Un tânăr călugăr obişnuia în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la treburile zilnice, să se roage. Dar de fiecare dată când se aşeza în genunchi la rugăciune o mică pasăre venea la geamul lui şi începea să cânte. Cu cât călugărul se ruga mai intens cu atât mica pasăre cânta mai tare şi mai alert.
Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi când călugărul supărat că niciodată nu putea să se roage în linişte îi spuse lui Dumnezeu:
- Doamne, fă să fie linişte, să-ţi pot trimite rugăciunea mea!
În acel moment pasărea zbură de la geam şi se făcu o linişte deplină. Călugărul fericit se întoarse în camera lui şi căută să se roage. Dar de fiecare dată când începea o rugăciune, gândul îi zbura la treburile zilnice pe care le avea de obicei de îndeplinit şi uita de rugăciune.
Neştiind ce să facă, se duse la stareţ şi-i povesti tot ce s-a întâmplat. Atunci stareţul îl întrebă:
- Înainte, când te rugai, şi pasărea era la geamul tău, reuşeai să-ţi termini rugăciunile?
- Da, reuşeam!
- Acum ce te opreşte să le termini?
- De fiecare dată când încep o rugăciune, îmi vin în gând toate îndatoririle pe care le am şi uit de rugăciunea mea.
- Vezi tu, pasărea venea şi-ţi cânta la geam tocmai ca să-ţi alunge gândurile rele şi să te poţi concentra la rugăciunea ta. Prin cântecul ei îţi făcea rugăciunea mai uşoară pentru că nu aveai timp să te gândeşti şi la altceva decât la cum să-ţi termini rugăciunea fără să te laşi deranjat de cântecul ei. Şi dacă ai fi ascultat cu atenţie, ai fi observat că pasărea cânta cu atât mai intens, cu cât te rugai tu mai intens. Astfel se ruga şi ea cu tine Lui Dumnezeu şi rugăciunea ajungea mai repede în cer, fiind purtată pe aripile ei micuţe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu