Mănăstirea Ţigăneşti aniversează 200 de ani de când a fost ridicată Biserica 'Adormirea Maicii Domnului' din incinta aşezământului monahal. Evenimentul a fost marcat ieri, 12 iulie, printr-un simpozion intitulat 'Mănăstirea Ţigăneşti - 200 de ani de istorie şi spiritualitate', la care au participat mai mulţi monahi şi clerici din Arhiepiscopia Bucureştilor.
Simpozionul a fost deschis de către părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, informează Ziarul Lumina. În continuare, stavrofora Eufimia Popa, stareţa Mănăstirii Ţigăneşti, a evocat cele mai importante momente din istoria aşezământului monahal. În ceea ce priveşte biserica mănăstirii, maica stareţă a precizat că ridicarea acesteia a început în anul 1805, iar lucrările au durat şapte ani, până în 1812, timp în care cele aproape 120 de călugăriţe de atunci au împletit permanent rugăciunea cu munca. 'În aceste două secole, biserica mănăstirii a dăinuit prin dăruire multă, prin strădaniile înaintaşilor noştri şi prin rugăciunea maicilor de aici', a spus maica stareţă Eufimia Popa. Tot în cadrul simpozionului, părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal, a prezentat activitatea atelierelor Patriarhiei Române de la Mănăstirea Ţigăneşti, iar părintele arhimandrit Timotei Aioanei a amintit despre câteva chipuri de monahi îmbunătăţiţi din istoria mănăstirii. Despre pictura de la mănăstirile şi schiturile Arhiepiscopiei Bucureştilor în diferite etape şi perioade ale artei bisericeşti a vorbit monahia Atanasia Văetiş de la Mănăstirea Stavropoleos din Capitală. Dumitru Sorin Stoian, inspector în cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a susţinut o prelegere despre tradiţia pelerinajului la Mănăstirea Ţigăneşti.
'Mănăstirea Ţigăneşti este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din apropierea cetăţii Bucureştilor, aşezată în foştii codri de altădată ai Vlăsiei, unde exista o tradiţie monahală veche şi, în acelaşi timp, ferventă. Mănăstirea Ţigăneşti este mai veche decât biserica ce împlineşte 200 de ani. Înaintea mănăstirii de călugăriţe, aici a fost un schit de călugări. Mănăstirea Căldăruşani, Schitul Maicilor din Bucureşti, împreună cu câţiva oameni importanţi ai vremii, boieri şi logofeţi, au zidit această biserică pentru a ajuta călugăriţele care se nevoiau aici. Observăm din istoria mănăstirilor de călugăriţe din preajma Bucureştilor că foarte mulţi oameni importanţi din Capitală veneau şi vin încă, în anumite zile de sărbătoare, pentru a se odihni, pentru a se ruga şi pentru a-şi încredinţa numele spre a fi pomenite de către călugăriţele de aici. Mai sunt încă - să dăm slavă lui Dumnezeu! - călugăriţe care se roagă foarte mult, călugăriţe care transformă zilele în nopţi şi nopţile în zile rugându-se, călugăriţe care citesc câte o psaltire pe zi, călugăriţe care ţin încă vechile pravile. De aceea, Mănăstirea Ţigăneşti, care are 93 de călugăriţe şi 3 preoţi slujitori, este o cetate de apărare a credinţei ortodoxe şi un loc în care credincioşii află calea care duce către Împărăţia cerurilor', ne-a declarat părintele exarh cultural Ti-motei Aioanei.
Mănăstirea Ţigăneşti, 200 de ani de istorie şi spiritualitate
Mănăstirea Ţigăneşti este prezentată în Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti1, astfel: 'mănăstire în judeţul Ilfov (între Bucureşti şi Ploieşti). Prima aşezare monahală - de călugări - este atestată încă din secolul al XVII-lea. În jurul anului 1800 au fost aduse aici călugăriţe de la 'Schitul Maicilor' din Bucureşti. Biserica actuală, din zid, cu hramul 'Adormirea Maicii Domnului', a fost construită între anii 1799 - 1812 de banul Radu Golescu, logofătul Gheorghe Florescu şi arhi-mandritul Dositei de la Căldăruşani; zugrăvită în 1853 de Eftimie egumenul şi repictată în câteva rânduri; pictura actuală aparţine lui Dimitrie Belizarie (1929). Biserica din cimitir - cu hramul 'Sfânta Treime' - a fost construită în 1817 de logofătul Nicolae Bâţcoveanu şi zugrăvită în 1880. Mănăstirea are astăzi o colecţie muzeală şi diverse ateliere (veşminte preoţeşti, broderie liturgică etc.); obştea numără peste o sută de maici şi surori'.
Aflată în ţinutul vestiţilor codri ai Vlăsiei, între două oraşe mari, Bucureşti şi Ploieşti, Mănăstirea Ţigăneşti reprezintă, prin istoria ei multiseculară, cât şi prin frumuseţea aşezării, un reper spiritual-cultural, dar şi unul turistic de o deosebită importanţă.
Intrând în incinta acestei vetre monahale, pe sub vechiul turn de clopotniţă, pelerinul rugător îşi îndreaptă paşii către biserica mare a mănăstirii, mărturie vie a rugăciunii neîncetate înălţate de obştea monahală iubitoare de sfinţenie şi viaţă veşnică. În acelaşi timp, hramul bisericii, Adormirea Maicii Domnului, este o dovadă a evlaviei acestei obşti monahale faţă de Maica Vieţii, ocrotitoarea mănăstirii de-a lungul veacurilor. Multele restaurări şi reparaţii la care a fost supusă biserica de-a lungul timpului arată lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu, vocaţia dăinuirii în istorie, cultivată cu osteneală, jertfă şi dăruire, cu credinţa că Biserica este o pregustare a frumuseţii netrecătoare din Împărăţia lui Dumnezeu.
Un loc aparte al acestui ansamblu monahal îl constituie biserica din cimitir, închinată Preasfintei Treimi, care străjuieşte mormintele monahilor şi monahiilor, dar şi ale unor personalităţi ale vremii. Ocrotiţi de această biserică, de la începutul secolului al XIX-lea, cei care odihnesc aici aşteaptă dreapta Judecată cu nădejdea că iubirea milostivă a Dreptului Judecător Iisus Hristos îi va face părtaşi comuniunii şi bucuriei veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi.
O mărturie vie a eforturilor de cultivare şi păstrare a unor bogăţii spirituale este muzeul mănăstirii, care adăposteşte opere de artă ale cultului şi culturii: cărţi, icoane, veşminte şi obiecte religioase. Pe lângă aceste colecţii, muzeul impresionează şi prin minunatele piese de broderie, care au reprezentat, de-a lungul vremii, expresia unei constante activităţi artistice a călugăriţelor de la Mănăstirea Ţigăneşti. Ele au ţesut cu multă măiestrie odăjdii arhiereşti şi preoţeşti, prin care au preamărit cu bucurie şi talent lucrarea sfinţitoare a lui Hristos, Arhiereul Cel veşnic, prezent în Biserica Sa. Astfel, arta bisericească autentică este o expresie a luminii sufletului iubitor de frumuseţi cereşti netrecătoare.
De asemenea, clopotniţa mănăstirii impresionează prin frumuseţea arhitecturală şi are o valoare de simbol prin orologiul său vechi, cu două cadrane, mecanism care funcţionează de mai bine de un veac. Privind către orologiul care măsoară timpul, înţelegem că trebuie să sfinţim timpul, să ne pregătim în această viaţă trecătoare pentru viaţa veşnică - netrecătoare, adunând în suflet lumina credinţei şi a faptelor bune, a evlaviei şi a dărniciei.
Anul acesta se împlinesc 200 de ani de când banul Radu Golescu, logofătul Gheorghe Florescu şi Arhimandritul Dositei de la Căldăruşani au înălţat (ctitorit) biserica mănăstirii, unde s-au rugat cu smerenie şi credinţă multă generaţii de monahii care au transformat nopţile în zile şi întunericul în lumină, pregustând încă din lumea aceasta bunătăţile luminii neînserate din Împărăţia lui Dumnezeu, făgăduite celor ce-L urmează pe Hristos - Domnul vieţii veşnice.
În preajma acestei mănăstiri, numeroşi credincioşi au poposit pentru a primi cuvânt de învăţătură ori pentru a-şi înscrie numele spre a fi pomenite la Sfânta Liturghie sau în rugăciunile particulare ale monahiilor nevoitoare.
Astăzi, mănăstirea are un sobor de 96 de vieţuitori (93 de monahii şi trei preoţi slujitori) şi continuă tradiţia monahală din vestiţii codri de altădată ai Vlăsiei.
Mănăstirea Ţigăneşti întâmpină aniversarea celor 200 de ani de la ctitorire prin ample lucrări de restaurare ale bisericii mari (la exterior, înlocuirea învelitoarei din tablă zincată cu tablă de cupru, refacerea celor două turle, lucrări de întreţinere şi văruit; în interior, lucrări de intervenţie la nivelul zidurilor pentru combaterea fenomenului de igrasie, lucrări de conservare şi restaurare a picturii murale în Sfântul Altar şi la cele două abside), la clopotniţă schimbarea acoperişului de tablă zincată cu tablă de cupru şi lucrări de întreţinere. La acestea se adaugă amenajarea unui lumânărar, construirea unui Altar de vară, reparaţii de întreţinere la clădirea Stăreţiei, Trapezei şi Arhondaricului, noi alei în incintă şi în spaţiul mănăstirii, precum şi repararea celor trei fântâni (din incintă şi de la casa oficială de oaspeţi). La Atelierele Patriarhiei Române s-a confecţionat o frumoasă raclă de argint pentru moaştele mai multor sfinţi.
Felicităm pe maica stareţă stavrofora Eufimia Popa, pentru toată lucrarea care se desfăşoară aici, precum şi pe toţi cei care ajută această Sfântă Mănăstire.
Binecuvântăm organizarea Simpozionului 'Mănăstirea Ţigăneşti - 200 de ani de istorie şi spiritualitate' şi felicităm, cu părintească dragoste, pe toţi participanţii la acest simpozion care pune în lumină viaţa monahală şi trăirea în duhul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, istoria, tradiţiile şi activităţile Mănăstirii Ţigăneşti de-a lungul a două secole de vieţuire, spiritualitate şi demnitate creştină şi românească.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ocrotească această mănăstire şi să dăruiască pace şi bucurie, sănătate şi mântuire tuturor închinătorilor şi binefăcătorilor ei.
Cu multă preţuire şi părintească binecuvântare,
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Român
e
