Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat obștii Mănăstirii Pasărea la slujba de înmormântare a monahiei Doroteia Bărbieru, luni, 28 mai 2012:
„Eu sunt învierea şi viaţa, cel ce crede în Mine,
chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25)
Preacuvioasă Maică Stareţă,
Cuvioase maici ale Mănăstirii Pasărea,
Cu părere de rău am aflat de trecerea la cele veşnice, în data de 26 mai 2012, a venerabilei monahii Doroteia Bărbieru din Mănăstirea Pasărea, în vârstă de 103 ani, împliniţi în zilele premergătoare sărbătoririi Sfintelor Paşti, la 13 aprilie 2012.
Monahia Doroteia a fost un model de viaţă monahală pentru soborul Mănăstirii Pasărea, în special, şi pentru vieţuitorii mănăstirilor din Arhiepiscopiei Bucureştilor în general, prin statornicia şi îndelungata osteneală în cinul monahal.
Născută în anul 1909 în comuna gălăţeană Matca, a cunoscut de timpuriu vitregiile vieţii, rămânând orfană la vârsta de opt ani. Din această familie greu încercată în timpul celui Dintâi Război Mondial, patru din şase fraţi au devenit monahi: arhim. Nifon Bărbieru, fost slujitor la Mănăstirea Pasărea şi stareţ la Mănăstirea Cernica (1974-1981), decedat în aprilie 1990; protosinghelul Pimen Bărbieru, fost stareţ la Mănăstirile Cetăţuia-Muscel şi Negru Vodă (arestat într-o noapte, în timpul comunismului, a îndurat 16 ani de detenţie grea, a decedat în noiembrie 1982); ieromonahul Dorotei Bărbieru, vieţuitor la Mănăstirea Cetăţuia-Argeş (†1974), şi monahiaDoroteia Bărbieru.
Cei trei fraţi au îndemnat-o pe sora lor Doroteia să-I slujească lui Dumnezeu, încredinţând-o stareţei Mănăstirii Pasărea, Filofteia Constantinescu, şi monahiei Arsenia Demetriade, pentru anii de noviciat. A cunoscut toate ascultările mănăstireşti până în anul 1936, când, împreună cu alte surori din câteva mănăstiri, au fost trimise la Şcoala de caritate „Crucea Roşie“. Un an mai târziu (1937), însuşi Patriarhul României, Miron Cristea, a venit la Pasărea şi a săvârşit tunderea în monahism a 27 de vieţuitoare, care urmau să se specializeze pentru îngrijirea bolnavilor, spunând că „nimeni nu este mai potrivit pentru a îngriji suferinzii decât monahiile, pentru că ele văd în omul bolnav pe Hristos şi toate le fac pentru El“.
În anul 1938 monahia Doroteia a finalizat cursurile Şcolii de caritate şi a rămas să lucreze la Spitalul Militar încă doi ani. În anul 1940 se reîntoarce în mănăstire pentru a o îngriji pe povăţuitoarea sa, monahia Arsenia Demetriade, care era bătrână şi foarte bolnavă. A lucrat la atelierele mănăstireşti mulţi ani şi a acordat, cu multă pricepere, asistenţă medicală în mănăstire şi în satele din jurul acesteia.
În anii grei ai celui de-al II-lea Război Mondial, ea a înţeles şi arătat că monahul este dator să ajute pe cei suferinzi. De aceea, ca soră de caritate, împreună cu alte vieţuitoare ale chinoviei sale, a ajutat mulţi oameni care au fost răniţi pe front.
În Mănăstirea Pasărea, locul unde a vieţuit şi cuvioasa Filoteea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, monahia Doroteia a reuşit să împlinească chemarea ei monahală şi să devină un model de slujire, făcându-se tuturor pildă prin ascultare, smerenie, rugăciune, înţelepciune şi ajutorare a celor aflaţi în suferinţă.
În aceste momente de tristeţe prin care trece obştea Mănăstirii Pasărea, ne amintim de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11, 25).
Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi şi înălţat întru slavă, să aşeze sufletul maicii Doroteia împreună cu drepţii, unde nu este durere, nici întristare nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
Veşnica ei pomenire din neam în neam !
† DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
