Minune Dumnezeiasca la biserica Sfantul Pantelimon

Crucea din lemn de pe catapeteasmă este intactă, după ce a căzut, printre flăcări, de la o înălţime de peste 4 metri. Lăcaşul de cult a fost distrus în mare parte. Credincioşii vor pune mână de la mână şi se vor ocupa chiar ei de reconstrucţie. Preotul crede că este o minune faptul că nu a ars crucea.
“A cazut o bucata de lemn, arsă, pe catapeteasma, iar la o catapeteasmă veche de 140 de ani, nu îi trebuie mai mult, ca să ia foc. Iată catapeteasma întreagă. Este o minune, doar Dumnezeu  face minuni, iar Dumnezeu lucrează prin oameni, oamenii pe care mi i-a trimis să stingă incendiul”, spune preotul.
Oameni care au rămas să ajute biserica. Unii au pus mâna pe lopată, alţii au făcut donaţii. Cu atâţia oameni în jur, Biserica ar putea fi refăcută în numai câteva zile.

• Sfântul Pantelimon – moaştele şi biserica în flăcări

O biserică-martir, într-o noapte de taifun, smulgând copacii din rădăcini şi acoperişurile de pe blocuri, ne aminteşte propovăduirea Botezătorului: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!»
- Mamă, dacă ne spulberă vântul casa, unde ne adăpostim? întrebau copiii, strângându-se lângă femeia, îngrijorată şi ea, de o asemenea dezlănţuire a stihiilor.
- Ne adăpostim în biserică, îşi stăpâni lacrimile mama.
Fata cea mare era plecată la lucru. Cum se va întoarce acasă pe un asemenea vânt, care te ia de pe picioare?!
Noaptea aceea a mâniei lui Dumnezeu a strâns multe familii de bucureşteni sub icoană. Fiecare şi-a reconsiderat păcatele, şi-a cercetat sufletul, întrebându-se ce jertfă personală ar putea face, pentru ca această urgie să nu ne şteargă cetatea de pe faţa pământului, căci trăim cu adevărat, în cel mai păcătos oraş românesc.
Adesea cădem în ispită, căci satana are un mod de a fi grăbit, de a ne presa cu nişte argumente ale orgoliului şi iubirii de sine, la care aproape e imposibil să rezişti. Dar Îngerul umblă să obţină repetarea probei, reexaminarea. Nu cumva am greşit din nebăgare de seamă? Să fim atenţi, căci lucrarea aceasta minunată a Păzitorului nostru se petrece mereu. Important este, măcar când ne conştientizăm căderea, să folosim ruşinarea inevitabilă, pentru a nu recădea. Dacă regretăm un păcat, nu se poate să nu ni se dea şansa de a-i demonstra Domnului că nu suntem aşa cum ne înfăţişează defăimătorul, cu trecătoarea lui victorie asupra noastră. Cumplit ar fi ca şi a doua oară să procedăm la fel, ţâfnoşi şi grăbiţi, trimiţând răspunsul la probă prin copy paste, fără nici o modificare de atitudine, de parcă ar fi o simplă defecţiune tehnică în transmiterea unui mail.
În noaptea taifunului, Îngerul Domnului a adunat din toate casele promisiunile de jertfă ale mamelor, ale copiilor şi ale bărbaţilor maturi. Cele mai mari oferte au venit din partea bătrânelor neputincioase. Şi totuşi n-au ajuns. Atunci o străveche biserică, împreună cu Sfântul Panteliomon, cu sfintele lui moaşte minunat lucrătoare în altar, s-a oferit spre jertfă.
Doar atunci, petarda şmecherului care a ţintit turla bisericii de lângă Foişorul de Foc s-a aprins. A nimerit chiar în fereastra înaltă, în jaluzele, căci turla însăşi era acoperită cu tablă şi unealta satanei ar fi ricoşat.
Jertfa a fost uriaşă, pe măsura păcatelor prosperului oraş: jertfa pompierilor care, ceasuri în şir n-au reuşit să stingă incendiul, fiind nevoiţi să taie acoperişul de tablă, ca să se strecoare spre căptuşeala de lemn, cuprinsă de foc; jertfa preoţilor şi enoriaşilor, care au încercat să salveze icoanele şi sfintele moaşte.
Bolta bisericii în flăcări, prăbuşită în interior la un moment dat, putea să rănească pe vreunul din ei, dar îngerii, lucrători cot la cot cu iubitorii de sfinţenie şi gata de orice jertfă, i-au protejat.În zori, vântul a slăbit, apoi, după încă o zi, a încetat.
Nu există eveniment care să se petreacă fără Voia Domnului. Să ne rugăm ca să-i desluşim învăţăturile ascunse. Să nu mai păcătuim cu uşurinţă, chiar dacă Iisus este gata să se jertfească iar şi iar pentru noi, spre iertarea neatentelor noastre căderi. Să ne rugăm mai mult unii pentru alţii! (un text de Elena Frandeş)

• Adevarul: Biserica Sfântul Pantelimon va fi [re]sfinţită duminică. Lucrările de refacere a lăcaşului de cult sunt în grafic

Biserica Sfântul Pantelimon, care a fost distrusă luni de un incendiu, va fi sfinţită duminică.

Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, însoţit de Ciprian Câmpineanu, episcop vicar patriarhal, au verificat azi dimineaţă stadiul lucrărilor de reconstruire a bisericii, ocazie cu care au stabilit că duminică, la ora 09.00, se va face o slujbă de sfinţire a lăcaşului de cult.

Programul zilei de duminică va mai cuprinde, de la ora 10.00, săvârşirea liturghiei în biserica refăcută după incendiul care a avut loc în cursul nopţii de luni.

Conform graficelor de refacere a bisericii, muncitorii au demolat şi curăţat resturile de la vechea turlă distrusă de incendiu şi se pregătesc să construiască o nouă cupolă, astfel încât slujbele religioase să se desfăşoare fără probleme în sfântul lăcaş de cult.

De asemenea, la solicitarea edilului sectorului 2 se înlocuieşte întreaga instalaţie electrică şi va fi schimbat acoperişul afectat de incendiu şi de apa folosită pentru stingerea acestuia.

La refacerea bisericii se lucrează în două schimburi, ziua şi noaptea pentru ca lucrările să fie gata în cel mai scurt timp.

Pentru ca toate lucrările de refacere să se realizeze fără probleme, episcopul vicar patriarchal Ciprian Câmpineanu a hotărât ca duminică, la ora 9.00, cu binecuvântarea patriarhului Daniel, să oficieze o slujbă de sfinţire a bisericii, iar de la ora 10.00 să continue serviciul religios programat să aibă loc în fiecare duminică.

În paralel, în curtea bisericii, o serie de enoriaşi spală şi curăţă icoanele şi obiectele de cult salvate de la incendiu şi le pregătesc pentru a fi repuse la locul lor, după terminarea lucrărilor de reconstrucţie.

Pentru bunul mers al lucrărilor de refacere a bisericii, Onţanu a dispus ca o serie de voluntari ai Detaşamentului Gărzii Civice al sectorului 2 să asigure respectarea măsurilor de pază şi protecţie a muncitorilor şi enoriaşilor veniţi să ajute la reparaţii şi igienizări.

Tâlcuire la cuvântul "În deșert se tulbură tot muritorul” - Sf. Ioan Gură de Aur

”Vino, creștine, să cântăm versul de psalm al alăutei lui David și împreună cu el să facem cunoscută nimicnicia celor omenești: În deșert se tulbură tot muritorul (Ps 38, 15).

Se tulbură, dar la sfârșit va pieri. Se tulbură, dar mai înainte de a se așeza este înghițit. ca focul se aprinde, dar ca trestia se preface în cenușă. Ca vârtejul de vânt se înalță, dar ca praful piere. Ca flacăra focului se aprinde, dar ca fumul se împrăștie. Ca floarea se împodobește, dar ca iarba se usuca. Ca norul se mărește și se lățește, dar ca picătura de ploaie se varsă.

Se tulbură, dar prin poftă fără saț agonisește putreziciunea. Se tulbură, dar se duce fără să ia ceva din agoniseala tulburării sale. Ale lui tulburările, ale altora bucuriile. Ale lui ostenelile, ale altora avuțiile. Ale lui grijile, ale altora veseliile. Ale lui scârbele, ale altora desfătările. Ale lui blestemele, ale altora îngrijirile. Ale lui răpirile, ale altora plăcerile. La dânsul suspinul și la alții avuțiile cele multe. La dânsul lacrimile și la alții banii. El se chinuiește în iad, iar alții se bucură și cântă mâncând și bând ale lui. Cu adevărat: În deșert se tulbură tot muritorul.

Ce este OMUL? Împrumut cu dobândă vremelnică a vieții; datorie fără amânare a morții; fiară neîmblânzită prin voia ei; vicleșug de nimeni învățat; iscusință la răutăți, dibăcie la nedreptate; grăbnicie la strângere de avuții; nesațiu la lăcomie; destoinicie la necredință; duh mândru; tină obraznică; cenușă răzvrătitoare; praf îngâmfat; văpaie cu ușurință de potolit; lemn ce putrezește repede; iarbă care se usucă degrabă; fire care cu lesniciune piere.

Astăzi în bogăție, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat în porfiră, iar mâine dus la groapă. Astăzi în multe avuții, iar mâine în coșgiug. Astăzi cu cei ce-l lingușesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este. Astăzi se mândrește, iar peste puțin se tânguiește. Nesuferit când este fericit și nemângâiat când este în nenorociri. Nu se cunoaște pe sine, dar cercetează pe cele ce sunt peste puterile lui. Nu știe cele de față, dar cugetă la cele viitoare. Prin fire muritor, dar cu mintea lui cea înaltă se socotește că-i veșnic. Supus la tot felul la tot felul de boli, locaș lesne bântuit de orice fel de patimă, locuință bine primitoare a oricărei supărări. O, câtă răutate are nevrednicia noastră! O, cât de multă este pedeapsa ticăloșiei omului! Câte am spus și totuși n-am găsit nimic mai potrivit decât cuvintele profetice, care spun: în deșert se tulbură tot muritorul.

Nu se aseamănă oare, creștine, viața omului cu marea? Nu suntem oare mai tulburați pe uscat decât pe mare? Nu ne izbim unii pe alții mai puternic decât ne izbesc valurile mării? Oare nu ne învârtim încolo și încoace ca în întunecimea mării? Unul ia celuilalt ogorul, altul răpește vecinului slugile. Unul se judecă cu vecinul său pentru apă, altul se luptă pentru aer cucei din jurul său. Unii umblă la judecăti pentru măsurarea pământului, iar unii îi necăjesc pe alții pentru ziduri. Unul poftește să ia ce n-a dat, iar altul umblă la judecăți să nu dea ce a luat. Unul se satură de dobânzi, altul stăruie să ia și capitalul. Acesta fiind sărac îi pare rău, iar celălat fiind bogat se tulbură. Cel care n-are se blesteamă că n-are, iar cel care are viclenește. Ocârmuitorul este pizmuit; puternicul este urât; conducătorul trădat. Războaiele vin unele după altele; zavistiile prisosesc. Pofta nesățioasă stăpânește cu tiranie. Lăcomia împilează, minciuna se înalță cu mii de laude, credința unuia în altul a pierit, adevărul lipsește de pe pământ, iar prietenia ține până la sfârșitul mesei. Dar nici pământul nu mao poate răbda atâtea răutăți, care au pângărit până și văzduhul. Din pricina banilor, viața a ajuns de nesuferit. Din pricina banilor am vândut stihiile cele libere: drumurile se vămuiesc, pământul se împarte, apele se stăpânesc, aerul se cumpără. cei care iau dările și cămătarii țin orașele.

Bogații se topesc de grijă multă, datornicii se veștejesc de grija datoriilor, răpitorii tulbură lumea, iubitorii de arginți își pierd timpul prin judecătorii; negustorii neguțătoresc nenorocirile și nevoile oamenilor, defăimătorii vând minciuna. Mințindu-ne unii pe alții, am sfârșit jurămintele celelalte și nu mai știm să ne jurăm decât pe Dumnezeu.

Pentru aceasta proorocul, văzând pe oameni că s-au abătut spre rău, socotea nenorocită viața noastră și spunea: în deșert se tulbură tot muritorul.”

Pilda zilei

Un satean ii spuse intr-o zi vecinului sau:

- In zadar incerc sa dobandesc pacea, iertand pe cei care mi-au facut rau.

Vecinul i-a raspuns:

- Daca nu primesti pacea iertand, inseamna ca nu ai iertat.

- Ba da - eu am iertat mereu, dar n-am fost partas pacii, a grait sateanul.

- Vecine, repet: iertarea astfel data, fara indoiala ca n-a fost buna.

- Ce-i lipseste?, a zis sateanul.

- Adeseori, iarna, soarele bate in plin. Lumina lui e stralucitoare, dar el nu poate incalzi. Ii lipseste caldura. Stai sub stralucirea lui si ingheti. Tot asemenea, iubite vecine, este si cu iertarea. Ca ea sa aduca in suflet pacea pe care o doresti, ii trebuie caldura uitarii. Daca iertam fara sa uitam, aceasta iertare nu este iertare. Este o simpla vorba. Numai uitand, iertam cu adevarat, a marturisit vecinul.