Merinde pentru Suflet – 31 august 2012

Merinde pentru Suflet – 31 august 2012

"Merinde pentru Suflet" - poate fi vizualizată în format PDF aici >>

Scrisoarea nr. 13

Scrisoarea nr. 13

de Liliana Angheluța

Hai la depozit!

„Depozitul” e un loc anume al emigranţilor. Sunt peste tot, la o margine de drum, în centrul oraşului, pe un trotuar lângă o staţie de autobuz. În toate oraşele Italiei. Cred că Roma are zeci de „depozite”. Aici se întâlnesc dimineaţa cei care caută de muncă, toţi cu câte o sacoşă cu schimburi de muncă şi cu siguranţa că-n acea zi un italian va avea nevoie de ei. Majoritatea bărbaţi. La 6 dimineaţa deja sunt acolo, câte 10 – 20 de oameni, flămânzi sau cu doar 2 eur în buzunar. Dorm cine ştie pe unde şi dimineaţa răsar. Şi stau, şi stau... Opreşte o maşină şi în mare grabă cineva dinăuntru strigă:

Am o grădină de săpat!

Necăjiţii îşi respectă rândul. Pleacă la muncă cine a venit primul. Restul aşteaptă. Pe la 9 deja se pierd speranţele.

Hai la Conad! E un supermagazin care nu aruncă la gunoi marfa expirată; emigranţii o găsesc în saci, pâinea la pâine, produsele din carne separat etc. Sunt ambalate în vid şi încă bune. Dacă nu se găseşte de muncă, de mâncare se găseşte!

La depozit am cunoscut un român, înalt, frumos şi blond ca Nichita Stănescu. Era din Bacău, de 4 ani în Italia. Total blazat. Omul ăsta nu mai avea speranţă, dar râdea. Adică era nonşalant. Se considera norocos pentru că locuia într-o rulotă pe care o găsise, stricată, pe o străduţă din Roma. Fără uşă, fără geamuri, pusese celofan să mai oprească frigul. Când nu muncea, mergea la Conad, îşi gătea la o butelie de voiaj şi aştepta a doua zi. Un bărbat, chiar dacă munceşte doar o săptămână din toate zilele lunii, reuşeşte să se întreţină, aşa că fiecare zi este ca o tragere la sorţi. Îţi trebuie multă răbdare şi nervi de fier ca tu, om la 40 de ani, cu familie în România, să poţi căuta zâmbind prin gunoaiele supermagazinelor şi să speri că mâine şi iar mâine...vei munci. De ce nu se întorc acasă? Pentru că le e ruşine! Cum să vină fără maşină, fără euro? Trebuie să reziste, pentru că într-o zi, cineva va avea nevoie de ei! Am cunoscut oameni care-şi perfecţionaseră arta de a locui în pustiu. Au găsit prin gunoaie scânduri, au ridicat o baracă, au început să adune obiecte, şi-au făcut apoi copertină să le ţină umbră...Au găsit un frigider stricat şi cum prin zonă trecea un fir de apă, l-au direcţionat printr-un tub să treacă prin frigiderul lor. Astfel, aparatul se răcea, iar ei puteau să-şi cumpere câte ceva de mâncare liniştiţi. Aceşti oameni au tot comfortul acasă la ei, în ţară, dar nu se pot întoarce fără bani. Probabil că e cazul căutătorilor de aur. Este la fel de adevărat că poate n-ai bani nici de drum. Oameni buni din ţara mea, întrebaţi-vă ce face cel plecat de lângă voi! Dacă zice doar că-i frumos în Italia chemaţi-l acasă! Nechemat nu vine, pentru că se simte gonit şi părăsit.

Este o ruşine să n-ai de lucru în Italia, atâta vreme cât România e plină de şomeri? 

Sursa: Episcopia Italiei

Scrieri Pentru Suflet.

Ziceau unii pentru avva Antonie, ca era purtator de duh, dar nu voia sa graiasca pentru
oameni. Ci cele ce se faceau in lume si cele ce aveau sa vina, le vestea.

Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ale Maicii Domnului (prezentare)

Această culegere a Sfântului Nicodim Aghioritul, alcătuită „cu multă trudă şi osteneală“ în anul 1796, este socotită drept una dintre cele mai înalte doxologii care au fost închinate vreodată Maicii Domnului, rodul şi sinteza evlaviei Sfântului Munte de-a lungul mai multor veacuri de vieţuire creştină.

„Cartea celor 1.000 de nume sau cartea celor 1.000 de laude ale Maicii Domnului“, cum este supranumită în Sfântul Munte, este pentru vieţuitorii monahi care-i urmează rânduiala mai mult decât o simplă carte de cult, care se înscrie în rânduiala tipiconală, este o carte de suflet, reunind cele mai frumoase canoane ale Maicii Domnului, scrise de imnografi şi retori bizantini, cu artă şi cu trăire duhovnicească.

Sfântul Nicodim compilează cele mai frumoase canoane bizantine către Maica Domnului

Talentul de antologist şi gustul artistic al Sfântului Nicodim Aghioritul, manifestat şi cu prilejul altor antologii, Apanthisma, Culegerea de Cuvântări la Adormirea Maicii Domnului etc., pentru a nu mai aminti de Filocalia, au atins în Theotokarion covârşirea tuturor harurilor.

Canoanele Maicii Domnului, Cununa Pururea Fecioarei sau Noul Theotokarion, reprezintă o carte de cult care se citeşte la sfârşitul Pavecerniţei Mici peste tot anul, structurată pe cele opt glasuri. În ţara noastră circulă astfel de canoane alcătuite însă de un alt mare imnograf ortodox, Sfântul Ioan Damaschin. Acestea, fiind mai populare, au pătruns în cult foarte de timpuriu, devenind canonice.

Theotokarion-ul Sfântului Nicodim este însă altfel conceput, autorul adoptând o metodă antologică, ce compilează cele mai frumoase canoane bizantine către Maica Domnului, alcătuite de imnografi ai Sfântului Munte şi chiar anteriori consacrării Sfântului Munte, cum ar fi: Sfântul Ioan Damaschinul, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Teodor Studitul, Iosif Imnograful, Patriarhul Fotie, monahia Tecla, Sfântul Ioan al Evhaitelor, Mitropolitul Mitrofan al Smirnei, Gheorghe al Nicomidiei, Patriarhul Atanasie, Arsenie Monahul, Teoctist Studitul, Teofan al Niceii Graptul, Ilie Criteanul Ecdicul, Patriarhul Ignatie, Marcu al Efesului (Evghenicul), Calinic al Heracleei, şi alţii, nume mai mult sau mai puţin cunoscute, altele pe nedrept uitate, pe care Sfântul Nicodim le-a restituit prin această antologie pomenirii posterităţii.

„Acatistul şi Theotokarion-ul să nu fie lăsate în nici o zi a anului“

Cartea era destinată atât pravilei personale, de chilie, în condiţiile semi-eremitice de la Sfântul Munte, cât şi celei comune, în Biserică. Astfel, înţelegem îndemnul unui părinte duhovnic din Sfântul Munte către ucenicii săi, de a nu se lipsi la chilie de lectura Theotokarion-ului Sfântului Nicodim Aghioritul: „…Şi să introduci în fiecare zi Theotokarion-ul. Vei fi bineplăcut atât Stăpânei, cât şi Sfântului Nicodim Aghioritul, care le-a adunat. Ia aminte la gândul acesta, care mi-a venit în timpul citirii Theotokarion-ului. De-ar trece cerul şi pământul, Acatistul şi Theotokarion-ul să nu fie lăsate în nici o zi a anului. Dar cui se adresează aceste imnuri? Vistieriei tuturor darurilor lui Dumnezeu“ (Monahul Teoclit Dionisiatul, Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinţilor Părinţi, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002).

Fiecare cântare pentru rânduiala unei seri a săptămânii (aceste Canoane, ca şi cele alcătuite de Sfântul Ioan Damaschin, se citesc în fiecare seară, la Pavecerniţa mică, după Crez),  este alcătuită potrivit unei structuri binecunoscute a unui Canon din nouă cântări, după cântarea a 9-a urmând obişnuit stihirile, numite în greceşte prosomia, pentru care nu am găsit un termen corespunzător în limba română şi, prin urmare, am păstrat termenul ca atare din greceşte.

Theotokarion-ul, măsura celei mai adânci evlavii pe care Sfântul Munte o are faţă de Maica Domnului

Structura lor condensată şi mai ales extrema simplitate le-au asigurat notorietatea în Sfântul Munte, uneori lauda curgând, ca dintr-un izvor nesecat de evlavie, în simple enumerări ale celor mai importante atribute, numiri şi metafore, chipuri veterotestamentare ale Maicii Domnului, dar care sunt atât de înalte încât nu poţi să nu exclami, alături de Sfântul Ioan Teologul, „har peste har“ şi revărsare de har este pomenirea numelor Maicii Domnului cu care din veac a fost numită. Aceste numiri şi metafore sunt o doxologie prin ele însele şi totodată o teologie şi dogmatică marială, începând cu chipurile Maicii Domnului din Vechiul Testament şi încheind cu plinirea făgăduinţelor în Noul Testament.

Multe dintre aceste rugăciuni au circulat în Sfântul Munte şi mai înainte de a fi fost antologate de Sfântul Nicodim Aghioritul. Fragmente din aceste rugăciuni am regăsit în Omiliile închinate Maicii Domnului ale Sfântului Grigorie Palama; astfel, paragraful al 3-lea din Omilia la Naşterea Maicii Domnului este alcătuit în întregime sub inspiraţia unei rugăciuni din ceea ce mai târziu avea să devină Theotokarion, unde fiecare numire a Maicii Domnului este tâlcuită şi amplificată prin prisma teologiei palamite. Dar fundamentul întregii tâlcuiri o reprezintă aceste numiri – laude ale Maicii Domnului, subliniindu-se încă o dată legătura dintre teologie, dogmatică şi imnografie.

Nu se poate înţelege deplin evlavia Sfântului Munte faţă de Maica Domnului decât citind această minunată antologie aghiorită. Theotokarion-ul este măsura celei mai adânci evlavii, prinosul cel mai sfânt pe care Sfântul Munte l-a cules de-a lungul sutelor de ani de slujire şi închinare către cea plină de har, cartea cea însufleţită, mlădiţa lui Iesei, toiagul lui Aaron, roua de dimineaţă care străluceşte ca mana, lâna cea de Dumnezeu rourată. Theotokarion-ul reprezintă chintesenţa rugăciunilor Sfântului Munte, Grădina Maicii lui Dumnezeu, cununa cea nevestejită a laudelor Împărătesei cerului şi a pământului. Teoclit Dionisiatul, în cartea lui, Maica Domnului în imnografia ortodoxă, priveşte Theotokarion-ul în contextul zilei de astăzi, când vede că majoritatea blasfemiilor şi a ereziilor o au drept ţintă pe Maica Domnului. El vedea în Theotokarion răspunsul la toate aceste erezii.

Ediţia de faţă are la bază Noul Theotokarion apărut în 1849

În traducerea acestui Theotokarion am folosit două ediţii greceşti, una veche şi alta modernă. Ediţia veche pe care am folosit-o este cea din anul 1849, purtând titlul Cununa Pururea Fecioarei, adică Theotokarion-ul cel nou, felurit şi preafrumos, octoih, cuprinzând 62 de canoane către Născătoarea de Dumnezeu, alcătuite de 22 de sfinţi şi de Dumnezeu insuflaţi melozi, adunate cu multă trudă şi osteneală din cărţile manuscrise ale Sfântului Munte şi cu îngrijire îndreptate, a fost editat de Nicodim Monahul din Naxios, tipărit în Constantinopol la tipografia Patriarhiei în anul 1849.

Titlul – Noul Theotokarion – se justifică prin faptul că ediţia îngrijită de Sfântul Nicodim are la bază vechea colecţie de canoane imnografice bizantine închinate Maicii Domnului, întocmită de Agapie Landos în 1643, pe care Sfântul Nicodim o îmbogăţeşte considerabil (cf. Elia Citterio, Nicodim Aghioritul, personalitatea, opera, învăţătura ascetică şi mistică, Deisis, Sibiu, 2001, p. 259). Ediţiile Noului Theotokarion sunt în ordine: Veneţia, 1796; Constantinopol, 1849, pe care ne-am sprijinit şi noi în realizarea prezentei traduceri; Veneţia, 1864, 1883; Atena, 1906, urmate de ediţii moderne Volos, 1949, 1959, 1966, 1974, 1984 şi ultima, cea editată în Agion Oros, 2002.

Ediţia modernă a Theotokarion-ului prezintă mai puţină acurateţe decât cea din 1849, având multe greşeli şi din acest motiv am folosit mai mult textul ediţiei din 1849.

Noul Theotokarion – Sf. Nicodim Aghioritul apare la Editura Doxologia, format academic, 436 pagini, 2012, traducător și prefață Laura Enache

Laura Enache

Sursa: Doxologia.ro

Scrieri Pentru Suflet.

Un frate a fost napastuit in chinovie pentru desfranare si sculandu-se a mers catre avva
Antonie. Si au venit fratii de la chinovie ca sa-l caute pe el si sa-l ia si au inceput sa-l mustre,
ca asa a facut. Iar el se indrepta, ca nimic de acest fel nu a facut. Iar dupa intamplare, s-a aflat
acolo avva Pafnutie, cel ce se numea Kefala si a spus o pilda ca aceasta : am vazut pe
marginea raului un om bagat in noroi pana la genunchi si venind unii sa-i dea mana, l-au
cufundat pe el pana la grumazi. Si a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: iata om
adevarat, care poate sa vindece si sa mantuiasca suflete. Deci umilindu-se ei de cuvintele
batranului, au pus metanie fratelui

Sinaxar 29 August

În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si Botezator Ioan.

Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednica" (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : "Glasul celui care striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait". (Is. 40:3-5).
Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse: "Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt". Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.

Sfântul Ioan medita fara incetare la Cuvintul lui Dumnezeu si le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata respectarii Legii dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era viata sa. De aceea nu se temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rusine si dezmatat care, contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip pe când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o fata, Salomeea. Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului, Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu : "Nu iti este ingaduit sa ai ca sotie pe femeia fratelui tau". De aceea Irodiana nutrea in ea o ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in fortareata din Macheronte. Cind fu aniversarea zilei de nastere a regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si betiei. Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se simti incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept. Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul  Sfintului Ioan in inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou,  in sala de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea criminala a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : "Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna".

Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moastele Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se inchina.

Acest act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca dupa ce a fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan Botezatorul sa fie de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa instiinteze pe mortii cei drepti de speranta in Mântuire, venirea apropiata a lui Mesia care trebuia sa sparga prin Cruce portile si inchizatorile Iadului.

Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al vietii spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si curatia inimii. Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste "caile Domnului" in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Mântuitorul Iisus Hristos priveşte cu drag pe fiecare om care caută viaţa veşnică



Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a săvârşit pe 26 august 2012, în Duminica a XII-a după Rusalii, slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei.

După citirea Pericopei Evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul al XIX-lea, versetele de la 16 la 26, Preafericirea Sa a ţinut şi un cuvânt de învăţătură prin care a explicat semnificaţiile acesteia.

„Când a îngenuncheat în faţa Mântuitorului Iisus Hristos şi L-a numit Bunule Învăţător, nu Înţeleptule Învăţător, tânărul bogat din Evanghelia de astăzi a vrut să arate că Iisus din Nazaret nu învăţa doar prin înţelepciune, ci şi prin bunătate. Acest tânăr cu siguranţă a auzit că Iisus din Nazaret Învăţătorul este şi Vindecătorul, Cel Care a ridicat din boală şi din păcate o mulţime de oameni, fiindcă este milostiv şi bun. Învăţăm din această formă de exprimare a tânărului bogat că un învăţător trebuie să fie nu numai inteligent sau înţelept, ci şi bun, generos, milostiv, compătimitor şi ajutător faţă de cei smeriţi, căzuţi, săraci şi uitaţi de către societate”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că milostenia este o condiţie vitală pentru a dobândi mântuirea.

„Mântuitorul Iisus Hristos îi spune tânărului bogat că pentru a fi desăvârşit îi mai lipseşte ceva. Du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în Cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Auzind acest sfat tânărul bogat s-a întristat şi a plecat. El nu a mai pus nicio întrebare, nu a dat niciun răspuns, ci a tăcut. Mântuitorul Iisus Hristos i-a respectat tăcerea şi întristarea lui. Nu i-a explicat nimic, nu a renunţat la sfatul pe care i l-a dat, ci l-a lăsat liber să se lupte cu întristarea sa şi Evanghelia spune motivul întristării şi anume căci era foarte bogat, avea multe avuţii. Din aceasta constatăm că tânărul bogat era un om virtuos şi evlavios, un om care nu a făcut rău nimănui. Era evlavios, cunoştea poruncile, le împlinea, dar era foarte ataşat în sufletul său de bogăţiile pe care le avea. Ele au devenit o robie interioară, un idol ascuns, iar Mântuitorul ca mare doctor de suflete a văzut în sufletul lui partea mai puţin luminoasă şi a mers direct acolo spunându-i cu alte cuvinte că nu e suficient să fii moral şi virtuos sau moral şi evlavios, ci trebuie să fii şi milostiv ca să dobândeşti viaţa de veci, să te asemeni cu Dumnezeu Cel milostiv, darnic, generos”.

Patriarhul României a vorbit şi despre bogăţie ca o piedică spre desăvârşire.

„Văzând această scenă, văzând acest dialog între Iisus şi tânărul bogat ucenicii au rămas uimiţi şi atunci Mântuitorul a zis Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra un bogat în Împărăţia Cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. Când au auzit această constatare a Mântuitorului Iisus Hristos ucenicii au întrebat atunci Dar cine poate să se mântuiască? Iar Mântuitorul a răspuns la oameni aceasta este cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă. Cuvântul cămilă poate fi interpretat ca fiind vorba de un animal numit cămilă sau printr-un joc de cuvinte în limba greacă se poate înţelege şi funia cu care erau legate la mal corăbiile. De asemenea, se mai spune că în Ierusalim era o poartă numităurechile acului pentru că era strâmtă şi joasă şi o cămilă putea trece doar dacă nu avea nimic în spate şi dacă îngenunchea. Indiferent de interpretare ceea ce vrea să ne spună Evanghelia este dificultatea, nu chiar imposibilitatea, care există pentru oamenii bogaţi ca să intre în Împărăţia lui Dumnezeu atunci când bogăţia materială a devenit cea mai mare valoare a vieţii lor şi un obstacol care îi împiedică să se dăruiască complet lui Dumnezeu şi să ajute pe semenii lor”.

Tânărul bogat în cele din urmă a împlinit sfatul lui Iisus, mai arată Preafericirea Sa.

„Evanghelia totuşi se termină cu o notă de speranţă pentru că atunci când Mântuitorul Iisus Hristos a zis la oameni aceasta este cu neputinţă însă la Dumnezeu toate sunt cu putinţă i-a privit direct în faţă pe ucenici. Amănuntul acesta este foarte important. De ce Evanghelia ţine să precizeze că Iisus i-a privit direct? Pentru a fixa mai bine adevărul pe care Îl rosteşte şi anume că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Când i-a privit pe ucenici în faţă Mântuitorul Iisus Hristos a privit şi viitorul tânărului bogat pe care l-a sfătuit să devină ucenic al lui Iisus ca şi ceilalţi ucenici. A privit spre ucenici ca şi când ştia că mai târziu printre ei va fi şi acest tânăr bogat. El a prevăzut că într-o zi tânărul se va întoarce la Iisus. Tradiţia ne spune că după un an de luptă multă cu el însuşi tânărul bogat a ajuns totuşi la hotărârea de a împlini sfatul lui Iisus. A vândut averea, a împărţit banii săracilor şi a venit şi a urmat Lui, confirmând astfel că toate sunt cu putinţă la Dumnezeu, că firea păcătoasă a noastră poate fi schimbată numai cu ajutorul lui Dumnezeu care eliberează pe om de lăcomie şi îl face darnic şi milostiv”.

Toate avuţiile materiale trecătoare şi limitate nu pot aduce pace şi bucurie deplină sufletului nostru pentru că el este creat după chipul Lui Dumnezeu, spune Patriarhul României.

„Mai este însă în cuvintele Mântuitorului un adevăr esenţial şi anume îi spune Du-te, vinde averea, împarte banii săracilor şi vei avea comoară în cer şi apoi vino şi urmează-Mi. Dacă nu ar fi spus această frază, vino şi urmează-Mi, sfatul Mântuitorului nu era complet şi nu avea nici finalitate. Ar fi fost doar să-i spună unui tânăr bogat vinde tot şi rămâi sărac, rămâi în drum. Ori Mântuitorul ce face de fapt? Ce i-a cerut acestui tânăr? Să renunţe la ceva, la avere, pentru Cineva, pentru Dumnezeu Cuvântul, izvorul Vieţii veşnice. Când a zis vino şi urmează-Mi aceasta înseamnă ‘vino şi vei fi în comuniune, în legătură cu Mine Care îţi dăruiesc viaţa veşnică pe care tu o cauţi. Vino ca să devii ucenic al Meu pentru a-ţi dărui viaţa veşnică pe care o cauţi de multă vreme’. Aceasta arată că omul, deşi uneori are destule averi materiale, nu este totuşi mulţumit fiindcă sufletul său este creat după chipul lui Dumnezeu cel netrecător şi nelimitat, iar toate avuţiile materiale trecătoare şi limitate nu pot aduce pace şi bucurie deplină sufletului pentru că el este făcut nu doar să consume lucruri materiale din lumea aceasta, ci este făcut să primească iubirea veşnică a lui Dumnezeu şi să răspundă acestei iubiri veşnice a lui Dumnezeu care s-a arătat în Mântuitorul Iisus Hristos”.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel evidenţiază că rostul vieţii trecătoare pe pământ este acela de a căuta viaţa cea netrecătoare din Împărăţia Cerurilor.

„Din Evanghelia de astăzi învăţăm în primul rând să căutăm viaţa veşnică. Tânărul bogat pune o întrebare care trebuie să fie întrebarea noastră de căpătâi, a tuturor, indiferent de vârstă, indiferent de profesiune, de stare socială, ce bine să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Sfântul Ioan Gură de Aur spune ce folos de viaţa aceasta pământească dacă în timpul ei nu ne îngrijim de dobândirea vieţii veşnice? Deci, rostul vieţii trecătoare pe pământ este acela de a căuta viaţa cea netrecătoare din Împărăţia Cerurilor şi aceasta se dobândeşte prin credinţă, prin pocăinţă pentru faptele rele, prin săvârşirea faptelor bune, prin rugăciune multă, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine ale Bisericii care sunt arvuna vieţii veşnice şi prin dorinţa fierbinte de a ne uni cu Dumnezeu, izvorul vieţii veşnice”.

Totodată, Preafericirea Sa a subliniat că Mântuitorul Iisus Hristos priveşte cu drag pe fiecare om care caută viaţa veşnică, indiferent de vârstă, indiferent de poziţie socială.

„Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos apreciază pe acest tânăr, îl priveşte cu multă simpatie am zice astăzi. Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu, capitolul X, versetul 21 ne spune că atunci când a adresat acest tânăr bogat întrebarea ce bine să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Mântuitorul l-a privit cu dragoste. A privit cu drag căutarea lui sinceră de a dobândi viaţa veşnică. Deci, priveşte cu drag Mântuitorul Iisus Hristos pe fiecare om care caută viaţa veşnică, indiferent de vârstă, indiferent de poziţie socială. Şi ne mai învaţă Evanghelia de astăzi că trebuie să fim nu numai evlavioşi, oameni care postesc mult şi se roagă mult, ci şi milostivi pentru că prin milostenie facem bucurie altora, ajutăm pe alţii şi bucuria noastră de a fi evlavioşi şi împlinitori ai poruncilor lui Dumnezeu se desăvârşeşte prin bucuria pe care o facem altora când îi ajutăm. Dacă nu putem să-i ajutăm cu bani, cu alimente, pentru că suntem şi noi săraci, atunci îi ajutăm pe oameni cu un cuvânt bun, cu o faptă bună, cu o sfătuire bună şi mai ales cu rugăciune pentru ei, pentru sănătatea lor şi spre mântuirea lor”.

În timpul Sfintei Liturghii Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Constantin Cosmin Brînzea, director la Serviciul de desfacere al Tipografiei Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, pe seama Parohiei Popa Tatu cu hramul Sfântul Nicolae din Bucureşti.

La Sărbătoarea de astăzi au participat sute de credincioşi.