GÂNDUL ZILEI

„Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!”
                         Sfântul Siluan Athonitu

Merinde pentru Suflet – 31 martie 2012

Merinde pentru Suflet – 31 martie 2012

"Merinde pentru Suflet" - poate fi vizualizată în format PDF aici >>

Gânduri la Duminica a V-a din Postul Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca

Gânduri la Duminica a V-a din Postul Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca

           

Săptămâna a cincea a Postului Mare îndeamnă, prin cântările ei, pe cei ce s-au înjugat la osteneala postirii, la continuarea postului, spre curățirea de păcate și de patimi, spre vindecarea sufletului și spre facerea de bine, în vederea praznicului Învierii și a începerii unei vieți noi (pe termen scurt) și în vederea judecății celei din urmă (pe termen lung). Iată ce ne spun cântările Triodului:

Atras fiind de amăgirile vătămătoare ale șarpelui, și înșelându-mi-se mintea în toate zilele, adaug rănii mele rană, Mântuitorule; pentru aceasta strig către Tine: Doctorul bolnavilor, întoarce-mă și mă miluiește. (Tropar 1, Cânt. a 8-a, Canon Utrenie, Luni).

De aceea, Biserica încearcă să ne conștientizeze de gravitatea ”bolii” sufletului și de necesitatea de a cere ajutorul Doctorului sufletelor – Hristos:

Alunecând de la desfătarea și îndulcirea cea dintâi a raiului, pentru călcarea poruncii, am căzut în viață necinstită; că dezbrăcându-ne de petrecerea cea cuvioasă și lăudată a virtuților, am căzut în păcate, ca între niște tâlhari, și suntem mai mult morți, abătându-ne de la mântuitoarele Tale învățături. Ci Te rugăm pe Tine, Stăpâne, Cel ce te-ai arătat din Maria, și ai primit pătimiri fără de patimă, leagă rănile noastre cele pricinuite de păcate și varsă peste noi milostivirea Ta cea neasemănată și purtarea Ta de grijă cea tămăduitoare, ca un iubitor de oameni. (Stihira a 2-a, Stihoavnă Vecernie, Marți).

            Timpul rânduit pentru vindecarea noastră este viața aceasta, al cărui sfârșit nu-l putem prevedea, de aceea suntem îndemnați să luăm aminte la ”ziua aceea” în care va trebui să dăm răspuns Stăpânului despre felul în care ne-am petrecut răstimpul pe care ni l-a dăruit să-l trăim pe pământ.

            Gândind la întrebarea Ta, Hristoase, cea înfricoșătoare, mă îngrozesc, mă cutremur și strig: Cel ce ai nemăsurată mare milă, mântuiește-mă pe mine ticălosul. (Tropar, ”Slavă Ție”, Cânt. a 8-a, Canon Utrenie, Luni).

            Tocmai de aceea, suntem îndemnați la a persevera pe calea curățirii și a postului:

Trecând acum înjumătățirea postului, să arătăm lămurit începerea slavei dumnezeiești și să ne sârguim cu căldură, să ajungem la sfârșitul viețuirii virtuoase, ca să luăm desfătarea care nu îmbătrânește (Stihira a 2-a, Triod).

            Postirea așadar, nu privește schimbarea vieții doar pe perioada celor șapte săptămâni, ci vizează schimbarea vieții, în perspectivă veșnică. Așa cum arată și următoarea stihiră:

Trecând înjumătățirea acestei sfințite călătorii a postului, să ne îndreptăm cu bucurie călătoria către viitor, ungându-ne sufletul cu untdelemnul facerii de bine, ca să ne învrednicim de Hristos Dumnezeul nostru și să ne închinăm dumnezeieștilor (Sale) Patimi și să ajungem și la înfricoșata și Sfânta (Lui) Înviere.(Stihira a 3-a, Triod).

            Toți cei ce se ostenesc cu postul, vor primi plata ostenelilor lor, precum odinioară lucrătorii viei (vezi Ev. Mt. 20, 1-16):

 Aproape este Mântuitorul, cel ce a sădit via și a chemat pe lucrători; veniți nevoitorii postului să ne bucurăm de plată, că dătătorul este bogat și îndurat. Puțin lucrând, vom câștiga milă sufletului. (Stihira a 4-a, Triod).

Săptămâna a cincea a Postului Mare este marcată și de două momente importante, de două slujbe pe care le numim Denii și care evocă două figuri ale sfințeniei: pe ce a Sfintei Maria Egipteanca (miercuri seara) și pe cea a Maicii Domnului (vineri seara).

Aceste două chipuri, deși par radical opuse, după petrecere și conduită, ne înfățișează felul în care Dumnezeu lucrează mântuire, nu numai cu cea care este icoana curăției și a sfințeniei – Maica Domnului – ci și cu sufletul care se înrobește de voie patimilor și poftelor trupești care ademenesc și stăpânesc lumea aceasta și care, prin pocăință și nevoință, se curățește și se sfințește – Cuvioasa Maria Egipteanca. De aceea, pedagogia Bisericii a așezat în această săptămână care precede Duminica a cincea a postului, Canonul Sfântului Andrei Criteanul ce se citește în întregime (spre deosebire de primele patru zile ale postului) la denia de miercuri seara, în cadrul utreniei de joi, amintind felurimea păcatelor în care putem să cădem și mulțimea celor care s-au izbăvit din ele, prin pocăință, pe de o parte, iar pe de altă parte, Imnul Acatist al Maicii Domnului, ce se citește vineri seara, în cadrul utreniei de sâmbătă dimineața, în care se preamărește și se cântă cu cântări de laudă ”cea mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii”. Pe de o parte ni se pune în față cea care este pururea mijlocitoare către Fiul său cel unul-născut pentru mântuirea noastră a tuturor și care ne deschide ”ușa milostivirii”, iar pe de altă parte, ni se arată pilda de pocăință și de curățire sfințitoare a celei care în tinerețea ei se făcuse ”vas al diavolului”, iar la sfârșitul zecilor de ani petrecuți în pustie se ridica de la pământ atunci când se ruga sau trecea la picior apa Iordanului pe care ”doar” îl însemnase cu semnul Sfintei Cruci.

Aceste două căi ale mântuirii și mulțimea tuturor celorlalte exemple evocate în Canonul Sfântului Andrei, ni se înfățișează ca tot atâtea icoane care ne stau înainte spre a ne îndemna la râvnă pe calea postului și la seriozitate și profunzime în cercetarea de sine și spovedirea propriilor păcate, pe care uneori nici nu le vedem sau le simțim, datorită conștiinței nepăsătoare la care am ajuns… Pe de altă parte, atât iubirea mântuitoare și nejudecătoare a Maicii Domnului cât și pocăința pilduitoare și de păcate curățitoare a Cuvioasei Maria Egipteanca, vin în întâmpinarea sufletului care este încercat de îndoială și de deznădejde față de iertarea lui Dumnezeu și față de posibilitatea de a se mai curăți și schimba… De aceea, nici un suflet care caută mântuirea și vindecarea să nu se îndoiască, nici de iubirea lui Dumnezeu, nici de puterea Harului de a schimba și de a preface negreala păcatului în ”haină luminoasă”, că mijlocitoare și ajutătoare le are și pe Maica Domnului și pe Cuvioasa Maria Egipteanca.

Dar Maica Domnului și Sfânta Maria Egipteanca s-au făcut, fiecare în felul ei, nu doar pilde ale sfințeniei, ci și pilde ale ”urmării lui Hristos”. Maica Domnului care păstra în inimă toate cuvintele care se spuneau despre Fiul ei, încă din vremea prunciei Lui (cf. Ev. Lc. 2, 19; 51), a urmat Lui, și în vremea pătimirii, până la Cruce și la mormânt, învrednicindu-se astfel de ”a doua bună-vestire” din partea ”îngerului” care ”a strigat celei pline de har: Bucură-te și iarăși zic, Bucură-te, că Fiul tău a înviat din mormânt!”, așa cum auzim cântând la Paști. Iar Cuvioasa Maria Egipteanca, după ce s-a pocăit de toate cele săvârșite de ea și, cu mijlocirea Maicii Domnului, s-a învrednicit a se închina cinstitului și de-viață-făcătorului lemn al Crucii Domnului, a trecut Iordanul și s-a strămutat în pustie, lăsând viața cea deșartă și urmând Domnului Care ”ne-a scos pe noi din lumea aceasta” (cf. Ev. In. 17, 12-16), s-a luptat timp de 17 ani cu patimile pe care le îndrăgise tot atâția ani, învrednicindu-se a gusta apoi din ”odihna” Celui care cheamă la El pe toți cei ”osteniți și împovărați” de păcate și de patimi (cf. Ev. Mt. 11, 28-29) și de a scăpa de condiționările trupului, ajungându-i ca hrană ”cuvântul lui Dumnezeu” (cf. Ev. Mt. 4, 4), iar ca îmbrăcăminte fiindu-i de ajuns Harul care îi acoperea odinioară pe Adam și pe Eva în Rai.

Apostolul (Evr. 9, 11-14) și Evanghlia (Mc. 10, 32-45) acestei duminici aduc înaintea noastră, în mod vădit, pătimirea și jertfa Domnului care S-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără-de-prihană și Care cu Sângele Său va curăța cugetul nostru de faptele cele moarte (Evr. 9, 14), vestind pentru a doua oară, ucenicilor Săi și nouă, cele despre patima, moartea și învierea Lui cea de a treia zi.

Dacă, la prima vestire a pătimirii și morții Sale, apostolii par să fi rămas fără de glas și gânditori, de data aceasta, gândul lor se îndreaptă, în mod neașteptat, cătreîntâietate, către primație în raportarea lor la Domnul, ispită care a rămas actuală până astăzi, la toate nivelele de raportare la Dumnezeu, în Biserică, și, în general, în raportarea față de cel mai mare, în toate sferele sociale. Dar mai este ceva: Domnul vestește patima și moartea Sa, iar ucenicii Săi își dispută locul de onoare… Dar vestirea apropierii pătimirii Domnului ni se adresează, astăzi și acum, și nouă, tuturor celor care urmăm calea postului, fiecare la măsura și după puterile lui, făcându-se pentru noi ca un test prin care să ne dăm seama ce ne preocupă de fapt, în mod primordial, în viața noastră de creștin, în familie, în mănăstire, în parohie, în Biserică, în societate?!... Cuvintele Evangheliei sunt ca o invitație de a lăsa ”acum, toată grija cea lumească” (așa cum cântăm la Heruvic) și să luăm aminte că Dumnezeu Cel CareS-a pogorât din ceruri, pentru noi și a noastră mântuire și S-a făcut om, Se îndreaptă spre Patima sa cea de bună voie, pentru a ne elibera de tot ceea ce ne robește și ne îndepărtează de chipul Lui; la Cel Care S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând… șiS-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte (cf. Ep. Filip. 2, 7-8), pentru a ne da nouă pildă despre calea de urmat. De aceea, tot El vine și așează rânduiala cu privire la întâietate între frați, poruncind ca cine va vrea să fiemai mare între voi, să fie vouă slujitor (gr. diakonos). Și cel care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor rob (gr. doulos) (cf. Mc. 10, 43-44). Și El Însuși ne-a dat pildă, că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească ci ca El să slujească și să-și dea sufletul răscumpărare pentru mulți (Mc. 10, 45).

Astfel, criteriul pe care suntem cu toții chemați să ni-l însușim, în familie, în obștea creștinească din care facem parte, în viața Bisericii și în viața comunitară în general, este acela al slujirii, fără pretenții și așteptări de ”recunoaștere publică”, singurul pentru care merită să ne ostenim, și nu acela al întâietății și al condiționării faptelor noastre bune cu ”felicitări” și ”mulțumiri” sau ”recunoștință” perpetue, din partea celor din jur…

Acestea sunt gândurile cu care suntem chemați să intrăm în cea de a șasea săptămână a Postului, lepădând sau măcar punând pe planul al doilea ”prioritățile” și ”urgențele” nemântuitoare, îndreptându-ne gândul și inima spre Cel care vine spre Patima Sa cea de bunăvoie, pentru a ne elibera pe noi din robia și tirania - din noi și din viața noastră – a tot ceea ce nu ne duce spre asemănarea cu El – Cel blând și smerit cu inima, pentru a afla odihnă sufletelor noastre (cf. Mt. 11, 29).

Cu înnoite urări de post folositor, de viață și de suflet liniștitor, al vostru părinte și păstor,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

La Duminica a V-a din Postul Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, 1 aprilie, 2012.

Pilda Zilei

Povesteau despre avva Netras, un ucenic al avvei Silvan, ca atunci cand statea in chilia de pe muntele Sinai avea grija cu masura de nevoile trupului, iar cand a devenit episcop la Faran si-a impus o viata foarte aspra. Ucenicul sau ii zice: "Avva, cand eram in pustiu nu te nevoiai atat de tare". Batranul ii raspunde: "Acolo era pustiu, liniste si saracie si trebuia sa am grija de trup, ca sa nu ma imbolnavesc si sa caut ceea ce nu aveam. Aici insa este lumea si pot gasi oricand ce-mi trebuie: daca ma imbolnavesc este oricand cineva care sa ma ingrijeasca, sa nu-mi pierd calugaria".

Acatistul Bunei Vestiri de la Schitul Lacu (Sf.Munte Athos)

Acatistul Bunei Vestiri de la Schitul Lacu (Sf.Munte Athos)

GÂNDUL ZILEI

Nu piroanele L-au ţinut pe Hristos răstignit, ci iubirea.”
                         Părintele Nicolae 
                                            Steinhardt

Merinde pentru Suflet – 30 martie 2012

Merinde pentru Suflet – 30 martie 2012

"Merinde pentru Suflet" - poate fi vizualizată în format PDF aici >>

Pilda Zilei

Povesteau despre avva Isidor, preotul, ca odata a venit un frate sa-l invite la masa, dar batranul n-a primit, zicand: "Adam a fost alungat din rai fiindca s-a lasat inselat de mancare". Fratele l-a intrebat: "Ti-e frica sa iesi din chilie?". El i-a raspuns: "Copile, mi-e frica. Diavolul umbla ca un leu racnind si cautand pe cine sa inghita". Zicea adesea: "Cine se deda bautului de vin nu mai scapa de urzelile gandurilor rele. Lot a fost silit de fiicele sale sa se imbete cu vin si, din pricina betiei, diavolul l-a impins usor spre curvia cea nelegiuita".
 

Egumentul Efrem Vatopedinul va fi eliberat din arestul preventiv, dar condiționat!

Consiliul de judecători întrunit pentru a răspunde cererii de eliberare din arestul preventiv a Părintelui Stareț Efrem a hotărât punerea lui în libertate cu anumite condiții restrictive. În aceste zile Părintele Stareț se va întoarce în Mănăstirea Vatopedi.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

GÂNDUL ZILEI

Domnul a murit de moartea noastră, pentru ca noi să înviem cu Învierea Sa.”
                                           SFÂNTUL ATANASIE 
                                                                CEL MARE

Merinde pentru Suflet – 29 martie 2012

Merinde pentru Suflet – 29 martie 2012

"Merinde pentru Suflet" - poate fi vizualizată în format PDF aici >>

Pilda Zieli

"Omul pune pe cal mai intai poclada, apoi seaua; strange bine tofturul, ii aseaza in gura zabala de la frau, pune piciorul in scara si apoi ii sare in spate. Tot asa pune si dracul stapanire pe om, cu incetul: mai intai ii arunca o pofta mai mica, apoi altele, din ce in ce mai mari si mai vinovate. Si dupa ce ti-a sarit in spate si te hatuieste bine, mai fa tu, omule, ceva ca sa scapi de necurat sau mai zi daca ai ce zice". (Toader Hordrag din Plopenii Mici - Botosani)

GÂNDUL ZILEI

„ ÎNVAŢĂ S Ă-Ţ I SCRII TRISTEŢILE P E NISIP ŞI BUCURIILE PE STÂNCĂ. ”
                                                     FERICITUL AUGUSTIN

Merinde pentru Suflet 28/03/2012

Merinde pentru Suflet – 28 martie 2012

"Merinde pentru Suflet" - poate fi vizualizată în format PDF aici >>

Împliniri şi evenimente din viaţa Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Împliniri şi evenimente din viaţa Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei :

Bucuria de-a fi ortodox român oriunde în lume

În anul 2011, în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei au avut loc mai multe evenimente importante care vor fi consemnate în cele ce urmează. Evenimentul major a fost recunoaşterea juridică a episcopiei de către statul italian, la 12 septembrie, după un proces administrativ complex, care s-a întins de-a lungul mai multor ani.

Articol publicat în Ziarul Lumina.

Pentru a citi tot articolul intrați aici

Sfantul Cuvios Ilarion cel Nou; Denie - Canonul cel Mare

Cuviosul Ilarion a fost staretul manastirii Pelechit din Helespont, in Asia. Plin fiind de Duhul Sfant, el a stralucit ca un soare printre oameni, vindecandu-i de boli si curatindu-i de duhurile cele necurate. Acest barbat dumnezeiesc a luat mai apoi mucenicia in timpul lui Leon Armeanul (813-820) care pornise din nou prigonirile contra aparatorilor sfintelor icoane. Impreuna cu alti patruzeci de monahi Cuviosul Ilarion a fost alungat in surghiun la Efes, si acolo a pierit in temnita.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Stefan Marturisitorul, facatorul de minuni;
- Sfantului Irodion, unul dintre cei saptezeci de ucenici ai Domnului.

Maine, facem pomenirea Sfantul Mucenic Marcu, episcopul Aretuselor.

Icoanele făcătoare de minuni ale Vatopedului: Paramythia, Vimatarissa, Esphagmeni, Elaiovrytissa, Pantanassa, Antiphonitria, Pyrovolitheisa

Adevărate comori de sfinţenie pentru lavra Vatopedului sunt cele şapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului: Paramythia, Vimatarissa, Esphagmeni, Elaiovrytissa, Pantanassa, Antiphonitria, Pyrovolitheisa.

Maica Domnului Paramythia

Această icoană-frescă se află în stânga katholikonului, într’un paraclis dedicat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (unde se tundeau odinioară călugării în monahism) şi a fost strămutată aici după minunea ce a făcut’o în veacul al XIV-lea, când a salvat obştea şi mănăstirea de la pieire, împotrivindu’se chiar pruncului Iisus! Este singura icoană din lume a Maicii Domnului, care a rămas într’o altă poziţie decât cea în care a fost pictată! (Se mai cunosc minuni în care Pracurata Fecioară a vorbit din icoană, dar zugrăvirea ei rămânea neschimbată!). Într’o dimineaţă devreme, după Utrenie, pe când obştea se împrăştiase spre puţina odihnă, iar egumenul rămăsese singur să’şi plinească rugăciunile sale (mai pe urmă voind a’i da unui frate cheile ca să deschidă porţile mănăstirii), a auzit o voce rostind: „Nu deschideţi astăzi porţile mănăstirii, ci urcaţi’vă pe ziduri şi alungaţi tâlharii!”. Care tâlhari erau corsari, ce se furişaseră în noapte pe lângă fortficaţii şi aşteptau ca monahii vatopedini să deschidă porţile la mijirea zorilor pentru a putea năvăli în lavră. Când stareţul a privit la fresca de unde venea glasul, L’a văzut pe pruncul Iisus încruntat şi cu mâna întinsă ca să oprească glăsuirea Maicii Sale, zicându’i: „Lasă’i Maică, să le fie îngăduită pedeapsa aceasta pentru păcatele lor!”. Preacurata Fecioară însă a îndepărtat mâna Fiului ei de la gură şi a repetat înştiinţarea către stareţul rămas uimit de aşa minune, până când acesta şi’a încunoştinţat obştea de primejdia de moarte în care se aflau. Atacatorii au fost siliţi să plece şi mănăstirea a fost salvată în acest chip miraculos de către Theotokos Paramythia! De secole vatopedinii slujesc Sfânta Liturghie în fiecare zi de vineri în cinstea ei şi’i cântă Paraclisul Maicii Domnului la sfârşit.

Cuviosul Neofit Prosmonarul, care grijea de acest paraclis, fiind trimis odată cu ascultare la Evvia, s’a îmbolnăvit foarte şi, simţindu’şi sfârşitul aproape, s’a rugat fierbinte Maicii Domnului Mângâietoarea (Paramythia) să’l învrednicească a muri în Vatopedou. A auzit atunci glasul Fecioarei care i’a spus să meargă la mănăstire şi să fie gata într’un an de zile de plecarea din astă lume! Şi la vremea sorocită, pe când urca scările spre paraclis, a auzit acelaşi glas spuindu’i: „Neofit, vremea plecării tale s’a apropiat!”. Ajuns la chilie, Neofit şi’a încredinţat sufletul Domnului, după cuvântul Preacuratei.

 Maica Domnului Vimatarissa

Aşezată pe un synthronon în altarul bisericii Bunei Vestiri, de această icoană, „dăruită de împărăteasa Plaquidia (Aelia Galla Placidia), fiica împăratului Theodosie cel Mare şi sora lui Arcadie”, este legată o întâmplare mai presus de legile firii, din veacul al X-lea. Într’o vreme se nevoia în sfânta monastire a Vatopedului un tânăr paracliser pre numele său Sava ierodiaconul, care purtând de grija odoarelor bisericii, a fost nevoit a tăinui, într’o mică şi numai de puţini ştiută fântână din altar, crucea lui Constantin cel Mare (care avea în ea şi parte din lemnul Sfintei Cruci) şi această preacinstită icoană a Maicii Domnului, numită şi „Ctitoriţa” (pentru că s’a aflat în vremea ctitorilor Athanasie, Nicolae şi Antonie. De cutremurare a aruncat şi o lumânare aprinsă în puţ, până ce l’au prins arabii şi l’au dus rob în Creta pentru multă vreme. La bătrâneţe, recăpătându’şi libertatea, el s’a întors în mănăstirea sa de metanie, unde nimenea din noua obşte nu ştia de acea fântână din altar. Însă atunci când monahii vatopedini au îndepărtat lespezile de piatră ce acopereau ascunzătoarea, au căzut în genunchi de uimire: după 72 de ani, icoana Maicii Domnului stătea deasupra apei, dimpreună cu crucea şi lumânarea arzând încă!

Maica Domnului Esphagmeni

Această icoană se află în paraclisul sfântului Dimitrie, „în unghiul cel dinspre răsărit” şi este de fapt o frescă din secolul al XIV-lea înfăţişând’o pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Numele de „Înjunghiata” vine de la o înfricoşată întâmplare, când un eclesiarh (paracliser) care, datorită ascultării la „trebuinţele bisericeşti; adică mai cu osebire la curăţenie”, a întârziat odată la mâncare, fiindcă „mergea la trapeză când cu vreme, când fără vreme, însă totdeauna pe urma tuturor”(cum mărturiseşte şi părintele Irinarh Şişman).  S’a întâmplat că trapezarului nu’i mai rămăsese în acea zi nimic dintr’ale gurii, iar paracliserul „flămând, aprinzându’se de mânie, a ieşit ca un lunatec din trapeză” şi s’a dus la icoana Preacuratei zicându’i: „Până când îţi voi sluji ţie Născătoare de Dumnezeu? Pentru care osteneală, nu numai că nu am nimic pe lângă mine, dar nici o fărâmă de pâine măcar!”. Întunecat la minte fiind atunci, a apucat cuţitul cu care mai ’nainte curăţise ceara de pe „sfejnice şi cu iuţimea cea mai puternică a lovit în umărul obrazului” Fecioarei. „Şi îndată sângele ca din carne a început a curge din rană…iar pe ucigătorul de icoane, pe loc l’a trântit cutremurul la pământ”. Şi ajungând acesta „ca ieşit din minte”, pe loc a şi orbit, iar pe când a venit stareţul, încă mai curgea sânge din chipul Maicii Domnului. Şi cu toate c’au făcut fraţii privegheri şi cu rugăciuni fierbinţi s’au rugat pentru izbăvirea eclesiarhului, vreme de trei ani acesta a rămas tot în „a tot trupului tremurare şi a ochilor orbire”. Iar după acest soroc, Preacurata Născătoare de Dumnezeu i s’a arătat „aievea” în vis egumenului şi i’a spus că l’a iertat pe paracliser, însă „mâna lui, cu care a îndrăznit a’şi bate joc de chipul ei, va fi judecată la a doua venire a lui Hristos”. Şi într’adevăr de a doua zi nefericitul monah se’nţepleţi, iar vederea îi reveni ca mai ’nainte şi „toată viaţa lui a petrecut’o înaintea acelei icoane, întru oftări şi căinţă simţitoare”. După ce a trecut la cele veşnice şi „când svetagoreţii…au dezgropat oasele lui după trei ani…s’au cuprins de spaimă văzând că…dreapta lui mână …a rămas neputrezită şi neagră ca tăciunele, pre care puind’o într’o cutie, o au păstrat’o înaintea sfintei icoane, tot astfel de neagră până în ziua de azi”. (De fapt, nu de multă vreme mâna neputrezită a paracliserului a fost luată din spatele strănilor, unde stătea, şi a fost dusă la loc tainic, pentru că neştiutori creştini, de multe ori o luau drept sfântă relicvă!). Povesteşte mai departe monahul prodromit că „în urmă cu vreo câţiva ani” , un „preot voiajor viind spre închinare” şi îndoindu’se de această minune, a pus mâna pe obrazul Maicii Domnului şi „pe dată sângele din ea l’a stropit” şi „l’a ajuns năpraznica moarte…în advonul bisericii”.

Maica Domnului Antiphonitria

„Spun istoriile” că, pe la anii 382-383, viitoarea împărăteasa romană Aelia Galla Placidia (390-450), fiica marelui Theodosie I şi soţia lui Constantius (din 417), a voit a merge către Constantinopole, ca să se întâlnească cu fratele ei, Arcadius (383-395-408) – care tocmai fusese declarat Augustus pentru jumătatea de răsărit a imperiului, cea de apus revenindu’i mai târziu, în 393, lui Honorius – iar în drum să se abată şi pe la sfânta mănăstire a Vatopedului, ctitoria tatălui ei. Pesemne că la vremea aceea, nu se ştia de interdicţia femeilor de a intra în Athos, de vreme ce împărăteasa a fost întâmpinată „cu mare paradă şi ţeremonie”. Însă, cu toate că era o creştină „plină de umilinţă şi adâncă smerenie”, atunci când a pătruns în pridvorul bisericii celei mari, glasul Maicii Domnului, venit de la icoana zugrăvită pe perete, a înspăimântat’o când i’a spus: „Opreşte’te femeie! Şi să nu cutezi a mai intra vreodată pe acest pământ sfânt!”. Înfricoşată, Galla Placidia a plecat din mănăstire şi, se spune că mai târziu, din porunca ei s’ar fi zidit prima dată paraclisul închinat sfântului Dimitrie, lipit chiar de peretele din care i’a vorbit Maica Domnului Antiphonitria(adică „Împotrivă-Glăsuitoarea”). Luând seamă de dorinţa Preacuratei Fecioare Maria, de a nu călca „parte femeiască” în grădina ei, din vremea aceea s’a ţinut legea de a nu îngădui femeilor să pătrundă în Sfântul Munte.

Maica Domnului Elaiovrytissa

Această mică icoană (are doar 28 x 22 centimetri) din secolul XIV, se află în docheion (chelărie, încăperea în care se păstrează, între altele, uleiul de măsline şi vinul) şi de aceea i se mai spune şi icoana Maicii Domnului Docheiarissa. În timpurile în care cuviosul Ghenadie, avea ascultarea de chelar al mănăstirii, s’a întâmplat o strâmtorare încât se împuţinase uleiul iar părintele, om cu viaţă îmbunătăţită, l’a oprit a se mai folosi la mâncare, „lipsind pre fraţi de untdelemn” şi păstrându’l doar pentru candele. Egumenul aflând de toate acestea, „având nădejde tare spre adjutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Sale”, i’a poruncit cuviosului să folosească uleiul ca şi mai ’nainte zicându’i că se va milostivi Preacurata şi’i va îndestula încât să nu sufere lipsă. Şi, într’una din zile, când smeritul părinte Ghenadie a intrat în chelărie, uleiul de măsline… se scurgea pe jos din amforele de piatră ce se găseau în faţa icoanei Maicii Domnului – ce de atunci a fost cunoscută ca Elaiovrytissa, adică „Izvorâtoarea de mir”! Un dreptcredincios mirean, având evlavie mare la această icoană, a împodobit’o cu o frumoasă „broderie” din argint, astfel că ea a devenit mai mare prin această adăugire. În vinerea din Săptămâna Luminată, când este prăznuirea ei, icoana Maicii Domnului Elaiovrytissa, este dusă cu mare cinste în biserica mare a mănăstirii şi aşezată spre închinare.

Maica Domnului Pyrovolitheisa

În aprilie 1822, pe când armata turcească intrase în Sfântul Munte, căutând revoluţionari eterişti, a existat un ostaş turc, pre numele lui Hussein, nepot al comandantului oştilor ce împrejmuiseră mănăstirea Vatopedou, care a tras în icoana Maicii Domnului ce se află chiar la intrare, lovind chiar mâna dreaptă a Fecioarei. Şi ieşid pe poartă, „din orbiciunea sa, s’a spânzurat într’un măslin al grădinii”, chiar în faţa intrării în mănăstire. De n’ar fi stat lucrurile astfel, unchiul spânzuratului ar fi pierdut mănăstirea cu totul, căci îi stătea în putinţă s’o facă, dar el a mărturisit că „la o asemenea moarte l’a osândit însuşi Maica lui Dumnezeu”. Pentru aceasta icoana se numeşte „Împuşcata”, sau Pyrovolitheisa.

Maica Domnului Pantanassa

Această icoană zugrăvită în veacul al XVII-lea, se află pe proschinitarul din partea stângă a katholikonului şi este numită adeseori „Vindecătoarea de cancer”, pentru că de multe chinuri şi boale a izbăvit pre cei ce cu credinţă au rostit Paraclisul Maicii Domnului dinaintea ei. Atotîmpărăteasa (Pantanassa) s’a luminat odată în chip minunat în faţa unui tânăr, care a căzut atunci cu faţa la pământ, mărturisindu’şi necredinţa şi păcatul vrăjitoriei în care căzuse.

Pilda Zilei

Avva Apollo ca avea un ucenic pe nume Isaac, format cu desavarsire pentru infaptuirea lucrului bun. A dobandit linistea absoluta in timpul Sfintei Liturghii si cand mergea la biserica nu ingaduia nimanui sa se apropie de el. Avea o vorba: "Toate lucrurile sunt frumoase la timpul lor. Caci exista un timp pentru orice lucru". Cand se desfacea adunarea, alerga spre chilie ca urmarit de foc. De multe ori, dupa slujba, fratilor li se dadea cate un pesmet si un pahar cu vin, el insa nu lua, nu ca sa refuze binecuvantarea fratilor, ci ca sa pastreze linistea dobandita in timpul Liturghiei. S-a intamplat ca a cazut bolnav la pat, iar fratii, auzind, au venit sa-l vada. S-au asezat langa dansul si l-au intrebat: "Avva Isaac, de ce fugi de frati dupa Liturghie?". El le-a raspuns: „Nu fug de frati, ci de urzelile demonilor, caci, daca cineva, cu o faclie aprinsa, intarzie mai mult timp in vant, faclia se stinge. Tot asa si noi, iesind iluminati de Sfanta Liturghie, daca intarziem mult timp afara din chilie, mintea ni se intuneca“. 

Acatistul Sfantului Duh

Sfanta Mucenita Matroana din Tesalonic

Sfanta Matrona a fost o copila saraca si orfana, roaba in casa unei evreice cu suflet rau, din Tesalonic. Aceasta neincetat isi batea joc de credinta Matronei, si tot timpul cauta toate mijloacele pentru a o face sa se lepede de Hristos si sa mearga impreuna cu ea la sinagoga. Cand Pautilla, stapana Matroanei a auzit ca sluga sa merge in ascuns la biserica crestinilor, i-a zis: "Pentru ce n-ai mers la sinagoga noastra, ci te-ai dus la biserica crestineasca?" La aceasta intrebare Matroana a raspuns: "De vreme ce Dumnezeu este in biserica crestineasca, iar de la sinagoga iudaica s-a departat, nu ma duc la sinagoga, ci la biserica".

Plina de furie la acest raspuns, Pautilla a incuiat-o pe Matrona intr-un loc intunecos, a legat-o de maini si a lasat-o fara mancare. Insa, Matroana sezand in genunchi la rugaciune si slavind pe Dumnezeu, legaturile au cazut de la mainile ei prin puterea lui Dumnezeu. Dupa aceasta Matrona a mai fost incuiata si infometata inca de doua ori. A murit din cauza lipsei de hrana. Trupul sfintei a fost aruncat de Pautilla intr-o prapastie. Crestinii au luat trupul mucenitei si l-au ingropat cu cinste. Episcopul cetatii afland ca la mormantul mucenitei Matrona se fac mari minuni, a ridicat o biserica deasupra lui.

Pautilla a trecut la cele venice cazand de pe zidurile de unde a fost aruncat trupulSfintei Mucenite Matroana.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Chiric din Apro;
- Sfintilor Mucenici Filet Sincliticul, cu sotia lui, Lidia, si cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid si Amfilohiu;
- Sfintilor Mucenici Ioan si Baruh;
- Sfantului Proroc Anania;
- Sfantului Cuvios Pavel, episcopul Corintului;
- Sfantului Cuvios Eutihie;
- Sfantului Cuvios Ioan din Licopolis.

Pilda Zilei

Avva Casian a povestit: "Avva Ioan, egumenul unei mari chinovii, s-a dus la avva Paisie, care traia in pustiul cel mai aspru de patruzeci de ani. Si cum il iubea foarte mult, l-a intrebat cu indrazneala dragostei: «Ce ai reusit sa infaptuiesti aici, retras de atatia ani si ferit de orice legatura cu oamenii?». El a raspuns: «De cand am devenit monah, soarele inca nu m-a vazut mancand». Avva Ioan i-a zis: «Nici pe mine maniindu-ma»".

Brâul Maicii Domnului, comoara de mare preț a Vatopedului

Cea mai mare comoară a Vatopedului o reprezintă Brâul Maicii Domnului, ţesut din păr de cămilă (Irinarh Şişman, care l’a văzut îndeaproape, „cu binoglu”, spune că „e din două bucăţi şi îi ţesut din aţe de păr de cămilă, şi în mijloc îi cusut cu aţe de aur de mâna împărătesei Zoi, care au primit tămăduire de la acest sfânt brâu”) chiar de către cea care a luat în pântecele ei pe Cel necuprins, spre mântuirea noastră.

Dăruit în chip minunat apostolului Toma, care venea prin văzduh către locul unde fusese înmormântată, el a fost în acest chip şi semn al ridicării Preacuratei la cer. Pentru o vreme, brâul sfânt a rămas în Ierusalim şi tot aici s’a întors, graţie credinciosului împărat Theodosie cel Mare (379-395), după ce un timp a zăbovit în Cappadocia. Cel care l’a adus la Constantinopol în anul 395, a fost tocmai Arcadius, fiul lui Theodosie cel Mare şi cel despre care se spunea că a fost salvat dintr’o furtună pe mare, chiar de Maica Domnului (Vatos-paediou – copilul din tufişuri). A fost păstrat în Nea Roma de mai multe biserici: mai întâi în cea a Sfinţilor Apostoli, apoi în ctitoria împărătesei Pulcheria,Vlaherne (până în timpurile lui Justinian aici s’a aflat la loc de cinstire împreună cu „broboada, acoperământul capului” – de la care vine sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului din 1 octombrie), Chalkopatri (de la anul 565) şi Hagia Sophia. Zoë, soţia lui Leon cel Înţelept (886-912), a fost vindecată de duhuri necurate prin puterea acestui sfânt brâu („Zoi, avea boala epilepsiei şi s’a închinat la sfântul brâu, puindu’l pre ea şi s’a făcut sănătoasă”)  şi în semn de preţuire şi recunoştinţă, l’a cusut cu fir de aur şi l’a reaşezat în racla în care’l pusese Arcadius (eveniment marcat în calendarul ortodox la 31 august).

Vlahii şi bulgarii lui Ioniţă Caloian iau din Constantinopol nepreţuita cingătoare a Maicii Domnului („biruind pe Alexios Angelos al III-lea, ca recompensă de despăgubire a luat… cinstitul brâu”), pentru ca aceasta să fie dăruită în veacul următor mănăstirii Vatopedou, de către cneazul sârbilor Lazăr I Hrebeljanović 1372-1389 („Lazăr, cu adjutorul lui Dumnezeu, regele Sîrbiei şi împărat al grecilor, dăruiesc această sfântă cruce cu brâul Maicii Domnului monastirei Vatopedului, a împărăţiei mele anul 1389”, scrie pe dosul unei cruci păstrate în mănăstire.). Se pare însă că basileul Ioan VI Kantakuzenos (1347-1354) – monahul Ioasaf de mai târziu, apărătorul isihasmului şi al sfântului Grigorie Palamas (pe care l’a şi răscumpărat din robia turcească!) – şi nu craiul sârb, a adus cele trei părţi ale brâului Maicii Domnului spre păstrare vatopedinilor. Eruditul monarh şi monah avea să moară la Mistra în 1383, însă nepreţuita cingătoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, n’avea să mai părăsească sfânta mănăstire athonită, decât pentru binecuvântate pricini (cum a fost cea în care a îndepărtat ciuma din 1813 de pe pământurile Valahiei, sau holera din imperiul otoman, la 1871).

Două părţi mai mici ale brâului au fost dăruite la 1522, mănăstirii de maici Kato Xenias (din eparhia Volosului), bucata cea mai mare fiind păstrată şi astăzi la Vatopedu într’un sipet de argint, frumos lucrat de meşterii Ungro-Vlahiei secolului al XVIII-lea. Marea preţuire pe care au arătat’o dintotdeauna românii acestui veşmânt al Fecioarei Maria s’a materializat într’un paraclis cu hramul „Brâului Maicii Domnului”, zidit în mănăstirea athonită de binecredinciosul voievod Neagoe Basarab în timpul domniei sale (1512-1521), refăcut apoi, tot cu danii româneşti la 1796 şi înzestrat în veacul al XIX-lea cu o remarcabilă catapeteasmă nouă.

Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil

Sfantul Arhanghel Gavriil este cel care a adus vestea cea buna Fecioarei Maria; el este cel care a vestit "taina cea din veac ascunsa”; el este vestitorul Intruparii Fiului lui Dumnezeu.

Sfantul Gavriil este unul dintre cei sapte ingeri de mare sfat care stau inaintea Tronului lui Dumnezeu. El s-a infatisat si lui Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, mai inainte de a se arata Fecioarei Maria. El este trambita ce aduce vestile cele bune ale lui Dumnezeu.

Potrivit unor Sfinti Parinti, tot Sfantul Arhanghel Gavriil este cel care a adus vestea cea buna si Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, cum ca vor naste o fata, pe Maica Domnului. Se marturiseste ca tot el este cel care l-a insotit pe Moise, in pustie, atunci cand dreptul a scris Cartea Facerii. Tot el este cel mai de seama dintre toate cetele ingeresti, el stand langa Tronul lui Dumnezeu si ducand omului cele mai mari vesti dumnezeiesti.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Montanus preotul si Maxima, sotia lui;
- Sfintilor 26 de Mucenici care au patimit in Gotia;
- Sfintilor Mucenici Codrat, Teodosie, Emanuil si alti 40, din partile Rasaritului;
- Sfantului Preacuvios Stefan Marturisitorul, egumen al Manastirii Triglia, din Bitinia;
- Sfantului Sfintit Mucenic Irineu din Srem;
- Sfantului Cuvios Malhu;
- Sfantului Cuvios Vasile cel Nou.

Maine, facem pomenirea Sfintei Mucenite Matrona din Tesalonic.

Pilda Zilei

Avva Casian a povestit: "Avva Ioan, egumenul unei mari chinovii, s-a dus la avva Paisie, care traia in pustiul cel mai aspru de patruzeci de ani. Si cum il iubea foarte mult, l-a intrebat cu indrazneala dragostei: «Ce ai reusit sa infaptuiesti aici, retras de atatia ani si ferit de orice legatura cu oamenii?». El a raspuns: «De cand am devenit monah, soarele inca nu m-a vazut mancand». Avva Ioan i-a zis: «Nici pe mine maniindu-ma»".

Maica Domnului ne învaţă să fim smeriţi



Praznicul Bunei Vestiri a fost sărbătorit anul acesta în Duminica a IV-a din Postul Mare, numită şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul. La Catedrala patriarhală din Bucureşti, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează „Ziarul Lumina”.

În cuvântul de învăţătură, Patriarhul României a explicat, pe de o parte, legătura dintre Evanghelia despre vindecarea fiului lunatic (Mc. 9, 17-32) şi pomenirea Sfântului Ioan Scărarul, iar, pe de altă parte, legătura dintre această pericopă evanghelică şi cea despre momentul Bunei Vestiri (Luca 1, 24-38), citite în timpul Sfintei Liturghii. Referindu-se la rugăciunea însoţită de pocăinţă a tatălui pentru fiul său lunatic şi la cuvintele Mântuitorului: 'Acest neam de demoni iese numai cu rugăciune şi cu post', Preafericirea Sa a explicat că Biserica a rânduit ca în Duminica Sfântului Ioan Scărarul să fie citită Evanghelia vindecării lunaticului pentru a ne arăta importanţa postului şi a rugăciunii sau a rugăciunii unite cu postul. 'Numai prin rugăciune unită cu postul putem alunga patimile diavoleşti, duhurile rele care adesea lucrează în viaţa omului. Rugăciunea trebuie unită cu postul pentru a alunga duhurile rele din viaţa omului care este împătimit sau posedat, pentru că atunci când omul posteşte, el nu se mai hrăneşte cu hrană materială, ci numai cu rugăciunea, cu prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa lui; el nu-şi mai pune nădejdea în nimic din lumea aceasta, ci legătura cu Dumnezeu devine totalmente duhovnicească, fără nici o materie intermediară. Numai când omul este plin de Duhul Sfânt, ca urmare a postului, a rugăciunii şi a smereniei, el are o putere de care se tem demonii', a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.

Explicând cea de-a doua Evanghelie citită ieri, Preafericitul Părinte Daniel a mai arătat că mântuirea omenirii în Hristos începe prin conlucrarea Sfintei Treimi, dar şi prin acceptul liber al Maicii Domnului, care, fiind ascultătoare şi smerită, primeşte să devină împreună-lucrătoare cu Preasfânta Treime pentru mântuirea lumii. 'Când Fecioara Maria a înţeles că este vorba de o lucrare dumnezeiască prin puterea Duhului Sfânt şi prin prezenţa lui Dumnezeu-Tatăl, atunci a zis: 'Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!' Această primire liberă a tainei zămislirii sau întrupării Fiului lui Dumnezeu ca Om din Fecioara Maria este deosebit de importantă, deoarece Dumnezeu nu face nimic pentru mântuirea noastră împotriva voinţei noastre. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, însă noi îl putem primi sau respinge. Iată Maica Domnului, ascultătoare şi smerită, primeşte să devină împreună-lucrătoare cu Preasfânta Treime, mai ales cu Fiul Lui Dumnezeu care Se întrupează, a planului lui Dumnezeu de mântuire a lumii. De aceea noi, în cântările noastre, o lăudăm pe Maica Domnului imediat după Sfânta Treime, pentru că Unul din Sfânta Treime s-a întrupat ca Om din ea', a spus Preafericirea Sa
.