vineri, 3 august 2012

Judokanul grec Ilias Iliadis: “Această medalie va merge la Muntele Athos”

“Mulţumesc lui Dumnezeu! Această medalie va merge la Muntele Athos”, a declarat judokanul medaliat cu bronz Ilias Iliadis, imediat după victoria asupra sportivului brazilian Tiago Camilo. Întrebat fiind cui dedică medalia olimpică, Ilias Iliadis a spus: “O dedic întâi lui Dumnezeu şi apoi tuturor grecilor!”
“Grecia la acest moment are nevoie de această medalie”, a adaugat în încheiere olimpicul elen. Este de remarcat faptul că Ilie Iliadis, cu câteva zile înainte de plecarea la Londra, a vizitat mănăstirea Vatopedi de la Muntele Athos. Acolo, el a cerut binecuvântarea şi rugăciunile Stareţului Efrem pentru a învinge în competiţie.
“Dacă Gheronda Efrem îmi va da binecuvântarea sa, acesta va fi un lucru mare pentru mine la Olimpiadă”, a spus Ilias Iliadis în timpul şederii sale în Mănăstirea Vatopedi.
Interviu cu olimpicul elen Ilias Iliadis pentru “Pemptousia” / vezi video la link: “Πεμπτουσία”
Emilios Polygenis
Traducere şi adaptare: Laurenţiu Dumitru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu