Rostul rugăciunii neîncetate

De ce oare sfinţii se rugau neîncetat; de ce oare creştinului i se porunceşte să se roage neîncetat? Pentru a fi mereu cu Dumnezeu şi nici un minut şi nici o secundă să nu dăm loc păcatului care caută neîncetat să ne prindă în cursă şi să ne aţină calea spre Împărăţia de Sus.Rugaţi-vă neîncetat [1 Ţes 5, 17], spune Apostolul. Aşa cum e neapărat necesar să respiri, tot atât de necesar este să te rogi;rugăciunea este respiraţia sufletului, puterea şi lumina lui; hrană, băutură, desfătare, pace, bucurie, spaţiu, mărire!

Liturghia este un rezumat al întregii Evanghelii, închipuirea vieţii pământeşti a lui Hristos, repetare a jertfei Sale pe Golgota –junghiere perpetuă – a morţii Sale pentru păcatele noastre, pomenirea Învierii Sale şi Înălţării la cer. La Liturghie trebuie să ne ducem cu cea mai mare evlavie şi să stăm cu înţelegere şi cu cele mai cucernice sentimente şi concentrandu-ne gândurile, lăsând deoparte toată grijă cea lumească, aşa cum se cântă în imnul Heruvimic: Noi care pe Heruvimi cu taian închipuim. Cum îi “închipuim” noi pe heruvimi?

Prin aceea că, asemenea lor, cântăm o cântare întreit-sfântă; ca şi ei Îl primim în noi, întreg pe Hristos Dumnezeu, în inimă, ca pe un scaun de heruvimi; Îl purtăm în noi, Îl iubim cu înflăcărare, aşa cum Îl iubesc heruvimii şi pentru dragostea ce I-o purtăm ne dezlegăm inimile de orice iubire pământească, fiindcă iubirea pământească nu se potriveşte cu iubirea lui Dumnezeu. Dispreţuieşte, crestinule, desfătările trupeşti dacă vrei să guşti din dulceaţa dumnezeiască, veşnică, sfântă; altmiteri nu vei putea gusta dulceaţa lui Dumnezeu!

Sursa:ioandekronstadt.wordpress.com

El a creat numai prin cuvânt lumea

Dumnezeul nostru este Creatorul atotputernic, atotintelept şi atotbun şi în acelaşi timp, mântuitorul neamului omenesc căzut în păcat. El este un Dumnezeu minunat; El a creat numai prin cuvânt lumea şi diversitatea nesfârşită a creaturilor. El l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa şi pentru răscumpărarea Lui după ce a căzut în păcat, blestem şi moarte, S-a făcut El însuşi om, neincetand să fie Dumnezeu. Acestea sunt marile minuni ale creaţiei şi răscumpărării închipuite în întreaga rânduială a slujbelor dumnezeieşti de fiecare zi, din duminici şi din sărbători.

O mare minune a lui Dumnezeu e crearea din nimic a lumii şi a omului; dar o minune cu mult mai mare este că Dumnezeu S-a făcut om pentru om şi în acest chip, omul s-a făcut dumnezeu. Cum s-a săvârşit aşa ceva? Prin întruparea, prin moartea pentru noi, prin învierea şi înălţarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos la Tatăl cu fiinţa noastră omenească îndumnezeită, cu suflet şi cu trup. Aceste măreţe, minunate şi negrăite fapte ale lui Dumnezeu sunt pomenite şi preamărite în fiecare zi în biserici în dumnezeieştile slujbe; şi de asemenea, nevoinţele sfinţilor săvârşite prin harul lui Dumnezeu.

Sursa:Ioan de Kronstadt

Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria şi evlavia poporului român



Ieri, 11 octombrie 2012, Sala Gotică a Mănăstirii 'Sfinţii Trei Ierarhi' din Iaşi a găzduit lansarea oficială a cărţii 'Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria şi evlavia poporului român', scrisă de pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă 'Dumitru Stăniloae' din Iaşi, şi de pr. Cătălin Adumitroaie. În cadrul evenimentului, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi-a lansat primele lucrări în format e-book, între care s-a numărat şi varianta digitală a cărţii mai sus menţionate, după cum informează „Ziarul Lumina”.

În cadrul manifestărilor culturale prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din anul acesta, la Sala Gotică a Mănăstirii 'Sfinţii Trei Ierarhi' a avut loc ieri, începând cu ora 17.00, lansarea oficială, dar şi în format e-book, a cărţii 'Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria şi evlavia poporului român', scrisă de pr. prof. dr. Ion Vicovan şi de pr. Cătălin Adumitroaie. Alături de această carte, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi-a lansat în premieră alte două lucrări în format digital, anume albumul 'Sfânta Cuvioasă Parascheva multfolositoare' şi 'Viaţa Părintelui Cleopa', autor arhim. Ioanichie Bălan. La eveniment au participat, pe lângă autorii lucrării, arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi stareţul Mănăstirii 'Sfinţii Trei Ierarhi', arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia, prof. dr. Lucreţiu Bîrliba de la Facultatea de Istorie din Iaşi, dar şi numeroşi scriitori, profesori universitari, istorici, preoţi, teologi şi studenţi.

În deschiderea manifestării, arhim. Nichifor Horia a subliniat faptul că prin apariţia cărţilor religioase în format e-book se arată 'efortul Bisericii de a face cunoscut într-un mod facil învăţătura ei plină de conţinut şi, în cazul cărţilor de faţă, faptul că Sfinţii ne sunt aproape şi nu se poticnesc de mijloacele moderne să ne bată la poarta sufletului şi să aştepte strigătul nostru de bucurie de a ne alătura lor în a fi împreună cu Dumnezeu'.

'Cartea s-a dorit a fi un 'act de euharistie' adus Sfintei'

Pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, în debutul cuvântului susţinut, l-a prezentat pe coautorul lucrării 'Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria şi evlavia poporului român', pr. Cătălin Adumitroaie, absolvent al Facultăţii de Teologie din Iaşi şi al Facultăţii de Istorie ieşene. În continuare, părintele decan a vorbit despre scopul cărţii, care a fost acela 'de a face mai bine cunoscută istoria Sfintei Parascheva după aducerea la Iaşi a sfintelor ei moaşte, care au avut un parcurs foarte interesant. În acelaşi timp, cartea s-a dorit a fi un 'act de euharistie' adus Sfintei pentru tot ajutorul dat Moldovei şi nu numai, dar şi Celui care este 'Unul Sfânt', pentru darul revărsat asupra noastră prin Sfânta Cuvioasă Parascheva. În plus, ca preot paroh al unei parohii cu hramul Cuvioasei, am avut şi o obligaţie morală în a-i închina această carte Sfintei casnice a Moldovei, cum frumos este supranumită Sfânta Parascheva'. Prin titlul lucrării, după spusele părintelui Vicovan, 's-a încercat sublinierea faptului că Sfânta Cuvioasă Parascheva are un specific aparte, care constă în popularitatea ei, atât în ţară, cât şi în străinătate, lucru confirmat de numărul imens de pelerini ce an de an şi zi de zi vin să se reculeagă şi să se roage la racla cu moaştele Sfintei, dar şi de vechimea icoanelor ce o reprezintă şi de numărul mare de biserici ce o au ca ocrotitoare'.

Primele cărţi în format e-book

În a doua parte a manifestării culturale, au fost lansate primele lucrări în format digital apărute la Editura Doxologia, directorul instituţiei, domnul Cătălin Jeckel, motivând necesitatea apariţiei variantei electronice a cărţilor tipărite.

'În condiţiile în care cărţile audio, dar şi cele digitale, precum şi dispozitivele electronice de lecturare nu mai sunt o noutate şi fiind oarecum presaţi de necesitatea creşterii eficienţei misionare, dar şi a randamentului economic, Editura Doxologia şi-a propus ca, începând cu acest an, să vină şi în întâmpinarea cititorilor de carte de spiritualitate ortodoxă, alţii decât cei cu care ne-am obişnuit până acum. În afara graniţelor ţării sunt peste 2.500.000 de români care au un contact mai rapid, în timp real, cu tehnica şi dispozitivele electronice pe care producători consacraţi le creează şi îmbunătăţesc cu repeziciune. În acelaşi timp, generaţiile de după anii â80 manifestă o extraordinară receptivitate la tot ce este nou pe piaţa dispozitivelor electronice de tot felul. Nu în ultimul rând, există în România categoria românilor cu o putere de cumpărare peste medie care pot, au acces şi achiziţionează tot ce e nou pe piaţa hi-tech din ţară ori din afară. Pentru toţi aceştia, şi nu numai, vom încerca să le propunem începând cu acest an şi o ofertă de carte religioasă (spiritualitate ortodoxă, istorie bisericească, formare duhovnicească, liturgică, dogmatică etc.) în format digital. Fără doar şi poate vom continua atât publicarea cărţilor în forma clasică tipărită, cât şi în formă electronică/digitală, încercând să cultivăm încrederea câştigată a cititorilor noştri fideli, dar şi atragerea unui nou segment de cititori, cei de care aminteam anterior', a spus directorul Editurii Doxologia.

La finalul întâlnirii, participanţii au avut posibilitatea vizionării cărţilor în format e-book cu ajutorul unei tablete digitale.

Sursa:Patriarhia

A apărut ultimul număr al Revistei Familia Ortodoxă

Iată câteva titluri din cuprins:

De ce fugim de Adevăr?

„Ce este adevărul?”, se întreabă retoric Pilat în faţa Mântuitorului – aşadar, fără a aştepta cu adevărat un răspuns, deşi Domnul Însuşi îi spusese că a venit în lume ca să mărturisească despre adevăr. De fapt, cugetarea căzută a lumii acesteia, filosofia dilematică întemeiată pe silogismul intelectual şi nu pe adevărul ca persoană, îl împiedică pe Pilat să-L recunoască şi să-L mărturisească pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Şi, pentru a nu-şi periclita poziţia şi a pierde slava deşartă a lumii vremii sale, Pilat Îl dă pe Mântuitorul ca să fie răstignit.

De fapt, vina lui Pilat este în primul rând aceea că nu a iubit adevărul şi dreptatea suficient încât să-L apere pe Hristos, chiar şi fără să ştie că este Mesia. Că Domnul nu este vinovat de acuzaţiile iudeilor – Pilat era deja convins. Poate că, dacă ar fi făcut acest prim pas al mărturisirii adevărului, dacă ar fi fost sincer în primul rând faţă de el însuşi, ar fi putut merge şi mai departe în a-L mărturisi pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.

 de Gheorghe Fecioru

SECULARIZAREA

Între mistificare şi adevăr (I)

Am vorbit în numărul trecut despre procesul de deconstrucţie a fundamentelor care ţin închegată o comunitate, dându-i sens, substanţă şi verticalitate. Mai mult decât oricare alt pilon sau element structural al comunităţii, Ortodoxia, Biserica, este sufletul neamului nostru. Drept urmare, nu e de mirare că a fost ţinta predilectă a strategiilor de marginalizare, evacuare din spaţiul public românesc, eliminare din ethosul local, adică din rolul de mediu ambiant de vieţuire, judecată şi făptuire, pentru a fi înlocuită cu un ethos fals şi ipocrit, spoiala „spiritului modern”, fie el de influenţă franceză, nemţească, sovietic-comunistă sau, cum e cazul acum, euro-atlantică.

În numărul de faţă vom prezenta cum anume a luat naştere acest proces început odată cu intrarea sa în modernitatea de tip occidental, adică începând cu revoluţiile paşoptiste ale secolului XIX. Mai exact, cu secularizarea definită atât ca fenomen de laicizare a spaţiului public românesc, cât şi ca – mai cunoscutul – fenomen de deposedare a Bisericii de proprietăţile sale şi delaicizare chiar a Bisericii însăşi.

de Ioan Bucur

Părintele Dumitru Stăniloae

(16 noiembrie 1903 – †4 octombrie 1993)

„Am iubit legea Ta, Doamne. Ea toată ziua cugetarea mea este” (Psalmul 118:97)

            Teolog, preot, profesor, cărturar şi duhovnic, Părintele Dumitru Stăniloae şi-a înnobilat talanţii cu harul mărturisirii, propovăduindu-L pe Hristos – prin cuvânt şi condei – în anii grei ai prigoanei comuniste.

Licenţiat în Litere la Bucureşti, doctorand la Cernăuţi, cercetător minuţios la Constantinopol, Paris şi Berlin al operei Sfântului Grigorie Palama, rector al Academiei Teologice din Sibiu şi profesor la Catedra de Ascetică şi Mistică a Facultăţii de Teologie din Bucureşti, traducător al celor douăsprezece volume ale Filocaliei în limba română, Părintele Stăniloae a fost – dincolo de toate acestea sau, poate, tocmai datorită lor – un om de o mare gingăşie sufletească, senin şi cald, un dar al lui Dumnezeu pentru cei ce i-au stat în preajmă.

Tot ce n-am reuşit cu yoga, reuşesc într-un moment de spovedanie sinceră…”

De la marşuri pentru pace la dobândirea păcii în Hristos

Veţi citi în cele ce urmează povestea unui om trecut prin numeroase încercări. Poate că mulţi sunt cei care au trecut prin ateism şi credinţe orientale, închisori şi organizaţii militante – dar, cu siguranţă, puţini sunt cei ce au aflat calea cea îngustă care duce la Viaţă. De aici vine şi valoarea mărturiei sale, dătătoare de nădejde şi mângâiere în aceste zile grele, şi de încredere în atotputernicia Dumnezeului nostru, Care nu vrea ca nimeni să se piardă. (R.H.)

- Aurel, ai avut o viaţă plină de căutări… Cum ai ajuns la Dumnezeu?

- Până la Revoluţie nu m-am gândit niciodată cu adevărat la Dumnezeu. Veneam dintr-o familie în care tatăl era – şi este – extrem de ateu, o familie în care fusesem învăţat să iau peste picior tot ce ţinea de credinţă. Ziceam: „Ce proşti sunt ăştia că se duc la biserică!”. Asta ne învăţa tata de mici, şi ne învăţa „documentat”. Ţin minte că avea o carte pe care scria „Biblia credinciosului şi a necredinciosului”, o carte groasă, mai groasă decât Scriptura. Şi, crescând în acest mediu, tot ce vedeam despre Dumnezeu era mama, care se închina înainte de culcare sau mai făcea o rugăciune când îi era greu, dar aşa, mai discret.

Revoluţia a fost momentul greu în care m-a luat o dubă şi m-a dus la Jilava – şi am fost convins că e sfârşitul.

consemnează Cezar Machidon

Surasul din vesnicie

“Onorabile domn Papanicolau,

La câteva ore de la înmormântarea Bătrânului Iosif aţi publicat pe site-ul dumneavoastră un articol cu titlul «Funeraliile Bătrânului Iosif Vatopedinul – Zâmbet din eternitate», descriind în câteva cuvinte, însoţite de fotografii, evenimentul. Fotografia celui adormit, zâmbind nu doar cu buzele, ci cu întreaga expresie a feţii, a impresionat puternic lumea, cum se vede din articolele şi comentariile de pe multe site-uri. Şi într-adevăr, se pot întâlni oameni abia adormiţi, cu feţe luminoase, cu expresii paşnice, cu odihnă deplină, dar unde s-a mai văzut zâmbet pe feţele lor? Pe de o parte toţi părinţii duhovniceşti spun că ora morţii este înfricoşătoare pentru om, pe de altă parte, citim în Pateric că până si cei mai sporiţi în viaţa duhovnicească, din smerenie, nu se încred în sine înainte de a trece în lumea de dincolo, unde nu mai este nici o primejdie. Mai mult, Bătrânul Iosif suferea cu inima şi era foarte chinuit de boală. Aşadar cum a adormit zâmbind?

Răspunsul este : NU, nu a adormit zâmbind, ci a zâmbit după moarte.

După o discuţie avută cu câţiva părinţi de la Vatoped vă relatăm desfăşurarea evenimentului.

Cei doi monahi care au fost cu el până în ultima clipă, s-au grăbit să-l anunţe pe Egumenul Efrem şi pe ceilalţi părinţi şi nu au observat cum arăta răposatul, care a rămas într-adevăr cu gura parţial deschisă.

Au venit deci să-l pregătească conform tipicului monahal. Egumenul Efrem a poruncit să nu i se acopere faţa. Părinţii au încercat să-i închidă gura, dar era târziu, ea rămânea în continuare deschisă. Mai mult, i-au legat o faşă pe sub bărbie ca să-i ţină gura închisă, dar după ce au desfăcut legătura, gura s-a redeschis. Trecuseră vreo 45 de minute de la adormire.

- Gheronda, o să arate urât aşa cu gura deschisă, ce să facem?

- Aşa cum este, nu-i acoperiţi faţa!

L-au cusut în mantie după obicei. Întregul proces de punere şi coasere în mantie a durat încă vreo 45 de minute.

Apoi au tăiat materialul în jurul feţei, după poruncă, şi l-au găsit pe Bătrân zâmbind, aşa cum aveau să-l vadă toţi apoi.

I-a auzit vorbind şi le-a făcut această mică favoare, ca să nu fie întristaţi?

Sau a vrut să ne ajute să ne facem o idee despre ce a văzut şi despre starea în care se află după plecarea sa din această lume?

Zâmbetul Bătrânului Iosif este primul eveniment supranatural petrecut după moartea sa şi a devenit pentru toţi o mare mângâiere”.

Panagiotis Koutsou

(sursa: http://vatopaidi.wordpress.com/)

***

O prezentare biomedicala a primei minuni facute de Gheron Iosif Vatopedinul (Muntele Athos), care a zambit la 45 de minute dupa moartea sa

(traducere de P. B. si Marina Enachi – calde multumiri! -, dupa originalul de aici)

“Materialul de fata prezinta o minune care, din cate stim, este aproape unica in intreaga istorie a crestinismului. O persoana decedata (Gheron Iosif din Vatopedi) a zambit. E impresionant ca zambetul a avut loc la 45 de minute dupa moartea sa. Acest lucru este documentat prin fotografii. Au fost raportate multe minuni cu oameni decedati (profeti, sfinti, etc). Dar nu a existat pina acum o minune ca cea intamplata pe data de 1 iulie 2009 in sfanta si marea Manastire Vatopedi (Muntele Athos, Grecia).

Vedeti aici: De ce zambetul Parintelui Iosif vine din vesnicie?

De mai multe luni familia duhovniceasca a batranului Iosif (obstea Manastirii Vatopedi, si in special staretul Efrem) indura o prigoana unica pentru zilele noastre. Aceasta consta in tot felul de minciuni si insulte. Orice parinte este indurerat atunci cand copiii sai sunt acuzati. Dar suferinta este si mai mare cind acuzatiile sunt false. Batrinul Iosif, fiind parintele duhovnicesc al acestei familii, a suferit si el de pe urma prigoanei. Dar acolo unde s-a inmultit pacatul (in acest caz prigoana sistematica a obstii de la Vatopedi si a staretului Efrem de catre jalnicii “caini de paza” ai Noii Ordini Mondiale), a prisosit si harul (in acest caz surasul din vesnicie). (Romani, 5, 20).

Surasul din vesnicie reprezinta inca o confirmare a cuvintelor rostite de fostul prigonitor al crestinilor (Saul). El a recunoscut Adevarul (pe Hristos) s-a convertit la credinta adevarata, a devenit Apostol (Pavel) si s-a jertfit – a fost martirizat pentru Adevar. Prigoana actuala (impotriva fratiei Vatopedi) este tulburatoare. Dar mai impresionant este raspunsul Domnului, adica surasul din vesnicie. Fie ca acest suras sa inatreasca credinta multora si sa lumineze deopotriva mintea (“nous“) prigonitorilor si a celor care vor sa cunoasca adevarul.

Ar fi bine daca fiecare dintre cei care ar vrea sa cunoasca adevarul s-ar intreba:

1) De ce mass-media nu a dat atentie acestei minuni?

2) De ce mass media nu a discutat faptul ca tribunalul a declarat obstea Vatopedi ca nevinovata de acuzatiile aduse?

In privinta celei de-a doua intrebari iata citeva texte interesante:

a) Ξεκινάει η Δικαίωση της Ιεράς Μεγίστης Μονής Βατοπαιδίου (in greaca – Procesul de reabilitare a Sfintei Manastiri Vatopedi incepe) 11 iulie, 2009 – VatopaidiFriend.

b) Το δικαστήριο Ξάνθης δικαίωσε την Μονή Βατοπαιδίου (in greaca – Curtea de la Xanthi a reabilitat Manastirea Vatopedi ) 11 iulie, 2009 – VatopaidiFriend

c) Buletin informativ cu privire la Manastirea Vatopedi (http://vatopaidi.files.wordpress.com/2009/01/filladio-immb-english.pdf).

d) Scrisoarea deschisa a Egumenului Efrem (http://vatopaidi.wordpress.com/2008/11/04/open-letter-of-the-abbot-efraim).

[Nota noastra: IN LIMBA ROMANA GASITI MATERIALE PE TEMA SCANDALULUI DE LA VATOPEDU SI A ACUZATIILOR MINCINOASE ADUSE EGUMENULUI EFREM - PE SITEUL "PRESA ORTODOXA DE LIMBA GREACA"]

*

In momentul decesului, toate organele isi intrerup functiile: inima, creierul, plamanii, muschii, etc. In ceea ce priveste muschii, este bine cunoscut faptul ca atunci cand cineva moare, muschii devin rigizi (rigiditate musculara). Din acest motiv, din momentul mortii, oricat ar incerca cineva, este foarte dificil sa miste (folosind metode normale) bratele sau alte parti ale trupului decedat. Acesta a fost si cazul Parintelui Iosif din Vatopedi; cand a murit, gura sa a ramas intredeschisa. Oricat de mult au incercat calugarii, ei nu au putut sa-i mentina gura inchisa (fotografiile relevante documenteaza acest fapt). Fenomenul (din punct de vedere biomedical) se datoreaza rigiditatii musculare mentionate anterior.

O persoana vie poate zambi deoarece muschii faciali se pot contracta. Dar nimeni, din cauza rigiditatii musculare, nu poate determina muschii faciali ai unui mort sa capete o astfel de pozitie, astfel incat persoana decedata sa zambeasca. Deoarece este imposibil ca cineva sa inchida gura unui cadavru (chiar daca o leaga), este mult mai greu de imaginat ca ar putea sa aduca muschii intr-o astfel de pozitie, incat gura celui mort sa zambeasca. (…)

Conform cunostintelor stiintifice contemporane, nimeni, prin nici o metoda, nu poate determina o persoana decedata sa zambeasca. Pe de alta parte, daca ar fi existat aceasta posibilitate (si anume sa produci zambetul unui mort prin metode artificiale), aceasta ar fi fost aplicata si in cazul altor persoane decedate.

Aceasta este minunea cea mare care a avut loc in cazul Gheron Iosif din Vatopedi. Nu doar gura i s-a inchis, ci el a zambit. Mai impresionant chiar, este faptul ca zambetul sau a fost documentat (fotografiat) la 45 de minute dupa moartea sa. Pe linga aceasta, este surprinzator ca Parintele Efrem (egumenul Manastirii Vatopedi) a insistat ca monahii sa descopere fata batranului Iosif. A primit oare vreun semn de la Domnul?

Acum 2 ani, am fost binecuvantat sa-l intalnesc pe memorabilul parinte duhovnicesc Iosif din Vatopedi. La acel moment, el avea acelasi zambet pe care l-a avut dupa moartea sa, zambetul care vine din vesnicie.

“O, moarte, unde este boldul tau?”

Stiinta contemporana nu detine mijloacele pentru a analiza zambetul care vine din eternitate. Prin metodele omenesti, doar il poate inregistra sau fotografia. Mila Domnului si minunile nu pot fi investigate din punct de vedere stiintific, dar pot fi traite.

Vesnica pomenire parintelui Iosif din Vatopedi!

Roaga-te pentru noi!”

Nota: Acest text este traducerea in limba romana a articolului A simple biomedical presentation of the first miracle of Elder Joseph of Vatopaidi (Mount Athos), who smiled 45 minutes after his death publicat pe site-ul http://vatopaidi.wordpress.com

Fişe de lucru la Religie pentru elevii de la clasa pregătitoare



La Editura Basilica a Patriarhiei Române a fost publicat setul de 26 de fişe de lucru la disciplina Religie, pentru elevii de la clasa pregătitoare, materiale didactice care au binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Aceste fişe de lucru reprezintă pentru elevi mijloace de dezvoltare a interesului pentru domeniul educaţiei religioase şi suport în formarea unor atitudini şi comportamente în acord cu valorile creştine. Pentru profesorul de religie fişele constituie un instrument de orientare în proiectarea şi desfăşurarea orei de religie.

Structura celor 26 de fişe este următoarea: prima pagină, destinată elevilor, conţine titlul temei principale, titlul lecţiei, ilustraţii, spaţii libere pentru desen, mesajul-cheie al lecţiei; a doua pagină, destinată profesorului, propune o mare varietate de activităţi didactice, care pot fi realizate selectiv şi adaptate cu uşurinţă la particularităţile fiecărui grup de elevi – dialogul, descrierea din imagini, jocul didactic, lectura, desenul, exerciţiul, rugăciunea, observarea naturii, confecţionarea de felicitări, organizarea de scenete etc.

Prin intermediul acestor fişe de lucru elevii sunt invitaţi la un parcurs educaţional, alături de cele două personaje principale ale ilustraţiilor, Andrei şi Ioana, şi ei în clasa pregătitoare. Experienţele celor doi copii, ilustrate în desenele fişelor, oferă exemple şi modele de comportament în diferite contexte de viaţă, faţă de colegi, prieteni, membrii familiei sau alţi adulţi. De asemenea, tipul şi cromatica desenelor special elaborate pentru aceste fişe îşi propun să-i ajute pe elevi să descopere valorile propriei credinţe, să le dezvolte dragostea pentru frumos şi simţul estetic.

Fişele de lucru au fost realizate de: d-na prof. dr. Monica Opriş, pr. lect. dr. Dorin Opriş şi d-na cercetător ştiinţific dr. Irina Horga, autori de manuale şcolare de religie şi lucrări de specialitate în domeniul educaţiei religioase. Ilustraţiile aparţin d-nei grafician Cristina Ionescu-Berechet, iar macheta a fost realizată de diacon Liviu Stanciu şi d-ra asist. univ. dr. Corina Grecu. Referenţi sunt: pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul”, Universitatea din Bucureşti; d-l prof. univ. dr. Constantin Cucoş, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi; pr. prof. dr. Gheorghe Dogaru, inspector pentru disciplina Religie, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Coordonatorii proiectului „Religia la clasa pregătitoare” sunt: Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal; pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, consilier patriarhal, Sectorul teologic-educaţional; diacon George Jambore, inspector pentru disciplina Religie, Sectorul teologic-educaţional; prof. Cătălin Pîslaru, inspector general de specialitate, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Setul de fişe de lucru pentru elevii de la clasa pregătitoare poate fi achiziţionat la preţul de 5,4 lei/exemplar (sunt incluse cheltuielile de distribuţie). Comenzi se pot face pe adresa: „Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Intrarea Miron Cristea nr. 6, sect. 4, Bucureşti, cod poştal 040162”; telefon: 021.3352128; 021.3352129; e-mail:tipografia@patriarhia.ro.

Utilizarea la clasă a acestor fişe este susţinută şi de un ghid specific, în format online, „Religia la clasa pregătitoare. Ghid pentru profesori”, disponibil la adresa www.patriarhia.ro.

Sursa: Patriarhia.

Farsele și glumele făcute prietenilor

Râsul și buna dispoziție între prieteni sunt mai mereu prezente. Uneori când lucrurile nu se mișcă natural și atmosfera e încordată, se forțează puțin nota încercându-se să se ajunge iarăși la acea destindere și fluență în conversații. 

Glumele sunt uneori modalități de a spune adevăruri dureroase într-un mod mai plăcut. Adevărul trebuie uneori rostit în glumă ca să fie primit mai ușor. 

Totuși sunt cazuri când glumele noastre crează suferință celorlalți și ar fi fost mai bine să fi tăcut. 

Aș vrea să discutăm în acest articol despre atitudinea pe care ar trebui să o aibă un creștin în relația cu prietenii și cu familia sa. Este oare cuviincios să glumim? Este oare moral să facem farse prietenilor? Cum sunt oare acestea în ochii lui Dumnezeu?

O să încep prin a vă povesti despre farsele pe care eu și un prieten i le făceam unei colege de a noastre de facultate. Colega noastră era la vremea aceea o fată mai sperioasă, mai fricoasă, și din acest motiv profitam de felul ei de a fi pentru a obține un efect cât mai puternic al farselornoastre.

În primul rând farsele le făceam în ochii celorlalți colegi și niciodată fără a percepe efectul lor în tot grupul. De fapt asta era toată distracția. Mi-aduc aminte că la un moment dat i-am luat ștergătoarele colegei noastre de la mașină și i-am desfăcut și o roată, lăsându-i mașina, care era parcată în fața facultății, suspendată pe cric. Bineînțeles că după sfârșitul orelor abia așteptam să vedem ce față va avea când va vedea mașina. S-a speriat puțin... colegii au râs... dar tot noi i-am pus roata la loc și ștergătoarele. 

Alta dată mi-aduc aminte cum ne păcăleam un coleg, după ce aflam rezultatele unui examen. Eu și Bogdan mergeam la facultate vedeam rezultatele și apoi mergeam acasă la Cosmin și-i spuneam că am văzut rezultatele. Era un examen greu la care ne-am fi bucurat toți măcar să trecem, era la Contabilitate prin anul II. Cosmin mirat ne întreabă ce a făcut și noi i-am spus că a picat. El supărat... deși se aștepta să pice... se resemnase. După vreo 10 minute de râs împreună, pentru că doar unul din noi trei luaseră, eu cu Bogdan schimbăm foia și-i spune lui Cosmin: „Hai mă Cosmin că am glumit, doar nu credeai că ai picat! Ai luat examenul!” Cosmin, dragul de el, nuștia ce să mai creadă și până la urmă l-am convins. Am mai stat puțin și apoi iar ne-am schimbat și i-am spus că totul a fost o farsă bine gândită și defapt el chiar a picat.

Vă dați seama că deși pentru noi era distractiv, Cosmin nu se simțea bine deloc, ba dimpotrivă era un examen la care se temea mult și abia aștepta să scape de el. Pe deasupra ne-a și spus că de acum n-o sa mai aibă încredere în noi atunci când îi comunicăm rezultatele de la examen și se va duce singur să se convingă.

Am făcut mai multe farse prietenilor și era distractiv... dar mi-aduc aminte că și eu am fost victima lor și nu-mi plăcea deloc. Mă simțeam folosit, batjocorit, luat peste picior... atins chiar în cele mai adânci simțiri ale mele.

De fapt acesta este și motivul pentru care am încetat a mai face farse celorlalți, pentru că am văzut cât de neplăcut este să fiu eu subiectul lor.

Mass-media încurajează acest gen de distracție prin emisiuni gen „Farsele lui Buzdugan” de la radio - în care mulți oameni au fost batjocoriți sau „Plasa de stele” de la televizor în care farsele erau adevărate scenarii de film cu multe persoane implicate. Uneori vedetele cărora li se făceau aceste glume ajungeau la limita disperării și se enervau puternic.

O altă emisiune este Cronica Cârcotașilor cu Huidu și Găinușă în care se făcea bășcălie de toată lumea. Era distractiv pentru noi cei de acasă, dar pentru cei direct implicați nu cred că era plăcut să râdă o țară întreagă de ei. De fapt cele două accidente ale lui Huidu (cel la ski în Austria, și cel cu mașina) au fost pentru mine personal un avertisment a Lui Dumnezeu pentru toți cei cărora le place să-și bată joc de oameni. N-a fost o pedeapsă pentru Huidu ci un avertisment spre pocăință (schimbare) pentru noi toți ceilalți care priveam cu jind și satisfacție răutăcioasă greșelile celorlalți.

Buzdugan spunea la radio că mama lui îi tot spunea ceva de genul: „Măi mamă, o să te prindă cineva pe stradă și o să te bată de nu știi ce-i cu tine!”

Farsele, în orice formă a lor, aduc suferință și doar oamenii stăpâni pe sine și iertători le pot accepta... dar și ei vor face acest lucru din iubire față de prieteni și nicidecum că le-ar aduce satisfacție. Farsele provoacă suferință celorlalți și scad încrederea reciprocă între prieteni.

Unii prieteni fac farse în joacă, fără a vrea să rănească, cu scopul de a se distra împreună cu victima (prietenul) lor. Această modalitate de te distra vine tocmai din neputința de a te apropia de prietenul tău pe alte căi... pe căi normale: prin cuvinte, prin blândețe, prin interes față de problemele sale, prin zâmbet, printr-un ajutor concret, printr-o vorbă bună, etc. Prietenii care-și fac farse unii altora nu sunt cu adevărat prieteni pentru că nu-i doare suferința celuilalt.

Glumele sunt glume și mai pot fi spuse, dar și acestea fără a jigni, fără a aduce aminte răul din urmă, fără a face înțepături ironice, ci doar așa în limita bunului simț.

Un creștin adevărat nu glumește ci este mereu sincer și zâmbitor. Râsul în exces este demonic și nu este proprii firii umane.

Iată ce frumos vorbește Sfântul Nicolae Velimirovici despre râsul necontrolat și zâmbet:

„Deasupra râsului omenesc de fericire şi tânguirii de nefericire stă un zâmbet tainic, care încălzeşte, dar nu arde. Acest zâmbet este cu totul deosebit de zâmbetul celui cinic şi dispreţuitor, care te îngheaţă. Zâmbetul maicii către copilul vioi sau bolnav şi zâmbetul sfântului către cei puternici şi cei slabi se asemuieşte acestui zâmbet tainic şi înalt. Ce altceva înseamnă acest zâmbet decât părtăşie la bucuria celor veseli şi la mâhnirea celor întristaţi?

Ce altceva spune acel zâmbet decât că bucuria peste măsură pe pământ se va micşora degrabă prin întristare, şi că întristarea peste măsură pe pământ se va micşora degrabă prin bucurie? Este cumplit cum neghiobia omului este cel mai bine înfăţişată de două animale ca maimuţa şi hiena. Caută să te înfrânezi cât mai mult cu putinţă de la schimonoseala nebunească a maimuţei şi de la hlizeala nebunească a hienei.

Aminteşte-ţi întotdeauna de surâsul tainic şi cald, asemenea surâsului maicii şi al sfântului, surâsului care arată firescul, sănătatea, înţelepciunea, milostivirea şi veşnicia.

Veşnicie, căci râsul şi plânsul sânt trecătoare, pe când zâmbetul este nepieritor.”  (Gânduri despre bine și rău. Gândul 65.)

(Claudiu Balan)

Sursa:Ortodoxia Tinerilor