, lâna cea de Dumnezeu rourată. Theotokarion-ul reprezintă chintesenţa rugăciunilor Sfântului Munte, Grădina Maicii lui Dumnezeu, cununa cea nevestejită a laudelor Împărătesei cerului şi a pământului. Teoclit Dionisiatul, în cartea lui, Maica Domnului în imnografia ortodoxă, priveşte Theotokarion-ul în contextul zilei de astăzi, când vede că majoritatea blasfemiilor şi a ereziilor o au drept ţintă pe Maica Domnului. El vedea în Theotokarion răspunsul la toate aceste erezii.

Ediţia de faţă are la bază Noul Theotokarion apărut în 1849

În traducerea acestui Theotokarion am folosit două ediţii greceşti, una veche şi alta modernă. Ediţia veche pe care am folosit-o este cea din anul 1849, purtând titlul Cununa Pururea Fecioarei, adică Theotokarion-ul cel nou, felurit şi preafrumos, octoih, cuprinzând 62 de canoane către Născătoarea de Dumnezeu, alcătuite de 22 de sfinţi şi de Dumnezeu insuflaţi melozi, adunate cu multă trudă şi osteneală din cărţile manuscrise ale Sfântului Munte şi cu îngrijire îndreptate, a fost editat de Nicodim Monahul din Naxios, tipărit în Constantinopol la tipografia Patriarhiei în anul 1849.

Titlul – Noul Theotokarion – se justifică prin faptul că ediţia îngrijită de Sfântul Nicodim are la bază vechea colecţie de canoane imnografice bizantine închinate Maicii Domnului, întocmită de Agapie Landos în 1643, pe care Sfântul Nicodim o îmbogăţeşte considerabil (cf. Elia Citterio, Nicodim Aghioritul, personalitatea, opera, învăţătura ascetică şi mistică, Deisis, Sibiu, 2001, p. 259). Ediţiile Noului Theotokarion sunt în ordine: Veneţia, 1796; Constantinopol, 1849, pe care ne-am sprijinit şi noi în realizarea prezentei traduceri; Veneţia, 1864, 1883; Atena, 1906, urmate de ediţii moderne Volos, 1949, 1959, 1966, 1974, 1984 şi ultima, cea editată în Agion Oros, 2002.

Ediţia modernă a Theotokarion-ului prezintă mai puţină acurateţe decât cea din 1849, având multe greşeli şi din acest motiv am folosit mai mult textul ediţiei din 1849.

Noul Theotokarion – Sf. Nicodim Aghioritul apare la Editura Doxologia, format academic, 436 pagini, 2012, traducător și prefață Laura Enache

Laura Enache

Sursa: Doxologia.ro