Predică la pomenirea Sfintei, Maicii noaste, Parascheva 14 octombrie 2012

Iubiți frați și surori întru Domnul, anul acesta sărbătoarea căzând vineri, cade tocmai în ziua de la care i s-a derivat numele. Sfânta Vineri, cum e cunoscută în popor, e Sfânta Parascheva, numele său, nume grecesc, însemnând vineri.

Dar vinerea, după cum știm cu toții, e ziua Răstignirii Domnului, a Sfintelor Sale Patimi. Și Parascheva e cea care, în totă viața ei, a urmat Celui răstignit pentru noi, pentru că s-a nevoit pentru sfințenie.

Cei în vârstă, adesea, au tendința de a se uita de sus/ de a minimaliza potențele și eforturile tinerilor. De aceea îi auzi că spun:…„să mai aștepte”…„ce știu ei”…„ei nu au experiență”…

Însă Sfintei Parascheva i-au trebuit doar 27 de ani…pentru ca milioane de oameni să îi sărute Sfintele Moaște. Doar 27 de ani…adică, după regula mioapă a vârstei, fiind „o tânără neimportantă”.

Numai că tânăra asta „neimportantă”, pe care mai nimeni nu a băgat-o în seamă la modul serios…pe care mai toți au minimalizat-o (fapt pentru care avem doar câteva date despre viața ei)…și care nu a avut parte de o îngropare „ca lumea”…a ieșit din mormânt prin Sfintele sale Moaște și ne împodobește viețile cu bună evlavie.

Și ea nu este singura tânără sau copilă a Bisericii, din calendarul Bisericii, care uimește o întreaga posteritate! Pentru că sfințenia nu ține de vârstă ci de sinceritatea credinței și a evlaviei…și sfințenia nu e doar pentru trecut…ci e și pentru prezent și viitor…pentru o întreagă veșnicie.

Cine e Sfânta Parascheva de la Iași…născută în Turcia de azi, în secolul al 11-lea? O străină. O străină despre care nu știm mare lucru despre cum a trăit…ci mai multe știm despre posteritatea ei, adică despre minunile ei în viața Bisericii.

Însă posteritatea ei explică și certifică existența sa atât de incandescentă. Dacă acum e atât de prezentă și de grijulie cu cei care îi cer ajutorul e pentru că această grijă față de alții a început atunci când a început să își împartă toate ale ei săracilor.

Personal nu m-am închinat niciodată Sfintelor ei Moaște…Însă citind viața ei, rugându-mă ei, împrietenindu-mă cu ea, cu această Maică preafrumoasă, am simțit-o și o simt prezentă în viața mea…în inima mea, lângă mine, pe ea și alți mulți Sfinți.

O prezență duhovnicească care îmi face un nespus bine.

Și această prezență a ei, cotidiană, alungă din mine tristețea de a nu se fi consemnat, cu lux de amănunte, viața ei. O alungă…dar nu o elimină…

Însă cine să o bage în seamă? Cine să o vadă? Unde erau ochii altora, ochii duhovnicești ai altora, ca să îi vadă pe Sfinți?

Pentru că atunci când punem problema vieților Sfinților, punem, de fapt, problema celor care le-au sesizat sfințenia și au scris despre ea.

Însă cum îi putem cataloga pe contemporanii aceia, care nu au sesizat nimic și dacă au sesizat au preferat mai mult să fie indiferenți, și nu au scris nimic despre Sfinți?

Pentru că lipsa unor vieți bogate ale Sfinților vorbește despre carența de evlavie a creștinilor din vremea lor. Dacă nu s-a găsit nimeni să scrie despre un Sfânt înseamnă că orbirea și răutatea erau enorme în jurul lui.

Astfel, prezența ei lângă noi e și o mustrare pentru trecut și prezent. Nici minunile ei nu au fost consemnate cu atenție…și știm, iarăși, doar câteva.

Câteva binefaceri consemnate…în comparație cu izvorul de binefaceri datorat prezenței ei.

Însă Sfânta Parascheva e și o lecție de bucurie, de îndrăzneală bună, tinerească. Când și-a dat seama că trebuie să facă milostenie a făcut milostenie. Când s-a simțit chemată spre monahism…a devenit monahie. Când a fost luminată să meargă în pelerinaj a mers…și când Îngerul Domnului a trimis-o în Epivata (aproape de Istanbulul de azi, fostul Constantinopol), acasă la ea…a mers și a adormit ca o străină.

O străină însă care nu e indiferentă față de noi.

O tânără care nu ne învață să ne prostituăm ci să ne îmbrăcăm evlavios și să ne trăim viața în evlavie, în sinceritate, în frumusețe duhovnicească.

Și ne putem, oare, da seama ce curăție a avut și are Sfânta Parascheva, de nu a putut să îl suporte lângă ea, în mormânt, pe bărbatul păcătos mort în mare? Și astfel am descoperit-o în pământ: pentru că nu a suportat păcatele mortului îngropat lângă ea!

Teologi și nevoitori români au scris despre viața și minunile ei. Însă minunile ei sunt mai multe…decât cele consemnate. Din cele consemnate însă aflăm că focul s-a oprit și nu i-a ars Sfintele Moaște. Și-a ridicat capul și a primit perna dată în dar. A vindecat, a alinat, a întărit, a scos din neliniște și necredință oameni.

Și nu e uimitor cât de eficientă e credința ortodoxă? Pentru că acum ni se cere eficiență și lucrare socială, muncă de întrajutorare. Și Sfânta Parascheva, numai ea, face atâta muncă de întrajutorare, atât de eficientă, încât nimeni nu ar mai trebui să întrebe, în mod prostește, ce îți aduc credința și nevoința și cunoașterea teologică în viața ta?

Asta aduc: sfințenie. Și dacă te umpli de slava lui Dumnezeu, ajuți și acum și după moartea ta milioane de oameni să vadă sensul bun al vieții, singurul: îndumnezeirea omului.

Pentru că viața noastră, care e darul lui Dumnezeu, nu am primit-o pentru confort exagerat, pentru plăceri amețitoare, pentru arderea gazului de pomană…ci pentru ca să facem din noi o minune, o minune vie pentru toate secolele dar, mai ales, pentru toată veșnicia.

Nu e profitabilă Ortodoxia pentru contemporaneitate? Nu te ajută? Nu te scapă din disperare și non-sens, dacă îți dă posibilitatea să devii Sfânt?

Păi cine îți oferă mai mult decât atât? Cine îți garantează nemurirea în afară de Biserică? Cine îți dă exemple de nemurire decât Biserica?

Iar Sfânta Parascheva, pentru toți cei care acum stau la rând ca să i se închine…și pentru toți, din toată lumea, e un exemplu viu de veșnicie care nu se demodează.

Pentru că Sfintele sale Moaște nu sunt un trup mumificat în mod natural și nicio escrocherie de ultimă oră, prin care, o masă de „nătângi” cred în ceva care nu există.

Nu, ele sunt trupul unei tinere ortodoxe, de 27 de ani, care de vreo 10 secole (peste 350 de ani numai la Iași) stă în ochii oamenilor…și îi ajută.

Ele, Sfintele ei Moaște, sunt cele care fac misiune ortodoxă serioasă, autentică, dacă noi mai avem și alte treburi de făcut…în afară de mântuire.

Ele sunt aici, cu noi, pentru că și sufletul ei e continuu rugător pentru noi.

Însă trupul său îndumnezeit, pe care îl avem în raclă…și al cărei veșmânt e schimbat adesea și coboară mult har acolo unde e dăruit, e materie înduhovnicită parțial.

Nu deplin…așa cum va fi la învierea de obște/ universală!

Acum, în Sfintele ei Moaște, ca în toate rămășițele pământești transfigurate ale Sfinților lui Dumnezeu, se vede și umilința și măreția omului. E trupul unui mort dar al unui mort plin de har.

Ele, Sfintele Moaște, sunt capodoperele lui Dumnezeu pe care Biserica le cinstește și le păstrează cu grijă. Soarele e o capodoperă divină universal recunoscută…Dar când Domnul va veni plin de slava Sa, El, nemurirea noastră, și morții vor învia transfigurați, plini de slavă…atunci sufletul Sfintei Parascheva va străluci prin trupul ei mult mai puternic decât soarele.

Pentru că cele văzute sunt o icoană palidă a lucrării de taină a sfințeniei.

Iar acolo unde va fi sfințenie, în acel om, va fi lumină dumnezeiască imensă. Și trupurile lor vor fi făclii de lumină pentru că sunt locașuri îndumnezeite ale Stăpânului.

Da, prietenii lui Dumnezeu nu put ca un hoit!

Prietenii lui Dumnezeu sunt mereu parfumați, dar nu de miruri produse tehnologic ci de mirul ceresc al slavei Sale, care e parfumul, hrana, bucuria, vederea, cunoașterea, nemurirea Sfinților.

Nemurirea lor e plină de fericire…și despre aceasta, ei, prietenii Stăpânului ne dau mărturie prin minunile și ajutorul lor…și ne fac părtași, câte puțin, la bogăția de viață din ei.

Așa că, dacă vreți să vă luptați cu Dumnezeu și să minimalizați pe Sfinții Lui, nu faceți altceva decât să vă luptați, în mod juvenil, cu Dumnezeul Cel Prea puternic, cu Făcătorul cerului și al pământului, cu Domnul și Stăpânul întregii lumi, cu Mântuitorul și Judecătorul întregii făpturi.

Însă, dacă vreți să-i cunoașteți și să-i cinstiți pe Sfinții Lui, apropiați-vă astăzi de Sfânta Parascheva și spuneți-i din inimă dorurile dumnevoastră! Ea vă va auzi și vă va bucura cu bucurie multă. Amin!

(Pr. Dorin Picioruș)

Sursa:OrtodoxiaTinerilor.ro

Al 371-lea hram al Sf. Cuv. Parascheva, la Iaşi



În fiecare an, la mijloc de octombrie, Iaşul devine, pentru o săptămână, o cetate a Ortodoxiei româneşti. Sfânta Cuvioasă Parascheva ocroteşte Cetatea Iaşiului de peste 371 de ani.

Anul acesta, în ziua de cinstire a Sfintei Cuvioase, la 14 octombrie 2012, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu Preafericitul Părinte Hristofor, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei. De asemenea, dintre Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din soborul slujitor vor face parte şi: Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaților, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Varlaam Ploieşteanul, episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, dar şi numeroşi preoţi şi diaconi.

Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev (Ucraina), de către Înaltpreasfinţitul Părinte Antonie, Arhiepiscop de Borispil şi rector al Academiei Teologice din Kiev.

Generalizarea cultului Sfintei Cuvioase Parascheva, hotărâtă în 1955

De aproape patru secole, de când cultul Sfintei Cuvioase Parascheva este adânc înrădăcinat în tradiţia Bisericii Ortodoxe Române, hramul sfintei a adunat, an de an, mulţimi de credincioşi veniţi să se roage la sfintele moaşte, să o cinstească şi să îi ceară ajutor. Încă din secolul al XVII-lea, documentele vremii arată că mii de credincioşi veneau la Mănăstirea 'Sfinţii Trei Ierarhi' pentru a se închina cuvioasei şi pentru slujbele impresionante ce se săvârşeau aici. Din anul 1889, după ce sfintele moaşte au fost aşezate în Catedrala mitropolitană, tradiţia sărbătorii s-a mutat aici. Generalizarea în ţara noastră a cultului Sfintei Cuvioase Parascheva a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955, tot atunci fiind stabilită şi data de prăznuire, 14 octombrie. Chiar şi în anii grei ai comunismului oamenii au continuat să vină să se închine la moaştele ocrotitoarei Moldovei, însă, date fiind vitregia acelor vremuri şi persecuţia asupra cultului ortodox, sărbătoarea şi-a pierdut din anvergură.

Dimensiunea internaţională a pelerinajului

În anul 2000, Consiliul Mondial al Bisericilor declara Iaşiul oraş internaţional de pelerinaj, alături de Tesalonic - Grecia, Edinburgh - Marea Britanie, Praga - Cehia şi Trondheim - Norvegia. Decizia venea ca o atestare oficială a faptului că pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a căpătat, în timp, o evidentă amploare internaţională, sute de mii de pelerini din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate participând, în fiecare an, la pelerinajul de la Iaşi.

Istoria hramului Sfintei Parascheva a cunoscut un nou început în anii ‘90, când tradiţia de a aduce la Iaşi cu prilejul sărbătorii Sfintei Parascheva şi moaşte ale altor mari sfinţi ai Ortodoxiei a fost instituită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, şi a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. Părinţii ei erau oameni evlavioşi şi înstăriţi, care, în afară de Sfânta Parascheva, au mai avut un fiu, Eftimie, care avea să fie mai târziu episcop al Maditului şi Sfânt Ierarh izvorâtor de mir (pomenit la 5 mai). Tatăl lor, pe nume Nichita, a murit pe când copiii aveau doar câţiva ani, iar mama lor, al cărei nume nu s-a păstrat, s-a îngrijit să le dea o bună creştere, în frica de Dumnezeu şi în deprinderea faptelor bune creştineşti, dar mai ales în deprinderea rugăciunii, a postului şi a milosteniei.

Odată, pe când avea 10 ani, a auzit cuvintele Domnului spuse tânărului bogat: ,,Mergi, vinde averile tale, apoi vino de urmează Mie!” (cf. Matei 19, 21). Fericita a ascultat aceste cuvinte ca pe o chemare a lui Dumnezeu, sporindu-şi râvna pentru rugăciune, privegheri, milostenie şi nevoinţă. Nu o dată Sfânta a dat săracilor hainele sale cele bune, îmbrăcând hainele ponosite ale acelora, iar odată a dat ca milostenie chiar cruciuliţa de aur pe care o purta la piept, înlocuind-o cu una de lemn. Certată de mama sa, fericita a răspuns că sfânta cruce este semnul dragostei lui Hristos pentru oameni şi a socotit că o poate da milostenie din dragoste faţă de semeni, după porunca lui Hristos.

La vârsta de 15 ani, după trecerea la Domnul a evlavioasei sale mame, ca una ce avea dorinţa de a se retrage din lume şi de a trăi în singurătate, aproape de Domnul, Sfânta a înţeles că, pentru ea, a venit vremea să lase toate şi să urmeze Mântuitorului. Moştenind o mare avere de la părinţi, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva şi-a dăruit săracilor partea ei de moştenire şi a mers la Constantinopol, să se închine moaştelor Sfinţilor şi să caute povăţuire duhovnicească.

De acolo a mers la o mănăstire închinată Născătoarei de Dumnezeu, în Heracleea Pontului, unde a rămas vreme de cinci ani, ducând o viaţă aspră, la anii tinereţii ei, după rânduiala monahiilor, apoi a plecat la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri. Deci, văzând, cu mare mulţumire sufletească, acele Sfinte Locuri binecuvântate de paşii Mântuitorului, a zburat ca o pasăre prin pustia Iordanului şi, aflând o mănăstire de fecioare, a intrat acolo şi cânta necontenit laude lui Dumnezeu, vărsând râuri de lacrimi, că o stăpânea o nesfârşită dragoste de Mirele Hristos şi i se dăruise culmea virtuţilor pustniceşti, smerita cugetare. Deci, a venit îngerul Domnului şi i-a zis: „Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului”. Şi, înţelegând Cuvioasa că porunca este de la Dumnezeu şi că viaţa ei este scurtă, a lăsat fără voie pustiul şi, venind în împărăteasca cetate, Constantinopolul, a intrat în biserica cea preafrumoasă a Sfintei Sofii, apoi în biserica Vlaherne a Născătoarei de Dumnezeu şi a dat laudă lui Dumnezeu, că i-a ajutat să-I slujească cu credinţă.

Cuvioasa Parascheva, care avea pe atunci doar 25 de ani, s-a întors în patria sa, aşezându-se, ca o străină, lângă biserica „Sfinţilor Apostoli” din satul Calicratia, sat vecin cu Epivata natală. Şi, vieţuind acolo încă doi ani, rugându-se pentru sine şi pentru toată lumea, şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos Cel viu, iar trupul ei a fost îngropat lângă biserică. Şi, trecând vreme de mulţi ani, un corăbier a fost înmormântat lângă sfântul ei trup, iar Cuvioasa s-a arătat în vedenie mai multor credincioşi, cerându-le să scoată din pământ sfintele ei moaşte. Şi, fiind scoase din mormânt moaştele cele întregi şi bine mirositoare ale Sfintei, Dumnezeu le-a proslăvit cu faceri de minuni. Că bolnavii şi îndrăciţii dobândeau tămăduire, atingându-se de sfintele ei moaşte.

În anul 1235, moaştele Sfintei au fost luate de împăratul Ioan Asan al II-lea, al românilor şi bulgarilor (1218-1241), şi au fost aşezate cu cinste la Târnovo. Mai târziu, în anul 1393, au fost strămutate la Belgrad, şi, apoi, în 1521, au fost aduse la Constantinopol, la biserica Patriarhiei. Aceste moaşte, mai pe urmă, le-a adus Voievodul Vasile Lupu din Constantinopol la Iaşi, în Moldova, la mânăstirea „Sfinţilor Trei Ierarhi”, în anul 1641 de la Hristos, şi au fost aşezate în minunata lui ctitorie.

Sfintele sale moaşte aduse în România

Sfintele moaşte au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca recunoştinţă pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice. Astăzi, Sfânta Cuvioasă Parascheva este pomenită de Biserica Ortodoxă Română în data de 14 octombrie, iar sfintele sale moaşte se află în Catedrala sfintei Mitropolii din Iaşi.

Sursa:Patriarhia.ro

Troparul Sfintei Cuvioase Parascheva

Viața Sfintei Cuvioase Parascheva

 În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăz­nuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cu­noscută în popor cu numele "Sfânta Vineri", Cuvioasa Maică Parascheva a fost numi­tă, mai cu seamă în Moldova, "Vinerea Mare". Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pre­tutindeni, viața de după moarte a Sfintei Pa­­rascheva arată că sfin­țenia ridică din nea­mul său pe omul ce s-a ase­­mănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iu­bire și apropiere între toți cei care măr­tu­ri­­sesc și viază întru aceeași credință.

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăz­nuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cu­noscută în popor cu numele "Sfânta Vineri", Cuvioasa Maică Parascheva a fost nu­mi­tă, mai cu seamă în Moldova, "Vinerea Mare". Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pre­tutindeni, viața de după moarte a Sfintei Pa­­rascheva arată că sfin­țenia ridică din nea­mul său pe omul ce s-a ase­­mănat cu Dum­ne­zeu, făcându-l lumină de iu­bire și apropiere între toți cei care măr­tu­ri­­sesc și viază întru aceeași credință. Mărturie des­pre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfin­tei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hra­­mul Cuvioasa Parascheva nu numai în Mol­­­dova, dar și în Tran­silvania și în Țara Ro­mâ­­nească.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pă­mânt în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învă­țătură în limba română despre viața sfin­­tei o găsim în "Cartea românească de în­vă­ță­tură" a mitropo­litului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643.

S-a născut în Epivata (azi Boia­dos), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Pă­rinții ei, oa­meni de neam bun și cre­dincioși, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dum­nezeu, în­dem­nând-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, dar mai ales a postului, ru­găciunii și milos­te­niei. Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales epis­cop în lo-calitatea Madite pentru dra­­gos­tea față de cele sfinte și pentru cultura sa de­ose­bită.

Sfânta Parascheva și-a petrecut anii co­pi­lă­­riei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, "fiind într-o bi­serică a Precistei" a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Evangheliei: "Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie" (Mar­cu 8, 34). Chemarea Mântui­to­ru­lui a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a îm­păr­țit toate hainele săracilor. Același lucru l-a fă­cut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților.

Moștenind o mare avere de la părinți, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moș­te­ni­re și, "părăsind frumusețea acestei lumi", s-a re­­tras "în adâncul pustiei". S-a oprit mai întâi la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de în­­vă­țătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile aces­to­ra, a pă­răsit capitala, îndreptându-se spre ți­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în do­rința de a-și petrece restul vieții în locurile bine­­cuvântate de viața pă­mân­tească a Mân­tui­­to­rului Iisus Hristos și a Sfin­ților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mă­­năstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înăl­țat duhov­ni­­cește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Bo­tezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca și ca atâția alți ostenitori ai pustiei roditoare de de­să­vâr­șire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune că acum Sfânta nu mai avea grijă "nici de veșminte și de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau sluj­­nice, ci numai de curăția sufletului și de răs­puns județului (judecății n.n.) ce va să fie". Ea "pururea suspina și nepărăsit tânjea cumu-și va înfru­mu­seța sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava și de lu­mina și de bucuria cea fericită. De aceasta ... ochii de la­crimi îi erau întunecați pu­rurea".

Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părintești: "Să lași pustia și la mo­șia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". După ce a avut această vedenie, sfânta "fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad veni". Ți mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherne și către icoana Sfinției Sale căzu și cu lacrimi se ruga așa și zicea: "N-am altă nă­dej­de, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii în­drep­­­tătoare, tu-mi fii folositoare... Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut aju­tor, iar acum, dacă m-am întors în lume, în­drep­­tează-mă până la sfârșitul vieții mele, că altă nădejde nu am".

DinConstantinopol s-a îndreptat spre Epi­vata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. "Acolo", con­tinuă mitropolitul Varlaam, "trudă cătră trudă și durere cătră durere adăugă, cu post și ne­dormire pe sine se înfru­mu­­seța..., cu lacrimi pă­mântul uda și se ruga: Doamne Iisuse Hris­toa­se, caută din lăcașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am că­lă­torit în toată viața mea. Ți acum, îndură-Te Doamne, spune înge­rului blând să ia cu pace sufletul meu". Împăcată cu sine, cu oa­me­nii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.

A fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip mi­nu­nat cine era acea străină. Se spune că un ma­ri­nar a murit pe o corabie și trupul i-a fost arun­cat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creș­tini să-l îngroape după rânduiala creș­ti­nească. Săpând deci o groapă, "aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mi­reasmă". Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor.

Dar, în noaptea următoare, unuia din creș­­tinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șe­zând pe un scaun luminat și înconjurată de mul­țime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: "Gheorghe, pen­tru ce n-ați so­cotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dum­nezeu a iubit frumu­sețea ei și a vrut să o pro­slăvească pe pământ?" Iar îm­pă­răteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o fe­meie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.

Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dum­ne­zeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mor­mânt și l-au adus cu mare bucurie, "cu lu­mini și cu tămâie", așezându-l în Biserica Sfin­ții A-postoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște. Se spu­ne că drept-credincioșii creștini din Epivata au zidit o bi­serică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea însăși văzuse lumina zilei.

Vestea despre minunile care se săvârșeau în apro­pierea cinstitelor moaște s-a răs­pândit cu­rând în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canoni­za­rea ei, adică la trecerea ei în rân­dul sfinților.

După trecerea ei la viața veș­nică și după mi­­nunata desco­pe­rire a cinstitelor ei moaște s-au alcătuit unele scrieri despre scurta ei viață pă­mân­tească și istoria strămutării moaș­te­lor. Po­trivit tra­diției, cea mai veche lucrare aghio­gra-fică dedicată Sfintei Cuvioase Paras­cheva a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea pa­triar­hului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzelon (1145-1151), pe la mijlocul vea­cului al XII-lea. Alta a alcătuit marele patriarh Eftimie al Târ-novei, în a doua jumătate a vea­cu­lui al XIV-lea, care a folosit, ca și alți aghio­grafi de mai târziu, scrierea diaconului Va­silisc. Mitropolitul Matei al Mirelor, care a trăit în Mănăstirea Dealu, de lângă Târ­go­viș­te, a alcătuit, în grecește, o nouă "viață", pre­cum și slujba Cuvioasei Parascheva, pe la anul 1605. Câțiva ani mai târziu, viața ei a fost inclusă de mitropolitul Varlaam al Mol­dovei, în Cazania lui, tipărită la Iași în 1643, fără îndoială folosind manuscrise grecești și sla­vo­nești, prelu­crate după scrierea patriarhului Efti­mie. Nevoințele ei au fost înfățișate pe scurt și de marele mitropolit Dosoftei al Mol­dovei în lucrarea sa Viața și pe­tre­­cerea sfin­ți­lor (4 vol. Iași, 1682-1686), pre­cum și în alte Vieți de sfinți și în edițiile Mi­neielor tipărite la noi în țară. Dintre străinii care i-au mai cer­ce­tat viața con­sem­năm pe cu­nos­­cu­tul aghio­graf grec Ni­­codim Aghio­ri­­tul (1749-1809). Spre sfâr­­­­­șitul seco­lu­lui al XIX-lea învățatul epis­cop Mel­­­chisedec Țte­fă­­nes­cu al Ro­ma­nului (1823-1892), a tipărit o lu­crare specială, intitulată Viața și mi­nu­nile Cu­vi­oasei noastre Parascheva cea nouă și istori­cul sfintelor ei moaște (Bu­cu­rești, 1889). Câțiva teologi români din secolul trecut de asemenea s-au ocupat cu viața și sfintele ei nevoințe: Pr. Gh. Pă­vă­loiu (1935), Arhim. Varahil Jitaru (1942), D. Stă­nes­cu (1938), Pr. M. Țesan (1955), Pr. Scar­lat Por­cescu, Pr. Prof. Mircea Păcurariu ș.a.

După ce au stat în Biserica Sfinții Apos­toli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârșindu-se multe semne și minuni în jurul lor, datorită eve­nimentelor politice care au adus mul­tă durere în țările balcanice,cinsti­tele moaște ale Sfintei Parascheva au fost stră­mutate în mai multe locuri, fiind tuturor ali­nare în suferință, liman lin și neînviforat al celor care o cinstesc și o cheamă în rugăciune să mijlocească la Atot­milostivul Dumnezeu.

În anii 1185-1186, bulgarii și valahii din su­dul Dunării, care de aproape două secole se găseau sub do­minația Imperiului bizantin s-au răs­culat îm­potriva asupritorilor, sub con­du­ce­rea fraților Petru și Asan, români de neam, în­te­meind un stat nou, cu­noscut sub numele de "Im­periul vlaho-bulgar", având capitala la Târ­no­vo. Peste câțiva ani, în 1204, ca­valerii apu­seni porniți în Cruciada a patra au ocupat Con­stantinopolul, întemeind aici un "imperiu latin de Constantinopol", care a dăinuit până în anul 1261, condus de împărați veniți din Apu­sul Eu­ropei. În aceste împrejurări, bi­zan­ti­nii au creat două mici imperii, unul în Asia Mică, cu ca­pitala la Niceea, nu departe de Con­stan­tinopol, altul în Tesalia, cu capitala la Te­­salonic. Da­torită relațiilor prietenești din­tre împă­ratul Ioan Asan II din Târnovo (1218-1241) și împă­ratul de atunci din Cons­tan­tinopol, în anul 1235 sau curând după aceea, moaștele Cuvioasei Pa­rascheva au fost stră­mutate de la Epivata la Târnovo, capitala im­periului ro­mâno-bulgar, oraș care devenise între timp reședință patriarhală. Muta­rea lor s-a făcut într-o impre­sio­nantă pro­ce­siune con­dusă de mi­tropolitul Marcu din Preslav, în­­soțit de numeroși clerici, fiind în­tâm­­pi­nate pre­tu­tindeni cu flori, lu­mâ­nări și slujbe de că­tre drept-cre­dincioșii ro­mâ­ni și bulgari din sudul Dunării. La Târnovo au ieșit întru în­tâm­­pi­na­rea lor împăratul Ioan Asan II, mama sa, Elena, și so­ția sa, Ana, precum și pa­triar­hul de aici. Au fost așe­zate în Biserica Maicii Dom­nului. Se spune că îm­pă­ratul ar fi zidit, în apro­pierea reședinței sale, o bise­rică având hramul Sfânta Parascheva.

La Târnovo moaștele Cuvioasei Pa­ras­che­va au rămas timp de 160 de ani. Probabil acum

s-a alcă­tuit slujba ei, care a intrat în Mi­ne­iul pe luna oc­tom­brie. Iar în a doua ju­mă­ta­te a vea­cului al XIV-lea, patriarhul Eftimie al Târnovei, "se pare un valah", i-a scris viața, cu mai multe amănunte decât o făcuse dia­co­nul Vasilisc.

Dar tot pe atunci turcii au pătruns în Eu­ropa. Rând pe rând au cucerit părți însemnate din Penin­sula Balcanică. În 1393 au cucerit par­tea răsări­tea­nă a imperiului vlaho-bulgar, îm­preună cu capitala Târ­novo, iar peste trei ani și partea apuseană, încât acest stat și-a în­cetat existența.

În astfel de îm­pre­ju­rări dramatice pen­tru creș­­ti­ni, moștele Cuvi­oasei Pa­ras­cheva au fost mu­tate la Bel­grad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cu­cerit și acest oraș, iar Ser­bia a fost transformată în pa­șa­lâc. Acum moaștele au fost solicitate de pa­triarhul ecu­me­nic Ie­remia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Pa­triarhul a ho­tărât ca ele să fie aduse în Constan­tinopol, fosta capitală a Imperiului bizantin (cucerit de turci în 1453, care i-au dat numele Is­tan­bul). În drum spre marele oraș întemeiat de sfân­tul împărat Con­stantin cel Mare, cins­ti­te­le moaște ale Cu­vi­oasei Parascheva au fost ex­pu­se din loc în loc pentru a fi văzute și să­ru­tate de credincioșii ortodocși din Peninsula Bal­canică aflați sub stă­pânire turcească. Pen­tru început, au fost așe­zate în biserica Sfânta Maria Panmacaristos, pe atunci Catedrală pa­triar­­ha­lă. După transfor­marea acesteia în gea­mie, au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfân­tul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din car­tie­rul Fanar (1601).

După 120 de ani ele au cu­nos­­cut ultima stră­mutare, de data aceasta spre pământul ro­mâ­­nesc. În anul 1641, după ce binecre­dincio­sul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva "pen­­tru sfințirea și binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Țara Moldovei, n.n.)", după cum se spu­ne în "scrisoarea sinodi­cească". Racla cu cin­stitele moaș­te a fost transpor­tată cu o corabie pe Marea Nea­gră, fiind însoțită de trei mi­tropoliți greci (Ioa­nichie al He­ra­cleei, Partenie al Adrianopolului și Teo­fan al Pa­leopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâm­pinate de Vasile Vodă Lupu, de mi­­tro­­politul Varlaam și de episcopii de Ro­man și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului. Cins­titele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș, din acest motiv fiind mutate în pa­ra­clisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, din nea­tenție, a rămas aprinsă o lu­mânare din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște; peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și "prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni". A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse; încă o mi­nune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fe­ricitul întru po­me-nire, Mitropolitul Iosif Na­niescu, a cercetat pa­ra­clisul, preaslăvind mi­nunea dumnezeiască. Pre­­fectul județului Iași, Leon Negruzzi, și pro­cu­ro­rul general al ora­șului au consemnat în procese ver­bale cele în­tâmplate. Ridicate din mormanul de jar, moaș­tele Cuvioasei au fost adăpostite pro­vi­zo­riu în altarul paraclisului de la Mănăs­tirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală mi­tropolitană din Iași, care fu­sese sfințită cu puțin timp mai îna­inte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor mol­do­veni, care îi cer Sfintei Parascheva să mij­lo­ceas­­că pen­tru ei înaintea tronului ceresc, ve­ne­rând-o cu mul­tă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Mol­dovei.

În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca­nonizarea unor sfinți din neamul nostru, pre­cum și generalizarea cul­tu­lui unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țară la noi. Ho­tă­­rârea respectivă a fost transpusă în fapte în ca­drul unor mari festivități bisericești din cur­sul lunii octom­brie 1955. În cazul Cu­vioasei Paras­che­va, gene­ralizarea cul­tului ei s-a făcut în Catedrala mitro­poli­tană din Iași, la 14 oc­tom­brie 1955, în pre­zența a nu­me­roși ierarhi ro­­mâni, pre­cum și a unor repre­zen­tan­ți ai Bisericii Or­to­­do­xe Rusă și Bul­gară.

Drept-credincioșii creștini de pretutindeni o cinst­esc prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iași și din îm­pre­jurimi o cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocro­tire și ajutor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este consi­derată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove, pentru că de-a lungul anilor mol­dovenii au simțit în viața lor lucrarea mi­nunată a harului dumnezeiesc prin mijlo­cirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare.

De multe ori, vin oameni de pe tot cu­prinsul țării să-și plece genun­chii în fața raclei cu cinstitele ei moaș­te, ca să mul­­țumească pen­tru ajutorul și binecu­vân­­tarea ce lumi­nea­ză în via­ța lor.

Viața curată, împletită prin ru­gă­­ciune și fapte bune, tinerețea care stră­lucește peste vea­curi precum lu­mina din candelele fe­cioa­relor înțe­lep­te, sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugă­ciu­ne și priveghere, la căutarea bu­curiei pe care o aduce în inimi prezența Du­hului Sfânt. Simbol al fră­ție­tății ortodoxe, Sfân­­ta Parascheva, lumină­toa­rea casnică a Mol­dovei, ne aduce din acea primă ju­mă­tate a veacului al XI-lea în care a viețuit pe pă­mânt, când Biserica era una și nedespărțită, nădejdea biruinței asu­pra patimilor, dez­bi­nă­ri­lor și necazurilor din lume, prin iubirea sme­rită și atotputernică a Domnului Hristos Care iubește și adună pe toți oamenii.

Sursa:Doxologia.ro

Rostul rugăciunii neîncetate

De ce oare sfinţii se rugau neîncetat; de ce oare creştinului i se porunceşte să se roage neîncetat? Pentru a fi mereu cu Dumnezeu şi nici un minut şi nici o secundă să nu dăm loc păcatului care caută neîncetat să ne prindă în cursă şi să ne aţină calea spre Împărăţia de Sus.Rugaţi-vă neîncetat [1 Ţes 5, 17], spune Apostolul. Aşa cum e neapărat necesar să respiri, tot atât de necesar este să te rogi;rugăciunea este respiraţia sufletului, puterea şi lumina lui; hrană, băutură, desfătare, pace, bucurie, spaţiu, mărire!

Liturghia este un rezumat al întregii Evanghelii, închipuirea vieţii pământeşti a lui Hristos, repetare a jertfei Sale pe Golgota –junghiere perpetuă – a morţii Sale pentru păcatele noastre, pomenirea Învierii Sale şi Înălţării la cer. La Liturghie trebuie să ne ducem cu cea mai mare evlavie şi să stăm cu înţelegere şi cu cele mai cucernice sentimente şi concentrandu-ne gândurile, lăsând deoparte toată grijă cea lumească, aşa cum se cântă în imnul Heruvimic: Noi care pe Heruvimi cu taian închipuim. Cum îi “închipuim” noi pe heruvimi?

Prin aceea că, asemenea lor, cântăm o cântare întreit-sfântă; ca şi ei Îl primim în noi, întreg pe Hristos Dumnezeu, în inimă, ca pe un scaun de heruvimi; Îl purtăm în noi, Îl iubim cu înflăcărare, aşa cum Îl iubesc heruvimii şi pentru dragostea ce I-o purtăm ne dezlegăm inimile de orice iubire pământească, fiindcă iubirea pământească nu se potriveşte cu iubirea lui Dumnezeu. Dispreţuieşte, crestinule, desfătările trupeşti dacă vrei să guşti din dulceaţa dumnezeiască, veşnică, sfântă; altmiteri nu vei putea gusta dulceaţa lui Dumnezeu!

Sursa:ioandekronstadt.wordpress.com

El a creat numai prin cuvânt lumea

Dumnezeul nostru este Creatorul atotputernic, atotintelept şi atotbun şi în acelaşi timp, mântuitorul neamului omenesc căzut în păcat. El este un Dumnezeu minunat; El a creat numai prin cuvânt lumea şi diversitatea nesfârşită a creaturilor. El l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa şi pentru răscumpărarea Lui după ce a căzut în păcat, blestem şi moarte, S-a făcut El însuşi om, neincetand să fie Dumnezeu. Acestea sunt marile minuni ale creaţiei şi răscumpărării închipuite în întreaga rânduială a slujbelor dumnezeieşti de fiecare zi, din duminici şi din sărbători.

O mare minune a lui Dumnezeu e crearea din nimic a lumii şi a omului; dar o minune cu mult mai mare este că Dumnezeu S-a făcut om pentru om şi în acest chip, omul s-a făcut dumnezeu. Cum s-a săvârşit aşa ceva? Prin întruparea, prin moartea pentru noi, prin învierea şi înălţarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos la Tatăl cu fiinţa noastră omenească îndumnezeită, cu suflet şi cu trup. Aceste măreţe, minunate şi negrăite fapte ale lui Dumnezeu sunt pomenite şi preamărite în fiecare zi în biserici în dumnezeieştile slujbe; şi de asemenea, nevoinţele sfinţilor săvârşite prin harul lui Dumnezeu.

Sursa:Ioan de Kronstadt

Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria şi evlavia poporului român



Ieri, 11 octombrie 2012, Sala Gotică a Mănăstirii 'Sfinţii Trei Ierarhi' din Iaşi a găzduit lansarea oficială a cărţii 'Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria şi evlavia poporului român', scrisă de pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă 'Dumitru Stăniloae' din Iaşi, şi de pr. Cătălin Adumitroaie. În cadrul evenimentului, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi-a lansat primele lucrări în format e-book, între care s-a numărat şi varianta digitală a cărţii mai sus menţionate, după cum informează „Ziarul Lumina”.

În cadrul manifestărilor culturale prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din anul acesta, la Sala Gotică a Mănăstirii 'Sfinţii Trei Ierarhi' a avut loc ieri, începând cu ora 17.00, lansarea oficială, dar şi în format e-book, a cărţii 'Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria şi evlavia poporului român', scrisă de pr. prof. dr. Ion Vicovan şi de pr. Cătălin Adumitroaie. Alături de această carte, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi-a lansat în premieră alte două lucrări în format digital, anume albumul 'Sfânta Cuvioasă Parascheva multfolositoare' şi 'Viaţa Părintelui Cleopa', autor arhim. Ioanichie Bălan. La eveniment au participat, pe lângă autorii lucrării, arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi stareţul Mănăstirii 'Sfinţii Trei Ierarhi', arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia, prof. dr. Lucreţiu Bîrliba de la Facultatea de Istorie din Iaşi, dar şi numeroşi scriitori, profesori universitari, istorici, preoţi, teologi şi studenţi.

În deschiderea manifestării, arhim. Nichifor Horia a subliniat faptul că prin apariţia cărţilor religioase în format e-book se arată 'efortul Bisericii de a face cunoscut într-un mod facil învăţătura ei plină de conţinut şi, în cazul cărţilor de faţă, faptul că Sfinţii ne sunt aproape şi nu se poticnesc de mijloacele moderne să ne bată la poarta sufletului şi să aştepte strigătul nostru de bucurie de a ne alătura lor în a fi împreună cu Dumnezeu'.

'Cartea s-a dorit a fi un 'act de euharistie' adus Sfintei'

Pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, în debutul cuvântului susţinut, l-a prezentat pe coautorul lucrării 'Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria şi evlavia poporului român', pr. Cătălin Adumitroaie, absolvent al Facultăţii de Teologie din Iaşi şi al Facultăţii de Istorie ieşene. În continuare, părintele decan a vorbit despre scopul cărţii, care a fost acela 'de a face mai bine cunoscută istoria Sfintei Parascheva după aducerea la Iaşi a sfintelor ei moaşte, care au avut un parcurs foarte interesant. În acelaşi timp, cartea s-a dorit a fi un 'act de euharistie' adus Sfintei pentru tot ajutorul dat Moldovei şi nu numai, dar şi Celui care este 'Unul Sfânt', pentru darul revărsat asupra noastră prin Sfânta Cuvioasă Parascheva. În plus, ca preot paroh al unei parohii cu hramul Cuvioasei, am avut şi o obligaţie morală în a-i închina această carte Sfintei casnice a Moldovei, cum frumos este supranumită Sfânta Parascheva'. Prin titlul lucrării, după spusele părintelui Vicovan, 's-a încercat sublinierea faptului că Sfânta Cuvioasă Parascheva are un specific aparte, care constă în popularitatea ei, atât în ţară, cât şi în străinătate, lucru confirmat de numărul imens de pelerini ce an de an şi zi de zi vin să se reculeagă şi să se roage la racla cu moaştele Sfintei, dar şi de vechimea icoanelor ce o reprezintă şi de numărul mare de biserici ce o au ca ocrotitoare'.

Primele cărţi în format e-book

În a doua parte a manifestării culturale, au fost lansate primele lucrări în format digital apărute la Editura Doxologia, directorul instituţiei, domnul Cătălin Jeckel, motivând necesitatea apariţiei variantei electronice a cărţilor tipărite.

'În condiţiile în care cărţile audio, dar şi cele digitale, precum şi dispozitivele electronice de lecturare nu mai sunt o noutate şi fiind oarecum presaţi de necesitatea creşterii eficienţei misionare, dar şi a randamentului economic, Editura Doxologia şi-a propus ca, începând cu acest an, să vină şi în întâmpinarea cititorilor de carte de spiritualitate ortodoxă, alţii decât cei cu care ne-am obişnuit până acum. În afara graniţelor ţării sunt peste 2.500.000 de români care au un contact mai rapid, în timp real, cu tehnica şi dispozitivele electronice pe care producători consacraţi le creează şi îmbunătăţesc cu repeziciune. În acelaşi timp, generaţiile de după anii â80 manifestă o extraordinară receptivitate la tot ce este nou pe piaţa dispozitivelor electronice de tot felul. Nu în ultimul rând, există în România categoria românilor cu o putere de cumpărare peste medie care pot, au acces şi achiziţionează tot ce e nou pe piaţa hi-tech din ţară ori din afară. Pentru toţi aceştia, şi nu numai, vom încerca să le propunem începând cu acest an şi o ofertă de carte religioasă (spiritualitate ortodoxă, istorie bisericească, formare duhovnicească, liturgică, dogmatică etc.) în format digital. Fără doar şi poate vom continua atât publicarea cărţilor în forma clasică tipărită, cât şi în formă electronică/digitală, încercând să cultivăm încrederea câştigată a cititorilor noştri fideli, dar şi atragerea unui nou segment de cititori, cei de care aminteam anterior', a spus directorul Editurii Doxologia.

La finalul întâlnirii, participanţii au avut posibilitatea vizionării cărţilor în format e-book cu ajutorul unei tablete digitale.

Sursa:Patriarhia