luni, 18 iunie 2012

Ajutor pentru Chilia “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, Schitul românesc Lacu, Sfântul Munte Athos

În urmă cu câțiva ani mai multe bloguri ortodoxe au postat un apel pentru construcția *Chiliei “Intrarea Maicii Domnului în Biserică” a părintelui Pimen Vlad de la Schitul Lacu, cunoscut ortodocșilor noștri datorită cărților scrise sau traduse. Ajungând anul acesta la Schitul Lacu, de praznicul Înălțării Domnului, am dorit mult să-l cunosc pe Părintele Pimen pentru a afla mai multe detalii despre stadiul construcției Chiliei și nevoile obștii la acest moment pentru a face pe blogul de față un apel. Astfel am aflat că lucrul a mers bine, chilia s-a ridicat cu ajutorul Maicii Domnului, acum fiind nevoie de bani pentru finalizarea arhondaricului.  (LD)
Binevoitorii care doresc să ajute la finalizarea chiliei sunt rugați să depună ajutorul lor în următoarele conturi deschise la Piraeus Bank, pe numele VLAD PETRU:
  • RO29PIRB4202101736001000 (în RON, deschis în Romania)
  • GR1001722300005230031626581 (în USD, deschis în Grecia)
  • GR8101722300005230031626564 (în EUR, deschis în Grecia)
Pentru transferurile în valută, codul SWIFT este PIRBGRAA.
Trimiteți pomelnicele dvs. pe adresa:

MONAH PIMEN VLAD
Schitul Lacu
P.O. Box 146, Karyes
63086 Sf. Munte Athos
GREECE
Tel. mobil: 0030 6946572266

Cei care vor face donații vor fi pomeniți la Sfintele Liturghii care se săvârșesc în limba română la kiriakon în toate duminicile și sărbătorile de peste an. Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzește-ne pe noi sub sfânt acoperământul tău.
***

Cu Maica Domnului impreuna am construit chilia, spune fara rezerve parintele Pimen

Un frate, Ionut Rites, care a avut bunavointa de a crea chiar si un blog de sprijin pentru constructia chiliei parintelui Pimen noteaza urmatoarele:
Cand l-am intrebat cum a reusit sa construiasca chilia, parintele mi-a dat un raspuns care ma pune pe ganduri si in ziua de azi. Cu Maica Domnului impreuna am construit chilia, spune fara rezerve parintele Pimen. Cum asa parinte? Cum este posibil acest lucru? Atunci, parintele mi-a transmis ca, in fiecare dimineata, privea agenda lucrarilor de constructie si din pricina faptului ca erau foarte multe, le impartea cu Maica Domnului. Si asta timp de cativa ani pana la terminarea chiliei. Ii spunea Maicii Domnului: Eu astazi fac cutare si cutare lucru, iar cu celelalte lucruri din lista te rog sa ma ajuti. Si Maica Domnului nu l-a dezamagit. Tot ce a rugat-o, a dus negresit la bun sfarsit in acelasi timp cu parintele Pimen. Si mult a crescut evlavia parintelui Pimen la Maica Domnului.
Chilia adaposteste in altarul sau particele din moastele sfintilor Artemie, Pantelimon, Gheorghe, Ekaterina, Anastasia, o particica din lemnul Sfintei Cruci si o particica din Braul Maicii Domnului.
Parintii chiliei, pe langa activitatile duhovnicesti, impletesc metanii, sculpteaza in lemn, picteaza icoane, inregistreaza cantece religiose, traduc si scriu carti. Cartea Sfantul Munte Athos – Gradina Maicii Domnului scrisa de parintele Pimen, este cea mai vanduta carte de pe Muntele Athos.
Acum, aproape definitivata, de o frumusete inimaginabila, chilia ofera conditii foarte bune celor care o viziteaza.
Inchinatorii cazati la Chilia “Intrarea in Biserica a Maicii Domnului”, pot beneficia de transport prin Sfantul Munte cu masina chiliei, monahii fiind ghizii pelerinilor, fiind totodata adevarate enciclopedii in istoria Sfantului Munte, cunoscatori in detaliu ale istoriilor icoanelor facatoare de minuni, precum si ale minunilor savarsite de Maica Domnului in Athos.
Ar mai fi foarte multe lucruri de spus, dar cel mai bine este sa descoperiti singuri aceste lucruri, prin propria prezenta in Sfantul Munte, unde sa puteti primi harul Maicii Domnului izvorat din icoanele facatoare de minuni.
***
*Chilia reprezinta o casa cu 8-10 camarute de locuit si dotari (bucatarie, sala de mese, cuptor, camere de oaspeti si alte dependinte) in care se afla o bisericuta – paraclis, destinata ca loc de rugaciune zilnica pentru vietuitori chiliei, inchinata sfantului sub ocrotirea caruia se afla chilia de la care isi ia si denumirea.

De ce un chinez buddhist s-a făcut monah athonit

În cea din urmă călătorie a mea în Sfântul Munte, am vizitat Mănăstirea Simonópetra. Pentru cei ce n-au ajuns acolo, trebuie să le spun că este o mănăstire majestuoasă, ce pare suită în înălţimile cerului de un albastru desăvârşit. Acolo am întâlnit un tânăr frate începător din China. Când l-am văzut întâia dată, am rămas uimit. O dulamă ortodoxă pe un chinez? M-a mişcat din adâncul inimii. Până atunci, nu mai văzusem pe viu aşa ceva, decât în fotografiile misiunilor din Asia. Cum de-a ajuns moştenitorul unei tradiţii culturale asiatice să treacă la creştinism? Nu m-am putut stăpâni să nu-l întreb…
- Frate, cum se face că un chinez ca tine a ales monahismul creştin ortodox, venind dintr-o tradiţie culturală atât de mare? Ai fost buddhist?
- Da, bineînţeles, am fost buddhist.
- Şi ce te-a convins să te faci creştin?
- Tovărăşia dumnezeiască!
- Poftim?
- Da, da, părinte! şi a izbucnit în râs, căci se pare că la fiecare trei cuvinte chinezii trebuie să râdă, apoi a continuat:
- Vezi tu, părinte, în buddhism eşti foarte, foarte singur! Nu există Dumnezeu. Întreaga ta luptă e cu tine însuţi. Eşti singur cu tine, cu eul tău. Eşti cu desăvârşire singur pe calea aceasta – o mare singurătate, părinte! Însă aici, în Ortodoxie, ai un ajutor, un tovarăş şi un împreună-călător în Dumnezeu. Nu eşti singur! Ai pe Cineva care te iubeşte, căruia îi pasă de tine. Lui Îi pasă, chiar dacă tu nu pricepi asta. Poţi vorbi cu El. Îi poţi spune cum te simţi, ce nădăjduieşti – există o relaţie. Nu eşti singur în anevoioasele încercări ale vieţii şi în lupta pentru desăvârşire duhovnicească…
***
Mi-am dat seama de ceva în zilele acelea. O răceală straşnică m-a ţinut la pat. Nici un doctor nu-şi dădea seama ce se întâmplă cu mine. Durerea era însă insuportabilă şi nici un analgezic nu izbutea să-i pună capăt. Am schimbat trei calmante, dar nu mi-au uşurat defel chinurile. În acest moment, am primit vestea că fratele tatălui meu, al cărui nume îl port, suferea de o formă avansată de cancer al corzilor vocale şi laringelui, aşa că i se făcuse o laringectomie. Era rezultatul consumului cronic de alcool şi al fumatului. Dusese îndeobşte o viaţă rea, fără nimic de preţ.
Atunci am simţit ceva, ceva de care-mi vorbise acel fost buddhist, acum monah creştin în Muntele Athos – că ai nevoie de un Dumnezeu cu care să poţi vorbi; ai nevoie să simţi pe Cineva alături, care te ascultă.
Ştiu doar că e nevoie adâncă a omului, vădită de însăşi viaţa. Chiar şi aceşti buddhişti, ce au o credinţă non-teistă, au simţit nevoia să-şi făurească felurite zeităţi, fie şi într-o lume de vis. Au avut însă nevoie să se adreseze cuiva, la ceva – cuiva dincolo şi mai presus de ei, chiar dacă într-o nălucire. Apoi, să nu uităm că realitatea şi adevărul sunt lucruri foarte relevante şi vor rămâne întotdeauna aşa. E o taină!…
Şi mi-am amintit cuvintele Sfântului Grigorie Teologul, care avea o fire sensibilă şi uşor melancolică: „Când nu eşti bine, sau nu te simţi bine, vorbeşte. Vorbeşte, orice-ar fi!”
 Pr. Haralambos Papadopoulos
Traducere de Radu Hagiu / Fotografie : Mănăstirea Simonópetra, © Ortodoxia cu un Click.