”Admiram pe sfinti, nu atat pentru intelepciunea si iubirea lor pentru Dumnezeu in necazuri, ci, mai mult, pentru ca ei raman la fel de ravnitori si dupa ce furtuna a trecut, lasand loc linistii. ”
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
miercuri, 30 noiembrie 2011
Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul românilor
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat Preasfințitului Părinte Episcop Macarie, clerului şi credincioşilor din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu prilejul prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, la paraclisul noii Reședințe eparhiale din Stockholm, 30 noiembrie 2011:
Cu ajutorul Milostivului Dumnezeu, ne-am învrednicit a ajunge la acest ceas sărbătoresc, prăznuindu-l pe cel dintâi chemat la apostolie şi frate al lui Petru, pe Sfântul Apostol Andrei, al cărui cuvânt mărturisitor s-a auzit din Ierusalim până în nordul Mării Negre, din Frigia şi până în Crimeea, pentru ca în cele din urmă să îşi dea viaţa ca martir, fiind răstignit în cetatea Patras, din Grecia.
Zelul său misionar a rodit și în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, unde a întemeiat comunităţi creştine, așezând episcopi şi preoţi, pentru strămoşii noştri dintre Dunăre şi Mare, fiind astfel considerat Apostolul Românilor sau începătorul încreştinării poporului român. Încă din primele secole creştine, strămoşii noştri au păstrat peste veacuri memoria lucrării sfinte a Sfântului Apostol Andrei. În anul 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Sfântul Apostol Andrei să fie proclamat Ocrotitorul României, iar prima aducere a Cinstitului său cap în România, la Iași, în anul 1996, moment cu totul deosebit pe care ne-a învrednicit Dumnezeu să îl organizăm, să fie consemnată şi în calendarul ortodox român din eparhia Iaşilor.
Înfiinţarea în anul 2007 a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a avut la bază o motivaţie misionară asemănătoare. De aceea, i-am recomandat cu bucurie Preasfinţitului Părinte Episcop Macarie, ca Sfântul Apostol Andrei să devină și ocrotitorul acestei nou înfiinţate eparhii din nordul Europei.
Sfântul Apostol Andrei, născut în Betsaida, în partea de nord a Țării Sfinte, a fost luat ca ocrotitor și în partea de nord a Europei. Din nordul ţării sale vine în nordul Europei, pentru ca pe fiii acestei eparhii să-i îndemne la o vieţuire sfântă şi misionară, la o trăire mărturisitoare a credinţei lor, învăţându-ne pe toţi să-L mărturisim pe Hristos şi să dobândim viaţa veşnică.
Prăznuirea Sfântului Apostol Andrei se face în perioada Postului Naşterii Domnului Iisus Hristos, în ziua de 30 noiembrie, perioadă în care întreaga suflare creştinească se pregăteşte pentru venirea Mântuitorului. Colindele noastre străvechi îl evocă și pe Sfântul Andrei, Apostolul nostru al românilor, care ne vesteşte pe Cel Vechi de zile, dar care se va naştePrunc tânăr. În aceste colinde îl întâlnim şi pe Moş Crăciun, care vine de obicei dintr-o ţară îndepărtată, din nord, unde este frig şi întuneric, adică în mod simbolic, el vine de acolo de unde este transcendenţă şi mister. Cu toate acestea Moş Crăciun contrastează cu întunericul şi cu frigul, pentru că aduce lumina feţei sale şi căldura interioară a inimii sale, el aduce atât de multă iubire milostivă şi dărnicie, încât întunericul, îndepărtarea şi frigul sunt biruite de bunătatea şi căldura sa sufletească.
Moş Crăciun din colindele noastre româneşti este Tatăl ceresc și Dumnezeul nostru. Într-o colindă, Bătrânul Apostol Andrei se află într-un dialog cu colindătorii. La întrebarea: „Spune, spune Moș Andrei, cel cu crucea cea de tei,/Cine, cine-i Moș Crăciun, Moș Crăciun, cel mai bătrân?”, Sfântul Andrei răspunde: „Moș Crăciun e Tatăl vostru, e și Dumnezeul nostru!”. Deci Moş Crăciun reprezintă iubirea milostivă a lui Dumnezeu şi ne îndeamnă să fim buni, să răspundem la bunătatea Lui cu bunătatea noastră faţă de El şi faţă de semeni, să răspundem prin rugăciune şi prin fapte bune.
Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei cel care a încreştinat poporul român şi care ocroteşte şi pe românii din Nordul Europei, a revenit de două ori pe pământul României, în anul 1996 şi în anul 2011, pentru a întări credinţa şi evlavia fiilor acestui neam. Sub binecuvântarea şi ocrotirea lui aşezăm noi acum şi lucrarea jerfelnică a ridicării Catedralei Mântuirii Neamului, pentru ca pe temelia apostolică a credinţei noastre să putem împlini un ideal de veacuri al înaintaşilor noştri.
În lumina credinţei noastre apostolice şi a preţuirii faţă de lucrarea misionară a Episcopiei Ortodoxe Române din Europa de Nord, Vă adresăm, prin Preasfințitul Episcop Macarie, părinteşti urări de sănătate, pace şi bucurie, şi ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să reverse peste toţi slujitorii Sfintelor Altare şi peste toţi credincioşii ortodocşi români din Europa de Nord harul Său sfinţitor, iar Sfântului Apostol Andrei îi cerem să ne ajute să păstrăm unitatea şi demnitatea neamului nostru românesc. Tuturor vă dorim sănătate şi mântuire, pace şi bucurie întru mulţi şi fericiţi ani!
Cu multă preţuire şi părinteşti binecuvântări,
† DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Român
e
Cuvântul Înaltpreasfinţitului Nectarie, Mitropolit de Corfu la sărbătoarea Sfântului Andrei, Galaţi-România
„A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. 36. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! 37. Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus. 38. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? 39. El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea.” (Ioan 1, 35-40)
Preafericirea Voastră,
Preafericite Părinte Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române,
Înaltpreasfinţia Voastră,
Înaltpreasfinţite Părinte Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos,
Înaltpreasfinţiile Voastre,
Preasfinţiile Voastre,
Preacucernici şi Preacuvioşi preoţi şi diaconi,
Binecuvântat popor ales al lui Dumnezeu,
Întreaga Biserică Ortodoxă prăznuieşte astăzi pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat. El a fost cel dintâi care a răspuns chemării Domnului nostru Iisus Hristos de a veni şi a vedea nu numai locul, dar mai ales modul şi conţinutul vieţii pământeşti şi slujirii Lui. El a fost cel care nu a ţinut pentru sine bucuria întâlnirii şi comuniunii cu Fiul lui Dumnezeu, ci cu glas mare a strigat cunoscuţilor „am aflat pe Mesia” (Ioan 1, 42). El a propovăduit această veste mântuitoare grecilor (elenilor), adică tuturor închinătorilor la idoli şi păgânilor, care căutau adevărul, ca să-şi aducă contribuţia prin slujirea sa, la slăvirea Domnului, Fiului lui Dumnezeu, cel Întrupat (Ioan 12, 23). El a devenit apostol care a binevestit Împărăţia lui Dumnezeu în foarte multe locuri, de la Biserica Constantinopolului, unde se află Tronul cel dintâi până în ţinuturile îndepărtate ale Pontului, învrednicindu-se să ajungă şi aici, pe teritoriul jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Române de astăzi, la ţărmul Mării Negre. El şi-a împlinit apostolia în Grecia continentală, în oraşul Patra, capitala Peloponezului, unde şi-a încredinţat sufletul lui Mesia, pe care L-a iubit „mai mult decât pe sine”. Astfel a ajuns să fie podoaba şi bucuria întregii lumi, a întregii Biserici.
Apostolul Andrei a căutat Adevărul. Pescar de profesie, nu s-a limitat la munca şi la traiul de pescar. A vrut să găsească răspuns la neliniştile sale existenţiale, care îl apropiau şi îl puneau în legătură cu Dumnezeu. El se problematiza în primul rând cu privire la păcat şi la încălcarea voii adevăratului Dumnezeu de către om. Şi a aflat răspunsul în predica pocăinţei pe care Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului o formula astfel: „pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 3,2). În viaţa Înaintemergătorului, a găsit modelul de viaţă demn de urmat. Aşa s-a deschis calea pe care Dumnezeu a pătruns în inima lui. În rugăciunea, postul şi integritatea morală a Botezătorului a descoperit autenticitatea după care umbla. Având dispoziţie sufletească de ucenic, s-a grăbit să îi urmeze.
Deci, exemplul apostolului ne învaţă, pe de o parte, că nu trebuie să facem concesii păcatului şi încălcării sau îndepărtării de vrerea lui Dumnezeu, iar, pe de altă parte, că omul poate să caute Adevărul indiferent de nivelul culturii sau de treapta socială pe care se află. Ne mai învaţă că, în viaţă, avem nevoie de modele de integritate, de modele de viaţă ascetică, de modele de autenticitate şi curăţie sufletească, nu numai pentru că singuri nu putem duce lupta pentru aflarea răspunsurilor la problemele noastre existenţiale, dar şi pentru că suntem creaţi de Dumnezeu să trăim în comuniune. Aceasta înseamnă că trebuie să ne îndemnăm unul pe altul pe calea progresului duhovnicesc şi să împărtăşim unul cu altul, în dar, cele ce Dumnezeu ne-a dat şi ceea ce reuşim să dobândim prin trudă personală. Şi acestea, tot într-o epocă de îndepărtare şi lepădare generalizată de voia lui Dumnezeu, când „s-a înmulţit păcatul”, când exploatarea oamenilor şi a popoarelor de către puternicii pământului ia dimensiuni cu fiecare zi tot mai inumane şi brutale, în numele economiei şi al progresului material, în numele drepturilor, în numele acelei puteri care cere omului să rămână prins în cârligul cu momeala „veacului acestuia”, şi nu îl lasă să caute „cetatea ce va să fie” (Evrei 13, 14).
Dar trăsătura sufletească şi dorinţa de a fi ucenic nu l-au făcut pe Apostolul Andrei să rămână lângă primul său învăţător. Lângă Sfântul Ioan Botezătorul a pus începutul pocăinţei şi al pregătirii vieţii. Inima Sfântului Andrei nu răbda să rămână la stadiul pocăinţei proprii, al progresului duhovnicesc propriu, al realizării morale personale. Când l-a auzit pe învăţătorul său spunând despre Domnul nostru „Iată mielul lui Dumnezeu”, îndată întreaga sa existenţă s-a cutremurat. Luminatu-i-s-a inima şi a înţeles bine că oricare învăţător, chiar dacă ar fi vorba despre „cel mai mare născut din femeie” (Stihira de la Vecernia Praznicului Tăierii capului Înaintemergătorului), nu este de ajuns, dacă nu există comuniunea şi legătura inimii cu însuşi Dumnezeu. Oamenii nu mântuiesc, oricât de importanţi ar fi! Numai Dumnezeu şi comuniunea cu adevăratul Dumnezeu mântuieşte! Oamenii pot fi doar soli prin care se transmite vestea Împărăţiei lui Dumnezeu. „Ei pot vesti pe Hristos tuturor” (Troparul Praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică). Răspunderea fiecăruia este să-L găsească pe Hristos şi să-L urmeze. Să se împărtăşească de El în viaţă, să se transfigureze şi să devină vas al alegerii lui Dumnezeu, să facă parte nu numai din cei chemaţi, ci şi din cei aleşi. Iar Sfântul Apostol Andrei L-a întrebat pe Domnul: „Învăţătorule unde stai?”, nu din simplă curiozitate sau din dorinţa de a comunica cu El. Prin întrebarea aceasta el a dat expresie celor mai intime căutări şi aspiraţii ale existenţei sale. Întrezărea în Persoana lui Hristos pe Dumnezeu cel adevărat. Această întrezărire l-a determinat să vrea să-L urmeze la locul unde stătea şi să urmeze modul de viaţă propovăduit şi trăit de Hristos. A aflat „mărgăritarul de mult preţ” (Matei 13, 45-46), adică pe Domnul, şi a renunţat la tot ceea ce a realizat în viaţă, numai şi numai ca să-L dobândească şi să trăiască bucuria comuniunii cu El. Aceasta a însemnat deschiderea sa spre viaţa veşnică şi angajarea pe calea Împărăţiei. Aşadar, pilda Apostolului ne învaţă că nu este suficient să te schimbi în bine, din punct de vedere moral, sau să schimbi societatea, oricât de necesară ar fi această schimbare, mai ales astăzi. Ceea ce dă adevăratul sens al vieţii fiecăruia dintre noi este numai relaţia iubitoare cu adevăratul Dumnezeu, comuniunea cu El, transformarea noastră existenţială, transfigurarea fiinţei noastre în persoană îndumnezeită. Putem realiza această transformare numai dacă găsim mărgăritarul de mult preţ, dacă ne ţinem după Hristos şi-L urmăm acolo unde stă. Hristos stă în Biserica Ortodoxă, în lăcaşul de închinare ortodox, ca loc, şi în credinţa ortodoxă ca mod de viaţă. În Biserica Ortodoxă se odihneşte Dumnezeu cu adevărat! Acolo unde se împărtăşeşte ca „Pâinea Vieţii, Care s-a pogorât din cer”(Ioan 6, 33). Aici, în Biserica Ortodoxă nu ne schimbăm doar la suprafaţă, moral, social, ci ne transformăm integral, ne transfigurăm spiritual, ne sfinţim şi vieţuim împreună cu sfinţii. Când se petrece această transfigurare, iată, toate noi se fac, fiecare dintre noi realizează apostolia pe care o are în lume, dar descoperă sensul adevărat al vieţii.
Apostolul L-a aflat pe Mesia. Însă nu L-a ţinut numai pentru sine. S-a grăbit să vestească „evanghelia”, acest mesaj aducător de bucurie tuturor cunoscuţilor, mai întâi celor din casă, fratelui său Petru, dar şi altora. Aceasta va face pe tot parcursul vieţii sale pământeşti. Va propovădui „pe Hristos Mesia”. Va întemeia biserici locale, în care va consolida trăirea Adevărului în Har hirotonindu-le episcopi, ca succesori ai săi, şi oferindu-le comoara învăţăturii „sănătoase”, a credinţei, spre trăire şi mărturisire. Şi îşi va pecetlui apostolia întru Duhul Sfânt, urmând Mântuitorului şi Domnului său la moarte mucenicească, pe cruce, ca „să trăiască împreună cu El în Împărăţia Cerurilor” (Stihira de la Lunea Mare), şi să fie mândrie şi slavă a Bisericii, Sfântul Andrei nu s-a mulţumit să dobândească mântuire doar pentru el. Comuniunea cu Mesia nu poate fi ţinută ascunsă. El s-a făcut „cetate aflată pe vârf de munte” (Matei 5, 14), „a mers şi a învăţat toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte Domnul i-a poruncit. El a trăit prezenţa Domnului în toate zilele vieţii. Domnul este cu el până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 19-20), dar şi după aceea.
Deci, pilda Apostolului ne învaţă că mesajul mântuirii nu poate fi ascuns sub brazda ogorului, el devine „bunăvestire” la toată lumea, se împarte tuturor. Bucuria comuniunii cu Dumnezeu te face să înţelegi ce înseamnă să fii mădular al trupului lui Hristos, devine izvor de nemurire pentru întreaga lume, mărturia virtuţii, statorniciei, stăruinţei şi îndelung răbdării, dar mai ales, mărturie a dragostei pentru toţi. Cel care propovăduieşte vestea bună a venirii lui Mesia poate întâmpina multe primejdii. Cei care se luptă să nu lase talantul îngropat în pământ, pot fi aşteptaţi în orice zi de mucenicie. „Pentru Domnul pot fi ucişi toată ziua, socotiţi ca nişte oi de înjunghiere” (Ps. 43) de către duhul lumesc, de oamenii aceia, care pun sub semnul îndoielii şi resping propovăduirea apostolică, preferând idei străine de aceasta. Oamenii aceştia pot considera că cuvântul duhovnicesc şi mesajul credinţei sunt depăşite, nu mai corespund spiritului raţionalist, nu se potrivesc ci se împotrivesc dorinţei omului de a trăi în plăceri şi constituie o reminescenţă pe care omul a simţit-o dintotdeauna atunci când s-a aflat în faţa morţii. Hristos Domnul ne cere dragostea pe care El însuţi ne-a dăruit-o din belşug. Ne cere să-I slujim, slujind astfel fraţilor noştri, să conştientizăm misiunea noastră de creştini, care decurge din chemarea primită, adresată nouă de Hristos să împărtăşim celor care nu se mulţumesc cu cele de aici şi de acum, ci caută, au nevoie şi vor să nădăjduiască în Înviere.
În cele din urmă Apostolul Andrei ne arată necesitatea re-evanghelizării societăţii noastre în toată lumea. Ne arată că, la nivelul vieţii personale este necesar să nu ne adaptăm, prin concesii şi compromisuri, duhului acestui veac înşelător. Este clar că duhul veacului ne înşeală şi ne amăgeşte, în ciuda promisiunilor pe care ni le face. Ne arată că, prin trăire ascetică, prin integritate morală şi întrând pe uşile pocăinţei putem să ne întâlnim cu Hristos. Ne aduce aminte că în viaţa Bisericii există mărgăritarul de mult preţ, comoara inimii noastre, Dumnezeu Care S-a făcut om, ca pe om să-l îndumnezeiască, Care nu vrea să fim numai oameni buni, oameni de omenie, ci să fim sfinţi, mădulare vii ale Trupului tainic al lui Hristos, fiinţe transfigurate existenţial, lăuntric, spiritual, ca să putem propovădui tuturor că „am aflat pe Mesia” şi să slujim ca ucenici ai Apostolului prin rugăciune, mărturisire şi dragoste dovedite prin fapte.
Preafericirea Voastră,
Ne aflăm astăzi aici, ca smeriţi fraţi împreună liturghisitori, veniţi din Grecia greu încercată. Însă din Grecia sfinţilor şi a credinţei ortodoxe. Din Grecia care nu va înceta să-şi sprijine Biserica, să nădăjduiască în Hristos şi să dea mărturia ei apostolică sub forma atitudinii faţă de viaţă şi dorului după veşnicie. Dumnezeu ne-a îngăduit să slujim în Corfu, în insula în care se păstrează, ca o comoară de mare preţ, scumpă nouă şi preaiubită, sfântul dragostei sincere, al credinţei nealterate de inovaţii, apărătorul nebiruit, Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni. Dragostea Preafericirii Voastre, precum şi iubirea frăţească şi evlavia Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, iubitul nostru frate în Hristos şi împreună liturghisitorul, care ne-a adresat invitaţia de a veni aici, în mijlocul poporului român, ospitalier, nevoitor în ale credinţei, binecredincios, necăjit dar, niciodată biruit de încercări, ispite, prigoane împotriva credinţei şi chiar de martiriu. Am adus cu noi mâna dreaptă a Sfântului Spiridon ca poporul român dreptcredincios să se închine, ca oamenii să primească putere de sus, să se încredinţeze că “viu este Domnul Dumnezeu” şi să aibă încă un ocrotitor şi ajutător în viaţă, pe Sfântul Spiridon, care se roagă înaintea tronului lui Dumnezeu pentru noi toţi.
Vă cunoaştem mai demult. Am admirat activitatea pastoral misionară, bineplăcută lui Dumnezeu, a Preafericirii Voastre, încă de când eraţi Mitropolit al Moldovei. Acum constatăm cu deosebită bucurie că pe Tronul Patriarhal, pe care, prin harul lui Dumnezeu, aţi ajuns, păstraţi neschimbată dreapta credinţă, bunătatea şi dragostea, îngrijorarea pentru poporul Preafericirii Voastre, purtarea de grijă astfel încât credinţa să-şi redobândească locul ce i se cuvine în societatea românească, interesul viu pentru lucrarea uriaşă de formare a sfinţitului cler, ca să poată răspunde nevoilor vremii şi poporului, devenind lumină pentru toţi, aşa încât preoţii şi diaconii să fie părinţi şi păstori ai tuturor. Din adâncul inimii Vă dorim sănătate, răbdare, cuget apostolic ca „să purtaţi grijă de lucrurile bune” (Tit 3, 14), de cele materiale şi de cele spirituale spre slava lui Dumnezeu şi bunăvestirea poporului.
Ne-am bucurat mai ales că am întâlnit un frate împreună liturghisitor, pe Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care ne găzduieşte cu dragoste părintească şi îşi păstoreşte poporul bineplăcut lui Dumnezeu, preocupându-se de tineret, de problemele sociale şi duhovniceşti, dar care păstrează şi buna credinţă şi căldura dragostei oamenilor pentru sfinţi. Îi dorim să-şi ducă mai departe, cu iubire activitatea, iar rugăciunile sfinţilor să-l întărească atât pe Înaltpreasfinţia Sa, cât şi pe distinşii săi colaboratori.
Iubiţii mei fraţi binecredincioşi,
Ţineţi, vă rog, credinţa în Dumnezeu ca pe singura speranţă de progres şi sens adevărat al vieţii. Rămâneţi strâns uniţi în Biserică şi împotriviţi-vă oricărei ispite şi provocări, care încearcă să ne convingă că ar exista progres şi fără Hristos. Aţi trecut prin încercarea ateismului în societatea dumneavoastră, aţi încercat roadele lipsei de libertate, iar Dumnezeu v-a salvat din marea atâtor necazuri. Deci răsplătiţi prin viaţa dumneavoastră cu recunoştinţă, pentru multele binefaceri primite de la Dumnezeu şi nu uitaţi să ne pomeniţi în rugăciuni şi pe noi, pe grecii care trecem nu doar prin criză economică, ci şi prin criză spirituală. Rugaţi-Vă, Preafericirea Voastră şi Înaltpreasfinţiti fraţi arhierei şi tu popor binecuvântat, ca Domnul Dumnezeu să ne dea pocăinţă, credinţă şi răbdare, aşa încât popoarele noastre ortodoxe să vieţuiască împreună, prin sfinţi, în dragoste şi rugăciune la sfântul jertfelnic.
Dumnezeu şi sfinţii noştri să vă binecuvinteze
!
„A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. 36. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! 37. Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus. 38. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? 39. El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea.” (Ioan 1, 35-40)
Preafericirea Voastră,
Preafericite Părinte Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române,
Înaltpreasfinţia Voastră,
Înaltpreasfinţite Părinte Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos,
Înaltpreasfinţiile Voastre,
Preasfinţiile Voastre,
Preacucernici şi Preacuvioşi preoţi şi diaconi,
Binecuvântat popor ales al lui Dumnezeu,
Întreaga Biserică Ortodoxă prăznuieşte astăzi pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat. El a fost cel dintâi care a răspuns chemării Domnului nostru Iisus Hristos de a veni şi a vedea nu numai locul, dar mai ales modul şi conţinutul vieţii pământeşti şi slujirii Lui. El a fost cel care nu a ţinut pentru sine bucuria întâlnirii şi comuniunii cu Fiul lui Dumnezeu, ci cu glas mare a strigat cunoscuţilor „am aflat pe Mesia” (Ioan 1, 42). El a propovăduit această veste mântuitoare grecilor (elenilor), adică tuturor închinătorilor la idoli şi păgânilor, care căutau adevărul, ca să-şi aducă contribuţia prin slujirea sa, la slăvirea Domnului, Fiului lui Dumnezeu, cel Întrupat (Ioan 12, 23). El a devenit apostol care a binevestit Împărăţia lui Dumnezeu în foarte multe locuri, de la Biserica Constantinopolului, unde se află Tronul cel dintâi până în ţinuturile îndepărtate ale Pontului, învrednicindu-se să ajungă şi aici, pe teritoriul jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Române de astăzi, la ţărmul Mării Negre. El şi-a împlinit apostolia în Grecia continentală, în oraşul Patra, capitala Peloponezului, unde şi-a încredinţat sufletul lui Mesia, pe care L-a iubit „mai mult decât pe sine”. Astfel a ajuns să fie podoaba şi bucuria întregii lumi, a întregii Biserici.
Apostolul Andrei a căutat Adevărul. Pescar de profesie, nu s-a limitat la munca şi la traiul de pescar. A vrut să găsească răspuns la neliniştile sale existenţiale, care îl apropiau şi îl puneau în legătură cu Dumnezeu. El se problematiza în primul rând cu privire la păcat şi la încălcarea voii adevăratului Dumnezeu de către om. Şi a aflat răspunsul în predica pocăinţei pe care Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului o formula astfel: „pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 3,2). În viaţa Înaintemergătorului, a găsit modelul de viaţă demn de urmat. Aşa s-a deschis calea pe care Dumnezeu a pătruns în inima lui. În rugăciunea, postul şi integritatea morală a Botezătorului a descoperit autenticitatea după care umbla. Având dispoziţie sufletească de ucenic, s-a grăbit să îi urmeze.
Deci, exemplul apostolului ne învaţă, pe de o parte, că nu trebuie să facem concesii păcatului şi încălcării sau îndepărtării de vrerea lui Dumnezeu, iar, pe de altă parte, că omul poate să caute Adevărul indiferent de nivelul culturii sau de treapta socială pe care se află. Ne mai învaţă că, în viaţă, avem nevoie de modele de integritate, de modele de viaţă ascetică, de modele de autenticitate şi curăţie sufletească, nu numai pentru că singuri nu putem duce lupta pentru aflarea răspunsurilor la problemele noastre existenţiale, dar şi pentru că suntem creaţi de Dumnezeu să trăim în comuniune. Aceasta înseamnă că trebuie să ne îndemnăm unul pe altul pe calea progresului duhovnicesc şi să împărtăşim unul cu altul, în dar, cele ce Dumnezeu ne-a dat şi ceea ce reuşim să dobândim prin trudă personală. Şi acestea, tot într-o epocă de îndepărtare şi lepădare generalizată de voia lui Dumnezeu, când „s-a înmulţit păcatul”, când exploatarea oamenilor şi a popoarelor de către puternicii pământului ia dimensiuni cu fiecare zi tot mai inumane şi brutale, în numele economiei şi al progresului material, în numele drepturilor, în numele acelei puteri care cere omului să rămână prins în cârligul cu momeala „veacului acestuia”, şi nu îl lasă să caute „cetatea ce va să fie” (Evrei 13, 14).
Dar trăsătura sufletească şi dorinţa de a fi ucenic nu l-au făcut pe Apostolul Andrei să rămână lângă primul său învăţător. Lângă Sfântul Ioan Botezătorul a pus începutul pocăinţei şi al pregătirii vieţii. Inima Sfântului Andrei nu răbda să rămână la stadiul pocăinţei proprii, al progresului duhovnicesc propriu, al realizării morale personale. Când l-a auzit pe învăţătorul său spunând despre Domnul nostru „Iată mielul lui Dumnezeu”, îndată întreaga sa existenţă s-a cutremurat. Luminatu-i-s-a inima şi a înţeles bine că oricare învăţător, chiar dacă ar fi vorba despre „cel mai mare născut din femeie” (Stihira de la Vecernia Praznicului Tăierii capului Înaintemergătorului), nu este de ajuns, dacă nu există comuniunea şi legătura inimii cu însuşi Dumnezeu. Oamenii nu mântuiesc, oricât de importanţi ar fi! Numai Dumnezeu şi comuniunea cu adevăratul Dumnezeu mântuieşte! Oamenii pot fi doar soli prin care se transmite vestea Împărăţiei lui Dumnezeu. „Ei pot vesti pe Hristos tuturor” (Troparul Praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică). Răspunderea fiecăruia este să-L găsească pe Hristos şi să-L urmeze. Să se împărtăşească de El în viaţă, să se transfigureze şi să devină vas al alegerii lui Dumnezeu, să facă parte nu numai din cei chemaţi, ci şi din cei aleşi. Iar Sfântul Apostol Andrei L-a întrebat pe Domnul: „Învăţătorule unde stai?”, nu din simplă curiozitate sau din dorinţa de a comunica cu El. Prin întrebarea aceasta el a dat expresie celor mai intime căutări şi aspiraţii ale existenţei sale. Întrezărea în Persoana lui Hristos pe Dumnezeu cel adevărat. Această întrezărire l-a determinat să vrea să-L urmeze la locul unde stătea şi să urmeze modul de viaţă propovăduit şi trăit de Hristos. A aflat „mărgăritarul de mult preţ” (Matei 13, 45-46), adică pe Domnul, şi a renunţat la tot ceea ce a realizat în viaţă, numai şi numai ca să-L dobândească şi să trăiască bucuria comuniunii cu El. Aceasta a însemnat deschiderea sa spre viaţa veşnică şi angajarea pe calea Împărăţiei. Aşadar, pilda Apostolului ne învaţă că nu este suficient să te schimbi în bine, din punct de vedere moral, sau să schimbi societatea, oricât de necesară ar fi această schimbare, mai ales astăzi. Ceea ce dă adevăratul sens al vieţii fiecăruia dintre noi este numai relaţia iubitoare cu adevăratul Dumnezeu, comuniunea cu El, transformarea noastră existenţială, transfigurarea fiinţei noastre în persoană îndumnezeită. Putem realiza această transformare numai dacă găsim mărgăritarul de mult preţ, dacă ne ţinem după Hristos şi-L urmăm acolo unde stă. Hristos stă în Biserica Ortodoxă, în lăcaşul de închinare ortodox, ca loc, şi în credinţa ortodoxă ca mod de viaţă. În Biserica Ortodoxă se odihneşte Dumnezeu cu adevărat! Acolo unde se împărtăşeşte ca „Pâinea Vieţii, Care s-a pogorât din cer”(Ioan 6, 33). Aici, în Biserica Ortodoxă nu ne schimbăm doar la suprafaţă, moral, social, ci ne transformăm integral, ne transfigurăm spiritual, ne sfinţim şi vieţuim împreună cu sfinţii. Când se petrece această transfigurare, iată, toate noi se fac, fiecare dintre noi realizează apostolia pe care o are în lume, dar descoperă sensul adevărat al vieţii.
Apostolul L-a aflat pe Mesia. Însă nu L-a ţinut numai pentru sine. S-a grăbit să vestească „evanghelia”, acest mesaj aducător de bucurie tuturor cunoscuţilor, mai întâi celor din casă, fratelui său Petru, dar şi altora. Aceasta va face pe tot parcursul vieţii sale pământeşti. Va propovădui „pe Hristos Mesia”. Va întemeia biserici locale, în care va consolida trăirea Adevărului în Har hirotonindu-le episcopi, ca succesori ai săi, şi oferindu-le comoara învăţăturii „sănătoase”, a credinţei, spre trăire şi mărturisire. Şi îşi va pecetlui apostolia întru Duhul Sfânt, urmând Mântuitorului şi Domnului său la moarte mucenicească, pe cruce, ca „să trăiască împreună cu El în Împărăţia Cerurilor” (Stihira de la Lunea Mare), şi să fie mândrie şi slavă a Bisericii, Sfântul Andrei nu s-a mulţumit să dobândească mântuire doar pentru el. Comuniunea cu Mesia nu poate fi ţinută ascunsă. El s-a făcut „cetate aflată pe vârf de munte” (Matei 5, 14), „a mers şi a învăţat toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte Domnul i-a poruncit. El a trăit prezenţa Domnului în toate zilele vieţii. Domnul este cu el până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 19-20), dar şi după aceea.
Deci, pilda Apostolului ne învaţă că mesajul mântuirii nu poate fi ascuns sub brazda ogorului, el devine „bunăvestire” la toată lumea, se împarte tuturor. Bucuria comuniunii cu Dumnezeu te face să înţelegi ce înseamnă să fii mădular al trupului lui Hristos, devine izvor de nemurire pentru întreaga lume, mărturia virtuţii, statorniciei, stăruinţei şi îndelung răbdării, dar mai ales, mărturie a dragostei pentru toţi. Cel care propovăduieşte vestea bună a venirii lui Mesia poate întâmpina multe primejdii. Cei care se luptă să nu lase talantul îngropat în pământ, pot fi aşteptaţi în orice zi de mucenicie. „Pentru Domnul pot fi ucişi toată ziua, socotiţi ca nişte oi de înjunghiere” (Ps. 43) de către duhul lumesc, de oamenii aceia, care pun sub semnul îndoielii şi resping propovăduirea apostolică, preferând idei străine de aceasta. Oamenii aceştia pot considera că cuvântul duhovnicesc şi mesajul credinţei sunt depăşite, nu mai corespund spiritului raţionalist, nu se potrivesc ci se împotrivesc dorinţei omului de a trăi în plăceri şi constituie o reminescenţă pe care omul a simţit-o dintotdeauna atunci când s-a aflat în faţa morţii. Hristos Domnul ne cere dragostea pe care El însuţi ne-a dăruit-o din belşug. Ne cere să-I slujim, slujind astfel fraţilor noştri, să conştientizăm misiunea noastră de creştini, care decurge din chemarea primită, adresată nouă de Hristos să împărtăşim celor care nu se mulţumesc cu cele de aici şi de acum, ci caută, au nevoie şi vor să nădăjduiască în Înviere.
În cele din urmă Apostolul Andrei ne arată necesitatea re-evanghelizării societăţii noastre în toată lumea. Ne arată că, la nivelul vieţii personale este necesar să nu ne adaptăm, prin concesii şi compromisuri, duhului acestui veac înşelător. Este clar că duhul veacului ne înşeală şi ne amăgeşte, în ciuda promisiunilor pe care ni le face. Ne arată că, prin trăire ascetică, prin integritate morală şi întrând pe uşile pocăinţei putem să ne întâlnim cu Hristos. Ne aduce aminte că în viaţa Bisericii există mărgăritarul de mult preţ, comoara inimii noastre, Dumnezeu Care S-a făcut om, ca pe om să-l îndumnezeiască, Care nu vrea să fim numai oameni buni, oameni de omenie, ci să fim sfinţi, mădulare vii ale Trupului tainic al lui Hristos, fiinţe transfigurate existenţial, lăuntric, spiritual, ca să putem propovădui tuturor că „am aflat pe Mesia” şi să slujim ca ucenici ai Apostolului prin rugăciune, mărturisire şi dragoste dovedite prin fapte.
Preafericirea Voastră,
Ne aflăm astăzi aici, ca smeriţi fraţi împreună liturghisitori, veniţi din Grecia greu încercată. Însă din Grecia sfinţilor şi a credinţei ortodoxe. Din Grecia care nu va înceta să-şi sprijine Biserica, să nădăjduiască în Hristos şi să dea mărturia ei apostolică sub forma atitudinii faţă de viaţă şi dorului după veşnicie. Dumnezeu ne-a îngăduit să slujim în Corfu, în insula în care se păstrează, ca o comoară de mare preţ, scumpă nouă şi preaiubită, sfântul dragostei sincere, al credinţei nealterate de inovaţii, apărătorul nebiruit, Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni. Dragostea Preafericirii Voastre, precum şi iubirea frăţească şi evlavia Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, iubitul nostru frate în Hristos şi împreună liturghisitorul, care ne-a adresat invitaţia de a veni aici, în mijlocul poporului român, ospitalier, nevoitor în ale credinţei, binecredincios, necăjit dar, niciodată biruit de încercări, ispite, prigoane împotriva credinţei şi chiar de martiriu. Am adus cu noi mâna dreaptă a Sfântului Spiridon ca poporul român dreptcredincios să se închine, ca oamenii să primească putere de sus, să se încredinţeze că “viu este Domnul Dumnezeu” şi să aibă încă un ocrotitor şi ajutător în viaţă, pe Sfântul Spiridon, care se roagă înaintea tronului lui Dumnezeu pentru noi toţi.
Vă cunoaştem mai demult. Am admirat activitatea pastoral misionară, bineplăcută lui Dumnezeu, a Preafericirii Voastre, încă de când eraţi Mitropolit al Moldovei. Acum constatăm cu deosebită bucurie că pe Tronul Patriarhal, pe care, prin harul lui Dumnezeu, aţi ajuns, păstraţi neschimbată dreapta credinţă, bunătatea şi dragostea, îngrijorarea pentru poporul Preafericirii Voastre, purtarea de grijă astfel încât credinţa să-şi redobândească locul ce i se cuvine în societatea românească, interesul viu pentru lucrarea uriaşă de formare a sfinţitului cler, ca să poată răspunde nevoilor vremii şi poporului, devenind lumină pentru toţi, aşa încât preoţii şi diaconii să fie părinţi şi păstori ai tuturor. Din adâncul inimii Vă dorim sănătate, răbdare, cuget apostolic ca „să purtaţi grijă de lucrurile bune” (Tit 3, 14), de cele materiale şi de cele spirituale spre slava lui Dumnezeu şi bunăvestirea poporului.
Ne-am bucurat mai ales că am întâlnit un frate împreună liturghisitor, pe Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care ne găzduieşte cu dragoste părintească şi îşi păstoreşte poporul bineplăcut lui Dumnezeu, preocupându-se de tineret, de problemele sociale şi duhovniceşti, dar care păstrează şi buna credinţă şi căldura dragostei oamenilor pentru sfinţi. Îi dorim să-şi ducă mai departe, cu iubire activitatea, iar rugăciunile sfinţilor să-l întărească atât pe Înaltpreasfinţia Sa, cât şi pe distinşii săi colaboratori.
Iubiţii mei fraţi binecredincioşi,
Ţineţi, vă rog, credinţa în Dumnezeu ca pe singura speranţă de progres şi sens adevărat al vieţii. Rămâneţi strâns uniţi în Biserică şi împotriviţi-vă oricărei ispite şi provocări, care încearcă să ne convingă că ar exista progres şi fără Hristos. Aţi trecut prin încercarea ateismului în societatea dumneavoastră, aţi încercat roadele lipsei de libertate, iar Dumnezeu v-a salvat din marea atâtor necazuri. Deci răsplătiţi prin viaţa dumneavoastră cu recunoştinţă, pentru multele binefaceri primite de la Dumnezeu şi nu uitaţi să ne pomeniţi în rugăciuni şi pe noi, pe grecii care trecem nu doar prin criză economică, ci şi prin criză spirituală. Rugaţi-Vă, Preafericirea Voastră şi Înaltpreasfinţiti fraţi arhierei şi tu popor binecuvântat, ca Domnul Dumnezeu să ne dea pocăinţă, credinţă şi răbdare, aşa încât popoarele noastre ortodoxe să vieţuiască împreună, prin sfinţi, în dragoste şi rugăciune la sfântul jertfelnic.
Dumnezeu şi sfinţii noştri să vă binecuvinteze
!
Pilda zilei
Avva Casian a povestit: "Am plecat, impreuna cu Sfantul Gherman, la un batran, in Egipt, care ne-a primit cum se cuvine. L-am intrebat: «De ce atunci cand primiti oaspeti nu mai paziti regula postului, pe care o avem noi in Palestina?». El a raspuns: «Postul este mereu cu mine, dar pe voi nu va pot tine mereu aici. Desigur, postul e un lucru util si necesar, dar depinde de vointa noastra, in timp ce legea lui Dumnezeu cere in mod obligatoriu indeplinirea dragostei fata de aproapele. Prin voi il primim pe Hristos, de aceea, trebuie sa va slujesc cu toata ravna. Dupa ce va conduc, pot sa-mi reiau si postul: fiii Mirelui nu pot tine post cat timp Mirele este cu ei. Cand Mirele va fi luat din mijlocul lor, atunci vor fi siliti sa posteasca»".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)