Sfantul Cuvios Antonie de la Iezeru Valcea

 Sfantul Cuvios Antonie de la Iezeru Valcea

Sfantul Antonie a trait in timpul domniei voievodului Matei Basarab si a domnitorului Constantin Brancoveanu. S-a spus despre el ca ar fi un aroman, originar din orasul Ianina, din Grecia. Din cercetarile facute, putem sustine ca venea dintr-o familie de crestini din satele Olteniei. 

Impresionat de viata aleasa pe care o duceau calugarii de la Iezeru a intrat frate in acest schit. Dorind sa sporeasca nevointele monahicesti, a cerut binecuvantare Episcopului locului, Ilarion, sa mearga la Sfantul Munte Athos. Acesta cunoscand ca este monah imbunatatit si de mare folos multora, l-a sfatuit sa renunte. Cuviosul Antonie ii asculta sfatul si in jurul anului 1690 s-a retras la cativa kilometri de schitul Iezeru, in muntele cu acelasi nume, unde si-a gasit adapost intr-o pestera. Aceasta i-a devenit chilie si loc de reculegere. Nemultumit ca nu avea un loc anume randuit pentru rugaciune, a inceput sa sape alaturi un mic paraclis in stanca, largind stanca in asa fel incat sa poata face din ea un lacas de inchinare si de preamarire a lui Dumnezeu. Terminand aceasta bisericuta, i-a pus o catapeteasma si icoane, inzestrand-o cu cele necesare savarsirii dumnezeiestilor slujbe. Episcopul Ilarion al Ramnicului a sfintit acest locas.

In aceasta bisericuta s-a rugat mereu cuviosul Antonie sihastrul, pana la sfarsitul vietii. Cobora la schit doar in duminici si sarbatori pentru a asculta Sfanta Liturghie si a primi Trupul si Sangele Domnului.

Cuviosul Antonie a stat in sihastrie 28 ani si a trait in total 92 ani. Mutarea sa la Domnul a fost in 23 noiembrie 1719.

Tinand seama de viata si nevointele sale, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, in sedinta din 20 iunie 1992, a hotarat ca el sa fie asezat in randul sfintilor.

Sfintele Moaste ale Cuviosului Antonie au fost asezate in Biserica Schitului Iezer. O particica din Sfintele sale Moaste se afla si la Schitul Darvari din Bucuresti. 

Sfantul Ierarh Amfilohie

Sfantul Amfilohie a fost concetateanul si prietenul Sfantului Vasile cel Mare, precum si al altor sfinti mari din veacul al patrulea. Acesta de foarte tanar s-a retras intr-o pestera unde s-a nevoit ca sihastru vreme de patruzeci de ani. Dupa ce scaunul episcopal de la Iconium a ramas vacant, Amfilohie a fost acela care, cu voia lui Dumnezeu, a fost ales si inaltat Episcop in Iconium.

Sfantul Amfilohie s-a numarat printre Sfintii Parinti de la Sinodul al Doilea Ecumenic din anul 381.  El a luptat impotriva lui Macedonie, impotriva arienilor si a eunomienilor.

Dupa ce imparatul Teodosie a dat stapanirea partilor apusului Europei lui Valentinian cel tanar si a biruit pe tiranul Maxim, s-a intors la Constantinopol. Atunci Amfilohie, intrand la imparatul, l-a rugat sa alunge pe arieni si fiindca imparatul nu voia aceasta, a aflat acest minunat parinte o maiestrie prin care a putut sa induplece pe imparat.

Caci mergand la imparat, a salutat pe Teodosie ca pe un imparat, iar pe Arcadie, fiul lui, care atunci fusese uns nou imparat, l-a salutat in chip prea injositor. Deci maniindu-se pentru aceasta Teodosie, a socotit necinstea fiului sau aratata necinste adusa lui. Atunci sfantul preaintelepteste a aratat lucrul, zicand: "Vezi, o imparate, cum nu suferi necinstirea fiului tau si te manii? Asa sa crezi ca si Dumnezeu si Tatal, asemenea Se intoarce si uraste pe aceia care hulesc pe Fiul Sau si zic ca Acesta este mai prejos decat Tatal".

Auzind aceste cuvinte imparatul a inteles de ce Sfantul Amfilohie nu a dat cinstea cuvenita fiului lui, Arcadie, si s-a minunat de intelepciunea si indrazneala lui.  Sfantul Amfilohie s-a mutat la Domnul la anul 395.
                                                               

Acatistul Sf Antonie de la Iezerul Valcea.MARIAN MOISE

Roadele postului - cuvinte de nevointa ale avvei Isaac Sirul

Temelia faptelor bune este postul.Prin el patimile salbatice sunt imblanzite si poftele rele sunt dezradacinate. Aducerea aminte de moarte, lacrimile, cumintenia si disparitia cugetelor necurate sunt rezultatele postului. Prin post se taie trandavia si nesarguinta, care sunt ucigatoare pentru suflet. Postul indeparteaza orice inchipuire rusinoasa si sadeste in om frica de Dumnezeu si dorul de viata vesnica. In sufletele care postesc dupa cum porunceste Sfanta noastra Biserica, odihneste Hristos. Cei ce postesc au nadejdea mostenirii Imparatiei cerurilor.

Cel ce nesocoteste postul sa stie ca subrezeste temelia virtutiilor sale.Caci acesta este inceputul oricarei lucrari a sufletului si calea care duce la Hristos. Insa pentru ca omul sa tina postul are nevoie de rabdare, pentru ca trebuie sa se lipseasca de niste mancaruri care bucura trupul si-l satisfac.

Mancarea multa si gustoasa deschide in suflet drumul spre cugete trupesti. Deseori se intampla sa se trezeasca in noi patimi dupa multi ani, numai si numai din lacomie.

Astfel, incet-incet, fara ca omul sa bage de seama, simte raceala duhovniceasca si ravna pentru post se ofileste. Orice stradanie pentru virtute dispare si incepe somnul sufletului, care este inceputul mortii duhovnicesti. Sufletul se umple de intuneric, tulburare si moliciune iar la urma vine acedia, care este lipsa grijii pentru orice stradanie duhovniceasc. Trupul din firea lui este molcom si, daca nu-l silim, nu vom gusta nicicand dulceata vietii duhovnicesti. Intrucat trupul este potrivnicul sufletului si cere cele pe care sufletul nu le vrea, dupa cum spune si apostolul Pavel:”Caci trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului, caci acestea se impotrivesc unul altuia”. Mancarea, precum si toate celelalte bunatati, sunt daruri de la Dumnezeu. Folosirea lor este logica, insa excesul lor este ilogic si distrugator.

Trebuie sa cunoastem bine slabiciunile si bolile noastre, pentru a lua masurile potrivite. Niciodata nu trebuie sa trandavim, fiindca cererile trupului nu inceteaza. Cu cat mai mult il chinuim prin post, cu ata mai mari vor fi roadele duhovnicesti pe care le vom culege, Si raul nu se opreste la trup, ci inainteaza si la suflet, acestea doua sunt strans legate si alcatuiesc omul intreg.Doar moartea le desparte, pentru ca Dumnezeu sa le uneasca iarasi in vesnicie, prin inviere.

Sa nu ne temem cand trupul se impotriveste, fiindca el vrea tot ce este usor si bun. Asta nu este spre folosul nostru sufletesc. Lipsurile si foamea necajesc trupul. Sa nesocotim impotrivirile lui. De trup ne vom ingriji atata timp cat nu vatama sufletul. Cand cererile sale inainteaza, noi sa nu cedam. Poftele ilogice ale trupului deschid calea poftelor si faptelor desfranate.

Desigur, acestea nu par cam de necrezut. Sunt insa concluziile experientei bogate a Parintilor Bisericii, care le-au incercat de multe ori in fapta. Acestia, care si-au ofilit trupul prin post, cunosteau bine folosul pe care/l produceau in sufletul lor. Cel ce-si struneste trupul poate stapani si poftele rele. Cel ce nesocoteste pe cele mici va fi biruit si de cele mari. Cel ce-si razboieste vrajmasul in viata aceasta tracatoare si sufera necazurile si chinurile trupului, acela nu se va teme de Judecata viitoare.

Diavolul se lupta sa desfiinteze postul inect-incet. Nu ne spune sa nu postim, ci ne-ndeamna s-o lasam mai usor. Pentru el acest lucru e suficient, fiindca dupa aceea va cere sa cedam si mai mult, incat, atunci cand ne va afla neputinciosi, ne va ataca si ne va birui definitiv.

Sa nu uitam ca diavolul nu doarme nici noaptea, nici ziua. sta, asteapta si unelteste cum sa ne inrobeasca. Viclean, siret si nerusinat, asteapta o mica neatentie in chestiunea postului, ca sa intre apoi in sufletul nostru si sa ne vatame. Si intrucat diavolul stie ca din firea lui omul iubeste odihna si mangaierea trupeasca, le exploateaza pe acestea pentru a rascoli in noi patimile pacatoase.

Intelepciunea si cumintenia sunt necesare pentru infruntarea greutatilor provocate de post. sa nu uiti ca vei inainta incet-incet si nu foarte repede intrucat, cum am mai spus si mai sus, salturile mari si bruste spre virtute sunt primejdioase. Sa incepem deci cu eforturi mici, ca sa ajungem si la cele mari. Cu adevarat intelept este cel care este atent la cele mici, pentru ca dupa aceea va fi atent si la cele mari. Omul nu se poate desfata in toate si totodata sa creada ca va putea sa biruiasca usor patimile sale. Taie cate putin, ca sa poti dupa aceea sa tai mai mult. Mananca cu masura si atunci vei reusi multe lucruri in virtute. Can omul nu are masura, devine mai rau decat animalele. Rabdand o amaraciune mica, prin lipsa unor mancaruri gustoase, vei rabda in continuare si marile amaraciuni ale acestei vieti.

Sunt neintelepti cei care pentru o mica placere se lipsesc de Imparatia cerurilor. Mai să rabde cineva incercarile sufletului, decat sa fie judecat de Hristos pentru trandavia lui. Caci cei intelepti si cuminti isi doresc mai bine moartea, decat sa fie judecati ca lenesi pentru mantuirea lor. Omul intelept este atent si treaz, straduindu-se sa-si pazeasca viata de cursele intinse de diavol. Sfantul Vasile cel Mare spune: ”Cel ce este nesarguincios in lucrarile mici sa nu creada ca va reusi in lucrarile mari.”

Asadar sa fii viteaz in virtute, fiindca omul las isi iubeste excesiv trupul sau, ferindu-se de post, care aduce atatea bucurii sufletului. Asta este si un semn de necredinta. Sa nu uitam postul pe care Domnul l-a tinut patruzeci de zile inainte de a-si incepe lucrarea mantuitoare. Postul este virtutea binecuvantata, e suficient sa se tina cum se cuvine si cum l-a randit Biserica.

Sa ai inima viteaza, nesocotind primejdiile pe care le creeaza diavolul pentru a te infricosa. Vitejia inimii se naste din marturia cunostiintei, care lucreaza corect atunci cand sunt implinite poruncile lui Hristos. Nadejdea noastra in Mantuitorul Hristos ne va intari in lupta pe care o ducem.

E nevoie de munca multa si aspra pentru cultivarea sufletului prin post. Aceasta, desigur, trebuie sa fie insootita negresit si de smerenie, pentru a exista roada duhovniceasca. Altfel nu facem nimic, pentru ca nici demonii nu mananca deloc, dar nu se pot smeri. Postul ne deschide calea spre infaptuirea lucrarilor virtuoase si indeosebi spre iubirea de Dumneazeu si de om. Merita ca cineva sa faca unele sacrificii pentru a primi rasplata ”insutita” in Imparatia cerurilor.

Sfintii Apostoli Filimon, Onisim si Arhip

Mareste imaginea.

Sfintii Apostoli Filimon, Onisim si Arhip

Acesti sfinti au vietuit pe vremea imparatului Nero. Au fost ucenici ai Sfantului Apostol Pavel si au patimit pentru Hristos in Kolasia. Din Sinaxar aflam ca pe cand isi inaltau rugaciunile catre Dumnezeu in sfanta biserica, impreuna cu alti crestini, au navalit asupra lor inchinatorii de idoli Atunci toti credinciosii care erau in biserica, au fugit,si au ramas numai Filimon, Arhip si Apfia, pe care, luandu-i paganii, i-au dus la Artoklis facatorul de paine al Efesului. Sfantul Arhip a fost batut aspru si strapuns cu cutite peste tot trupul, de persoanele care treceau pe acolo. Sfantul Filimon a fost batut fara mila si, fiind improscat cu pietre, s-a savarsit. Asemenea si Sfanta Apfia a fost ucisa cu pietre si in astfel de munci au trecut sfintii catre Dumnezeu.

Sfanta Mucenita Cecilia

Sfanta Mucenita Cecilia s-a nascut la Roma din parinti foarte bogati. Facand juramantul fecioariei inaintea lui Dumnezeu, Sfanta Cecilia a imbracat pe dedesubtul hainelor stralucite la care o obliga rangul, camasa aspra, semnul nevointelor. Parintii ei au obligat-o insa la casatoria cu paganul Valerian, dar Cecilia, sfatuindu-l pe mirele ei in noapte nuntii, l-a castigat pentru dreapta credinta.  Acesta urmand sfatul ei, a mers la Episcopul Urban si s-a botezat. Valerian, mai tarziu, l-a adus la Hristos si pe fratele lui, Tiburtie. Nu la mult timp dupa aceea fratii au fost osanditi la moarte pentru credinta lor.  Desi fiind la locul de ucidere, acesti frati minunati l-au dobandit pentru Hristos si pe comandantul garzii, Maximus. Toti au dobandit cununa muceniceasca. Sfanta Cecilia a ingropat cu cinste la un acelasi loc sfintele lor trupuri. Ea a fost apoi adusa la judecata, caci neobosita propovaduia in randul paganilor dreapta credinta. Fiind intrebata de catre judecator care este sursa curajului ei, sfanta a raspuns: "Constiinta curata si credinta neindoielnica”. Sfanta Cecilia a fost osandita la moarte prin taierea capului. Calaul a lovit-o de trei ori cu sabia peste gat, fara ca sa o poata ucide. Ea doar s-a ranit, iar din ranile ei au sangerat foarte mult. Dupa trei  zile sfanta a adormit in Domnul. Sfanta Cecilia a luat cununa muceniciei impreuna cu ceilalti aproape de anul 230. Sfintele ei moaste se afla la Roma, in biserica inchinata ei.

Tot in aceasta zi, Biserica face pomenirea:

- Sfintilor Mucenici Valerian si Tiburtie;

- Sfantului Maxim Capelarie;

- Sfintilor Mucenici Marcu, stefan si a altui Marcu;

- Chinuirii Sfantului Mucenic Procopie, cel din Palestina;

- Sfantului Mucenic Menignu Piuarul;

- Preacuviosului Parintelui nostru Avva;

- Sfintilor Hristofor si Eufimia;

- Sfintilor Talaleu si Antim;

 -Sfantului Tadeu;

- Sfintilor Mucenici Agapion, Sisinie si Agapie;

- Sfantului Climent, episcopul Bulgariei cel din Ohrida;

Maine, 23 noiembrie, Biserica face pomenirea Sfantului Cuvios Antonie de la Iezeru-Valcea.

Pilda zilei

Protosinghelul Vichentie Malau, de la Manastirea Secu, oprea pe calugari sa pescuiasca.

Odata i-a zis ucenicul sau:

- Parinte staret, da-mi voie sa prind peste din iaz.

- De ce sa omori pestele pentru lacomia ta?

- Dar ucenicii lui Hristos cum prindeau peste in Marea Galileei?

- Dar tu esti ucenicul lui Hristos? i-a raspuns staretul.

Si s-a rusinat fratele de cuvintele lui.