sâmbătă, 22 octombrie 2011

ZECE ANI DE LA ÎNTEMEIEREA MITROPOLIEI ORTODOXE ROMÂNE A EUROPEI OCCIDENTALE ȘI MERIDIONALE


     La aniversarea a 10 ani de la ridicarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale la rang de Mitropolie și de la întronizarea Înaltpreasfințitului Iosif de la Paris ca Mitropolit al acesteia, dăm slavă lui Dumnezeu pentru bogatele roade duhovnicești pe care le-a revărsat peste obștea creștinilor ortodocși români și a celor care s-au adăugat lor dintre autohtoni, care petrec pe meleagurile celor 9 țări pe care aceasta le cuprinde.
         Cele ce s-au împlinit în acești zece ani constituie o mărturie concretă a faptului că Dumnezeu, prin Harul cel de viață făcător al Sfântului Duh, împlinește lucrarea sfințitoare și mântuitoare, prin slujitorii Săi, în ciuda condițiilor de pribegie și de lipsuri materiale, ducând, precum odinioară, Biserica Sa la limanul cel lin al mântuirii, într-o Europă care a pierdut adesea reperele creștine de la originile sale. Mărturie stau cele aproape 400 de parohii și cele 15 mănăstiri ale mitropoliei (față de cele 73 de parohii și 4 mănăstiri care ființau în 2001) precum și zecile de mii de copii botezați și miile de familii binecuvântate cu Sfânta Taină a Căsătoriei în acești zece ani care au trecut.
         La acest moment aniversar, urăm Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Arhiepiscop și Mitropolit Iosif, din partea întregului cler și a credincioșilor din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cele mai călduroase urări de sănătate și de putere duhovnicească pentru a duce mai departe, întru mântuire, cu roade la fel de bogate, greaua sarcină care i s-a încredințat în 21 octombrie 2001 !

ÎNTRU MULȚI ANI STĂPÂNE !

Cu frățească îmbrățișare în Hristos Domnul și Arhiereul nostru Cel veșnic,

+SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu