Comoara din gradina (Nestemate duhovnicesti II)

Un om sărac, care nu avea rude, trăia din mila sătenilor şi din căpătat după ce mai lucra la unul sau la altul prin sat. Toată viaţa lui trăise în sărăcie şi toată ziua cât era de lungă, căuta de mâncare sau ceva de lucru prin vecini, apoi seara când ajungea acasă dădea slavă lui Dumnezeu pentru toate, se ruga, aşa cam vreme de un ceas, apoi se culca.
Într-o zi nemairăbdând foamea, omul nostru săpă prin curtea sa, după niscai rădăcini, când descoperi în grădină un cufăr vechi cu balamale ruginite, dar cu ceva însemne regale pe el. Şi ce să vezi!? Cufărul era plin cu bani de aur. Cu mirare l-a scos din pământ, l-a dus în casă şi începu să plănuiască ce să facă, de acum, cu atâta bănet. Nevoind ca vreun vecin să pretindă că sunt banii lui, el hotărî să plece în lume într-un sat mai bogat, ceva mai departe. Într-ascuns a coborât într-un sat vecin şi şi-a cumpărat o teleguţă şi un cal, apoi lăsă casa lui şi plecă.
Banii din cufăr i-au ajuns să-şi cumpere un conac şi în scurtă vreme începu să fie cunoscut prin vecini ca un fel de ,,boiernaş”. Şi cum deunăzi alerga toată vremea după ceva de mâncare, de acum începu să alerge ca să-şi sporească averea, fiindcă nu voia să se întoarcă la sărăcia de dinainte. Începu să se întâlnească seara cu tot felul de boieri şi ,,madame” cu care se însoţea la jocuri de cărţi. Şi ,,norocul” nu-l părăsea nicio clipă şi câştiga mereu partidele pe care le juca pe bani. Dar tot nu era mulţumit! El voia mai mult, şi mai mult, astfel că puse ochii pe conacul vecinului care era mai mare, mai luxos şi avea grădini de vis. Şi îi propuse bogătaşului de alături să-şi joace amândoi conacele la cărţi. Şi ca în atâtea şi atâtea seri, omul nostru în loc să se pună la rugăciune, se aşeză la masa de joc.
,,Norocul” nu-l părăsi nici de data aceasta şi câştigă la cărţi conacul vecinului. Boierul din vecini a încercat să-l înduplece şi să se răzgândească, să nu-i ia conacul. Dar omul nostru nici nu a vrut să audă, ba chiar l-a repezit pe acela şi i-a spus să se mute repede, fiindcă a doua zi el se va muta în locul lui. Boierul a plecat mâhnit, bombănind şi aruncând vorbe urâte celui care câştigase la cărţi. A doua zi, ,,norocosul” se mută în conacul cel nou şi chemă lăutarii şi o trupă de dansatoare, umplu mesele cu bucate grase şi cu carafe de vin şi să te ţii dănţuială!
Ba chiar găsi undeva un fel de tron pe care se aşeză ca să vadă mai bine dansatoarele şi toţi să se închine lui ca unui rege. Una dintre fete îl atrăgea în mod deosebit şi o chemă la el. Când fata se apropie de tron un candelabru uriaş se desprinse de perete şi o lovi fulgerător. Muzicanţii au oprit muzica, dansatoarele s-au oprit şi au dat buzna să vadă dacă nu cumva fata a murit. Toţi roiau să-i dea ajutor fetei, numai omul nostru, săracul de odinioară, stătea ţintuit în acel tron, nefiind capabil să se ridice, ceilalţi văzându-l cum priveşte în gol.
Şi-şi spuse acesta chiar în clipa aceea: ,,Nu eram eu oare mai fericit când mă încredeam în Dumnezeu şi mâncam rădăcini, dar nu mă lepădam de credinţă şi de buna cuviinţă? Am să mă lepăd de mese bogate, de jocuri, de conace şi huzur şi am să mă întorc în satul din care am plecat…Unde mai pui că şi de rugăciune am uitat complet. Eu trebuia acum să fiu cel lovit în cap nu această biată fată. Cu şiretlicul diavolului am câştigat acest conac, dar cu darul lui Dumnezeu de a-mi deschide acum ochii am să-l înapoiez”.
Şi s-a întors săracul nostru în satul de unde a plecat, fiind de aceasta dată mult înţelepţit şi bucuros că averea lui este credinţa. Căci într-adevăr credinţa este un dar mult mai mare decât toate averile pământeşti.