†) Sf. Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur; Sf. Sfinţit Mc. Ipolit, ep. Romei

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur.

Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.

Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.

Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.

Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.

Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.

Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.

Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.

Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.

Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea şi Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul şi Savain.

Aceşti sfinţiţi mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Claudiu, locţiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos şi apăra pe creştini. Deci, fiind dat pe faţă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a înduplecat pe toţi ostaşii care erau acolo să creadă în Hristos. Din porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toţi. Dimpreună cu ei a fost tăiată şi fericita Hrisi, ca şi slujitorul ei, Savain, care suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinţilor, le ştergeau sângiurile, şi-i mângâiau. Despre aceasta fiind înştiinţat papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a venit de a mustrat pe tiran în faţă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la chinuri, împreună cu preoţii, cu diaconii şi cu episcopul care-l urmau. Apoi legându-le mâinile şi picioarele i-a aruncat în adâncurile mării şi aşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teofil cel Nou.

Acest sfânt mucenic era din Constantinopol, fiind senator, pe vremea împăraţilor ortodocşi Constantin şi Irina, care au cinstit sfintele icoane, în anul 787. Şi fiind mai mare voievod peste flotă a pornit împotriva saracinilor şi a izbândit la început; dar doi voievozi mai mici, care-l pizmuiau, au fugit din luptă şi rămânând singur, Teofil a fost prins de saracini. După ce l-au ţinut patru ani în închisoare, l-au silit să se lepede de Hristos. Şi neplecându-se i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Teodor Militineul, care a mărturisit în Militina, la anul 1704.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române

Românii de pretutindeni aniversează în ziua de 24 ianuarie 2012, 154 de ani de la Unirea Principatelor Române. 

La Iaşi, în 5/17 ianuarie 1859 Adunarea electivă a Moldovei, prezidată de mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, l-a ales Domnitor pe Alexandru Ioan Cuza. Apoi, la București, în dimineaţa zilei de 24 ianuarie 1859, după participarea tuturor deputaţilor la slujba de Te-Deum oficiată în actuala Catedrală patriarhală, Adunarea electivă a fost deschisă la orele 11.00 sub preşedinţia Mitropolitului Nifon al Ţării Româneşti. Lucrările Adunării Elective a Ţării Româneşti s-au desfăşurat pe Dealul Mitropoliei, în clădirea aflată lângă Catedrala Patriarhală. În cadrul şedinţei, la propunerea lui Vasile Boerescu, a fost ales în unanimitate domn Alexandru Ioan Cuza, deja ales domn al Moldovei din 5 ianuarie 1859, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române.

De atunci, an de an, ziua de 24 Ianuarie a fost sărbătorită de naţiunea română, fiind considerată una dintre datele de referinţă ale istoriei noastre. La realizarea Unirii au contribuit şi mulți slujitori ai Bisericii. De pildă, mitropoliți Nifon al Ţarii Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei au fost preşedinţi ai Divanurilor Ad-Hoc convocate în toamna anului 1857 la Bucureşti şi Iaşi, iar în acestea au fost aleşi şi reprezentanţi ai mănăstirilor şi ai preoţilor de mir de la fiecare eparhie, cei mai mulţi exprimându-şi dorinţa de a se realiza unirea celor două ţări. Lucrările Adunărilor elective care l-au ales ca domnitor pe Alexandru Ioan Cuza au fost prezidate tot de cei doi mitropoliţi. Unii slujitori ai Bisericii au rnilitat prin scrisul lor pentru Unirea Principatelor (Neofit Scriban, Melchisedec Ştefănescu, Iosafat Snagoveanul, Grigorie Musceleanu ş.a.) 

An de an, ziua de 24 ianuarie devine prilej de a rememora un fragment important al istoriei românilor, cel al Unirii Principatelor.
Sursa: Basilica.ro

†) Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului (25 Ianuarie)

Marele Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens şi a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pământească a fost Capadochia Secunda, iar patria cerească, Ierusalimul cel de sus. Părinţii lui erau de neam bun şi drepţi: Grigorie şi Nona, care mai înainte, din lipsă de cunoştinţă se închinau idolilor. După ce au născut pe marele Grigorie, părinţii lui au fost renăscuţi, primind Botezul prin apă şi prin Duh, şi tatăl sfântului a ajuns îndrumător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz. Grigorie a străbătut toată învăţătura ştiinţei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului său, în Cezareea şi Atena. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, ca dascăl de filozofie, dar Grigorie, care singur spune că el împreună cu sfântul Vasile nu cunoşteau decât două căi în Atena: a şcolii şi a bisericii, nu s-a amăgit de slava păgână a filozofiei, ci s-a întors la tatăl său Grigorie, care era episcop bătrân în Nazianz. A vieţuit câţiva ani în pustiu, frământând în mintea lui întrebările cele mari ale învăţăturii creştine, sufleteşte îmbrăcat în strălucirea ortodoxă. A fost preot în Nazianz, a îmbrăcat în strălucire ortodoxă amvonul bisericuţei Sfânta Anastasia din Constantinopol, pe când ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh şi întâistătător al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar când era pe culmea faimei lumeşti, Grigorie, care iubea liniştea şi gândirea la cele înalte, a părăsit cetatea şi scaunul patriarhal şi s-a aşezat în satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, în linişte, a trecut către Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămureşte taina cea adâncă a Sfintei Treimi.

Mişcătoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatălui său Grigorie, a fratelui său Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri şi a întocmit Filocalia împreună cu sfântul Vasile. Pentru gândirea lui adâncă, biserica l-a numit cuvântător de Dumnezeu. Şi era sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu faţa galbenă, dar veselă; cu nările late, cu sprâncenele drepte; căutătura blândă, cu ochiul drept mai mâhnit căci avea un semn de lovitură pe pleoapă. Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă şi cam galbenă pe margine; cu părul alb, pleşuv. Moaştele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica Sfinţilor Apostoli, de iubitorul de Hristos şi preacucernicul împărat Constantin Porfirogenetul.

Sfântul Mucenic Clement, episcopul Ancirei.(23 Ianuarie)

Fericitul şi minunatul Clement a trăit în mucenicie mai toată viaţa lui pământească. Timp de douăzeci şi opt de ani, s-a luptat şi s-a nevoit împotriva tiranilor neavând niciodată vreme slobodă, nici răgaz, nici întrerupere şi pace în anumite zile, cum se obişnuia la război în vremea aceea, când lupta înceta şi de o parte şi de alta, ca iarăşi să poată năvăli unii asupra altora cu şi mai multă putere şi cu iuţime. Ci dimpotrivă, războaiele lui au fost necurmate şi puternice. Nu ne minunăm deci numai de anii câţi a pătimit ca nimeni altul, sau de chinurile pe care le-a îndurat; ne minunăm deopotrivă şi de una şi de alta. Căci a trecut prin tot felul de chinuri şi, înfruntând pe toţi împăraţii şi tiranii de atunci, s-a făcut privelişte aproape în toată lumea, a minunat şi pe îngeri cu răbdarea lui şi în acest chip a luat cununa măririi. Sfântul Clement era din Ancira Galaţiei, din tată elin şi din mamă cucernică şi credincioasă, pe nume Sofia. A intrat în viaţa călugărească când era de 12 ani şi când a fost de 20 de ani a ajuns arhiereu. A pătimit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, şi a guvernatorilor, nouă la număr: Domeţian, Agripin, Cumvrichiu, Dometiu, Saverdot, Maxim, Afrodisiu, Lucius şi Alexandru.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Sfântul apostol Timotei, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul apostol Timotei era din cetatea Listra. Tatăl său a fost elin şi maică-sa evreică, numita Eunice. Timotei s-a făcut ucenic al apostolului Pavel şi scriitor şi propovăduitor al dumnezeieştii Evanghelii. Mai în urmă, apostolul Pavel l-a pus episcop în Efes, după ce sfântul Ioan Evanghelistul, episcopul cel dintâi al Efesului, fusese izgonit de împăratul Domiţian în insula Patmos. Timotei a avut dascăl nu numai pe Pavel ci şi pe Evanghelistul Ioan de care se alipise. Sfântul Irineu, episcopul Lugdunului, povesteşte că apostolul Ioan, fiind aruncat de valurile mării, a ajuns la Efes şi mai apoi a fost iarăşi izgonit în Patmos. Pe când fericitul Timotei cârmuia cu credinţă Episcopia Efesenilor, închinătorii la idoli, ţinând odată o sărbătoare a lor numită catagoghion, în Efes, au ieşit pe străzi cu idolii în braţe şi cu măciuci în mâini, cântând cântece, purtând măşti, gonind ca nişte tâlhari pe bărbaţi şi pe femei, şi omorând chiar pe mulţi oameni din popor. Pentru aceasta, episcopul Timotei i-a dojenit şi i-a îndemnat să se ferească de astfel de fapte urâte. Însă ei năvălind asupra lui cu măciuci l-au omorât. Sfintele lui moaşte au fost aduse în Constantinopol de sfântul Artemie Duxul, din porunca marelui împărat Constantin, şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli, unde i se face şi pomenirea.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Maxim Mărturisitorul şi Mucenicul (21 ianuarie)

Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.
Sursa: Noutati-Ortodoxe.ro

Sinaxar 20 Ianuarie

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eftimie cel Mare.

Acest cuvios părinte, Eftimie cel Mare, a trăit pe vremea împăratului Graţian. S-a născut în Melitina, în cuprinsul mitropoliei Armeniei, din pântece sterp şi neroditor, ca şi sfântul Ioan Botezătorul. Părinţii lui, Pavel şi Dionisia, erau oameni cucernici. Numele şi l-a primit potrivit cu făgăduinţa de sus, căci pe când părinţii lui se rugau să aibă fii, glas de sus a venit spunându-le să se bucure şi să fie cu voie bună (iar numele Eftimie pe elineşte înseamnă voie bună).

După moartea tatălui său, a fost dus de maica lui la Evtroiu, marele episcop al Melitinei, şi acesta l-a rânduit în ceata clericilor. Având aplecare către învăţăturile cele sfinte şi întrecând în nevoinţe şi în săvârşirea faptelor bune pe toţi cei deopotrivă cu el, a fost silit să se hirotonisească preot şi să primească purtarea de grijă a sfintelor mănăstiri şi schituri. Când a ajuns în vârsta de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi s-a sălăşluit într-una din peşterile din munte, împreună cu cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie). Aci a izbăvit pe mulţi din boli grele. Se zice că şi el a hrănit, cu puţine pâini mici, patru sute de oameni călători, care veniseră la mănăstirea lui. Şi pe multe femei, care nu năşteau le-a făcut roditoare, cu ruga lui, aşa cum şi el, cu puterea lui Dumnezeu, se născuse din cea care vreme îndelungată fusese stearpă.

Ca şi Ilie a deschis porţile cerului şi a tămăduit pământul de nerodire. Strălucirea lăuntrică a sufletului acestui cuvios a vădit-o şi stâlpul de foc, care se pogora din cer, când cuviosul slujea, şi sta lângă el până se sfârşea Sfânta Jertfă, văzut fiind de toţi cei din jurul lui. El vedea cu mintea şi gândurile celor ce se apropiau de Sfânta Cuminecătură, cunoscând pe cel ce venea cu cugetul curat şi pe cel ce era întinat, iar acesta era semnul curăţiei celei mai desăvârşite. Acest fericit ajungând la nouăzeci şi şapte de ani s-a mutat către Domnul, în zilele împăratului Leon cel Mare.

Era cuvios la chip; la fire fără de răutate, alb la faţă, vioi la trup, dar stăpânit, cărunt la păr şi avea barbă lungă până la brâu. Se mai spune despre el că, la moartea unui călugăr care trecea drept om înţelept şi înfrânat, dar care în fapt era cu totul altfel, fericitul a văzut un înger trăgându-i sufletul din el cu o suliţă, şi a auzit şi glas care vădea faptele ruşinoase cele ascunse ale monahului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Vas, Eusebiu, Eutihiu şi Vasilid.

Aceşti sfinţi mucenici, au trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Ei erau plini de bogăţie şi membri ai senatului. Au crezut în Hristos şi au primit botezul, atunci când au văzut pe episcopul Teopemt, cum răbda chinuri şi cum făcea minuni cu puterea lui Hristos. De aceea, fiind aduşi în faţa împăratului, li s-au luat mai întâi brâiele, apoi au primit tot felul de chinuri de moarte. Sfântul Vas a fost băgat într-o groapă până la mijloc, i s-au tăiat mâinile şi măcelarindu-i-se tot trupul şi-a dat duhul. Sfântul Eusebiu a fost spânzurat cu capul în jos şi tăiat în bucăţi cu securea. Sfântul Eutihie a fost întins pe patru pari până ce s-a rupt în trei bucăţi. Sfântului Vasilid i-au spintecat pântecele cu un cuţit. Şi aşa au primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici In, Pin şi Tim.

Aceşti trei sfinţi mucenici, de neamul lor dintr-o ţară de la miazănoapte, fiind prinşi de barbarii închinători la idoli, au fost duşi la stăpânitorul locului, care, văzând că mucenicii mărturisesc pe Hristos, i-a osândit să piară prin îngheţare. Deci sfinţii au fost legaţi de nişte stâlpi, înfipţi în apa unui râu. Şi era iarnă. Apa a îngheţat ajungând nemişcătoare ca şi trupurile nemişcate ale sfinţilor. În acest chip şi-au sfârşit viaţa şi şi-au dat sufletele lor fericite în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea fericitului Petru Vameşul.

Pe timpul împăratului Iustinian, lui Petru acesta care era patrician, i s-a încredinţat toată ocârmuirea Africii. Dar era foarte crud şi nemilostiv; pentru acesta fusese supranumit Zgârcitul. Odată, un sărac s-a apropiat de el, căutând să-i ceară milostenie; dar el apucând o pâine, (că tocmai atunci brutarul îi aducea pâinile gătite pentru el) a aruncat cu ea după sărac, ca şi cum ar fi aruncat cu o piatră. Dar nici n-au trecut două zile că s-a îmbolnăvit greu şi în timpul bolii i s-a părut că vede o balanţă; de partea stângă a balanţei se aflau nişte bărbaţi întunecaţi la chip, care puneau în taler faptele lui cele rele, iar de partea dreaptă erau nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe şi minunaţi la faţă, care nu găseau ce să pună în taler ca să se cumpănească, decât pâinea ce o aruncase cu mânie săracului. Acestea văzându-le Petru, şi-a venit în simţiri şi după ce s-a sculat din boală a împărţit la săraci toată avuţia lui, ba unuia i-a dat şi haina de pe el; iar în vis a văzut pe Hristos purtând haina aceasta. Apoi fericitul s-a vândut rob la un argintar şi preţul vânzării l-a dat tot la săraci. În urmă văzând fericitul că are să fie cunoscut cine este, a căutat să fugă din casa stăpânului său şi a zis către portar care era mut şi surd: în numele lui Hristos, auzi-mă şi-mi deschide poarta. Şi minune, surdo-mutul a început să audă şi să vorbească. Deci, deschizându-i-se, a fugit, ducându-se la Ierusalim şi de acolo la Constantinopol, unde a şi adormit în Domnul. A fost îngropat în casa lui, în locul numit al Boului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Tira şi Agni.

Tot în această zi, pomenirea evlaviosului împărat Leon cel Mare din Tracia, numit Machelis.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Ana.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Zaharia, care a mărturisit în Paleopatra din Peloponez şi, zdrobindu-i-se picioarele, s-a săvârşit la anul 1782.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Să adunăm în suflete lumina iubirii milostive.

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, 18-25 ianuarie 2013:

Cuvintele proorocului Miheia adresate poporului lui Israel „Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnulu?” (Miheia 6, 6), care constituie tema de reflecţie a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, din anul 2013, au, în acelaşi timp, o profundă semnificaţie socială şi eshatologică.
Evenimentul crucial în istoria umanităţii, înomenirea Fiului lui Dumnezeu, pe care l-am sărbătorit de curând în întreaga Creştinătate, a reprezentat începutul vindecării umanităţii aflată în suferinţă spirituală din cauza păcatului, precum şi o permanentă reînnoire şi creştere duhovnicească în iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele.

La întrebarea „Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului?” – va răspunde fiecare om nu atât prin cuvinte, cât prin lumina iubirii milostive pe care o are în suflet când se află în faţa lui Dumnezeu. Această lumina este însăşi prezenţa harului divin în sufletul omului credincios, rugător şi solidar cu oamenii aflaţi în suferinţă, sărăcie şi singurătate, dar şi făcător de pace şi lucrător pentru unitate.

Luând aminte la cuvintele proorocului Miheia, care a prevestit naşterea lui Hristos - Mesia in Bethleem (Miheia, 5,1-3), să ne străduim şi noi să fim făcători de pace şi de unitate, ca împlinitori ai rugăciunii Domnului Iisus Hristos „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), ceea ce înseamnă mai mare apropiere şi reconciliere între creştini, mărturisind credinţa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi participând la viaţa şi misiunea Bisericii lui Hristos în lume, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea oamenilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sursă: www.basilica.ro

Sinaxar 17 Ianuarie

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Antonie cel Mare.

Sfântul cuviosul Antonie cel Mare a fost de neam egiptean şi a învăţat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi.
A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, ajungând până în zilele bine credinciosului împărat Constantin şi ale fiilor lui. Şi dedându-se vieţii pustniceşti, atât de mult a întrecut pe toţi, încât s-a făcut pildă tuturor pustnicilor de după el. Lucru minunat este că el a ajuns cel dintâi îndrumător şi dascăl al vieţii de obşte şi numai el singur a atins hotarul cel mai desăvârşit al pustniciei, precum arată istoria vieţii lui.
Multe ar mai trebui să spunem despre faptele vieţii lui şi despre învăţăturile lăsate de el. Vom spune însă numai că aflându-se în trup muritor, se depărta de cele trupeşti, vedea sufletele care la moarte ieşeau din trupuri şi pe demonii care le îndrumau, ceea ce este o însuşire numai a fiinţelor fără de trup şi duhovniceşti.
Deci, trăind o sută şi cinci ani, s-a mutat la Domnul. Viaţa lui a scris-o Atanasie cel Mare, episcopul Alexandriei.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Antonie cel Nou, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni, care a sihăstrit în schitul Veria, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea evlaviosului împărat Teodosie cel Mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ahila, despre care se vorbeşte in Pateric, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: noutati-ortodoxe.ro

Sinaxar 15 Ianuarie

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel Tebeul.

Acest cuvios părinte a trăit pe vremea lui Deciu şi a lui Valerian, prigonitorii creştinilor. El era de neam din Egipt, din Teba de jos, şi înţelegând că cumnatul său vrea să-l vândă ca să-i poată opri partea cuvenită din averea părintească, a fugit în munţi. Aici şi-a schimbat teama de prigonitori în dor de călugărie. Şi intrând într-o peşteră, din adâncul pustiului, şi-a petrecut toată viaţa în pace şi în înlăturarea tuturor dorinţelor, şi a trecut către Domnul, la adânci bătrâneţi. Auzind de viaţa lui cea îmbunătăţită, marele Antonie (17 Ianuarie) l-a căutat şi găsindu-l s-a minunat şi de locul cel anevoios în care trăise şi de lungimea vieţii lui şi de depărtarea de orice aşezare omenească. Căci Pavel a fost cel dintâi care a cutezat să meargă până în adâncul pustiului, unde şi-a îndelungat nevoinţele până la o sută treisprezece ani, după ce părăsise de tânăr grijile lumeşti.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel sărac pentru Hristos, care s-a mai numit şi Colibaşul.

Acesta era de fel din Constantinopol şi era fiul lui Eutropie senatorul şi al Teodorei. De mic copil a plecat din şcoala unde învăţa carte, fără ştirea părinţilor şi a învăţătorilor, în tovărăşia unui călugăr, şi s-a dus în Mănăstirea Achimiţilor, adică a neadormiţilor, unde s-a făcut călugăr, petrecând întru multe nevoinţe. Dar vicleanul diavol l-a îmboldit cu dorul părinţilor şi atunci, cu voia egumenului mănăstirii şi a fraţilor, s-a dus la casa părintească îmbrăcat în rasă. Dar nu s-a făcut cunoscut cine este, ci locuia în rugăciune şi în lipsuri, într-o colibă mică lângă poarta casei părinteşti, batjocorit de slugi şi uitându-se la părinţii săi, care treceau pe lângă el îmbrăcaţi în podoabe lumeşti, fără să ştie că el este fiul lor. Când a fost să moară, a chemat pe maica sa, care l-a cunoscut după Evanghelia ferecată în aur, dată lui de părinţi pe când era în şcoală. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pansofie.

Acesta era din Alexandria şi avea ca tată pe Nil proconsulul, care era un mare dregător. Fiind isteţ din fire şi bogat, şi văzând în casa părintească apucături bune, a sporit până la culmea învăţăturii atât a celei elineşti, cât şi a celei creştineşti. Iar după moartea tatălui său, împărţindu-şi bogăţia la cei săraci, s-a dus în pustiu, căutând pe Domnul. Douăzeci şi şapte de ani a locuit în singurătate, înălţându-şi mintea de la cele de jos la cele de sus şi vorbind cu Dumnezeu. Pentru că nu se poate ascunde lumina sub obroc, a fost pârât lui Augustalie, ighemonul Alexandriei, căruia i se încredinţase, de către Deciu, prigoana împotriva creştinilor. Deci, stând înaintea lui, i-a înfruntat înşelăciunea credinţei şi i-a ruşinat trufia. Pentru aceasta a fost bătut cumplit, şi aşa a dobândit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şase părinţi din pustiu, care în pace s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Industria Muzicala Demascata - integral (HD)

Un film de vazut....Neaparat!!!

Cuvant de invatatura a Parintelui Arsenie Boca

Daca oamenii,rudele ti-ar face binele,tie ce cruce ti-ar mai ramane?
Pr.Arsenie Boca

APEL LA RUGĂCIUNE ŞI DEMNITATE

BIROUL DE PRESĂ  AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:

Patriarhia Română adresează apelul său către ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocşi români de a respecta perioada de doliu de 40 de zile în urma trecerii la cele veşnice a vrednicului de pomenire Părinte Arhiepiscop Epifanie al Buzăului şi Vrancei. 

În această perioadă de doliu îndemnăm la rugăciune pentru odihna sufletului Părintelui Arhiepiscop Epifanie şi la cinstirea memoriei sale. 

Pentru a păstra unitatea şi pacea Bisericii, recomandăm tuturor ierarhilor şi clericilor să se abţină de la declaraţii publice privind alegerea noului Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, deoarece alegerea acestuia se hotărăşte numai în plenul Sfântului Sinod, după consultarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi a clerului şi mirenilor din Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
Sursa:Basilica.ro

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Epifanie al Buzăului şi Vrancei a trecut la cele veşnice

Biroul de Presă al Patriarhiei Române ne informează:

Patriarhia Română anunţă cu durere trecerea la viaţa veşnică a Înaltpreasfinţitului Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, în după-amiaza zilei de 7 ianuarie 2013. 

Slujba de înmormântare va avea loc joi, 10 ianuarie 2013, începând cu orele 11:00 până la orele 13:00, în Catedrala Arhiepiscopală din Buzău unde va fi şi înmormântat.

Până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în calitate de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, care va fi pomenit la sfintele slujbe, ca Locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi veşnică să-i fie pomenirea! 


Înaltpreasfinţitul Părinte Epifanie Norocel s-a născut pe 14 decembrie 1932 la Mălini, judeţul Suceava. În anul 1961 devine licentiat în Teologie la Academia Teologică din Sofia. De asemenea, a urmat studii de teologie la Bucureşti şi Moscova. Între anii 1965-1971 este profesor şi director la Seminarul Teologic Mănăstirea Neamţ, iar între 1971-1975 este stareţul Mănăstirii Neamţ. La 9 noiembrie 1975 este hirotonit ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos. Pe 4 iulie 1982 este numit Episcop al Buzăului, iar la 8 noiembrie 2009 este înălţat la rangul de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei. 
Sursa: Basilica.ro

Zi de praznic pentru românii din Italia | TRINITAS TV

Troparul Bobotezei-Botezul Domnului

Botezul Domnului-Boboteaza

Pe 6 ianuarie praznuim Botezul Domnului, cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan, poarta si denumirea de "Epifanie" sau "Teofanie", termeni care provin din limba greaca si inseamna "aratare", "descoperire". De ce aratare sau descoperire? Pentru ca in momentul in care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de porumbel si a stat peste El, iar Tatal a marturisit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!" (Matei 3, 17).  In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cand S-a nascut, ci cand S-a botezat".

Boboteaza - scurt istoric

Sarbatoarea Bobotezei este amintita din secolul al II lea, la Sfantul Clement Alexandrinul. Mentionam ca in primele secole, Boboteaza era sarbatorita impreuna cu Nasterea Domnului, pe 6 ianuarie. Incepand cu secolul al IV lea, cele doua sarbatori au fost despartite: 25 decembrie fiind data stabilita pentru praznuirea Nasterii Domnului si 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

Boboteaza, ziua in care Hristos S-a descoperit lumii

Afara de cele graite de Iisus la varsta de 12 ani in templu, Hristos nu a savarsit nicio minune si nu a rostit niciun cuvant retinut de evanghelisti. Incepand cu Botezul Sau, Hristos iese din umbra si incepe sa propovaduiasca. A primit botezul la 30 de ani, varsta maturitatii la evrei.

Iisus a venit la Ioan si i-a cerut sa-L boteze, nu pentru ca avea nevoie de curatire de pacate, caci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinti creatia. Ca Mantuitorul nu a venit sa primeasca iertare de pacate de la Ioan, reiese si din faptul ca botezul lui Ioan il ajuta pe om sa constientizeze starea pacatoasa, insa, nu oferea iertarea. De aceea se si spune ca era "spre iertarea pacatelor" (Luca 3, 3), pe care avea s-o aduca Hristos.

El primeste botezul de la Ioan pentru a readuce Duhul Sfant in creatie. Prin caderea in pacat, omul Il pierduse pe Sfantul Duh, asa cum ne marturiseste Sfantul Chiril al Alexandriei. Botezul Mantuitorului reprezinta momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fusesera zavorate pentru om si pentru intreaga creatie. Prin cuvintele din rugaciunea citita la Boboteaza: "Astazi firea apelor se sfinteste...", nu trebuie sa intelegem ca harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei peste toata apa care exista in diverse locuri, ci doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru.

In Botezul Domnului stau inceputul si temeiul Sfintei Taine a Botezului crestin

Acceptand sa Se cufunde in Iordan, Hristos l-a ingropat pe vechiul Adam si a inceput astfel zidirea unui om nou. Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce sa curete, ci au fost ele insele purificate. Hristos a curatit prin cufundarea Sa in Iordan, creatia intinata de caderea omului in pacat si a inlaturat puterea satanei. Astfel, in clipa cand El S-a lasat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au pogorat peste creatie.

In rugaciunea de sfintire a apei de la Botez, se cere venirea Duhului pentru curatirea apei de lucrarea puterilor demonice, pentru ca ea sa devina, prin pogorarea deplina a Duhului, loc al nasterii omului nou in Hristos.

Astfel, ritualul Botezului crestin repeta aceste momente, care semnifica trecerea dintr-o etapa existentiala in alta: el se deschide cu lepadarile, menite sa alunge puterea satanei si se incheie cu primirea darului Sfantului Duh.

Boboteaza - sfintirea apei

In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste Agheasma Mare.

Crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, in perioada 5 ianuarie- 14 ianuarie si la recomandarea duhovnicului. Agheasma Mare este folosita, in Ajunul Bobotezei, la sfintirea casele credinciosilor si locuitorii acestora. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi: binecuvantarea si sfintirea prapurilor, sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.

Sursa: Crestinortodox.ro

Soborul Sfintilor 70 de Apostoli; Cuviosul Teoctist (Zi aliturgica)

Dupa alegerea celor doisprezece apostoli, Mantuitorul a luat 70 de apostoli, ca sa-i trimita la propovaduire. Toti acesti ucenici au propovaduit cuvantul lui Hristos, indurand chinuri si prigoniri.

Din cei 70 de ucenici amintim pe:

Sfantul Iacob, fratele Domnului, pe care Sfantul Apostol Pavel, in epistola sa catre Galateni, il pomeneste, zicand: M-am suit in Ierusalim ca sa vad pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am vazut, decat numai pe Iacob, fratele Domnului (I, 18-19).

Sfantul Marcu Evanghelistul, care a fost asezat episcop in Alexandria de Sfantul Petru.

Sfantul Luca Evanghelistul, care a scris Sfanta Evanghelie si Faptele Apostolilor si a sfarsit muceniceste in Teba Beotiei.

Sfantul Cleopa, fratele mai mic al Sfantului Iosif logodnicul Fecioarei, ucis de evrei in casa in care L-a cunoscut pe Hristos inviat, prin frangerea painii.

Sfantul Simeon, rudenia Domnului, dupa Iacob, a fost al doilea episcop in Ierusalim si a fost si el rastignit pentru Hristos.

Sfantul Iosie sau Iosif, numit Varsava si Iust, cel numarat impreuna cu Matia, dupa Iuda cel cazut, care se pomeneste in Faptele Apostolilor (I, 23); a fost episcop in Eleuteropolis, unde a sfarsit muceniceste.

Sfantul Tadeu, care a fost mai inainte ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul, apoi al lui Hristos, altul decat Sfantul Apostol Iuda Tadeul.

Sfantul Anania, care l-a botezat pe Pavel; a fost episcop in Damasc; iar in Eleuteropolis a fost ucis cu pietre.

Sfintii Filip, Prohor, Parmena, Nicanor, Timon - din primii sapte diaconi.

Sfantul Sila, care cu Sfantul Apostol Pavel a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu si impreuna cu dansul a suferit multe chinuri.

Sfantul Urban, pe care in aceeasi epistola Sfantul Pavel il pomeneste, zicand: Inchinati-va lui Urban, iubitorul nostru in Hristos (16, 9). A fost episcop in Macedonia si s-a sfarsit muceniceste.

Sfantul Narcis, pe care in aceeasi epistola il pomeneste Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va celor ce sant din casa lui Narcis in Domnul (16, 11). A fost episcop in Atena.

Sfantul Apelie, pe care in aceeasi epistola il pomeneste Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va lui Apelie, cel incercat in Hristos (16, 10). A fost episcop in Heracleea.

Sfantul Aristobul, pe care Sfantul Pavel in aceeasi epistola il pomeneste, zicand: Inchinati-va celor ce sunt de la Aristobul (16, 10). A fost episcop in Bretania si acolo, dupa multe osteneli si patimiri, s-a sfarsit.

Sfantul Irodion, pe care in aceeasi epistola Sfantul Pavel il pomeneste, zicand: Inchinati-va lui Irodion, rudeniei mele (16, 11). A fost episcop in Patras.

Sfantul Agab, pomenit in Faptele Apostolilor, unde se spune ca intr-o vreme s-a pogorat un proroc din Iudeea, anume Agab, care, luand braul lui Pavel si legandu-si mainile sale si picioarele, a zis: Asa graieste Duhul Sfant: pe barbatul care are braul acesta, asa il vor lega iudeii in Ierusalim si-l vor da in mainile limbilor.

Sfantul Ruf, pe care in Epistola catre Romani il pomeneste Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va lui Ruf, cel ales in Domnul (16, 13). A fost episcop in Teba din Elada.

Sfantul Asincrit, care se pomeneste in aceeasi epistola (16, 14), a fost episcop in Ircania, din Asia.

Sfantul Flegon, cel pomenit in aceeasi epistola (16, 14), a fost episcop in Maraton, in cetatea Traciei.

Sfantul Hermes, care se pomeneste in aceeasi epistola (16, 14), a fost episcop in Filipopoli.

Sfantul Patrova, cel pomenit in aceeasi epistola (16, 14), a fost episcop in Neapole si in Puteoli (Italia).

Sfantul Hermas, care in aceeasi epistola se pomeneste (16, 14), a fost episcop in Dalmatia. Pentru acesti cinci sfinti, care s-au pomenit aici mai sus, scrie Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va lui Asincrit, Flegon, Hermes, Patrova si Hermas (16, 14).

Sfantul Linos, pe care il pomeneste Sfantul Pavel in Epistola a doua catre Timotei (II, 4, 21), a fost episcop in Roma.

Sfantul Gaius, pe care, in Epistola catre Romani (16, 23), il pomeneste Sfantul Pavel, zicand: Se inchina voua Gaius, ospatatorul meu si a toata Biserica. A fost episcop in Efes, dupa Sfantul Timotei.

Sfantul Filolog, pe care il pomeneste in aceeasi epistola (16, 15) Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va lui Filolog. A fost pus de Sfantul Apostol Andrei, episcop in Sinope.

Sfantul Lucius, pe care Sfantul Pavel in aceeasi epistola (16, 21) il pomeneste, a fost episcop in Laodiceea Siriei.

Sfantul Iason, care se pomeneste in aceeasi epistola (16, 21), a fost episcop in Tars.

Sfantul Sosipatru, cel pomenit in aceeasi epistola, a fost episcop in Iconiu. Despre acesti trei sfinti aici pomeniti, scrie Sfantul Pavel, dupa ce spune despre Sfantul Timotei, zicand: Se inchina voua Lucius, Iason si Sosipatru, rudeniile mele (16, 21).

Sfantul Olimpan, pe care Sfantul Pavel il pomeneste in aceeasi epistola (16, 15), urmand Sfantului Apostol Petru, pana la patimirea lui de moarte, a fost taiat in Roma, impreuna cu Sfantul Apostol Irodion, de catre Nero (54-68); precum scrie Metafrast la ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Sfantul Tertius, care a scris catre Romani epistola spusa de Sfantul Pavel, in care singur pe sine se pomeneste asa: Ma inchin voua si eu Tertius, cel ce am scris epistola aceasta, intru Domnul. A fost episcop in Iconiu, al doilea dupa Sfantul Sosipatru, unde a castigat si muceniceasca cununa.

Sfantul Erast, pe care Sfantul Pavel il pomeneste in aceeasi epistola (16, 23), a fost iconom al Bisericii Ierusalimului, iar dupa aceea episcop al Paneadei.

Sfantul Cvartus, care in aceeasi epistola (16, 23) se pomeneste, a fost episcop in Beirut. Despre acesti doi sfinti, Sfantul Pavel scrie: Se inchina voua Erast, dregatorul cetatii, si Cvartus, fratele (16, 23).

Sfantul Evod a fost episcop in Antiohia; pe el il pomeneste Sfantul Ignatie, purtatorul de Dumnezeu, in epistola sa catre Antiohieni, zicand: "Aduceti-va aminte de fericitul Evod, parintele nostru, care intai a fost pastor pus voua de sfintii apostoli".

Sfantul Onisifor, pe care il pomeneste Sfantul Pavel in Epistola a doua catre Timotei (I, 16), zicand: Sa dea Domnul mila casei lui Onisifor, ca de multe ori m-a odihnit si de lanturile mele nu s-a rusinat. A fost episcop in Colofon si in Cirene.

Sfantul Clement, pe care il pomeneste Sfantul Pavel in Epistola catre Filipeni (4, 3), zicand: S-a nevoit cu mine si Clement. El a fost episcop in Roma; a sfarsit muceniceste prin inecare in adancul marii.

Sfantul Sostene, despre care se scrie in Faptele Apostolilor: Si prinzand toti elinii pe Sostene, incepatorul soborului, il bateau inaintea divanului. Despre el pomeneste Sfantul Pavel in Epistola I catre Corinteni, inceputa asa: Pavel, chematul apostol al lui Iisus Hristos, cu voia lui Dumnezeu, si Sostene fratele (I, 1, 1). El a fost episcop in Colofon.
Sfantul Apolo, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, astfel: Iar un iudeu anume Apolo, de neam din Alexandria, barbat cuvantator, a venit in Efes, fiind puternic in Scripturi. Acesta era invatat in calea Domnului si, arzand cu Duhul, invata cu dinadinsul despre Domnul. Il pomeneste Sfantul Pavel in epistola I catre Corinteni (I, 3, 6): Eu am sadit, Apolo a udat, iar Dumnezeu a crescut. El a fost episcop in Smirna, mai inainte de Sfantul Policarp.

Sfantul Tihic, cel pomenit in Faptele Apostolilor si in epistolele Sfantului Pavel catre Efeseni (6, 21) si Coloseni (4, 7), zicand: Iar cele pentru mine, pe care le lucrez, toate le va spune voua Tihic, iubitul meu frate, si credinciosul slujitor in Domnul, pe care l-am trimis la voi ca sa stiti cele pentru noi si ca sa se mangiie inimile voastre. In Epistola a doua catre Timotei (4, 12) zice: Iar pe Tihic l-am trimis in Efes. El a fost episcop in Colofon, dupa Sfantul Sostene.

Sfantul Epafrodit, pe care-l pomeneste Sfantul Pavel in Epistola catre Filipeni (2, 25; 4, 18), zicand: Iar mai de folos am socotit ca pe Epafrodit, fratele, ajutatorul si impreuna ostasul meu, iar al vostru apostol si slujitor trebuintei mele, a-l trimite la voi. A fost episcop in Adriania.

Sfantul Carp, despre care Sfantul Pavel in a doua Epistola catre Timotei (4, 13), dupa Sfantul Tihic, pomeneste zicand: Felonul pe care l-am lasat in Troada, la Carp, venind aici, sa-l aduci, precum si cartile. El a fost episcop in Veria Traciei.

Sfantul Codrat a fost episcop in Atena si in Magnesia unde, cuvantul Domnului propovaduind, si-a luat sfarsitul prin mucenicie de la atenieni, in vremea imparatului Adrian (117-138).

Sfantul Marcu, care se numeste si Ioan, pe care Faptele Apostolilor il pomenesc de multe ori, ca a fost calator impreuna cu Pavel si cu Barnaba, zicand: Iar Barnaba si Saul s-au intors din Ierusalim la Antiohia, implinindu-si slujba si a luat cu sine pe Ioan, care se chema Marcu. El a fost episcop in Biblos, din Fenicia, si umbra lui gonea bolile.

Sfantul Zina, care se zice legiuitor, adica invatatorul legii lui Moise, despre care Sfantul Pavel, in Epistola sa catre Tit (III, 13), zice: Pe Zina, legiuitorul, degraba sa-l trimiti la mine. El a fost episcop in Diospoli.

Sfantul Aristarh, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, precum si Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni si catre Filimon. El a fost episcop in Apameia Siriei.

Sfantul Pudentiu, despre care pomeneste Sfantul Pavel in Epistola a doua catre Timotei (4, 21), zicand: Se inchina tie si Pudentiu. El a fost la romani barbat drept-credincios, primind in casa sa pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel si adunarea celorlalti credinciosi, a carui casa s-a schimbat dupa aceea in biserica, ce se numea pastoreasca si in care se zice ca Sfantul Petru slujea Liturghia.

Sfantul Trofim, despre care Faptele Apostolilor pomenesc, ca si Sfantul Pavel in Epistola a doua catre Timotei (4, 20), zicand: Iata pe Trofim l-am lasat bolnav in Milet. El cu Pudentiu si cu Aristarh au urmat in toate calatoriile pe Sfantul Pavel si la sfarsit, in vremea taierii lui in Roma de catre Nero, toti acesti trei au fost taiati.

Sfantul Marcu, nepotul lui Barnaba, a fost episcop in Apolonia, despre care pomeneste Sfantul Pavel in Epistola sa catre Coloseni (4, 10), impreuna cu Sfantul Aristarh, zicand: Inchina-se voua Aristarh, cel robit cu mine, si Marcu, nepotul lui Barnaba.

Sfantul Artemas, despre care pomeneste Sfantul Pavel, scriind catre Tit (3, 12), zicand: Cand voi trimite pe Artemas la tine. El a fost episcop in Listra.

Sfantul Acvila, despre care pomenesc Faptele Apostolilor si epistolele lui Pavel, a fost episcop in Heraclea, iar in Asia si in Ahaia a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu si a fost ucis de necredinciosi.

Sfantul Fortunat, despre care Sfantul Pavel pomeneste in Epistola I catre Corinteni (16, 17), a castigat sfarsit fericit in propo-vaduirea cuvantului lui Dumnezeu.

Sfantul Ahaic, pe care il pomeneste Sfantul Pavel impreuna cu Fortunat, in aceeasi Epistola catre Corinteni (16, 17): M-am bucurat de venirea lui Fortunat si a lui Ahaic, caci lipsirea voastra au implinit-o acestia si au odihnit duhul meu si al vostru.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Cuviosului Teoctist, egumenul de la Cucumia Siciliei;
- Sfintilor Mucenici Zosima Monahul si Atanasie Comentarisiul;
- Cuvioasei Apolinaria din Sinclit;
- Cuviosului Eftimie cel Nou;
- Cuviosului Eftimie, egumenul Manastirii Vatoped;
- a doisprezece monahi din Manastirea Vatoped;
- Sfintilor Mucenici Hrisant si Eufimia si a Sfantului Mucenic Onufrie.

Maine, 5 ianuarie, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Teopempt si Teona (Ajunul Bobotezei - post).
Sursa: crestinortodox.ro