Bătrânul, încredinţându-i această misiune, dorea numai să dobândească puţină anafură. Însă Dumnezeu astfel orândui lucrurile, încât ucenicul avu parte şi de o „surpriză” binecuvântată. Astfel, Dumnezeu voia sa îi deschidă o fereastră spre lumea darurilor celor dumnezeieşti. De asemenea voia să-l înveţe că jertfele vieţii monahale primesc cununa darurilor dumnezeieşti. Urcând, aşadar, părintele Simeon spre sfânta mănăstire, se gândea cum să facă, să-şi îndeplinească misiunea. În primul rând, socotea că se cădea să se ducă la stareţ şi să-i spună ce nevoie îl aducea acolo. Apoi, după ce va fi luat binecuvântare de la egumen, să ceară anafura călugărului ce se ocupa de aceasta şi care trebuia să-i dea anafura trebuincioasă. Aşa se gândea că ar fi trebuit să procedeze. Totuşi, lucrurile nu s-au petrecut aşa cum plănuise. Chiar în faţa porţii mănăstirii, călugărul de la Kerasia dădu peste egumenul Atanasie care ţinea ceva în mâini. Îndreptându-se spre el, stareţul îi spuse:
- Ia, fiule, de la mine, acestea. Sunt bucăţile de anafură pentru care te-a trimis la mine duhovnicul tău.
Părintele Simeon încremeni de uimire, începând să bâiguie cuvinte fără noimă! Atunci şi-a dat seama că în Sfântul Munte încă vieţuiau oameni sfinţiţi, plini de dumnezeiască lumină. Şi, pe drumul de întoarcere spre duhovnicul său, toată lumea sa lăuntrică, sufletească, trecu printr-o mare prefacere. Această întâmplare rămase o pagină de aur în cartea vieţii sale. De atunci, o povestea neîncetat, cu vădită bucurie, celor pe care îi întâlnea.
(Atanasie Grigoriatul)
