"De este cineva credincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest Praznic frumos si luminat.
De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau.
De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta.
De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.
De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit.
De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se.
De-a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel din urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel din urma miluieste si pe cel dintai mangaie; si acelui plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.
Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei dintai si cei de-al doilea luati plata.
Bogatii si saracii, impreuna bucurati-va.
Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua.
Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi.
Masa este plina, ospatati-va toti.
Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand.
Gustati toti din ospatul credintei: impartasiti-va toti din bogatia bunatatii.
Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat imparatia cea de obste.
Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca din mormant, iertare a rasarit.
Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; si a stins-o pe ea cel ce a fost tinut de ea.
Pradat-a iadul, Cel ce s-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune fiindca a gustat din Trupul Lui.
Si aceasta mai inainte intelegand-o, Isaia a strigat: iadul s-a amarat intampinandu-te pe Tine jos: amaratu-s-a ca s-a stricat.
S-a amarat ca a fost batjocorit; s-a amarat ca a fost omorat, s-a amarat ca s-a surpat, s-a amarat ca a fost legat.
A prins un trup si de Dumnezeu a fost lovit.
A prins pamant si s-a intalnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ti este moarte, boldul?
Unde-ti este iadule, biruinta?
Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos si au cazut diavolii.
Inviat-a Hristos si se bucura ingerii.
Inviat-a Hristos si viata stapaneste.
Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos sculandu-se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut.
Lui se cuvine slava si stapanire in vecii vecilor". (Sfantul Ioan Gura de Aur)
duminică, 15 aprilie 2012
Sărbătoarea Învierii Domnului
În Biserica Ortodoxă, astăzi, 15 aprilie 2012, este Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor. În această duminică „prăznuim Învierea cea dătătoare de viaţă a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Semnificaţiile sărbătorii Sfintelor Paşti sunt prezentate în Sinaxarul Utreniei Învierii, slujbă săvârşită în noaptea acestei zile:
„Numim sărbătoarea de azi Paşti, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru nefiinţă întru fiinţă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roşie şi tot în această zi, S-a pogorât din ceruri şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, l-a suit la cer şi l-a adus iarăşi la vechea vrednicie a nemuririi. Dar pogorându-Se la iad Domnul, nu a înviat pe toţi câţi erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; şi sufletele sfinţilor din veac, ţinute cu sila de iad, le-a slobozit şi a dăruit tuturor putinţa să se urce la ceruri. Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, Învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogăţit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obişnuita sărutare de Înviere, prăznuim şi risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi. Iar Învierea Domnului, aşa s-a petrecut: La miezul nopţii pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat şi un înger s-a pogorât şi a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostaşii văzând aceasta, s-au înspăimântat şi au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă după miezul nopţii, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăieşte Evanghelia de la Matei, şedea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra Învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliştii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena. Ea a văzut şi pe îngerul, ce sta pe piatră, şi plecându-se, a văzut şi pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit Învierea Domnului şi au grăit: “A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”. Deci, auzind ea acestea, a alergat degrab la ucenicii cei mai înflăcăraţi, la Petru şi la Ioan, şi le-a vestit lor Învierea. Iar întorcându-se ea cu cealaltă Marie la mormânt, le-au întâmpinat pe ele Hristos, zicându-le: „Bucuraţi-vă!”. Drept era, ca seminţia femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca ceea ce a auzit mai întâi: „întru dureri să nască fii”. Ele fiind biruite de dragoste, s-au apropiat şi s-au atins de preacuratele Lui picioare, voind să-L cunoască mai cu dinadinsul. Apostolii au venit la groapă şi Petru numai plecându-se în mormânt, s-a întors înapoi, iar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de-amănuntul şi a pipăit giulgiul şi mahrama capului (Luca 24, 12; Ioan 20, 3-8). Magdalena, spre a se încredinţa mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse, a venit iarăşi împreună cu celelalte femei la mormânt, cam pe la revărsatul zorilor şi au stat afară şi plângeau. Dar uitându-se ea în mormânt văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-a grăit: „Femeie ce plângi? Pe cine cauţi? Pe Iisus Nazarineanul cauţi? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici”. Şi îndată s-au ridicat cuprinşi de teamă, văzând pe Domnul. Iar aceea întorcându-se a văzut pe Hristos stând şi părându-i-se că El este grădinarul (că mormântul era în grădină) I-a zis: „Doamne, dacă tu l-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; şi eu Îl voi lua pe Dânsul”, şi căutând ea din nou către îngeri, Mântuitorul a grăit Magdalenei: „Marie!”; iar ea înţelegând dulcele şi cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El. Dar El a zis: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socoteşti, ţie ţi se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le, cele ce ai văzut şi auzit”; şi Magdalena a făcut aşa. Luminându-se de ziuă, ea a venit iarăşi la mormânt cu celelalte; iar cele ce erau cu Ioana şi cu Salomeea au venit la răsăritul soarelui şi, pe scurt grăind, femeile au venit la mormânt adesea şi între ele era şi Născătoarea de Dumnezeu. Că ea este aceea pe care Evanghelia o numeşte Maria lui Iosie; Iosie era fiul lui Iosif. Nu se ştie însă ceasul când a înviat Hristos. Unii zic că la cântarea cea dintâi a cocoşilor; alţii când s-a întâmplat cutremurul, iar alţii într-altă dată. Deci aşa petrecându-se faptele, iată că unii din cei ce păzeau mormântul au venit şi au spus arhiereilor cele întâmplate; iar aceştia mituindu-i cu bani, i-a înduplecat să spună că ucenicii lui Hristos au venit în timpul nopţii şi L-au furat. În seara acelei zile însă ucenicii fiind adunaţi laolaltă de frica iudeilor, şi uşile fiind încuiate, a intrat Iisus la dânşii, că era cu trup nestricăcios, şi ca de obicei le-a vestit lor: „Pace vouă!”. Ei, văzându-L, s-au bucurat peste măsură de mult şi au primit prin suflare, mai desăvârşită lucrarea Preasfântului Duh. În ce priveşte însă, Învierea Domnului în a treia zi de la înmormântare, aşa să ştii: Joi seara şi Vineri ziua, fac o zi (aşa socoteau evreii întinderea unei zile); apoi Vineri noaptea şi Sâmbăta întreagă, fac altă zi; - iată deci a doua zi. Altă zi o face noaptea de Sâmbătă şi o parte din ziua de Duminică (fiindcă după o parte a începutului se înţelege întregul), deci altă întindere de zi. Iată dar şi ziua a treia. Sau alt fel: Hristos S-a răstignit Vineri la ceasul al treilea; de la ceasul al şaselea şi până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, aceea înţelegeţi-o o noapte; deci iată o întindere de o zi de la ceasul al treilea până la al nouălea. Apoi, după întuneric iată ziua şi noaptea de Vineri; deci a doua întindere de zi. În sfârşit ziua Sâmbetei şi noaptea ei fac, iată, a treia întindere de zi. Că deşi Mântuitorul a făgăduit să ne facă bine în trei zile, totuşi binefacerea a plinit-o El într-un răstimp mai scurt. A Cărui slavă şi putere este în vecii vecilor. Amin”. („SLUJBA ÎNVIERII ŞI CARTE DE TEDEUM”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008
)
În Biserica Ortodoxă, astăzi, 15 aprilie 2012, este Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor. În această duminică „prăznuim Învierea cea dătătoare de viaţă a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Semnificaţiile sărbătorii Sfintelor Paşti sunt prezentate în Sinaxarul Utreniei Învierii, slujbă săvârşită în noaptea acestei zile:
„Numim sărbătoarea de azi Paşti, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru nefiinţă întru fiinţă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roşie şi tot în această zi, S-a pogorât din ceruri şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, l-a suit la cer şi l-a adus iarăşi la vechea vrednicie a nemuririi. Dar pogorându-Se la iad Domnul, nu a înviat pe toţi câţi erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; şi sufletele sfinţilor din veac, ţinute cu sila de iad, le-a slobozit şi a dăruit tuturor putinţa să se urce la ceruri. Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, Învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogăţit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obişnuita sărutare de Înviere, prăznuim şi risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi. Iar Învierea Domnului, aşa s-a petrecut: La miezul nopţii pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat şi un înger s-a pogorât şi a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostaşii văzând aceasta, s-au înspăimântat şi au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă după miezul nopţii, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăieşte Evanghelia de la Matei, şedea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra Învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliştii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena. Ea a văzut şi pe îngerul, ce sta pe piatră, şi plecându-se, a văzut şi pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit Învierea Domnului şi au grăit: “A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”. Deci, auzind ea acestea, a alergat degrab la ucenicii cei mai înflăcăraţi, la Petru şi la Ioan, şi le-a vestit lor Învierea. Iar întorcându-se ea cu cealaltă Marie la mormânt, le-au întâmpinat pe ele Hristos, zicându-le: „Bucuraţi-vă!”. Drept era, ca seminţia femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca ceea ce a auzit mai întâi: „întru dureri să nască fii”. Ele fiind biruite de dragoste, s-au apropiat şi s-au atins de preacuratele Lui picioare, voind să-L cunoască mai cu dinadinsul. Apostolii au venit la groapă şi Petru numai plecându-se în mormânt, s-a întors înapoi, iar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de-amănuntul şi a pipăit giulgiul şi mahrama capului (Luca 24, 12; Ioan 20, 3-8). Magdalena, spre a se încredinţa mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse, a venit iarăşi împreună cu celelalte femei la mormânt, cam pe la revărsatul zorilor şi au stat afară şi plângeau. Dar uitându-se ea în mormânt văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-a grăit: „Femeie ce plângi? Pe cine cauţi? Pe Iisus Nazarineanul cauţi? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici”. Şi îndată s-au ridicat cuprinşi de teamă, văzând pe Domnul. Iar aceea întorcându-se a văzut pe Hristos stând şi părându-i-se că El este grădinarul (că mormântul era în grădină) I-a zis: „Doamne, dacă tu l-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; şi eu Îl voi lua pe Dânsul”, şi căutând ea din nou către îngeri, Mântuitorul a grăit Magdalenei: „Marie!”; iar ea înţelegând dulcele şi cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El. Dar El a zis: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socoteşti, ţie ţi se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le, cele ce ai văzut şi auzit”; şi Magdalena a făcut aşa. Luminându-se de ziuă, ea a venit iarăşi la mormânt cu celelalte; iar cele ce erau cu Ioana şi cu Salomeea au venit la răsăritul soarelui şi, pe scurt grăind, femeile au venit la mormânt adesea şi între ele era şi Născătoarea de Dumnezeu. Că ea este aceea pe care Evanghelia o numeşte Maria lui Iosie; Iosie era fiul lui Iosif. Nu se ştie însă ceasul când a înviat Hristos. Unii zic că la cântarea cea dintâi a cocoşilor; alţii când s-a întâmplat cutremurul, iar alţii într-altă dată. Deci aşa petrecându-se faptele, iată că unii din cei ce păzeau mormântul au venit şi au spus arhiereilor cele întâmplate; iar aceştia mituindu-i cu bani, i-a înduplecat să spună că ucenicii lui Hristos au venit în timpul nopţii şi L-au furat. În seara acelei zile însă ucenicii fiind adunaţi laolaltă de frica iudeilor, şi uşile fiind încuiate, a intrat Iisus la dânşii, că era cu trup nestricăcios, şi ca de obicei le-a vestit lor: „Pace vouă!”. Ei, văzându-L, s-au bucurat peste măsură de mult şi au primit prin suflare, mai desăvârşită lucrarea Preasfântului Duh. În ce priveşte însă, Învierea Domnului în a treia zi de la înmormântare, aşa să ştii: Joi seara şi Vineri ziua, fac o zi (aşa socoteau evreii întinderea unei zile); apoi Vineri noaptea şi Sâmbăta întreagă, fac altă zi; - iată deci a doua zi. Altă zi o face noaptea de Sâmbătă şi o parte din ziua de Duminică (fiindcă după o parte a începutului se înţelege întregul), deci altă întindere de zi. Iată dar şi ziua a treia. Sau alt fel: Hristos S-a răstignit Vineri la ceasul al treilea; de la ceasul al şaselea şi până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, aceea înţelegeţi-o o noapte; deci iată o întindere de o zi de la ceasul al treilea până la al nouălea. Apoi, după întuneric iată ziua şi noaptea de Vineri; deci a doua întindere de zi. În sfârşit ziua Sâmbetei şi noaptea ei fac, iată, a treia întindere de zi. Că deşi Mântuitorul a făgăduit să ne facă bine în trei zile, totuşi binefacerea a plinit-o El într-un răstimp mai scurt. A Cărui slavă şi putere este în vecii vecilor. Amin”. („SLUJBA ÎNVIERII ŞI CARTE DE TEDEUM”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008
)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)