In Manastirea Esfigmenu, din Sfantul Munte Athos, in vremea egumenului Sofronie, vietuia un monah tanar, dar bogat in virtuti. In afara de multa sa evlavie, el se distingea si prin smerenie si multa nevointa.
Dar fiindca firea lui era bolnavicioasa si fusese obisnuit cu un trai bun, caci provenea dintr-o familie nobila, atunci cand a inceput nevointa, s-a imbolnavit de tuberculoza. Egumenul i-a dat binecuvantare sa bea lapte chiar si in Postul Mare. Fratele a primit si a spus:
- Sa fie binecuvantat.
Dar fiindca avea multa credinta in Dumnezeu, si-a spus gandul sau egumenului:
- Daca-mi dati binecuvantare voi bea ceai, iar Hristos Care il poate face lapte, poate chiar si sa ma vindece cu ceai.
Egumenul a fost foarte miscat si i-a dat binecuvantare sa bea ceai in loc de lapte.
Batranul Dorotei, ingrijitorul de bolnavi, spunea ca ceaiul acela l-a facut Hristos nu numai lapte, ci si medicament tamaduitor, care l-a vindecat pe monah de tuberculoza. Dupa aceea isi implinea indatoririle duhovnicesti si ascultarea cu usurinta si postea ca si ceilalti parinti
