Iubiți frați și surori întru Domnul, anul acesta sărbătoarea căzând vineri, cade tocmai în ziua de la care i s-a derivat numele. Sfânta Vineri, cum e cunoscută în popor, e Sfânta Parascheva, numele său, nume grecesc, însemnând vineri.
Dar vinerea, după cum știm cu toții, e ziua Răstignirii Domnului, a Sfintelor Sale Patimi. Și Parascheva e cea care, în totă viața ei, a urmat Celui răstignit pentru noi, pentru că s-a nevoit pentru sfințenie.
Cei în vârstă, adesea, au tendința de a se uita de sus/ de a minimaliza potențele și eforturile tinerilor. De aceea îi auzi că spun:…„să mai aștepte”…„ce știu ei”…„ei nu au experiență”…
Însă Sfintei Parascheva i-au trebuit doar 27 de ani…pentru ca milioane de oameni să îi sărute Sfintele Moaște. Doar 27 de ani…adică, după regula mioapă a vârstei, fiind „o tânără neimportantă”.
Numai că tânăra asta „neimportantă”, pe care mai nimeni nu a băgat-o în seamă la modul serios…pe care mai toți au minimalizat-o (fapt pentru care avem doar câteva date despre viața ei)…și care nu a avut parte de o îngropare „ca lumea”…a ieșit din mormânt prin Sfintele sale Moaște și ne împodobește viețile cu bună evlavie.
Și ea nu este singura tânără sau copilă a Bisericii, din calendarul Bisericii, care uimește o întreaga posteritate! Pentru că sfințenia nu ține de vârstă ci de sinceritatea credinței și a evlaviei…și sfințenia nu e doar pentru trecut…ci e și pentru prezent și viitor…pentru o întreagă veșnicie.
Cine e Sfânta Parascheva de la Iași…născută în Turcia de azi, în secolul al 11-lea? O străină. O străină despre care nu știm mare lucru despre cum a trăit…ci mai multe știm despre posteritatea ei, adică despre minunile ei în viața Bisericii.
Însă posteritatea ei explică și certifică existența sa atât de incandescentă. Dacă acum e atât de prezentă și de grijulie cu cei care îi cer ajutorul e pentru că această grijă față de alții a început atunci când a început să își împartă toate ale ei săracilor.
Personal nu m-am închinat niciodată Sfintelor ei Moaște…Însă citind viața ei, rugându-mă ei, împrietenindu-mă cu ea, cu această Maică preafrumoasă, am simțit-o și o simt prezentă în viața mea…în inima mea, lângă mine, pe ea și alți mulți Sfinți.
O prezență duhovnicească care îmi face un nespus bine.
Și această prezență a ei, cotidiană, alungă din mine tristețea de a nu se fi consemnat, cu lux de amănunte, viața ei. O alungă…dar nu o elimină…
Însă cine să o bage în seamă? Cine să o vadă? Unde erau ochii altora, ochii duhovnicești ai altora, ca să îi vadă pe Sfinți?
Pentru că atunci când punem problema vieților Sfinților, punem, de fapt, problema celor care le-au sesizat sfințenia și au scris despre ea.
Însă cum îi putem cataloga pe contemporanii aceia, care nu au sesizat nimic și dacă au sesizat au preferat mai mult să fie indiferenți, și nu au scris nimic despre Sfinți?
Pentru că lipsa unor vieți bogate ale Sfinților vorbește despre carența de evlavie a creștinilor din vremea lor. Dacă nu s-a găsit nimeni să scrie despre un Sfânt înseamnă că orbirea și răutatea erau enorme în jurul lui.
Astfel, prezența ei lângă noi e și o mustrare pentru trecut și prezent. Nici minunile ei nu au fost consemnate cu atenție…și știm, iarăși, doar câteva.
Câteva binefaceri consemnate…în comparație cu izvorul de binefaceri datorat prezenței ei.
Însă Sfânta Parascheva e și o lecție de bucurie, de îndrăzneală bună, tinerească. Când și-a dat seama că trebuie să facă milostenie a făcut milostenie. Când s-a simțit chemată spre monahism…a devenit monahie. Când a fost luminată să meargă în pelerinaj a mers…și când Îngerul Domnului a trimis-o în Epivata (aproape de Istanbulul de azi, fostul Constantinopol), acasă la ea…a mers și a adormit ca o străină.
O străină însă care nu e indiferentă față de noi.
O tânără care nu ne învață să ne prostituăm ci să ne îmbrăcăm evlavios și să ne trăim viața în evlavie, în sinceritate, în frumusețe duhovnicească.
Și ne putem, oare, da seama ce curăție a avut și are Sfânta Parascheva, de nu a putut să îl suporte lângă ea, în mormânt, pe bărbatul păcătos mort în mare? Și astfel am descoperit-o în pământ: pentru că nu a suportat păcatele mortului îngropat lângă ea!
Teologi și nevoitori români au scris despre viața și minunile ei. Însă minunile ei sunt mai multe…decât cele consemnate. Din cele consemnate însă aflăm că focul s-a oprit și nu i-a ars Sfintele Moaște. Și-a ridicat capul și a primit perna dată în dar. A vindecat, a alinat, a întărit, a scos din neliniște și necredință oameni.
Și nu e uimitor cât de eficientă e credința ortodoxă? Pentru că acum ni se cere eficiență și lucrare socială, muncă de întrajutorare. Și Sfânta Parascheva, numai ea, face atâta muncă de întrajutorare, atât de eficientă, încât nimeni nu ar mai trebui să întrebe, în mod prostește, ce îți aduc credința și nevoința și cunoașterea teologică în viața ta?
Asta aduc: sfințenie. Și dacă te umpli de slava lui Dumnezeu, ajuți și acum și după moartea ta milioane de oameni să vadă sensul bun al vieții, singurul: îndumnezeirea omului.
Pentru că viața noastră, care e darul lui Dumnezeu, nu am primit-o pentru confort exagerat, pentru plăceri amețitoare, pentru arderea gazului de pomană…ci pentru ca să facem din noi o minune, o minune vie pentru toate secolele dar, mai ales, pentru toată veșnicia.
Nu e profitabilă Ortodoxia pentru contemporaneitate? Nu te ajută? Nu te scapă din disperare și non-sens, dacă îți dă posibilitatea să devii Sfânt?
Păi cine îți oferă mai mult decât atât? Cine îți garantează nemurirea în afară de Biserică? Cine îți dă exemple de nemurire decât Biserica?
Iar Sfânta Parascheva, pentru toți cei care acum stau la rând ca să i se închine…și pentru toți, din toată lumea, e un exemplu viu de veșnicie care nu se demodează.
Pentru că Sfintele sale Moaște nu sunt un trup mumificat în mod natural și nicio escrocherie de ultimă oră, prin care, o masă de „nătângi” cred în ceva care nu există.
Nu, ele sunt trupul unei tinere ortodoxe, de 27 de ani, care de vreo 10 secole (peste 350 de ani numai la Iași) stă în ochii oamenilor…și îi ajută.
Ele, Sfintele ei Moaște, sunt cele care fac misiune ortodoxă serioasă, autentică, dacă noi mai avem și alte treburi de făcut…în afară de mântuire.
Ele sunt aici, cu noi, pentru că și sufletul ei e continuu rugător pentru noi.
Însă trupul său îndumnezeit, pe care îl avem în raclă…și al cărei veșmânt e schimbat adesea și coboară mult har acolo unde e dăruit, e materie înduhovnicită parțial.
Nu deplin…așa cum va fi la învierea de obște/ universală!
Acum, în Sfintele ei Moaște, ca în toate rămășițele pământești transfigurate ale Sfinților lui Dumnezeu, se vede și umilința și măreția omului. E trupul unui mort dar al unui mort plin de har.
Ele, Sfintele Moaște, sunt capodoperele lui Dumnezeu pe care Biserica le cinstește și le păstrează cu grijă. Soarele e o capodoperă divină universal recunoscută…Dar când Domnul va veni plin de slava Sa, El, nemurirea noastră, și morții vor învia transfigurați, plini de slavă…atunci sufletul Sfintei Parascheva va străluci prin trupul ei mult mai puternic decât soarele.
Pentru că cele văzute sunt o icoană palidă a lucrării de taină a sfințeniei.
Iar acolo unde va fi sfințenie, în acel om, va fi lumină dumnezeiască imensă. Și trupurile lor vor fi făclii de lumină pentru că sunt locașuri îndumnezeite ale Stăpânului.
Da, prietenii lui Dumnezeu nu put ca un hoit!
Prietenii lui Dumnezeu sunt mereu parfumați, dar nu de miruri produse tehnologic ci de mirul ceresc al slavei Sale, care e parfumul, hrana, bucuria, vederea, cunoașterea, nemurirea Sfinților.
Nemurirea lor e plină de fericire…și despre aceasta, ei, prietenii Stăpânului ne dau mărturie prin minunile și ajutorul lor…și ne fac părtași, câte puțin, la bogăția de viață din ei.
Așa că, dacă vreți să vă luptați cu Dumnezeu și să minimalizați pe Sfinții Lui, nu faceți altceva decât să vă luptați, în mod juvenil, cu Dumnezeul Cel Prea puternic, cu Făcătorul cerului și al pământului, cu Domnul și Stăpânul întregii lumi, cu Mântuitorul și Judecătorul întregii făpturi.
Însă, dacă vreți să-i cunoașteți și să-i cinstiți pe Sfinții Lui, apropiați-vă astăzi de Sfânta Parascheva și spuneți-i din inimă dorurile dumnevoastră! Ea vă va auzi și vă va bucura cu bucurie multă. Amin!
Cine e Sfânta Parascheva de la Iași…născută în Turcia de azi, în secolul al 11-lea? O străină. O străină despre care nu știm mare lucru despre cum a trăit…ci mai multe știm despre posteritatea ei, adică despre minunile ei în viața Bisericii.
Însă posteritatea ei explică și certifică existența sa atât de incandescentă. Dacă acum e atât de prezentă și de grijulie cu cei care îi cer ajutorul e pentru că această grijă față de alții a început atunci când a început să își împartă toate ale ei săracilor.
Personal nu m-am închinat niciodată Sfintelor ei Moaște…Însă citind viața ei, rugându-mă ei, împrietenindu-mă cu ea, cu această Maică preafrumoasă, am simțit-o și o simt prezentă în viața mea…în inima mea, lângă mine, pe ea și alți mulți Sfinți.
O prezență duhovnicească care îmi face un nespus bine.
Și această prezență a ei, cotidiană, alungă din mine tristețea de a nu se fi consemnat, cu lux de amănunte, viața ei. O alungă…dar nu o elimină…
Însă cine să o bage în seamă? Cine să o vadă? Unde erau ochii altora, ochii duhovnicești ai altora, ca să îi vadă pe Sfinți?
Pentru că atunci când punem problema vieților Sfinților, punem, de fapt, problema celor care le-au sesizat sfințenia și au scris despre ea.
Însă cum îi putem cataloga pe contemporanii aceia, care nu au sesizat nimic și dacă au sesizat au preferat mai mult să fie indiferenți, și nu au scris nimic despre Sfinți?
Pentru că lipsa unor vieți bogate ale Sfinților vorbește despre carența de evlavie a creștinilor din vremea lor. Dacă nu s-a găsit nimeni să scrie despre un Sfânt înseamnă că orbirea și răutatea erau enorme în jurul lui.
Astfel, prezența ei lângă noi e și o mustrare pentru trecut și prezent. Nici minunile ei nu au fost consemnate cu atenție…și știm, iarăși, doar câteva.
Câteva binefaceri consemnate…în comparație cu izvorul de binefaceri datorat prezenței ei.
Însă Sfânta Parascheva e și o lecție de bucurie, de îndrăzneală bună, tinerească. Când și-a dat seama că trebuie să facă milostenie a făcut milostenie. Când s-a simțit chemată spre monahism…a devenit monahie. Când a fost luminată să meargă în pelerinaj a mers…și când Îngerul Domnului a trimis-o în Epivata (aproape de Istanbulul de azi, fostul Constantinopol), acasă la ea…a mers și a adormit ca o străină.
O străină însă care nu e indiferentă față de noi.
O tânără care nu ne învață să ne prostituăm ci să ne îmbrăcăm evlavios și să ne trăim viața în evlavie, în sinceritate, în frumusețe duhovnicească.
Și ne putem, oare, da seama ce curăție a avut și are Sfânta Parascheva, de nu a putut să îl suporte lângă ea, în mormânt, pe bărbatul păcătos mort în mare? Și astfel am descoperit-o în pământ: pentru că nu a suportat păcatele mortului îngropat lângă ea!
Teologi și nevoitori români au scris despre viața și minunile ei. Însă minunile ei sunt mai multe…decât cele consemnate. Din cele consemnate însă aflăm că focul s-a oprit și nu i-a ars Sfintele Moaște. Și-a ridicat capul și a primit perna dată în dar. A vindecat, a alinat, a întărit, a scos din neliniște și necredință oameni.
Și nu e uimitor cât de eficientă e credința ortodoxă? Pentru că acum ni se cere eficiență și lucrare socială, muncă de întrajutorare. Și Sfânta Parascheva, numai ea, face atâta muncă de întrajutorare, atât de eficientă, încât nimeni nu ar mai trebui să întrebe, în mod prostește, ce îți aduc credința și nevoința și cunoașterea teologică în viața ta?
Asta aduc: sfințenie. Și dacă te umpli de slava lui Dumnezeu, ajuți și acum și după moartea ta milioane de oameni să vadă sensul bun al vieții, singurul: îndumnezeirea omului.
Pentru că viața noastră, care e darul lui Dumnezeu, nu am primit-o pentru confort exagerat, pentru plăceri amețitoare, pentru arderea gazului de pomană…ci pentru ca să facem din noi o minune, o minune vie pentru toate secolele dar, mai ales, pentru toată veșnicia.
Nu e profitabilă Ortodoxia pentru contemporaneitate? Nu te ajută? Nu te scapă din disperare și non-sens, dacă îți dă posibilitatea să devii Sfânt?
Păi cine îți oferă mai mult decât atât? Cine îți garantează nemurirea în afară de Biserică? Cine îți dă exemple de nemurire decât Biserica?
Iar Sfânta Parascheva, pentru toți cei care acum stau la rând ca să i se închine…și pentru toți, din toată lumea, e un exemplu viu de veșnicie care nu se demodează.
Pentru că Sfintele sale Moaște nu sunt un trup mumificat în mod natural și nicio escrocherie de ultimă oră, prin care, o masă de „nătângi” cred în ceva care nu există.
Nu, ele sunt trupul unei tinere ortodoxe, de 27 de ani, care de vreo 10 secole (peste 350 de ani numai la Iași) stă în ochii oamenilor…și îi ajută.
Ele, Sfintele ei Moaște, sunt cele care fac misiune ortodoxă serioasă, autentică, dacă noi mai avem și alte treburi de făcut…în afară de mântuire.
Ele sunt aici, cu noi, pentru că și sufletul ei e continuu rugător pentru noi.
Însă trupul său îndumnezeit, pe care îl avem în raclă…și al cărei veșmânt e schimbat adesea și coboară mult har acolo unde e dăruit, e materie înduhovnicită parțial.
Nu deplin…așa cum va fi la învierea de obște/ universală!
Acum, în Sfintele ei Moaște, ca în toate rămășițele pământești transfigurate ale Sfinților lui Dumnezeu, se vede și umilința și măreția omului. E trupul unui mort dar al unui mort plin de har.
Ele, Sfintele Moaște, sunt capodoperele lui Dumnezeu pe care Biserica le cinstește și le păstrează cu grijă. Soarele e o capodoperă divină universal recunoscută…Dar când Domnul va veni plin de slava Sa, El, nemurirea noastră, și morții vor învia transfigurați, plini de slavă…atunci sufletul Sfintei Parascheva va străluci prin trupul ei mult mai puternic decât soarele.
Pentru că cele văzute sunt o icoană palidă a lucrării de taină a sfințeniei.
Iar acolo unde va fi sfințenie, în acel om, va fi lumină dumnezeiască imensă. Și trupurile lor vor fi făclii de lumină pentru că sunt locașuri îndumnezeite ale Stăpânului.
Da, prietenii lui Dumnezeu nu put ca un hoit!
Prietenii lui Dumnezeu sunt mereu parfumați, dar nu de miruri produse tehnologic ci de mirul ceresc al slavei Sale, care e parfumul, hrana, bucuria, vederea, cunoașterea, nemurirea Sfinților.
Nemurirea lor e plină de fericire…și despre aceasta, ei, prietenii Stăpânului ne dau mărturie prin minunile și ajutorul lor…și ne fac părtași, câte puțin, la bogăția de viață din ei.
Așa că, dacă vreți să vă luptați cu Dumnezeu și să minimalizați pe Sfinții Lui, nu faceți altceva decât să vă luptați, în mod juvenil, cu Dumnezeul Cel Prea puternic, cu Făcătorul cerului și al pământului, cu Domnul și Stăpânul întregii lumi, cu Mântuitorul și Judecătorul întregii făpturi.
Însă, dacă vreți să-i cunoașteți și să-i cinstiți pe Sfinții Lui, apropiați-vă astăzi de Sfânta Parascheva și spuneți-i din inimă dorurile dumnevoastră! Ea vă va auzi și vă va bucura cu bucurie multă. Amin!
(Pr. Dorin Picioruș)
Sursa:OrtodoxiaTinerilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu