miercuri, 20 iunie 2012

Vești bune: Arhimandritul Efrem de la Vatopedi a fost găsit nevinovat!


Areopagul (Curtea supremă de Justiţie Elenă) a hotărât achitarea Egumenului Efrem, a Părintelui Arsenie şi a judecătoarei Maria Psalti în procesul privind Lacul Vistonida.
Areopagul i-a declarat nevinovaţi de acuzaţia de întârziere a publicării hotărârii Judecătoriei din Rodopi care îndreptăţise, prin vot majoritar, domeniul public, în disputa juridică asupra suprafeţelor riverane lacului Vistonida.
Departamentul penal al Areopagului a decis ca hotărârea Curţii de Apel a Thraciei, prin care judecătoarea Maria Psalti, Egumenul Efrem şi Monahul Arsenie erau condamnaţi la şase luni de închisoare cu suspendare, să fie anulată.
Decizia Curţii de Apel a Thraciei confirma acuzaţia de abuz în serviciu adusă judecătoarei, în vreme ce Egumenul Efrem şi Monahul Arsenie erau învinuiţi de instigare la abuz.
Departamentul penal al Areopagului a decis că această hotărâre judecătorească nu are motivarea corespunzătoare, conţine inexactităţi, este lipsită de o bază legală şi interpretează greşit aplicarea legii. Aşadar, pentru că nu se constată săvârşirea infracţiunii, presupusa săvârşitoare a abuzului în serviciu, adică judecătoarea Maria Psalti, este declarată nevinovată, iar învinuiţii de instigare la abuz sunt, de asemenea, declaraţi nevinovaţi.
Areopagul a judecat şi chestiunea divulgării secretului deciziei judecătoreşti, pentru care fuseseră condamnaţi Egumenul Efrem, Monahul Arsenie şi judecătoarea Maria Psalti, anulând precedenta hotărâre judecătorească de condamnare a acestora, considerând că nu are baza juridică. Hotărârea Areopagului este aceea de a-i considera nevinovaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu