În copilărie, Părintele Paisie Aghioritul căuta mereu fapta bună. Cuviosul Paisie povesteşte că odată, când un frate de-al său a omorât o păsărică, s-a mâhnit foarte mult şi l-a certat cu asprime. El a luat pasărea şi a îngropat-o. În acea vreme se împrietenise cu mulţi copii de vârsta sa. Mergeau în pădure, se rugau, citeau Vieţile Sfinţilor şi posteau.Dar după o vreme, mamele acelor copii şi-au sfătuit odraslele: ,,Nu faceţi prietenie cu acesta, că nu degeaba este poreclit călugărul, o să vă chinuiască!”.
Şi astfel, viitorul mare ascet, Paisie a ajuns să nu mai aibă prieteni de vârsta lui. Şi a încercat să facă prietenie cu copii mai mari. A început să tragă cu praştia şi a devenit cel mai bun ţintaş. La început trăgeau la ţintă, apoi au început să tragă după păsări. Odată a nimerit o păsărică şi a ucis-o. Atunci s-a trezit şi şi-a adus aminte cum l-a mustrat pe fratele său exact pentru aceeaşi faptă urâtă. S-a trezit duhovniceşte şi de atunci a căutat să nu mai facă rele.
De la o astfel de sensibilitate sufletească, la o mare răutate poate ajunge cineva, dacă nu ia aminte şi este atras în anturaje rele! În timp ce prieteniile bune ajută mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu