Trebuie sa fim pregatiti sa facem rabdare si sa ne rugam la Dumnezeu

Încă de la începutul creştinătăţii, însuşi Sfântul Ioan Botezătorul a propovăduit: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!” Încă de atuncea. Adică, cel mai important lucru pentru fiecare din noi este să ne pocăim. Să nu zicem că „o să mai trăiesc” sau cutare… „Astăzi de veţi auzi glasul Domnului, să nu vă învârtoşaţi inimile, să vă pocăiţi”[1].

Mai cu seamă cum e acuma – s-a apropiat împărăţia lui Antihrist şi sunt atâtea de multe ispite, şi atâţia duşmani mari are Ortodoxia – , nu ne rămâne altceva decât să ne pocăim. Tot ce-am făcut în viaţa noastră, neapărat să ne ducem să ne spovedim la părintele duhovnicesc şi îl va lumina harul Sfântului Duh să ne spună ce să facem ca să ne putem mântui.

În ceea ce te va găsi moartea, cum te va găsi moartea, scrie Sfânta Carte, într-aceea te va judeca Dumnezeu. De aceea, să fim totdeauna pregătiţi, că vedeţi, fiindcă s-a apropiat împărăţia lui Antihrist, cu mare răutate s-a pornit stăpânitorul lumii acesteia ca să pună pecetea lui Antihrist pe fiecare din creştini. Pecetea 666 înseamnă că eşti contra lui Hristos, de aceea i se zice Antihrist. De aceea nu poţi să te îndreptezi, să spui că „zic ei aşa, dar eu cred în Hristos”. Dacă crezi în Hristos, să nu primeşti pecetea să ţi-o pună pe frunte şi pe mână. Dar mai întâi o să ţi-o pună pe buletin şi după aceea merg înainte, că aşa au devenit timpurile.

Lucrurile astea le-a spus Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu încă de la începutul creştinătăţii. Acuma le vedem şi noi, care toată viaţa noastră am citit despre Antihrist, că vine şi face cutare. Şi am citit ceea ce a scris Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în Apocalipsă, dar acuma le vedem cu ochii.

Vedeţi, organizaţia asta care uneşte toată Europa la un loc, de-acuma orice zic conducătorii ei, aceea trebuie să se facă. Vezi? Conducătorii din fiecare ţară nu mai pot face ce vor ei, decât ceea ce li se ordonă de acolo, de la direcţia care conduce Europa.

De aceea noi, creştinii, trebuie să fim pregătiţi şi să facem răbdare, să ne rugăm la Dumnezeu. Nu ne lipseşte altceva decât să ne rugăm la Dumnezeu să ne lumineze mintea, nu numai nouă, ci şi conducătorilor Bisericii. Că şi conducătorii Bisericii sunt oameni, şi de multe ori alunecă şi ei, cu toate că sunt oameni culţi, oameni învăţaţi în ţări străine. Dar de multe ori asta mai mult i-a păgubit decât le-a folosit, fiindcă noi, ortodocşii, ca drept-creştini, dacă căutăm să învăţăm la cei ce nu sunt ortodocşi, atuncea o să avem pagubă, după cum se vede. De aceea să ne rugăm la Dumnezeu să-i lumineze şi pe acei care conduc Ortodoxia, să nu accepte ceea ce nu-i plăcut lui Dumnezeu. Şi vezi? Aceia care sunt într-adevăr ierarhi n-o să accepte ceea ce se va spune contra Ortodoxiei şi vor avea probleme cu autorităţile, că autorităţile, toate, sunt contra lui Hristos.

Noi suntem datori ca sângele nostru să-l vărsăm ca să apărăm Ortodoxia. Doară sunt zeci de milioane de mucenici care şi-au vărsat sângele în timpurile acestea şi nu s-o cruţat pe sine, şi aşa au sfinţit Ortodoxia. Iar nouă, acuma, să ne fie ruşine să spunem că noi suntem adevăraţii creştini, fiindcă se supără conducătorii lumii acesteia? Nu poate să fie vreodată creştin acela care să zică: „Nu vorbi pentru apărarea Ortodoxiei!” Acela e duşmanul Ortodoxiei. Dacă sunt şi arhierei de acest fel înseamnă că s-au îmbrăcat, cum scrie la Sfânta Evanghelie, în haine de oaie. Vasăzică, ca şi conducători ei sunt îmbrăcaţi în piei de oaie, dar înăuntru sunt lupi răpitori. Aceia-s cei mai primejdioşi. De aceea, de la început am spus că să ne rugăm să ne lumineze Dumnezeu şi pe noi, şi pe conducătorii Bisericii.

La sfârşitul lumii, scriu Sfinţii Părinţi, o să fie un război, o să fie un potop, nu cum l-a adus Dumnezeu pentru păcatele oamenilor atuncea, cu apa. O să fie un război, un potop de foc pe care-l va aduce omenirea din cauza răutăţilor ei celor mari. Şi numai Dumnezeu ştie unde or mai rămânea ceva suflete vii, ca să nu să se distrugă omenirea de pe planeta noastră.

Dar dacă omenirea se pocăieşte, aleargă la pocăinţă înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu mai amână pedeapsa. De aceea, vezi, toate proorociile nu spun că în cutare timp o să fie necazul, în cutare zi, în cutare ceas, nu spun. Putea Dumnezeu să spună, dar a ascuns asta, ca omul totdeauna să fie pregătit: „Măi, dacă-i acuma sfârşitul? Ia să mă pocăiesc!” Alţii, dacă ar şti ziua şi ceasul, ar zice: „Mai am încă zece ani de trăit, acuma să fac toate fărădelegile şi toate poftele mele, că tot o să pier.” De aceea Dumnezeu a ascuns şi pentru mine şi pentru alţii, tot pentru binele nostru.

Cuviosul Dionisie de la Colciu, Sfântul Munte Athos

Articol aparut in nr 20 al revistei Familia Ortodoxa

Sinaxar 24 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Clement, episcopul Romei. Fericitul şi preaînţeleptul Clement era roman de neam şi se trăgea din neam împărătesc, fecior al lui Faust şi al Matildei. Deci, silindu-se la toată învăţătura înţelepciunii elineşti şi aflând pe Apostolul Petru, a fost învăţat de dânsul credinţa în Hristos cea adevărată şi făcându-se propovăduitor al Evangheliei şi scriind Aşezămintele Sfinţilor Apostoli, a fost făcut şi episcop al Romei. Însă fiind prins de împăratul Domiţian, a fost chinuit şi izgonit la o cetate pustie de lângă Cherson şi acolo, legându-i de grumaji o ancoră de fier de cele de corabie, l-au aruncat în adâncul mării; şi aşa s-a sfârşit de trei ori fericitul. Iar Dumnezeul minunilor, şi după moarte mărind pe sluga Sa, a făcut o mare şi peste fire minune. Că de atunci şi în urmă în fiecare an la pomenirea Sfântului Clement se depărta apa de la mal ca la trei mile, lăsând să meargă ca pe uscat pe cei ce se duceau acolo să prăznuiască şapte zile, făcând astfel mare bucurie celor ce nădăjduiau în Domnul. Deci odată, depărtându-se marea şi intrând poporul, şi săvârşind praznicul sfântului şi ieşind, s-a întâmplat că a rămas acolo un copil mic, uitat de părinţii lui. Iar marea întorcându-se şi locul iarăşi acoperindu-l, părinţii copilului plângeau şi se tânguiau pentru lipsa lui prin tot oraşul, pricinuind şi celorlalţi cetăţeni plângere şi jale. Iar a fost în anul următor, când iarăşi s-a retras marea în laturi, au mers şi au aflat copilul sănătos şezând lângă mormântul sfântului. Pe care întrebându-l cum s-a hrănit şi cum a fost păzit nevătămat, au aflat că l-a hrănit sfântul cel ce zăcea acolo şi l-a păzit cu darul rugăciunilor sale nevătămat de fiarele marii. Deci luându-l şi mulţumind sfântului s-au dus la casa lor slăvind pe Dumnezeu. Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Petru, episcopul Alexandriei. Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian, fiind învăţător al dreptei credinţe şi propovăduitor al dogmelor celor drepte, căruia împăratul voia să-i taie capul căci aflase de cele ce făcea el. Atunci îl supără Arie cerând iertăciune, rugându-se şi tot poporul pentru aceasta. Iar sfântul neînduplecându-se, nu i-a dat iertare, ci l-a alungat blestemându-l şi zicând a fi despărţit de mărirea lui Hristos şi în veacul acesta şi în cel viitor. Că zicea către ei că a văzut pe Domnul în chip de cocon mic strălucind mai mult decât soarele, dar purtând o haină ruptă din cap până în picioare şi întrebându-L pentru ce-i este ruptă haina a aflat de la El că Arie i-a rupt-o. Cu semnul acesta Domnul arătă despărţirea şi osebirea ce a făcut Arie Fiului de către Tatăl, nemarturisindu-L pe El de o fiinţă cu Tatăl. Asemenea a arătat şi celelalte dogme şi cuvinte de hulă ale lui Arie. Acest sfânt s-a săvârşit după porunca împăratului prin tăierea capului, câştigând cununa cea neveştejită. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Malh, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Carion, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ermoghen, episcopul acragandinilor, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Filumen şi Hristofor, care de sabie s-au săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evghenie, care s-a săvârşit zidit într-o gaură. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Procopie şi Hristofor, care de sabie s-au săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Corint. Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Grigorie cel ce a pustnicit la Piatra de aur, care se trăgea dinspre părţile Răsăritului. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor cel din Antiohia. Acest sfânt a trăit pe vremea apostatului Iulian. Şi a fost prins de pe uliţă de eparhul Salustie, pentru o pricină ca aceasta: Când rău-credinciosul Iulian a poruncit ca să se ridice de la Dafne, adică dinaintea cetăţii Antiohiei, moaştele Sfinţilor Mucenici Vavila şi a celor împreună cu dânsul, atunci creştinii cei ce duceau sfintele moaşte cântau un psalm al lui David şi la fiecare stare ziceau stihul acesta: "Să se ruşineze toţi cei ce se închină celor ciopliţi". Pentru că păgânii socoteau biruinţă şi neputinţă a lui Apolon din Dafne mutarea sfintelor moaşte. Acest stih auzindu-l Iulian s-a tulburat. Deci după porunca lui a fost prins Sfântul Teodor acesta, fiindcă era şi el râvnitor bunei cinstiri şi era unul din cei ce cântau pomenitul stih. Şi fiind spânzurat pe lemn pătimitorul lui Hristos, a fost rănit pe spate de bătăile vinelor de bou şi i s-au jupuit coastele cu unghiile; şi aşa era chinuit sfântul de dimineaţa până în seara, apoi legat fiind cu lanţuri, a fost aruncat în închisoare. Iar a doua zi, aflând Iulian de bărbăţia ce a arătat tânărul, şi ştiind câţi creştini rabdă până în sfârşit mucenicia şi că uciderea prin chinuri tiranilor li se socoteşte ruşine, iar mucenicilor li se socoteşte biruinţă, slavă şi bucurie, Paravatul a poruncit să libereze pe sfântul din închisoare. După acestea au întrebat unii pe sfântul dacă simţea dureri în timpul chinurilor. La care a răspuns că la început simţea puţină oarecare durere; apoi i s-a arătat cineva ţinând în mâini o basma moale şi răcoritoare, cu care-i ştergea de pe obraz sudoarea şi-l îndemna spre îndrăzneală şi bărbăţie. Pentru aceasta când chinuitorii au contenit de a-l chinui, zicea sfântul că nu s-a bucurat pentru aceasta, ci mai vârtos s-a mâhnit. Căci prin contenirea chinurilor a contenit şi cel ce se arăta (care era înger ceresc) şi nu-i mai pricinuia lui mai mult îndrăzneală şi mângâierea cerească. Sfântul Teodor acestea pătimind, în veci se veseleşte cu Domnul, odihnindu-se cu pace. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Mucenic Hrisogon şi a cuviosului Marcu Trigleanul. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. Sursa:calendar-ortodox.ro