joi, 24 noiembrie 2011

Sărbătoare Ortodoxă  în locul unde s-a arătat Cinstita Cruce Sfântului Împărat Constantin (Prima Porta - Roma)

          Duminica, 20 Noiembrie,  în Parohia Roma-Prima Porta cu hramul ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” a avut loc o întreită bucurie. Sutele de credincioși veniți la Sfânta Liturghie l-au primit în mijlocul lor pe Părintele nostru duhovnicesc, PS Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei care a slujit Dumnezeiasca Liturghie cu prilejul hramului.
         Astfel, la bucuria prezenței PS Sale, s-a adăugat faptul că pe seama comunității noastre, în slujba lui Hristos, a fost hirotonit întru diacon Cătălin Mircea Tănase, unul din fii Parohiei noastre. Și pentru ca ecoul bucuriei sărbătorii de la parohia noastra să nu-și piarda intesitatea, la sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, la care au participat Dl. Ambasador pe lângă Sf. Scaun Bogdan Tătaru Cazaban și reprezentantul Armatei Române din cadrul Ambasadei Române din Italia, Dl. Colonel George Norocel Rădulescu, a avut loc o agapă la care au participat toti cei prezenți. Sau așa cum spunea un Părinte din vechime, și Maria s-a bucurat și nici Marta n-a rămas tristă căci a fi Maria fără a fi Marta te poartă în iluzia de a fi în iubire, iar a fi Marta fără a fi Maria te călăuzește la o lucrare fără binecuvântare.
          Ca de fiecare dată, așadar, hramul și sărbătoarea parohiei noastre ne-au arătat că a fi un creștin (bun)  nu înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât a fi jumătate om, jumătate înger, spre slava Prea Sfintei Treimi.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat, pr. Gabriel Ioniță


Premierul României la Aşezământul Românesc de la Ierusalim



Premierul României la Aşezământul Românesc de la Ierusalim

La Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim a avut loc ieri, 23 noiembrie 2011, o vizită a Prim-ministrului Emil Boc, în fruntea unei delegaţii româneşti, din care fac parte mai mulţi membri ai Executivului. Din delegaţie au mai făcut parte: Dl. Teodor Baconschi, ministrul român de externe, dl. Ion Ariton, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, dl. Laszlo Borbely, ministrul român al mediului şi pădurilor, dna. Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, dna. Sulfina Barbu, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, dl. Daniel Funeriu, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sporturilor, dl. Ladislau Ritli, ministrul sănătăţii, dl. Valeriu Tabără, ministrul agriculturii, şi dna. Daniela Nicoleta Andreescu, secretarul general al Guvernului. 

Ziua de ieri a debutat cu vizita pe care delegaţia românească a făcut-o la Sfântul Mormânt, unde premierul şi alţi membri ai Guvernului au aprins câte 33 de lumânări, potrivit tradiţiei creştinilor, şi s-au rugat. După cum ne informează Ilie Chişcari, Corespondent BASILICA, Premierul Emil Boc a declarat că a trăit la Sfântul Mormânt momente spirituale deosebite, de nedescris: „Am avut un scurt moment în care, ca orice creştin, am putut să mă bucur şi să trăiesc momente unice vizitând Locurile Sfinte. Este un moment pe care nu-l uiţi niciodată şi ai şansa poate o dată în viaţă să trăieşti asemenea momente. Moment spiritual extraordinar, magic, pe care orice creştin ar trebui să-l trăiască”. A urmat o vizită la Zidul Plângerii, unul dintre locurile reprezentative ale tradiţiei iudaice, şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii israelienilor originari din România. Spre seară, delegaţia românească s-a îndreptat spre Aşezământul Românesc de la Ierusalim, unde a fost primită cu pâine şi sare, potrivit tradiţiei de ospitalitate românească. 

Delegaţia românească a fost întâmpinată de către Înaltpreacuviosul Părinte Ipopsifiu Ieronim Creţu, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan. După o scurtă rugăciune în biserica Aşezământului, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Părintele Ieronim a făcut o scurtă prezentare a istoriei zbuciumate a prezenţei româneşti în Ţara Sfântă şi a Aşezămintelor Româneşti de la Locurile Sfinte. Apoi oaspeţii s-au bucurat de ospitalitatea românească şi s-au înmânat daruri. 

La plecare, Dl. Prim-ministru Emil Boc a scris următoarele rânduri în cartea de onoare a Aşezământului de la Ierusalim: „Întâlnirea şi primirea călduroasă la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim va rămâne în mintea mea şi sufletul meu pentru totdeauna. Am trăit momente magice şi unice, în acelaşi timp, momente pe care un creştin rar are ocazia să le aibă în viaţă. Vă felicit pentru tot ceea ce faceţi pentru spiritualitatea românească şi viaţa noastră creştină”. 

Vizita premierului Emil Boc şi a celorlalţi membri ai Executivului face parte din programul de vizită în statul Israel, între 23-24 noiembrie 2001, care are drept scop principal articiparea la o reuniune româno-israeliană, programată astăzi la Ierusalim. Ziua de astăzi a debutat cu o vizită la Muzeul Holocaustului de la Yad Vashem, unde premierul Emil Boc a depus o coroană de flori într-o sală dedicată memoriei martirilor holocaustului. În cadrul şedinţei interguvernamentale care va avea loc astăzi vor fi semnate anumite documente de cooperare bilaterală şi o declaraţie comună a celor două guverne. De asemenea, premierul Emil Boc va avea o întrevedere cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, pe când ceilalţi miniştri participanţi se vor întâlni cu corespondenţii lor din cabinetul israelian. Temele abordate în cadrul acestor întrevederi vor viza colaborarea în cadrul proiectelor comune de cercetare implementate cu fonduri comunitare, colaborarea în programele de protecţie a mediului, intensificarea cooperării în învăţământul superior, proiecte comune în domenii precum asistenţa medicală de urgenţă, promovarea turistică reciprocă, subiecte de actualitate ale agendei internaţionale, etc.

GÂNDUL ZILEI

"Cand ne-am ridicat de la masa flamanzi, am mancat; cand ne-am ridicat satui, ne-am imbuibat; iar cand ne-am imbuibat, ne-am otravit.
                                                                              Cehov

Pilda zilei

Avva Ioan cel Pitic l-a rugat pe Dumnezeu sa-i ridice patimile. Dumnezeu i-a ascultat ruga si acesta a devenit fara griji. Intr-o zi s-a dus la un batran si i-a zis: "M-am linistit, nu trebuie sa ma razboiesc cu nici o patima". Batranul i-a raspuns: "Du-te si roaga-L pe Dumnezeu sa-ti dea razboiul inapoi, ca sa-ti revina zdrobirea si smerenia pe care le aveai. Sufletul inainteaza razboindu-se". S-a rugat si dupa ce a primit din nou razboiul, nu mai cerea sa-i fie luat. Acum zicea: "Da-mi, Doamne, rabdare in lupte".