Anul Nou la Catedrala Patriarhală



La Catedrala Patriarhală din București, la trecerea în Anul Nou civil 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi, slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos.

Slujba a fost urmată de citirea rugăciunilor de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2011 și a rugăciunilor de intrare în Noul An, precum și de cântarea 'Apărătoare Doamnă...'.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre istoricul Anului Nou civil: 'Cu ajutorul lui Dumnezeu am sărvârşit rugăciunea de trecere din anul 2011 în Anul Nou 2012. Această slujbă de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El şi de cerere a ajutorului Său ca în anul în care intrăm acum să împlinim voia Sa şi să lucrăm pentru mântuirea noastră. Se ştie că Anul Nou civil începe la 1 ianuarie, iar anul nou bisericesc începe la 1 septembrie. Anul Nou civil ne vine din timpul Imperiului Roman. Anul Nou era serbat în Imperiul Roman la 1 martie când era lăudat zeul Marte, care era zeul războiului. Împăratul Iulius Cezar, care a trăit în secolul I înainte de Hristos şi a fost asasinat în anul 44 înainte de Hristos, a schimbat Anul Nou şi a ordonat ca Anul Nou să înceapă la 1 ianuarie, de la zeul păgân roman Ianus, ocrotitorul Romei. Acest zeu păgân roman avea două feţe. Cu una privea înainte şi cu cealaltă în urmă. De aceea, la trecerea dintre ani, romanii se gândeau la ceea ce au făcut în anul trecut şi ceea ce au ca intenţie pentru anul nou în care au intrat. Mai târziu, când a apărut creştinismul, creştinii nu serbau aceste praznice păgâne, ci pentru ei Hristos Domnul era Lumina vieţii şi Călăuza lor pe calea mântuirii. În secolul al IV-lea, când s-a stabilit ca sărbătoarea Naşterii Domnului să fie celebrată în data de 25 decembrie, pentru că de la 25 martie la 25 decembrie sunt 9 luni. Deci, de la zămislirea Pruncului Iisus până la Naşterea Sa sunt 9 luni. Când s-a hotărât ca sărbătoarea Naşterii Domnului să fie ziua de 25 decembrie s-au numărat 8 zile şi am ajuns la sărbătoarea Tăierii împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos care coincide cu 1 ianuarie, prima zi a Anului Nou civil'.

În continuare, Preafericirea Sa a arătat că la 1 ianuarie creştinii sărbătoresc ca semn de smerenie Tăierea împrejur a Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos: 'Creştinii serbează, în primul rând, la 1 ianuarie, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos Care la vârsta de 8 zile a primit numele de Iisus, aşa cum a spus îngerul, adică Dumnezeu mântuieşte, şi aşa cum se arată şi în evanghelia sărbătorii în care am intrat, Tăierea împrejur cea după Trup a Mântuitorului Iisus Hristos, numele dat Lui înseamnă un nume pentru eternitate. Deci, noi în primul rând serbăm la 1 ianuarie Tăierea împrejur a Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos ca semn de smerenie, de împlinire a Legii Vechi, ca apoi această lege să fie desăvârşită în Hristos, pentru că era doar o călăuză spre Hristos. Hristos este plinirea legii şi a proorocilor sau a proorociilor, El este Sfinţitorul timpului, Împăratul veacurilor şi Domnul istoriei, Cel Veşnic, şi mai presus de timp se Naşte în timp ca pe noi oamenii, vieţuitori în timp, să ne facă părtaşi la viaţa veşnică, la iubirea veşnică, la fericirea şi slava veşnică a Preasfintei Treimi'.

De asemenea, Patriarhul României a vorbit despre sfinţirea timpului de către Hristos Domnul, spaţiul şi timpul fiind create de Dumnezeu pentru şi prin Fiul Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos: 'Întreg universul şi timpul, ca măsură a devenirii tuturor celor create, au fost create toate cele din univers şi timpul şi spaţiul în Hristos, prin Hristos şi pentru Hristos, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Coloseni şi Sfântul Evanghelist Ioan în evanghelia sa. Deci, întreaga lume a fost creată în Hristos, pentru Hristos şi prin Hristos. De aceea, Sfânta Scriptură ne spune că prin Iisus Hristos au fost create şi veacurile, adică timpul ca interval între Creator şi creatură şi spaţiul ca interval între Creatorul mai presus de spaţiu şi oamenii care trăiesc în spaţiu. Părintele Stăniloae ne spune că timpul şi spaţiul sunt intervalul libertăţii noastre de a răspunde sau nu lui Dumnezeu, Cel mai presus de timp şi mai presus de spaţiu, dar Care, din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, intră în timp şi spaţiu ca pe noi să ne înveşnicească, să ne facă părtaşi la viaţa nelimitată spaţial şi netrecătoare din punct de vedere al timpului. Deci, veacurile s-au făcut prin Hristos şi Hristos sfinţeşte veacurile. Întreg universul a fost făcut de Dumnezeu Tatăl prin Fiul şi pentru Fiul, adică întreaga creaţie. Dar, Fiul intră în timp şi spaţiu ca să sfinţească timpul şi spaţiul. Sărbătorile sunt timp sfinţit, nu timp pierdut, pentru că în ele ne unim cel mai mult cu Dumnezeu Unul Născut. Spaţiul sacru al Bisericii este locul cel mai favorabil pentru întâlnirea cea mai intimă cu Dumnezeu cel Veşnic, Netrecător şi Nevăzut, dar în mod real prezent în Biserica Sa. Deci, iată că anii de la Hristos încoace se numesc anii mântuirii'.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mai subliniat şi valoarea timpului pentru mântuirea oamenilor: 'Timpul are un sens şi anume sensul timpului este ca în timp oamenii să poată dobândi viaţa cea veşnică mai presus de timp. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: Ce folos de pe urma acestei vieţi pământeşti dacă în ea nu căutăm viaţa cerească netrecătoare. Deci, timpul vieţii pământeşti este timpul mântuirii, timpul sfinţirii vieţii noastre. Biserica sfinţeşte timpul prin rugăciune şi prin fapte bune, de aceea într-o zi noi avem mai multe ceasuri de rugăciune. Ceasul întâi, al treilea, al şaselea, al noulea şi împreună cu Vecernia, Utrenia şi Miezonoptica formează cele Şapte Laude. Deci, sfinţim fiecare zi prin rugăciune, prin rugăciunile Bisericii în Biserică, prin rugăciunile de acasă, când şi un colţişor orientat spre răsărit din casa noastră devine un fel de altar şi acolo ne rugăm dimineaţa şi seara şi tot în casă ne rugăm înainte şi după servirea meselor şi înainte şi după începerea unei activităţi. Astfel, împletim sfinţirea timpului prin rugăciune, cu sfinţirea timpului prin faptele bune pe care noi le săvârşim cu ajutorul harului lui Dumnezeu. În acelaşi timp, viaţa noastră este şi viaţa în care cădem în păcat şi ne ridicăm din păcat. Cădem în păcat prin neglijenţă, nepăsare, nelucrare, neatenţie şi lenevire. Ne ridicăm din păcat prin pocăinţă, prin spovedanie, prin cererea iertării păcatelor şi prin împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos Împăratul cel fără de moarte. Iată că timpul mântuirii este şi timpul ridicării, timpul rodirii şi timpul unui început nou. De aceea, Sfinţii Părinţi spun celui care se pocăieşte pune început nou în viaţa ta. Fiecare început de an este şi un posibil început nou în viaţa noastră, un început de creştere duhovnicească mai intensă, un început nou pentru a face mai mult bine, pentru a fi mai iertători, mai râvnitori, mai doritori de Dumnezeu şi de fapte bune. De aceea, noi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca să sfinţim timpul. Sfinţirea timpului nu se face doar printr-o crispare a voinţei, ci printr-o cerere a ajutorului lui Dumnezeu. Nu putem face nimic bun fără ajutorul lui Dumnezeu, de aceea la început de an avem nevoie de rugăciune, după ce am mulţumit lui Dumnezeu pentru binefacerile primite în anul trecut şi în primul rând pentru darul vieţii, îi cerem ajutor şi binecuvântare pentru Noul An. Îi cerem să binecuvânteze cununa anului în care am intrat. În felul acesta, rugăciunea de la miezul nopţii sau de la trecerea dintre ani este una foarte ziditoare de suflet. Ea a început să prindă practică la noi mai ales când s-a serbat mileniul al doilea, la trecerea dintre anii 1999 spre 2000 şi dinspre 2000 spre 2001. Această sfinţire a timpului este subliniată prin rugăciunea de la miezul nopţii, la trecerea dintre ani. Noi am avut Privegherea, Vecernie şi Utrenie, ca pregătire pentru sărbătoarea mare a praznicului Tăierii împrejur cea după Trup a Mântuitorului Iisus Hristos'.

Preafericirea Sa a evidenţiat atitudinea adevăratului creştin faţă de începerea Noului An: 'Întrucât, de la o vreme încoace, mulţi creştini uită de datoria de a sfinţi timpul şi petrec trecerea dintre ani ca un fel de sărbătoare excesiv de materialistă, mai mult la nivelul simţurilor decât la nivelul spiritului, a fost nevoie de o atitudine creştină faţă de Revelion. Cuvântul şi practica provin din limba franceză şi înseamnă să ne trezim, să priveghem, nefiind vorba de o priveghere de rugăciune. Adevărata atitudine creştină este aceea că şi atunci când ne bucurăm trebuie să avem în vedere faptul că mai întâi lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu. De aceea, creştinul adevărat nu aşteaptă Revelionul doar ca să mănânce şi să bea, ci mai întâi aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru anul care a trecut şi cere ajutorul Lui pentru anul în care intrăm'.

În finalul cuvântului Său, Preafericitul Părinte Patriarha Daniel a arătat importanţa calendarului Bisericii Ortodox Române şi a Ceaslovului pentru sfinţirea timpului de către fiecare creştin: 'Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să sfinţim timpul şi să simţim bucuria prezenţei lui Hristos, Împăratul Veacurilor, în fiecare ceas al vieţii noastre, în fiecare zi şi în fiecare lună, după cum ne arată şi calendarul Bisericii Ortodoxe. Ecranul prin care noi privim Împărăţia Cerurilor este calendarul. În calendar vedem, în fiecare zi, unul sau mai mulţi sfinţi sau sărbători ale Mântuitorului şi ale Maicii Domnului. Prin această învăţăm de la sfinţi cum să trăim timpul vieţii noastre pe pământ, cu gândul la Hristos, împlinind voia Lui, în rugăciune şi fapte bune. Deci, Ceaslovul şi calendarul sunt pentru noi cei doi mari dascăli ai sfinţirii timpului'.