Sinaxar 5 Decembrie

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sava cel sfinţit.

Cuviosul Părintele nostru Sava cel sfinţit a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic. De loc era din Capadocia, iar părinţii lui se numeau Ioan şi Sofia. Chiar de la începutul vieţii lui a îndrăgit vieţuirea călugărească, aşa că a intrat de mic într-o mănăstire numită Flavian. Era atât de înfrânat încă din copilărie, ca văzând în grădină un măr şi dorind să-l mănânce, a zis: "Frumos era la vedere şi bun la mâncare fructul ce m-a omorât". A luat mărul cu mâinile, dar nu l-a mâncat, ci l-a călcat în picioare şi lege şi-a pus să nu mănânce măr niciodată.

La vârsta de optsprezece ani, a mers la marele Eftimie (prăznuit la 20 ianuarie); acesta l-a trimis la cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie) în chinovie. Acolo a cunoscut vieţuirea dumnezeiască a fraţilor şi a mers pe urmele virtuţii celor pe care i-a cunoscut în chinovie. Din pricina covârşitoarei lui înduhovniciri, marele Eftimie îl numea copil cu suflet de bătrân. Şi cu cât creştea în vârstă cu atât sporea şi în virtute. De aceea a şi făcut multe minuni. Printre altele, prin rugăciunea lui, a făcut să izvorască apă în locuri fără de apă.

A fost învăţătorul multor monahi. A fost în două rânduri sol la Constantinopol, trimis de patriarhii Ierusalimului din acele vremuri: o dată la împăratul Anastasie, iar a doua oară la împăratul Iustinian. Ajungând deci la vârsta de nouăzeci şi patru de ani, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anastasie.

Sfântul Mucenic al lui Hristos Anastasie a văzut odată cum sunt întrebaţi şi judecaţi de păgâni sfinţii mucenici şi cum li se taie mădularele pentru mărturisirea lui Hristos. Pentru că era creştin şi pentru ca ştia bunătăţile pregătite de Dumnezeu mucenicilor, dorea şi el să lupte pe aceeaşi cale pentru Hristos.

Şi într-una din zile i s-a înfierbântat inima lui, şi-a făcut semnul crucii şi s-a dus în stadion. Stând în mijlocul adunării de lume a strigat cu glas mare: "Găsit am fost de cei ce nu m-au căutat, vădit m-am făcut celor ce nu m-au cercetat!". Privirile tuturor s-au îndreptat spre el. Atunci el a zis: "Ascultaţi, toţi slujitorii diavolului, ascultaţi! Sunt creştin şi cred în Domnul meu Iisus Hristos; iar pe idolii voştri şi pe cei ce se închină lor îi dau anatemei şi-i urăsc". Mulţimea a rămas înmărmurită de curajul lui. Dar îndată l-au dezbrăcat, l-au biciuit cumplit şi au zis: "Asta pentru neruşinarea şi obrăznicia ta! Dar dacă cinsteşti pe Hristos şi nu te lepezi de El, ţi se va tăia capul şi vei fi mâncare peştilor, târâtoarelor şi păsărilor". Sfântul nu s-a lepădat. Atunci călăii l-au apucat îndată, i-au tăiat capul şi ducându-l cu corabia departe puţin de ţărm, l-au aruncat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diogen, care s-a săvârşit fiind lovit cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Averchie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Non, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Grat, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Nectarie, cel din chilia lui Iagari, care se află lângă Careea Atonului, şi a pustnicit pe la anul 1470 şi în pace s-a săvârşit.

Acest cuvios părinte al nostru Filotei de la Careia (Careotul), care în pace s-a săvârşit.

Acesta a fost părintele duhovnicesc al sfântului Nectarie cel mai sus pomenit şi a fost învrednicit de darul mai înainte vederii, iar mai apoi în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor cuvioşi mucenici cei ce au locuit în chiliile Atonului şi au mustrat pe latino-cugetători, adică pe împăratul Mihail şi pe patriarhul Bec.

Cel dintâi dintre aceşti sfinţi cuvioşi mucenici a fost spânzurat, iar ceilalţi de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa:calendar-ortodox.ro

Grupul Psaltic "Sfantul Dionisie Exiguul"

Sfânta Mare Muceniţă Varvara şi Cuv. Ioan Damaschin – 4 decembrie

Sf. Mare Muceniţă Varvara

TROPARUL SFINTEI MUCENIŢE VARVARA

Pe sfânta Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmaşului şi ca o vrăbioara s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul armei Crucii, preacinstita.

CONDAC

Lui Hristos, Celui in Treime cu evlavie laudat, urmandu-i tu, purtatoare de biruinta, ai nimicit templele idolilor; si luptand in mijlocul locului de patimire, Varvara, nu te-ai temut de amenintarile tiranilor, ceea ce ai avut indraznire barbateasca, cu glas mare cantand purururea: cinstesc Treimea, Dumnezeirea Cea Una.

Sfânta Muceniţă Varvara a trăit pe vremea împăratului Maximian (284-305) la Heliopolis (Helenopont / Helespont). Era fiica unui păgân cu numele Dioscur (sau Dioscor), care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina marii ei frumuseţi trupeşti. Fecioara aceasta credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl ei. Odată, când tatăl ei a spus sa se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fiica lui a poruncit sa se facă trei. Întrebată fiind pentru ce a dat porunca aceasta, i-a răspuns ca a făcut trei ferestre în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte tatăl ei s-a repezit îndată cu sabia să o omoare, dar sfânta a fugit şi s-a ascuns într-o stâncă ce s-a deschis ca prin minune; de acolo s-a dus în munţi. Tatăl ei a urmărit-o şi a găsit-o; a luat-o de cosiţe şi a dat-o domnului ţării aceleia. Înaintea acestuia, Sfânta Varvara a mărturisit pe Hristos şi a batjocorit pe idoli. De aceea a fost chinuită în multe feluri şi în sfârşit ucisă cu sabia de tatăl ei, cu mâinile lui. Se spune ca tatăl ei, după ce a ucis-o, a fost lovit de trăsnet pe când cobora din munte şi a murit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Damaschin, monahul şi preotul

TROPARUL SFÂNTULUI CUV. IOAN DAMASCHIN

Indreptătorule al Ortodoxiei, învaţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu si al curaţiei şi luminatorule al lumii, podoaba claugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Ioane, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovniceasca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

CONDAC

Pe scriitorul de cantari si cinstitul graitor de Dumnezeu, pe invatatorul Bisericii, pe dascalul si luptatorul impotriva vrajmasilor, pe Ioan sa-l laudam. Ca luand Crucea Domnului toata inselaciunea eresurilor a alungat-o si ca un cald mijlocitor catre Dumnezeu, tuturor cere iertare de greseli.

Sfântul Ioan Damaschin a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a lui Constantin, fiul acestuia. Era de loc din Damasc, de neam ales, care strălucea în dreapta credinţă. Având tată iubitor de fapte bune, a învăţat toată ştiinţa elinească şi a cercetat bine şi adâncul Scripturii celei insuflate de Dumnezeu. Pentru credinţa în Hristos şi-a lăsat averea părintească şi a îmbrăţişat viaţa călugărească împreună cu fericitul Cosma, care a ajuns mai târziu episcopul Maiumei. Amândoi fuseseră învăţaţi de acelaşi dascăl, tot Cosma cu numele, numit şi Asincrit, răscumpărat din robie de tatăl lui, împreună cu alţi robi. Şi pentru că Ioan şi Cosma avuseseră parte de un dascal aşa de învăţat, au ajuns amândoi înţelepţi. Când Ioan a îmbrăţişat viaţa călugărească, stareţul mănăstirii l-a dat să înveţe ascultarea la un bătrân înţelept în cele dumnezeieşti. Acesta i-a poruncit să nu cânte nici cea mai neînsemnată cântare după meşteşugul cântării muzicale pe care îl cunoştea. Ioan a îndeplinit fără împotrivire multă vreme porunca. Se spune însă că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat în vis bătrânului şi i-a spus să îngăduie ucenicului său Ioan să alcătuiască imne şi cântări spre slava Celui născut fără de sămânţă din ea şi spre folosul celor ce sunt datori să o mărească din adâncul inimii. Lucru pe care l-a şi făcut, punând acest temei scrierilor sale.

Fericitul Cosma petrecând dar în nevoinţe pustniceşti, după ce a lăsat Bisericii multe scrieri, s-a odihnit în pace.

Iar fericitul întru pomenire Ioan, după ce prin puterea cuvintelor lui şi prin dovezile cele înţelepte ale Scripturilor a înfierat ca nimeni altul eresul păgân al iconomahilor, adică al luptătorilor împotriva sfintelor icoane, şi după ce a lăsat Bisericii lui Dumnezeu multe scrieri, în care se găseşte răspuns temeinic aproape la orice întrebare, şi-a săvârşit viaţa la adânci bătrâneţi.