Priveghere de Bunavestire în Sâmbăta lui Lazăr, la Vatopedi (2012)

Colivă

Mai mult de 630 de pelerini au fost găzduiți în seara privegherii pentru praznicul Buneivestiri în Mănăstirea Vatopedi. Atmosfera a fost una de mare bucurie duhovnicească, fapt datorat și de prezența a doi ierarhi și a părintelui stareț Efrem de curând eliberat după nedreapta încarcerare.

O minune a Maicii Domnului în viaţa lui Sorin

Zilele acestea am avut si eu o intamplare care m-as bucura sa o afle si altii pentru a se folosi.

Dumnezeu m-a invrednicit sa ajung departe de Romania, intr-o tara straina, unde nu fac mai nimic altceva decat sa muncesc si sa dorm iar cand am timp ma mai intalnesc cu putinii prieteni pe care ii am.

Intr-una din saptamani, incepand de luni, am simtit ca cei de la munca au ceva cu mine, nu numai unul ci toti. Au inceput de la glume proaste, si ajungand pana la a glume pe seama faptului ca sunt crestin ortodox. Nu am luat in seama glumele pentru ca de atatia ani de cand sunt in strainatate am observat ca ei au alt fel de stil de a glumi si anume fac o gluma, chiar daca e proasta, ca sa razi si tu nu numai cel care face gluma. Asta banuiesc ca vine si din faptul ca aici te poate aresta mai pentru orice, dar poate ma insel.

Au continuat cu acele glume, insa la un momoment dat mi s-a reprosat ca nu stiu nici ce fac, habar nu am de munca mea si totul pe un ton foarte serios. De obicei eu nu raspund la provocari, deoarece din experienta am vazut ca atunci cand am raspuns nu am mai avut liniste sufleteasca. Prefer in schimb sa ma rog Maicii Domnului, in momentul respectiv.

S-a trecut la alta faza si au inceput sa se lege de orice fac eu: ba ca iau pauza prea lunga, ba ca nu ajut si pe altii. Si mi-am dat seama ca doar eu sunt in vizor pentru ca altii erau mai rai decat mine, referitor la ce am spus, si nimeni nu avea nimic cu ei.

Spre sfarsitul saptamanii fiind foarte intristat si vrand sa discut cu cineva, pentru ca eram intr-o pauza, m-am dus la o prietena care locuia in apropiere. Simteam cum intristarea nu-mi da pace si incepusem sa fiu foarte serios.

Ea a observat fata mea si m-a intrebat care e problema. I-am spus in linii mari pentru ca nu am vrut sa incep a barfi sau ca ea sa-i judece. Din una in alta, ea incercand sa ma ajute in problema, eu fiind trist, era cat pe ce sa cadem in pacatul trupesc.

In momentul cand am zis sa nu facem vreo prostie am simtit ca razboiul intristarii s-a luat de la mine, fiind chiar in camera cu fata respectiva. Am simtit o bucurie imensa, insa nu-mi explicam lucrul. Am plecat imediat, sa nu intarzii la munca si pe drum m-am gandit de ce nu mai sunt trist.

La munca toti erau mai veseli, mai senini si fiecare vorbea cu mine foarte frumos, ca de obicei. In acel moment am simtit ca toata povestea a fost lucrarea diavolului si de fapt se vroia ca eu sa ajung sa pacatuiesc cu fata. Prima data in viata mea am simtit care a fost scopul tristetii si nu datorita mie ci sunt sigur ca Maicii Domnului.

Acea bucurie interioara, care m-a cuprins cand eram cu fata respectiva, a continuat si in zilele ce au urmat.

Gandindu-ma acum la intamplare, cred ca as putea sa mai trec prin asa ceva, acum cand stiu ca totul este din ura diavolului, insa Maica Domnului ma ajuta, daca ii cer ajutorul.

Rugati-va si pentru mine ca nu sunt cine stie ce sfant ci doar o persoana simpla si cu pacate, ca oricine este pe acest pamant.

Pocăinţă şi dărnicie



Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Sfânta şi Marea Miercuri (Denia de Marţi seara) - Pocăinţă şi dărnicie - din lucrarea Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului, apărută la Editura Basilica, Bucureşti, 2010.


Evanghelia care se citeşte la Denia de Marţi seara (Ioan 12,17-50) arată înteţirea sau intensificarea conflictului dintre mai-marii cărturarilor şi fariseilor, pe de-o parte, şi Iisus, pe de altă parte. În această Evanghelie, Iisus prevesteşte: „acum este judecata acestei lumi, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan 12, 31-32). Apoi, în Evanghelie, se precizează: „Iar aceasta zicea arătând cu ce moarte avea să moară” (Ioan 12, 33). Apoi, Iisus îndeamnă la urmarea lui Hristos-Lumina şi la priveghere: „Umblaţi cât aveţi Lumina, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii” (Ioan 12,35-36).

Evanghelia care se citeşte în timpul Liturghiei Darurilor înainte sfinţite (cf. Matei 26, 6-16) vorbeşte despre femeia păcătoasă care, la cina din casa lui Simon Leprosul, a turnat mir de mare preţ pe capiii lui Iisus pe când şedea la masă. Cântările liturgice ale acestei zile combină ceea ce se spune despre femeia aceasta în Evanghelia după Matei cu ceea ce se spune în Evanghelia după Luca (7, 36-50), pentru a pune în contrast dărnicia şi smerenia acestei femei cu lăcomia şi viclenia lui Iuda (Mitropolitul Kallistos Ware spune că Iuda a pierit nu atât pentru că a trădat pe Iisus, ci pentru că”după ce a căzut în păcatul trădării, a refuzat să creadă în posibilitatea iertării: «mai mult alegând spânzurarea decât pocăinţa»” (Pavecerniţa mică, cântarea a 4-a, Triod, p. 579). Cf. The Lenten Triodion, Faber and Faber, London and Boston, 1978, p. 60), vânzătorul sau trădătorul lui Iisus:„Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale!” (Utrenia în Sfânta şi Marea Miercuri (Denia de marţi seara), sedealna, glasul al 3-lea, Triod, p. 568)

În altă parte, concluzia contrastelor devine cerere a darului pocăinţei:„Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înţeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura turnând mirul de mult preţ, iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Stăpânul; iar acesta se despărţea de Stăpânul; aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob vrăjmaşului. Rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mântuitorule, Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne mântuieşte pe noi”(Denia, Laude, Triod, p. 573).

Se vede că aceste prime trei zile ale Săptămânii Sfintelor Patimi sunt încă zile de pocăinţă, ca şi cele din Postul de patruzeci de zile, întrucât elecuprind încă rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Doamne şi stăpânul vieţii mele. În Sfânta şi Marea Miercuri, în timpul Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, după ce preotul a ridicat darurile de pe Sfânta Masă, mai rosteşte pentru ultima dată rugăciunea de pocăinţă a Sfântului Efrem Şirul. Aceasta este ultima Liturghie a Darurilor înainte sfinţite întrucât în Sfânta şi Marea Joi Hristos cheamă la Cina cea de Taină pe cei ce s-au curăţit de păcate prin post şi pocăinţă (Cf. Alexandre Schmemann, Olivier Clément, Le Mystere Pascal, Abbaye de Bellefontaine, 1975, p. 28). Se arată astfel, că numai prin pocăinţă ne putem apropia de Cina cea de Taină, ea fiind anticipare a jertfei Mielului-Hristos, întrucât „Paştele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (I Corinteni 5, 7)
.

Pilda Zilei

"Omul smerit este sfios, nu iese din firea lui, nu striga, nu cere, este fara pretentii si fara ambitie, bland, pasnic, rabdator, sincer, ingaduitor, curat si drept. Omul smerit nu este increzut, nu se lauda singur, nu cauta nici lauda altora. Se multumeste cu putin, nu cere si nu primeste ceea ce nu i se cuvine, sta la urma tuturor. Si chiar nedreptatit sau pagubit, indura fara a se plange si razvrati. Pentru cele ce nu cere, de care se lipseste sau de care este socotit lipsit, el aduna in sufletul sau comoara de bune ganduri si simtaminte si, pe cat se pare de neindemanatic sau sarac in insusirile care arata pe oameni falosi, isteti si indrazneti, laudati de altii sau temuti, pe atat poseda in sine nebanuite insusiri frumoase si placute de om duhovnicesc".