Zilele acestea am avut si eu o intamplare care m-as bucura sa o afle si altii pentru a se folosi.
Dumnezeu m-a invrednicit sa ajung departe de Romania, intr-o tara straina, unde nu fac mai nimic altceva decat sa muncesc si sa dorm iar cand am timp ma mai intalnesc cu putinii prieteni pe care ii am.
Intr-una din saptamani, incepand de luni, am simtit ca cei de la munca au ceva cu mine, nu numai unul ci toti. Au inceput de la glume proaste, si ajungand pana la a glume pe seama faptului ca sunt crestin ortodox. Nu am luat in seama glumele pentru ca de atatia ani de cand sunt in strainatate am observat ca ei au alt fel de stil de a glumi si anume fac o gluma, chiar daca e proasta, ca sa razi si tu nu numai cel care face gluma. Asta banuiesc ca vine si din faptul ca aici te poate aresta mai pentru orice, dar poate ma insel.
Au continuat cu acele glume, insa la un momoment dat mi s-a reprosat ca nu stiu nici ce fac, habar nu am de munca mea si totul pe un ton foarte serios. De obicei eu nu raspund la provocari, deoarece din experienta am vazut ca atunci cand am raspuns nu am mai avut liniste sufleteasca. Prefer in schimb sa ma rog Maicii Domnului, in momentul respectiv.
S-a trecut la alta faza si au inceput sa se lege de orice fac eu: ba ca iau pauza prea lunga, ba ca nu ajut si pe altii. Si mi-am dat seama ca doar eu sunt in vizor pentru ca altii erau mai rai decat mine, referitor la ce am spus, si nimeni nu avea nimic cu ei.
Spre sfarsitul saptamanii fiind foarte intristat si vrand sa discut cu cineva, pentru ca eram intr-o pauza, m-am dus la o prietena care locuia in apropiere. Simteam cum intristarea nu-mi da pace si incepusem sa fiu foarte serios.
Ea a observat fata mea si m-a intrebat care e problema. I-am spus in linii mari pentru ca nu am vrut sa incep a barfi sau ca ea sa-i judece. Din una in alta, ea incercand sa ma ajute in problema, eu fiind trist, era cat pe ce sa cadem in pacatul trupesc.
In momentul cand am zis sa nu facem vreo prostie am simtit ca razboiul intristarii s-a luat de la mine, fiind chiar in camera cu fata respectiva. Am simtit o bucurie imensa, insa nu-mi explicam lucrul. Am plecat imediat, sa nu intarzii la munca si pe drum m-am gandit de ce nu mai sunt trist.
La munca toti erau mai veseli, mai senini si fiecare vorbea cu mine foarte frumos, ca de obicei. In acel moment am simtit ca toata povestea a fost lucrarea diavolului si de fapt se vroia ca eu sa ajung sa pacatuiesc cu fata. Prima data in viata mea am simtit care a fost scopul tristetii si nu datorita mie ci sunt sigur ca Maicii Domnului.
Acea bucurie interioara, care m-a cuprins cand eram cu fata respectiva, a continuat si in zilele ce au urmat.
Gandindu-ma acum la intamplare, cred ca as putea sa mai trec prin asa ceva, acum cand stiu ca totul este din ura diavolului, insa Maica Domnului ma ajuta, daca ii cer ajutorul.
Rugati-va si pentru mine ca nu sunt cine stie ce sfant ci doar o persoana simpla si cu pacate, ca oricine este pe acest pamant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu