Acatistul Parintelui Arsenie Boca.

Codacul 1
Prea Cuviosului Părintelui nostru şi al multora luminător şi îndreptător de suflete, veniţi fraţilor, să-i aducem cu mulţumire laude şi să-l cinstim, zicându-i : Bucură-te Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Icosul 1
Din părinţi binecredincioşi ai răsărit, Părinte, şi ca un soare ai luminat şi multe suflete necăjite şi rătăcite le-ai îndreptat pe calea mântuirii. Pentru acestea toate, noi îţi aducem aceste laude :
Bucură-te, că din părinţi creştini ai răsărit ;
Bucură-te, că ei Iosif şi Cristina s-au numit ;
Bucură-te, că, maica ta Cristina, soarele şi luna a visat că are în pântece după ce te-a zămislit ;
Bucură-te, căci cu adevărat, scară pentru noi ai fost ;
Bucură-te, căci ca soarele şi luna în viaţa ai luminat ;
Bucură-te, al multora şi al nostru luminator ;
Bucură-te, că pentru noi şi pentru mulţi ai fost scump şi sfânt odor ;
Bucură-te, soare din Munţii Apuseni apărut ;
Bucură-te, luna din Vaţa de Sus ;
Bucură-te, luceafăr apărut din mănăstirea Brâncoveanu ;
Bucură-te, Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Codacul al-2-lea
Din copilărie te-ai arătat odor luminat de Duhul Sfânt şi părinţii, văzându-te copil ales, te-au dat la şcoală mai înaltă, ca să înveţi a cânta : Aliluia !

Icosul al 2 –lea
Terminând teologia ai fost chemat la mănăstirea Brâncoveanu de mitropolitul Nicolae Bălan, şi fiind călugărit la muntele Athos ai fost trimis, unde, într-o pădure, Maicii Domnului te-ai rugat să te dea în seama unui povăţuitor înduhovnicit. Cu adevărat ai fost ascultat şi după cum numai o dată , pentru smerenie, ai spus acestea, noi iţi aducem laude , zicând :
Bucură-te, Părinte, că Maica Domnului te-a ascultat!
Bucură-te, că Maica Domnului la tine a venit ;
Bucură-te, că ea de mână te-a luat ;
Bucură-te, căci pe munte înalt de mână te-a dus ;
Bucură-te, că te-a urcat până sus ;
Bucură-te, că acolo, în grija sfântului, ce trăia pe pământ de 200 de ani te-a dat ;
Bucură-te, că apoi Maica Domnului s-a făcut nevăzută ;
Bucură-te, că urcând, frica nu-ţi era ;
Bucură-te, că mare dar ai primit ;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai luminat ;
Bucură-te, Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Codacul al 3-lea
Ai spus, Părinte, că Domnului Iisus în pădure mult te-ai rugat să-ţi trimită în cale un bun povăţuitor, dar n-ai ascultat. Iar după un timp, ţi-ai dat seama că El are o mamă bună, care mijloceşte pentru noi. Şi atunci cu lacrimi te-ai rugat ei, iar ea de mâini te-a luat şi sfântului în vârful muntelui în grijă te-a dat, iar noi, minunându-ne de aşa mare dar, îţi cântăm : Aliluia !

Icosul al 3 –lea
După un an ai venit de la muntele Athos la mănăstirea Brâncoveanu şi, începând munca de duhovnic, înfricoşat te-ai arătat nouă şi multora care veneau la mărturisit, căci mai dinainte le ştiai faptele. Iar noi, despre darul pe care-l aveai, îţi cântăm acestea :
Bucură-te, ucenicul Maicii Sfinte ;
Bucură-te, că de la ea ai primit cinste ;
Bucură-te, că dar de a prooroci ai primit ;
Bucură-te, că multora pe nume le spuneai ;
Bucură-te, că faptele şi păcatele le descopereai ;
Bucură-te, că şi sfârşitul unei fete l-ai spus ;
Bucură-te, că ea venise să te ispitească ;
Bucură-te, că i-ai spus să se pregăteasca ;
Bucură-te, că Mirele ei este pe cale să vină să o ducă ;
Bucură-te, că moartea, dupa puţin timp a dus-o ;
Bucură-te, că noi tare ne-am minunat ;
Bucură-te, că multă lume te-a lăudat ;
Bucură-te, Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Condacul al 4 –lea
Făcându-te preot şi duhovnic şi începând lumea a mărturisi, şi doar pe unii a-i împărtăşi, povăţuindu-i-ai să nu mai păcătuiasca, ci să cânte lui Dumnezeu :Aliluia !

Icosul al 4 –lea

Mulţi dintre credincioşi s-au dedat iarăşi la răutaţi după ce i-ai împărtaşit, iar tu Părinte, simţind cu duhul răutăţile lor, te-ai rugat lui Dumnezeu să-ţi descopere pricina pentru care nu se lasă de păcate şi acestea ţi s-au arătat şi nouă ni le-ai spus, pentru care te lăudam :
Bucură-te, că în grădina mănăstirii stând, în amiaza mare, nor negru ai văzut pe munte ;
Bucură-te, că în nor, mare gălăgie ai auzit;
Bucură-te, căci cu mare atenţie ai privit ;
Bucură-te, că În mijlocul norului, pe un scaun înfricoşător, pe satana, de ceata drăcească , l-ai văzut înconjurat ;
Bucură-te, că ai auzit că poruncă dracilor, satana, le-a dat ;
Bucură-te, că viclesugul lor l-ai auzit, adică să şoptească oamenilor că nu există Dumnezeu ;
Bucură-te, că şi al doilea vicleşug al lor l-ai auzit, cum că nu ar fi rai şi iad şi nici altă viaţă ;
Bucură-te, că şi al treilea vicleşug l-ai auzit, de a lăsa oamenii pocăinţa până la bătrâneţe ;
Bucură-te, că prin aceasta vedenie, multe ai aflat ;
Bucură-te, că acestea toate oamenilor în predică le-ai spus ;
Bucură-te, Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !


Condacul al 5 – lea
Auzind multă lume de darul tău, Părinte, veneau să-ţi audă cuvântul şi învăţăturile şi sfaturile de mântuire pe care le dădeai, iar noi te lăudam, zicând : Aliluia !

Icosul al 5 –lea
Pe aceia ce nu se potriveau în căsătorie îi opreai ; celor ce li se fura pe hoţi îi descopereai, când era secetă , ploaie de la Dumnezeu cereai. Pentru acestea toate îţi cântăm :
Bucură-te, că celor căsătoriti cele de folos le spuneai ;
Bucură-te, că de la căsătorie nepotrivită îi opreai ;
Bucură-te, că pe cei ce furau îi descopereai ;
Bucură-te, că pe hoţi cu blândeţe îi dojeneai să întoarcă cele furate ;
Bucură-te, că fiind secetă mare, pe munte te-ai suit, rugându-te să plouă ;
Bucură-te, căci cuvânt ai auzit de la Dumnezeu, ca să te rogi de oameni să-şi îndrepte viaţa ;
Bucură-te, că ploaie mare a venit ;
Bucură-te, că lumea s-a înveselit ;
Bucură-te, că pe săraci ai miluit ;
Bucură-te, că ai spus celor ce vor să fie ;
Bucură-te, luminat propovăduitor ;
Bucură-te, Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Condacul al 6-lea
Celor ce voiau să se facă preoţi şi veneau la tine le dădeai sfaturi şi poveţe, minunându-se şi cântând lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 6-lea
Fiind întrebat, Prea Cuvioase Părinte, de cei ce doreau să fie preoţi, cu ce pot ei dovedi celor care nu cred că este Dumnezeu, le-ai spus foarte înţelept , cu adevărat, că prin viaţa şi felul lor de trăire duhovnicească pot dovedi că Dumnezeu există. Pentru care noi ne minunăm şi cântăm acestea :
Bucură-te, că ai fost dumnezeiesc în trup pământesc ;
Bucură-te, că ai fost înger în trup ;
Bucură-te, că numai la faţă dacă te priveam, ne minunam ;
Bucură-te, că viitorul multora l-ai spus ;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai îndemnat să-l urmeze pe Iisus ;
Bucură-te, că pe mulţi călugari i-ai facut ;
Bucură-te, că obşte de călugari ai strâns ;
Bucură-te, că şi obşte de maici ai format ;
Bucură-te, că prin multe încercări ai trecut ;
Bucură-te, că ispite de tot felul ai răbdat ;
Bucură-te, că şi la munci grele ai fost pus ;
Bucură-te, Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Condacul al 7-lea

Ai voit, Părinte, după cum ţi s-au arătat, să faci chipul lui Hristos şi , apucându-te de lucru , ai auzit un glas zicând: de acum să Mă pictezi in sufletele oamenilor, ca să-Mi cânte Mie :Aliluia !

Icosul al 7-lea
Ai spus, Părinte, că tu cunoşti pe oameni, pe faţă care se mântuiesc, căci celor ce duc o viaţă de rugăciune, fiind tot timpul cu gândul la Dumnezeu, li se zugrăveşte în lumina ochilor chipul lui Hristos. Şi, tu, Părinte, cu darul Duhului ce-l aveai, vedeai aceasta. De aceea, noi te lăudam, zicând :
Bucură-te, căci cunoşteai cele ascunse ale oamenilor ;
Bucură-te, căci ştiai dacă se mântuieşte ;
Bucură-te, căci le spuneai ce să facă în viaţă ;
Bucură-te, că tinerii veneau să-i povăţuieşti ;
Bucură-te, că unii veneau să-i binecuvântezi ;
Bucură-te, că pe femeile care se vopseau le certai ;
Bucură-te, că pe morari de la lăcomie îi opreai ;
Bucură-te, că pe fumători de la fumat îi opreai ;
Bucură-te, învăţător de cele sfinte ;
Bucură-te, văzătorule al celor nevăzute ;
Bucură-te, că acum în cer te odihneşti ;
Bucură-te, Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Condacul al 8-lea
Fiind război mare, veneau la tine, Părinte, tineri care trebuiau să plece în război, ca să te rogi pentru ei, iar tu cunoşteai care scăpau cu viaţă. Şi noi ne minunam, cântîndu-ţi :Aliluia !

Icosul al 8-lea
Părinte, celor ce ştiai că vor muri le dădeai mâna de o sărutau, iar celor care ştiai că rămân în viaţă nu le dădeai mâna. Şi ei, întristându-se , te intrebau de ce lor nu le dai mâna, iar tu, Părinte, le spuneai : căci cu voi mă mai întâlnesc, iar cu aceia nu ;.pentru aceasta te lăudam, zicând :
Bucură-te, văzătorule al voinţei lui Dumnezeu ;
Bucură-te, văzătorule al celor viitoare ;
Bucură-te, că vedeai viaţa omului ;
Bucură-te, că ştiai sfârşitul vieţii lui ;
Bucură-te, că noi mult ne minunam ;
Bucură-te, că minunat prooroc te-ai arătat ;
Bucură-te, că pe Domnul pentru tine Il lăudam ;
Bucură-te, căci cu îngerii te veseleşti ;
Bucură-te, căci acum în ceruri dănţuieşti ;
Bucură-te, căci cu heruvimii acum slujeşti ;
Bucură-te, îndreptător al credinţei ;
Bucură-te, Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Condacul al 9-lea
Venit-a, Părinte, într-o zi de Rusalii ,,Oastea Domnului’ la mănăstire şi o unitate militară, iar tu, Părinte, ai zis : Iată că s-a întâlnit Oastea Domnului laolaltă cu Oastea Ţării ca să cânte lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 9-lea
Făcându-se utrenie în Biserică, ai ieşit, Părinte, cu cântareţii şi cu toţi credincioşii, ca să săvârşeşti Sfânta Liturghie pe altarul din faţa mănăstirii şi, fiind lângă tine cântăreţul care îndoit cu credinţă era, te-a văzut înconjurat de flăcări de foc , care erau darul Sfântului Duh. Atunci el s-a înspăimântat şi a strigat, iar tu l-ai oprit să nu spună, doar că simţeai că te arde ceva. De aceea, noi te lăudam, zicând :
Bucură-te, lăcaşul Duhului Sfânt ;
Bucură-te, că în trup fiind pe pământ, ai fost văzut înconjurat de Duhul Sfânt ;
Bucură-te, că prin acest Duh Sfânt ai proorocit ;
Bucură-te, căci cu Duhul Sfănt, stâlp al Bisericii ai fost ;
Bucură-te, căci cu Duhul, ca o trâmbiţă ai răsunat ;
Bucură-te, căci cu trâmbiţa Duhului pe mulţi ai adunat ;
Bucură-te, vioara care cântai cu Duhul ;
Bucură-te, că prin tine s-a veselit văzduhul ;
Bucură-te, că turma de oi cuvântătoare ai adunat ;
Bucură-te, Părinte, de Duh Sfânt întelepţit ;
Bucură-te, Sfinte , Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Condacul al 10-lea
Venit-a, Părinte în timpul unei Sfinte Liturghii o femeie să-ţi spună necazul ce îl avea şi te tulbura cu nerăbdarea ei. Şi tu, Părinte simţind din Sfântul Altar, ai oprit slujba şi ai spus de ce a venit. Pentru aceasta, îţi cântăm : Aliluia !

Icosul al 10-lea
Ai spus, Părinte, că femeia a venit deoarece a pierdut douăzeci de mii de lei , tu ai spus că acei bani au fost cei cu care cele două fete ale ei trebuiau să-şi crească copiii pe care n-au voit să-i nască şi i-au avortat şi de aceea spor de casă nu vor mai avea, căci sufletele copiilor strigau răzbunare asupra părinţilor. Iar noi ne minunăm de darul tău , zicând :
Bucură-te, văzătorul păcatelor omeneşti ;
Bucură-te, iertătorul celor nelegiuţi ;
Bucură-te, îndreptătorul celor nelegiuţi ;
Bucură-te, luminătorul celor de rea credinţă ;
Bucură-te, că ai descoperit cele ascunse ;
Bucură-te, luminătorul multora depărtaţi de credinţă ;
Bucură-te, alinătorul multora în suferinţă ;
Bucură-te, păstorule al turmei lui Hristos ;
Bucură-te, să ne fi şi nouă de folos ;
Bucură-te, Părinte cu chip luminos ;
Bucură-te, Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Condacul al 11-lea
Înzestrat ai fost cu multe daruri de la Dumnezeu Părinte, căci şi apă , ca Moise, ai făcut să izvorească din stâncă. Cu preoţia ai fost încununat, cu darul proorociei , cu milostivirea, cu blândeea şi cu buna povăţuire. De aceea, noi te lăudam, cântând lui Dumnezeu :Aliluia !

Icosul al 11-lea
Ai avut, Părinte, dar de a predica şi de a tâlcui Sfânta Evanghelie a lui Hristos, luminând multe suflete, abătându-le de la rătăcire la cale mantuirii. Pentru toate acestea laude îţi aducem, zicând :
Bucură-te, predicator bun al lui Hristos ;
Bucură-te, ca multora ai fost de folos ;
Bucură-te, că de la răutati pe mulţi ai oprit ;
Bucură-te, că pe noii căsătoriţi la naştere de copii i-ai îndemnat ;
Bucură-te, că i-ai îndemnat să stăruie în rugăciune ;
Bucură-te, că la milostenie i-ai povăţuit ;
Bucură-te, că Biserica le-ai spus s-o cerceteze ;
Bucură-te, că la sărbători le-ai spus să nu lucreze ;
Bucură-te, că pe cei bolnavi i-ai pus să-i cerceteze ;
Bucură-te, că sfaturile Bisericii i-ai spus să le urmeze ;
Bucură-te, Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Condacul al 12-lea
În satul Drăgănescu, de lângă Bucureşti, ai pictat biserica, iar cei ce-o vizitează se uimesc de darul pe care l-ai avut, căci, privind pe sfinţi, se pare că sunt vii. De aceea, cu totii ne minunăm şi te lăudam zicând :Aliluia !

Icosul al 12-lea
Minunat pictor ai fost de icoane, de biserici şi de suflete – biserică nespus de frumoasă ai pictat şi multa lume merge să o vadă, iar de frumuseţea ei se minunează , zicând :
Bucură-te, iscusit pictor de biserici ;
Bucură-te, pictor prea minunat ;
Bucură-te, că şi în suflete pe Hristos L-ai zugrăvit ;
Bucură-te, căci glas de la Domnul ai avut ca să pictezi şi în suflete ;
Bucură-te, căci te-ai silit pe Hristos să-L urmezi ;
Bucură-te, căci nouă şi multora pildă te-ai făcut ;
Bucură-te, căci ai primit veste că viaţa îţi este pe sfârşite ;
Bucură-te, că ziceai că mai ai trei calendare ;
Bucură-te, că ne-ai dat pildă de răbdare ;
Bucură-te, că în ceasul morţii ai ştiut unde te duci ;
Bucură-te, Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Condacul al 13-lea
O, prea minunate, Părintele nostru Arsenie, primeşte aceste laude şi mulţumiri de la noi, nevrednicii fiii tăi, rugându-te să fii milostiv pentru noi înaintea Domnului Hristos, ca să ne învredniceasca şi pe noi vieţii celei fericite şi împreună cu tine să cântăm : Aliluia! 
(acest condac se zice de 3 ori)

Apoi iarăşi se zice : Icosul 1 si Condacul 1.

Rugaciune

Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte ostenelile, slujbele şi sfintele rugăciuni ale robului Tău, Părintele nostru Arsenie, care mult s-a ostenit şi a slujit ţie, ca să-ţi câştige suflete, întorcându-le de la viaţa şi faptele cele păcătoase ale lor şi pildă de răbdare şi dragoste părinteasca ne-a dat.
Te rugăm , Stăpâne, ajută-ne să slujim şi noi cu dragoste, în curăţie trupească şi sufletească, prin rugaciuni neîncetate să Te mărim, să Te binecuvântam şi să urmăm sfaturile robului Tău, Părintele nostru Arsenie, pe care îl rugăm : roagă-te , Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie, ca şi noi, în viaţa ce ne-o petrecem să împlinim poruncile Domnului şi sfaturile ce ni le-ai dat şi învăţăturile din multele şi minunatele predici pe care le-ai rostit.
Pomeneţte-ne, acum, din Împărăţia Cerurilor, unde Te veseleşti cu toţi Sfinţi şi cu Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, care te-a încredinţat în Muntele Athosului sfântului ce trăia acolo cu 200 de ani în urmă şi cu tine să ne veselim în veci! Amin.

Autobiografia Părintelui Arsenie Boca – “o viaţă închinată schimbării vieţii noastre” si Filmul Documentar Sfantul Ardealului.

Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele raţiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic.”

La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fiul său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.

În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.

În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.

Toate acestea mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la „voia în oraş”, ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decât dacă trebuia în interesul şcolii, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat şi n-am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – şi mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.

De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s-a desăvârşit interior.

Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”. Terminam teologia prin 1933.

În vacanţă mă ocupam cu pictura.

Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m-am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.

Vremea în Bucureşti

Am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n-am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)

Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.

În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii „Calea Griviţei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot.

Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n-ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă.

Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.

Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică, ce însă a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura poliţiei din Sibiu.

Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne: român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.

M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data pe aceea, că intrând în ţară prin Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 Iunie de odată.

De la data aceasta, până la Paştile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur „cicanca”, şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.

În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.

Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri.

Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).

Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.

Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.

De alte gânduri şi rosturi sunt străin.
 
                                                            Ieromonahul Arsenie. – R. Vâlcii. 17 iulie 1945

”Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.” – Pr. Arsenie Boca

Astazi 28 Noiembrie 2012 Parintele Arsenie Boca implineste 23 de ani de la trecerea sa la Domnul.A plecat......Dar de acolo de sus ne este aproape si ne ajuta asa cum ne-a promis:"EU MA DUC,DAR DE ACOLO DE UNDE VOI FI,A SA VA AJUT MAI MULT CA SI PANA ACUM"

Film Documentar a Parintelui Arsenie Boca

TROPARUL PARINTELUI:

Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci luând Crucea, ai urmat lui Hristos şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor!
Întru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Prea Cuvioase Părinte Arsenie, duhul tău!

“Dacă vrei să cunoști taina Muntelui Athos…”. Convertirea părintelui Daniil (Sandu Tudor)

Sursa:sfantulmunteathos.wordpress.com

Arhimandrit Roman Braga 

Un bărbat de o remarcabilă frumuseţe, de o eleganţă vestimentară (în viaţa lumească) care ajungea să frizeze dandysmul, căsătorit de trei ori, fără copii. Căsătoriile le socotea nişte nereuşite, ba chiar eşecuri. În privinţa aceasta se considera un defavorizat, căci avea într-un fel nostalgia cununiei unice ca formă de realizare plenară a existenţei, la nivel omenesc.

Era o personalitate extraordinară, cea mai puternică pe care am întâlnit-o vreodată în viaţă, şi care m-a marcat considerabil, având în vedere că l-am cunoscut încă din prima copilărie. Într-adevăr spune că l-a cunoscut la începutul anilor ’30, ca cel mai important prieten al tatălui său, Alexandru Mironescu.

Agresiunea sacră pe care o desfăşura împotriva cuiva, isprăvea întotdeauna, graţie modului dinamic – cu care era dăruit – de a percepe pe celălalt, prin a propune de fiecare dată o posibilă devenire în credinţă, concepută – pe urmele marilor părinţi ai spiritualităţii – ca un proces de creştere continuă, căci o credinţă stagnată este moartă, sau aproape. Pentru el această credinţă avea să rămână aşa cum a debutat un scandal, “scandalul adevărului”, fără ca prin aceasta să răstoarne rutinele şi obişnuinţele pioase care au tendinţa să o sufoce, dacă ele n-ar fi fără încetare reînsufleţite. Nu era un reformator, un revoluţionar, ci mai curând un restaurator al semnificaţiilor originare.

Nu era un convertit; credinţa lui era înnăscută – moştenită mai cu seamă de la mama lui, pe care o venera – însă cu el s-a petrecut o deşteptare, o intensă conştientizare a identităţii ortodoxe, cum s-a întâmplat, de altfel, şi cu alţi membri ai grupului, cu ocazia trecerii prin cercurile tinerimii creştine, mai ales prin ASCR (Asociaţia Studenţilor Creştini, filiala română a YMCA).

După vagi studii universitare, niciodată isprăvite, Sandu Tudor s-a întors la publicistică în calitate de ziarist şi poet colaborator la revista Gândirea şi participând la curentul de idei declanşat de aceasta. Între altele, revista îşi propunea să dezvolte o nouă meditaţie asupra Ortodoxiei. În 1925 publică un volum de poezii intitulat Comornic, care i-a adus premiul Fundaţiei Regale „Carol I”.

Încă din 1927 a abordat poezia de factură exclusiv religioasă, scriind Acatistul Părintelui nostru Sfântul Dimitrie cel Nou, boarul din Basarabov —, publicat la Bucureşti în  1942 şi 1950, Acatistul Rugului Aprins, publicat la Madrid în 1983, apoi prin 1950, Acatistul Sf. Ioan Bogoslavul şi Acatistul Sf. Calinic Cernicanul, ambele tipărite la Madrid în 1987, de Fundaţia Culturală Romană. Către mijlocul deceniului ’30 a editat pe socoteala sa revistele “Floarea de Foc” şi „Credinţa”, reviste literare, dar şi de amplă dezbatere de idei sociale, politice, filosofice şi religioase…

Sandu Tudor nu era un sistematic. În expresia profesorului Alexandru Mironescu era “o bibliotecă deranjată”, însă fiecare cuvânt al lui era o temă de meditaţie. Prelegerile lui erau un dezastru, un amalgam de note deranjate, prin care se uită un minut fără să spună un cuvânt. Când credeai că a teminat, abia atunci începea. El avea o înclinaţie deosebită către substratul tainic al lucrurilor, fapt care l-a apropiat de literatură patristică şi de mistica literaturii călugăreşti. A trăit printre oamenii bisericii, pe care-i critică în ziarul lui, “Credinţa”, mergând uneori până la şantaj. Ura superficialitatea. Cine nu avea rezonanţe duhovniceşti, nu putea rămâne în cercul prietenilor lui.

Convertirea lui totală pentru cele duhovniceşti s-a întâmplat în urma unei călătorii la Sfântul Munte. Acolo a întâlnit pe un călugăr vagabond, pe care l-a angajat să-l ducă în munte. Acesta i-a spus: „Dacă vrei să cunoşti taina Muntelui Athos, pune-ţi pantaloni lungi, lasă barba să-ţi crească şi vino cu mine, dar să faci ceea ce fac eu. Mulţi vin ca dumneavoastră, să vadă bibliotecile, tezaurul sau Sfintele Moaşte şi se întorc acasă necunoscând nimic. Călugării nu descoperă tainele vieţii călugăreşti turiştilor. Aceia vin şi se duc aşa cum vin. Aşa că am mers cu părintele Averchie.” Se duse vestea că Averchie merge cu un călugăr foarte evlavios, practicant al Rugăciunii inimii.

A venit de acolo cu scăunelul, cu metoda respiraţiei şi cu toată taina rugăciunii interioare a isihaştilor, luată nu din citit, din filocalii, ci direct de la meşterii anonimi ai zilelor noastre, călugării isihaşti. Acolo a înţeles Sandu Tudor că eul nostru este infinit şi că în acest centru existenţial al fiinţei noastre pe care călugării îl numesc „inima”, în sens de „adânc”, există Dumnezeu şi că Dumnezeu este pecetea personalităţii noastre. A înţeles astfel că rugăciunea este o stare şi nu o activitate formală.”

Pentru Sandu Tudor acum începe reconsiderarea culturii umane şi a procesului intelectual, care, având alte puncte de referinţă decât Dumnezeul din om, devin nu numai superficiale, ci chiar demonice.

Nu este o convertire teoretică. El spunea că pentru a putea intra în ordinea duhului, trebuie mai întâi să te „îndobitoceşti”, dându-le exemplul altui vagabond din „Povestirile unui pelerin rus”.

A ajuns la Schitul Sfânta Ana, acolo a început să plângă. Stareţul Schitului i s-a adresat părintelui Sandu Tudor: „Frate Sandule, spune-mi ce făceai dumneata în lume, la ora asta din noapte?” Prin mintea lui au început să treacă: Capşa, cluburi de noapte, cabarete pariziene, şedinţe literare, petreceri, iar stareţul i-a spus: „Noi, cei din Athos, avem o credinţă. Dacă mai ţine Dumnezeu lumea, este pentru că la miezul nopţii călugării se roagă.”

A restaurat cu banii lui chiliile şi Paraclisul mânăstirii Antim, pictat de Nicolae Stoica. Şi-a ales că patron pe Sf. Simeon Noul Teolog, la fel de violent în raporturile lui cu formalismul Bisericii oficiale. S-a mutat în clopotniţa mănăstirii, iar de acolo şi-a organizat întâlnirile în biblioteca mănăstirii.

 

Aşa, Sandu Tudor devenise punct de atracţie pentru intelectualitatea bucureşteană. A fost sfinţit călugăr, după care s-a dus la Schitul Rarău, după ce a trecut prin Schitul Crasna, judeţul Gorj, şi prin Schitul Sihla din Sihăstria. Atunci a scris despre el un articol Olivier Clément, profesor la ŞcoalaTeologică Sf. Serghie din Paris. Iar în urma acestui articol a început să se intereseze securitatea. Apoi a urmat arestarea sa. Pedepsele au fost mari. Ieroschimonahul Daniil a luat 25 de ani, muncă silnică, şi a murit în închisoarea de la Aiud că martir.

Mie mi-au revenit, dintre lucrurile sale, icoana Maicii Domnului, pictată de N. Stoica, precum şi un manuscris al unui Acatist original, cu corecturi personale. Poate că acestea m-au determinat să scriu rândurile de faţă.