sâmbătă, 31 decembrie 2011

Prima zi a Anului.

Prima zi a anului se deschide cu o sarbatoare importanta pentru toti crestinii ortodocsi. Urmand firul istoric al vietii Mantuitorului, dupa Nasterea Domnului, la 1 ianuarie este randuita serbarea Taierii-imprejur a Domnului nostru Iisus Hristos ca prunc. Sarbatoarea nu este tot atat de veche ca cea a Nasterii. Era generalizata in secolul V (probabil dupa ce Craciunul a inceput sa fie serbat si in Rasarit, la 25 decembrie). De atunci, se pastreaza primele predici, tinute cu acest prilej de unii dintre marii predicatori ai secolului. In Apus, primele mentiuni despre serbarea ei sunt din Galia (sec. VI) si apoi de la Roma (sec. IX). La inceput, crestinii posteau in aceasta zi, pentru a se deosebi de pagani, care, in aceeasi zi, sarbatoreau pe Ianus, zeul pacii si al razboiului, si inceputul anului nou (Calendae Ianuarii, sarbatoarea Calendelor), care coincidea si cu sfarsitul sarbatorii Saturnaliilor; iar in unele parti se serbau si Brumaliile, in cinstea lui Dionisios (Bachus), zeul vinului si al betiei, numit si Vromius, precum si sarbatoarea numita Vota (in cinstea zeului Pan, zeul padurilor). Toate aceste sarbatori, foarte populare la pagani, erau impreunate cu ospete, petreceri zgomotoase, jocuri si obiceiuri indecente si imorale, impotriva carora Sfintii Parinti din secolele IV-V au tinut cuvantari fulminante. Asemenea obiceiuri paganesti au persistat multa vreme, chiar dupa biruinta crestinismului, caci Sinodul Trulan (692) inca se vedea silit sa ia masuri impotriva lor. De altfel, unele dintre ele supravietuiesc pana astazi (ospetele din noaptea Anului nou sau "Revelionul" si firitisirile de a doua zi). Odata cu disparitia paganismului si cu uitarea sarbatorilor respective, crestinii au incetat postul si au inceput sa praznuiasca taierea imprejur a Domnului, cu bucurie, ca si pe celelalte praznice imparatesti. In aceeasi zi s-a adaugat, cu timpul, (chiar de la sfarsitul sec. IV) si sarbatoarea Sfantului Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a carui liturghie se savarseste in aceasta zi. Este ziua cand se oficiaza si o serie de rugaciuni speciale, moliftele Sfantului Vasile, pentru binecuvantare si izbavire de sub puterea diavolilor. E totodata si inceputul anului civil, pe care Biserica l-a tolerat, consfintindu-l prin serviciul Tedeum-ului, care se savarseste in biserici in aceasta zi, dupa Liturghie.

Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la data de 1 ianuarie 2012



Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la data de 1 ianuarie 2012

La data de 1 ianuarie 2012 membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va sluji la Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului va sluji la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului va sluji la Biserica „Sfinţii Apostol Petru şi Pavel” din Cluj.

Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei va sluji la Catedrala Mitropolitană din Craiova.

Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord va sluji la Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Berlin.

Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale va sluji la Biserica „Soborul Maicii Domnului” din Limours, Franţa.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgovişte.

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.

Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor va sluji la Catedrala „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia.

Înaltpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului va sluji la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, împreună cu Preasfinţitul Episcop-vicar Emilian Lovişteanul.

Înaltpreasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei va sluji la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău.

Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului va sluji în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş.

Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi.

Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului va sluji la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad.

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei va sluji la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc.

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Iustinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului va sluji la Biserica „Sfântul Nicolae” din Baia Mare.

Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor va sluji la Catedrala Episcopală Huşi.

Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului va sluji la Catedrala istorică „Sfântul Gheorghe” din Caransebeş.

Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei va sluji la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Oradea.

Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va sluji la Paraclisul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta Turnu-Severin.

Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor va sluji la Catedrala Episcopală din Slobozia.

Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului va sluji în Parohia „Sfântul Teodor Tiron” din Roşiorii de Vede.

Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului va sluji la Catedrala Episcopală din Giurgiu.

Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii va sluji la Biserica „Buna Vestire” din Tulcea.

Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului va sluji în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău.

Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei la Biserica „Sfântul Nicolae” din Orăştie.

Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei va sluji la Catedrala Episcopală din Gyula.

Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei va sluji la Mănăstirea „Adormirea Macii Domnului” din Roma.

Preasfinţitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei va sluji în Paraclisul Episcopal „Naşterea Domnului” din Madrid.

Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord va sluji la Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, Suedia.

Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor va sluji la Biserica „Sfântul Vasile” din Ploieşti, Protopopiatul Ploieşti.

Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului va sluji la Biserica „Sfinţi Împăraţi Constantin şi Elena” din Sibiu.

Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului va sluji la Catedrala Mitropolitană din Cluj.

Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei va sluji la Catedrala mitropolitană din Timişoara.

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului va sluji la Biserica „Sfântul Nicolae” - Buhuşi.

Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului va sluji la Capela „Sfântul Siluan” din Munchen.

Preasfinţitul Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale va sluji la Biserica „Sfânta Otilia şi Sfânta Teodora de Sihla”, din Saint-Michel la Foret, Franţa.

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului va sluji la Catedrala Episcopală ,,Sfânta Treime” din Baia Mare.

Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei va sluji la Biserica „Buna Vestire” din Dublin, Irlanda
.

GÂNDUL ZILEI

”Creştinul nu trebuie să  prăznuiască sărbătorile numai în  anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare.”
                                                          SFÂNTUL IOAN GURĂ
                                                                                       DE AUR

MERINDE PENTRU SUFLET 31/12/2011

http://www.diocesiortodossa.it/merinde/merinde31decembrie.pdf

Anunț.

Mulțumim vizualizatorilor că în acest an ne-ați urmarit postarile și sunteți aproape de noi.
Dumnezeu să ne ajute.
                                                                    Ortodoxia Cu Un Click©

Mesajul Patriarhului României cu prilejul Crăciunului şi a Anului Nou



Mesajul Patriarhului României cu prilejul Crăciunului şi a Anului Nou

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului (2011) şi a Anului Nou (2012)

„Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos sau Sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Dumnezeu Tatăl trimite în lume pe Fiul Său cel Veşnic ca să devină Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Cel Veşnic intră în timp, în istorie, Cel Nevăzut se face văzut, Cel Necuprins se face cuprins, Dumnezeu coboară din ceruri pentru ca pe noi pământenii să ne înalţe la viaţa cerească. Întrucât Hristos Domnul s-a născut într-o familie, deşi Iosif nu este tatăl Său după trup, ci tatăl adoptiv, sărbătoarea Crăciunului este în mod deosebit sărbătoarea familiei. Pruncul Iisus sau Dumnezeu Copilul este binecuvântare pentru toţi copiii, pentru toate familiile care dau naştere copiilor şi îi cresc în credinţă, învăţându-i să devină cetăţeni ai patriei pământeşti, dar şi cetăţeni ai Raiului, ai patriei cereşti. În aceste zile, felicităm pe toţi cei care ajută familiile nevoiaşe, dar care au mulţi copii şi de asemenea ne gândim, în aceste zile, la mulţimea copiilor fraţilor noştri români din diaspora. Deci, adresăm un cuvânt părintesc şi tuturor românilor din afara graniţelor României, dorindu-le ajutorul lui Dumnezeu în păstrarea identităţii creştine şi româneşti şi în intensificarea comuniunii românilor de pretutindeni. Tuturor vă dorim sănătate şi mântuire, pace şi bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată lucrarea cea bună, iar cu prilejul Anului Nou dorim tuturor românilor ajutor de la Dumnezeu în anul nou 2012 în care intrăm şi dorim ca acest an să fie mai îmbelşugat în fapte bune şi mai luminos pentru cei din ţară şi pentru cei din afara graniţelor României. Tuturor vă dorim ani mulţi şi binecuvântaţi”
.

Pilda zilei

Un tanar l-a intrebat pe un batran: - Avva, ar trebui sa renunt de tot la lume?

- Nu te teme, ii raspunse acesta, daca viata ta este cu adevarat crestina, lumea va fi aceea care va renunta imediat la tine.