Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a XXV-a după Rusalii
Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)
Luca 10, 25-37
În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: 'Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi'. Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Iar Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.
Biserica a rânduit ca în Duminica a XXV-a după Rusalii să fie citităEvanghelia care conţine Pilda samarineanului milostiv rostită de Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind o tâlcuire a tainei mântuirii neamului omenesc şi un dreptar pentru viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin în parte.
Întrucât lectura acestei Evanghelii precede începutul Postului Naşterii Domnului, Pilda samarineanului milostiv ne ajută să ne pregătim pentru această perioadă, să înţelegem semnificaţia ei duhovnicească, a postului unit cu rugăciunea şi cu milostenia, ca urcuş interior al sufletului în comuniunea sfinţilor împlinitori ai voii lui Dumnezeu. Prin toate acestea ne pregătim să primim în 'peştera' sufletului nostru pe Hristos Domnul Care Se naşte duhovniceşte în viaţa fiecărui creştin potrivit credinţei şi iubirii sale faţă de Dumnezeu şi de oameni.
Coborârea de la Ierusalim la Ierihon reprezintă înstrăinarea de Dumnezeu a omenirii păcătoase
Pilda pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o prezintă în Evanghelia de astăzi arată însăşi taina mântuirii neamului omenesc. Omul care cobora de la Ierusalim spre Ierihon şi a căzut între tâlhari, fiind dezbrăcat, rănit şi lăsat aproape mort, reprezintă neamul omenesc, care din pricina păcatelor a căzut în multe patimi, adevăraţi tâlhari răpitori şi ucigaşi de suflete. Coborârea de la Ierusalim spre Ierihon înseamnă degradarea omenirii prin înstrăinarea ei de Dumnezeu. Astfel, omul păcătos decade, devine aproape mort sufleteşte şi coboară spre moarte biologică, pentru că 'plata păcatului este moartea' (Romani 6, 23). Totuşi, el trebuia să fie ajutat 'pe calea vieţii', adică în cursul istoriei mântuirii, de către preoţii şi leviţii Vechiului Testament. Însă aceştia au devenit cu timpul învăţători formalişti şi ritualişti ai Legii Vechi, fiind incapabili să unească adevărul credinţei cu iubirea milostivă, ca să aducă omului căzut în boala păcatului harul mântuitor care-l vindecă şi îi dăruieşte viaţă veşnică.
Samarineanul milostiv, aparent un simplu călător sau pelerin, după cum ne spune Evanghelia, era considerat de evrei ca fiind un străin. De fapt, toţi samarinenii erau consideraţi inferiori evreilor fiind de alt neam şi de altă credinţă, adică înstrăinaţi de credinţa iudaică din cauza unor influenţe străine şi, ca atare, dispreţuiţi de iudei, cu toate că locuiau în regiuni vecine cu ei. Dar tocmai aici se descoperă înţelesul tainic al pildei, şi anume căcel care are milă de omul rănit este un călător străin, diferit ca neam şi credinţă, nu un prieten sau conaţional al celui rănit. Chiar mai mult decât atât, călătorul milostiv este cineva de la care un evreu nu se aştepta niciodată să primească vreun ajutor. Aşadar, ceea ce distinge pe samarineanul acesta călător de preotul şi levitul Legii Vechi este milostivirea sau bunătatea sufletului său. În acest sens, Evanghelia spune: 'I s-a făcut milă de cel rănit aproape de moarte' (cf. Luca 10, 33). A mers spre el, l-a ridicat din locul în care fusese lăsat de tâlhari, i-a legat rănile şi a turnat pe ele untdelemn şi vin, apoi l-a aşezat pe asinul său şi l-a dus la o casă de oaspeţi. Această faptă bună a Samarineanului milostiv, adică a Mântuitorului Hristos, înseamnă ridicarea naturii umane căzută în păcat şi rănită de patimi. Hristos Domnul o unge cu untdelemnul Botezului(Sfântul şi Marele Mir) care se dăruieşte omului spre vindecare de păcat şi creştere spirituală.
Iar vinul turnat pe răni înseamnă vinul Sfintei Euharistii, adică Sângele Domnului, pe care omul îl primeşte în Sfânta Împărtăşanie dimpreună cu Trupul Domnului 'spre vindecarea sufletului şi a trupului', 'spre iertarea păcatelor şi viaţă veşnică'.
Biserica, spitalul în care se vindecă rănile pricinuite de păcate
Casa de oaspeţi în care se vindecă omul rănit de tâlhari reprezintă Biserica. Călătorul samarinean care a salvat pe omul căzut între tâlhari a dăruit doi dinari celui care era gazda casei de oaspeţi şi i-a zis: 'Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da' (Luca 10, 35). Cei doi dinari au fost tâlcuiţi de unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii ca fiind Vechiul şi Noul Testament care se oferă umanităţii spre vindecare şi mântuire de păcate 'în casa de oaspeţi' care este Biserica. Aceşti doi dinari pot simboliza şi cele două porunci ale iubirii de Dumnezeu şi de aproapele.Cuvintele 'când mă voi întoarce, îţi voi da' se referă la a doua venire a Mântuitorului Hristos. Atunci El va răsplăti din belşug celor care în casa de oaspeţi a lui Dumnezeu, adică în Biserică, s-au ostenit, cu timp şi fără timp, pentru mântuirea oamenilor, pentru vindecarea şi ridicarea lor din păcate şi pentru dobândirea vieţii veşnice.
Întrucât casa de oaspeţi în care se vindecă cei răniţi de păcate şi patimi reprezintă Biserica, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Biserica nu este tribunal în care oamenii sunt judecaţi, ci spital în care ei se vindecă.
Evanghelia de astăzi ne arată, aşadar, că tocmai un samarinean de la care nici unul dintre iudei nu se aştepta să-i facă vreun bine sau să-i fie de vreun folos săvârşeşte binele în mod dezinteresat. Fără a pretinde vreo recompensă sau vreo laudă, el săvârşeşte fapta bună doar pentru că îi este milă de omul suferind, doar pentru că este milostiv ca Dumnezeu Cel milostiv.
Fapta samarineanului milostiv reprezintă lucrarea iubirii milostive a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor
După ce a rostit Pilda samarineanului milostiv, Mântuitorul Iisus Hristos i-a cerut învăţătorului de Lege să spună care dintre cei trei oameni pomeniţi înainte poate fi considerat aproapele celui căzut între tâlhari. Iar acesta a răspuns: 'Cel care a făcut milă cu el' (cf. Luca 10, 37). Auzind acest răspuns, Mântuitorul îi spune învăţătorului de Lege: 'Mergi şi fă şi tu asemenea' (Luca 10, 37). Prin urmare, Evanghelia de astăzi nu se mărgineşte la descrierea unui gest frumos, ci ea este şi un îndemn clar şi ferm la acţiune, la fapta cea bună: 'Mergi şi fă şi tu asemenea'!
Acest îndemn al Mântuitorului, care este de fapt concluzia practică a Pildei samarineanului milostiv, a fost urmat de Biserică încă de la începuturile sale. Astfel se explică opera filantropică sau lucrarea caritabilă a Bisericii de-a lungul veacurilor. Numele de Bunul samarinean a fost dat mai ales unor spitale. Deci, Samarineanul milostiv simbolizează iubirea lui Hristos şi lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii. Dar nu numai lucrarea Bisericii înţeleasă ca instituţie, ci şi cea a fiecărui creştin în parte. Aproapele este, aşadar, orice om care ajută pe semenul său, dar şi orice om care se află în nevoi şi aşteaptă ajutorul celorlalţi oameni, indiferent de neam, rang, funcţie sau vârstă. În consecinţă, fiecare om poate deveni chipul milostiv al Bunului Samarinean, al milostivirii Mântuitorului Iisus Hristos, după cum prin fiecare om Hristos Domnul poate arăta iubirea Sa în lume, dacă inima fiecărui om devine milostivă.
Deci, samarinean milostiv este orice om care ajută pe semenul său aflat în situaţii dificile. Aproapele nostru nu este însă întotdeauna cel ce ne este nouă apropiat prin înrudire sau prin apropiere geografică sau fizică.Mulţi părinţi nu mai sunt cu adevărat aproapele pentru copiii lor pe care i-au abandonat, după cum mulţi copii nu mai sunt aproapele pentru părinţii lor pe care i-au părăsit şi nu îi mai ajută. Mulţi oameni, care erau cândva prieteni apropiaţi unii cu alţii, s-au înstrăinat cu timpul unii de alţii şi au devenit indiferenţi sau chiar ostili unii faţă de alţii. Deci problema aproapelui nu este una de ordin spaţial, ci una de ordin spiritual.
Aproapele poate fi omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea într-un mod neaşteptat
De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu ne-am aşteptat să ne ajute. Evanghelia ne arată, aşadar, că fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, stare socială sau vârstă, are o valoare eternă şi unică. Fiecare om poate să devină mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care El lucrează în lume ca să ridice şi să vindece pe cel căzut sau suferind. În istoria poporului român, pentru a răsplăti rugăciunile multe ale celor care au suferit sau au dorit să împlinească un act de dreptate sau un ideal nobil ca libertatea sau unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat mai ales prin conducători ai României ca regele Ferdinand şi regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor. Când Dumnezeu voieşte ca să ridice şi să ajute un popor, lucrează prin cine voieşte El, când voieşte şi cum voieşte, ca noi să învăţăm că nu numai cei de un neam cu noi sau rude apropiate pot să ne ajute, ci, adesea, chiar şi oameni străini de neamul nostru.
Aşadar, uneori, aproapele nu este un vecin sau un prieten, ci un străin, un om de la care nu te aştepţi să primeşti ajutor, astfel încât harul lui Dumnezeu ne surprinde când lucrează prin el. De ce? Ca să nu ne punem nădejdea prea mult în oamenii cunoscuţi, ci mai întâi în ajutorul lui Dumnezeu, Care poate face dintr-un străin un prieten pentru noi, în timp ce un prieten al nostru a devenit pentru noi un indiferent sau chiar un duşman. Fiecare dintre noi poate fi aproapele cuiva dacă devine mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oamenii aflaţi în nevoi. Unii oameni ajung la disperare pentru că nu mai simt pe nimeni ca fiind aproapele lor, deşi mulţi oameni se află în vecinătate cu ei. Nu mai au pe cineva apropiat ca să-i încurajeze când sunt dezorientaţi sau neputincioşi. Unii îşi pierd cumpătul şi chiar îşi curmă zilele dacă nu i-a ajutat nimeni la timpul potrivit, cu rugăciunea şi cu prezenţa smerită şi milostivă lângă ei.
Prin urmare, Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să fim, după posibilităţi, aproapele celui ce are nevoie de ajutorul nostru. În ultimii ani, Biserica noastră a intensificat opera de caritate, a înfiinţat cantine pentru săraci, cămine pentru copii şi case pentru bătrâni, unităţi medicale pentru bolnavi, iar prezenţa preoţilor de caritate se face simţită în spitale, în armată, în penitenciare, toate reprezentând o lucrare de Bun samarinean. Totuşi, nevoia de ajutor fiind foarte mare, această activitate a Bisericii trebuie amplificată pentru a răspunde mai adecvat la îndemnul permanent al Mântuitorului Iisus Hristos: 'Mergi şi fă şi tu asemenea'!
Să arătăm iubire milostivă prin fapte, nu doar prin cuvinte
Evanghelia care conţine Pilda samarineanului milostiv nu este doar o istorioară frumoasă, ci ea este pentru noi toţi un program, un îndemn la fapte bune, iar dacă lucrăm cu iubire şi bucurie pentru mântuirea altora, lucrăm şi pentru propria noastră mântuire, deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos uneşte pe aproapele care ajută cu aproapele care este ajutat.
Desigur, putem rosti predici frumoase despre iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, dar limbajul faptelor bune săvârşite în situaţii concrete, fapte izvorâte din iubire sinceră, smerită şi milostivă, este mai convingător decât orice vorbire pentru oamenii aflaţi în nevoi, răniţi de patimi, suferinzi de boală, sărăcie sau singurătate. E necesar ca Biserica să organizeze cât mai multe programe de ajutorare a acestora şi împreună cu Statul şi cu diferite instituţii sau organizaţii să contribuie la alinarea suferinţei lor. Astfel, mulţi oameni vor simţi că Bunul samarinean nu este o pildă din trecut, ci este iubirea lui Hristos lucrătoare şi în prezent. Astfel, fiecare dintre noi poate deveni un slujitor al Domnului în 'casa Lui de oaspeţi'. Iar dacă în adăpostul milostivirii Lui vindecătoare 'am cheltuit' sau am ajutat mai mult decât ni s-a cerut, Dumnezeu Preamilostivul ne va dărui nouă din belşug bucuria harului Său, la a doua venire a Sa, când va judeca toate persoanele şi popoarele după criteriul iubirii milostive arătate oamenilor aflaţi în nevoi.
În concluzie, putem spune că Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii este o Evanghelie a milostivirii şi a vindecării. Iar iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu-Tatăl, arătată în iubirea milostivă a lui Iisus Hristos faţă de toţi oamenii şi împărtăşită Bisericii şi lumii întregi prin Duhul Sfânt, ne îndeamnă să arătăm şi noi iubire milostivă faţă de toţi oamenii, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin!
† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Român
e
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu