Sărbătoarea Crăciunului la Catedrala Patriarhală

 

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 25 decembrie, Naşterea Domnului. În ziua acestui slăvit praznic, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi.

După rostirea Sfintei Evanghelii, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre însemnătatea acestui mare praznic al Naşterii Domnului. Preafericirea Sa a arătat, printre altele, că naşterea sfântă şi curată a Mântuitorului are ca scop curăţirea omului de păcat şi sfinţirea lui; Mântuitorul s-a pogorât pe pământ ca să ridice pe oameni în iubirea lui Dumnezeu. 

„Este semnificativ faptul că Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte veşnic din Tatăl ca Fiu al Tatălui Ceresc, fără mamă, şi Se naşte ca om din mamă, fără tată. Astfel, este deodată Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului. Naşterea Sa nu are loc din iniţiativă bărbătească, ci din iniţiativa lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. El Se naşte din Fecioară fără de păcat ca să ne izbăvească pe noi din păcat. Naşterea Sa este sfântă şi curată pentru că El are ca scop al lucrării Sale curăţirea omului de păcat şi sfinţirea lui. Dumnezeu Se pogoară din ceruri pe pământ ca pe noi pământenii să ne ridice la viaţa cerească, la iubirea Preasfintei Treimi. Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului ca pe oameni să-i înfieze în harul Duhului Sfânt. Toată lucrarea Sa are ca scop ridicarea oamenilor în iubirea lui Dumnezeu”, a precizat Preafericirea Sa.

„Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte într-o călătorie şi va fi tot timpul vieţii Sale pe pământ un călător străbătând cetăţile şi satele prin Ţara Sfântă şi chemând lumea la mântuire. Este un călător care ne aminteşte că toţi suntem călători pe acest pământ. Este un călător colindător care binevesteşte iubirea lui Dumnezeu pentru oameni şi are un singur scop, acela de a ne duce pe toţi în casa Tatălui din ceruri în care se află multe lăcaşuri. (…) Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte în multă sărăcie pentru a se apropia de toţi oamenii şi de cei mai săraci şi pentru a le dărui bogăţia Sa nesfârşită a iubirii Dumnezeieşti. El este sărac din punct de vedere material, dar îmbogăţeşte lumea şi pe cei mai săraci oameni cu darul sfinţeniei şi al mântuirii”, a mărturisit Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a evidenţiat faptul că Sărbătoarea Crăciunului este, aşa cum arată Evanghelia, sărbătoarea darurilor şi a îndemnat, în cuvântul Său, să aducem bucurie celor mai puţin fericiţi şi să aducem comuniune acolo unde aceasta lipseşte.

„Dumnezeu ne dăruieşte pe Fiul Său ca să ne mântuiască şi să ne dăruiască viaţă veşnică, iar noi ca răspuns aducem darul său prin rugăciune, prin tot ceea ce facem frumos în Biserică şi prin darurile oferite celor săraci, celor fără de adăpost, celor bătrâni. (…) Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne gândim la copilăria noastră, la părinţii noştri care ne-au născut, la toţi cei care ne-au fost ca şi părinţi şi ne-au ajutat duhovniceşte şi material şi să vizităm în aceste zile familiile cu mulţi copii şi să aducem bucuria Crăciunului în casele în care este puţină bucurie, în care este puţină comuniune şi în care este puţină nădejde”, a spus Părintele Patriarh.

De asemenea, Părintele Patriarh a explicat, făcând referire la iubirea părintească şi la smerenia deosebită a Mântuitorului, de ce Dumnezeucând vine în lume nu vine sub forma unui bărbat de 30 de ani, ci mai întâi El este prunc.

„Pentru că dacă nu ar fi fost copil Iisus Hristos nu ar fi putut vorbi mai târziu oamenilor despre iubirea părintească a Tatălui Ceresc. Cine n-a fost copil nu cunoaşte iubirea părintească şi cine n-are iubire părintească nu poate fi om deplin. Trebuie să avem iubire părintească chiar dacă nu avem copii după trup. Trebuie să iubim copiii chiar dacă nu sunt copiii noştri după trup. Dreptul Iosif nu este tatăl după trup al Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru că El S-a născut de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, dar este tatăl adoptiv, tatăl protector, tată care iubeşte Copilul ca acest Copil să aibă iubire deplină şi de la mamă şi de la tată. Prin aceasta vedem că un copil creşte cu adevărat ca om numai dacă acesta creşte în iubire. (…) Dumnezeu Copilul Cel Care ţine Universul Se lasă purtat în braţe de mama Sa, Se lasă îmbrăcat cu scutece Cel Care îmbracă cerul cu nori, Cel Care Se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină; din pântecele Fecioarei, spune Fericitul Augustin, conduce toată lumea, toţi aştrii, toate galaxiile, dar Se smereşte atât de mult încât Se arată ca un Copil care depinde în exclusivitate de iubirea şi ajutorul celor din jur. De aceea, astăzi ne gândim cu multă evlavie la taina familiei, a copiilor. Binecuvântarea familiei se vede mai întâi prin faptul că Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut copil, se vede şi prin faptul că a fi mamă înseamnă a aduce pe lume oameni care sunt chemaţi să trăiască veşnic în iubirea cerească a Preasfintei Treimi”, a precizat Părintele Patriarh.

La finalul cuvântului Său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat urări de sănătate tuturor celor care îşi celebrează onomastica, urându-le să fie ca şi păstorii din Betleem binevestitori ai iubirii lui Dumnezeu.

„Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului sau al Crăciunului dorim să adresăm urări de sănătate şi fericire tuturor celor care poartă numele de Cristian şi Cristina, Emanuel şi Emanuela şi derivate. Tuturor le dorim ani mulţi cu sănătate, bucurie şi ajutor de la Dumnezeu şi să fie ca şi păstorii din Betleem binevestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, ca şi îngerii de la Betleem binevestitori ai luminii lui Dumnezeu şi ai mântuirii spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire”, a spus Preafericirea Sa. 

Colindatori in Italia 24/12/2011

Craciunul - Nasterea Domnului

Cel dintai praznic imparatesc cu data fixa, in ordinea fireasca (cronologica) a vietii Mantuitorului, este Nasterea, numita in popor si Craciunul, la 25 decembrie, este sarbatoarea anuala a nasterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintai sarbatoare specific crestina, dintre cele ale Mantuitorului, desi nu este tot atat de veche ca Pastile sau Rusaliile, a caror origine sta in legatura cu sarbatorile iudaice corespunzatoare.

a) In mentalitatea crestina primitiva, mostenita de la lumea veche, accentul se punea pe ziua mortii si a invierii divinitatilor adorate, iar nu pe ziua nasterii lor. De aceea, cultul Mantuitorului in Biserica primara era concentrat mai tot in jurul mortii si al invieriiSale. Calendarele crestine pastreaza de asemenea in amintirea posteritatii, nu datele nasterii mucenicilor si ale Sfintilor, ci datele mortii lor. De aceea, Nasterea Domnului este considerata in general ca o sarbatoare de origine mai noua decat Pastile. Vechimea ei se poate urmari retrospectiv in documente pana pe la sfarsitul secolului III, cand - dupa o traditie consemnata de istoricul bizantin Nichifor Calist - pe timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian, o mare multime de crestini au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se adunasera sa praznuiasca ziua Nasterii Domnului.

b) Desi sarbatorita in toata lumea crestina, totusi, la inceput era deosebire intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce priveste data acestei sarbatori. Astfel, in Apus, cel putin de prin sec. III, Nasterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii, dupa care recensamantul lui Cezar August, in timpul caruia Sf. evanghelist Luca ne spune ca s-a intamplat Nasterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, traditia aceasta este foarte veche la Roma si acolo, spune el, Nasterea Domnului s-ar fi serbat de la inceput la 25 decembrie. Cam acelasi lucru afirma, putin mai tarziu, si Fericitul Ieronim, intr-o cuvantare tinuta de el la Ierusalim, in ziua de 25 decembrie; convingerea ca in aceasta zi S-a nascut Hristos, spune el, este veche si universala.

De asemenea, dupa Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixeaza ziua nasterii Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este ca in Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica la 6 ianuarie; aceasta dubla sarbatoare era numita in general sarbatoarea Aratarii Domnului. Practica rasariteana se intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi botezat in aceeasi zi in care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune ca, atunci cand a venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).

De fapt insa, atat in Orient cat si in Occident Nasterea Domnului a fost serbata de la inceput la aceeasi data, in legatura cu aceea a solstitiului de iarna, numai ca orientalii au fixat-o, dupa vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cand Apusul, in frunte cu Roma, a recalculat-o, fixand-o in functie de data exacta la care cadea atunci solstitiul, adica la 25 decembrie.

Se considera ca sarbatoarea Nasterii s-a despartit pentru prima data de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, in Biserica din Antiohia, in jurul anului 375, apoi la Constantinopol in anul 379, cand Sf. Grigorie de Nazianz a tinut cu acel prilej celebra predica festiva, care va servi mai tarziu ca izvor de inspiratie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Nasterii ("Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L !...").

Peste cativa ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru praznuirea Craciunului, si la Antiohia, dupa cum dovedeste Omilia la Nasterea Domnului, tinuta la Antiohia de Sf. loan Gura de Aur in 386, si amintita mai inainte. In Constitutiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfarsitul, secolului IV, Nasterea Domnului e numarata ca cea dintai dintre sarbatori, recomandandu-se serbarea ei la 25 decembrie, iar in alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintita ca o sarbatoare deosebita de cea. a Epifaniei. Cu timpul, si anume prin prima jumatate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii a fost introdusa si in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului, generalizandu-se astfel in crestinatatea rasariteana. Numai armenii serbeaza inca pana astazi Nasterea Domnului tot la 6 ianuarie (odata cu Botezul Domnului), ca in vechime.

c) La fixarea zilei de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii Domnului, s-a avut in vedere probabil si faptul ca mai toate popoarele din antichitate aveau unele sarbatori solare care cadeau in jurul solstitiului de iarna (22 decembrie), sarbatori care erau impreunate cu orgii si. petreceri desantate si pe coare Craciunul crestin trebuia sa le inlocuiasca. Biserica a vrut sa contrapuna o sarbatoare crestina mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, care prin sec. III facea o serioasa concurenta crestinismului, indeosebi in randurile armatei romane, si a carui sarbatoare centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22-23 decembrie), ea fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a intunericului, si Ziua de nastere a Soarelui nebiruit, pentru ca de aici inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada. Opinia generala a liturgistilor si istoricilor apuseni este ca ziua de nastere a zeului Mitra (sarbatoare introdusa la Roma de imparatul Aurelian la 274) ar fi fost astfel inlocuita cu ziua de nastere a Mantuitorului care fusese numit de prooroci "Soarele Dreptatii" (Maleahi IV, 2) si "Rasaritul cel de sus" (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 si Troparul Nasterii Domnului) si pe Care batranul Simeon il numise "Lumina spre descoperirea neamurilor" (Luca II. 32), iar apoi El insusi Se numise pe Sine "Lumina lumii" (Ioan IX, 5). Este insa posibil ca adevaratul raport cronologic dintre aceste doua sarbatori sa fie invers, adica va fi existat mai intai sarbatoarea crestina a Nasterii lui Iisus la 25 decembrie, iar introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagane a lui Mitra la 274 sa fi constituit o incercare neizbutita de a inlocui sarbatoarea crestina, mai veche.

Tot in legatura cu fenomenele naturii erau si sarbatorile de iarna ale romanilor, ca Saturnaliile (sarbatoarea lui Saturn) si Juvenaliile (sarbatoarea tinerilor sau a copiilor), care cadeau cam in acelasi timp. De aceste sarbatori ale stramosilor nostri romani erau legate o multime de datini si obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le pastreaza pana azi, dar le-a pus in legatura cu Nasterea Domnului si le-a imprumutat sens si caracter crestin, ca de exemplu: colindele, sorcova, plugusorul s.a., la care cu timpul s-au adaugat si altele, de origine si conceptie pur crestina, ca : Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sarbatoarea Craciunului una dintre cele mai scumpe si mai populare sarbatori ale Ortodoxiei romanesti.

Nu mai putin se poate sa fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie ca data a Nasterii Domnului si o consideratie simbolica, in legatura cu cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezatorul a spus: "Aceluia (adica lui Iisus) se cade sa creasca, iar mie sa ma micsorez" (Ioan III, 30), s-a asezat sarbatoarea Nasterii lui la 24 iunie (momentul solstitiului de vara, cand zilele incep sa descreasca), iar Nasterea Mantuitorului la 25 decembrie, adica dupa solstitiul de iarna, cand zilele incep sa se mareasca.

d) Odata fixata la 25 decembrie, sarbatoarea Nasterii Domnului a atras dupa sine revizuirea si deplasarea sau fixarea datelor unui sir intreg de alte sarbatori, in general mai noi, care stau in dependenta cronologica de ea, si anume : Taierea-imprejur a Domnului, intampinarea Domnului, Bunavestire si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul (vezi mai departe). Totodata, in legatura cu marele praznic, au luat nastere in calendarul rasaritean pomenirile unor sfinti mai importanti din Vechiul si din Noul Testament, grupate inainte si dupa data Nasterii Domnului (ca de ex: cele 2 duminici dinaintea Nasterii si cea de dupa Nastere), a caror vechime e atestata inca din sec. IV. Sarbatoarea Nasterii a devenit astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, dupa Sfintele Pasti. Dupa cum data Pastilor guverneaza intreg ciclul sarbatorilor cu data variabila   (vezi   mai departe   la aceasta sarbatoare), tot asa Craciunul reglementeaza un ciclu important de sarbatori cu date fixe, presarate in tot cursul anului bisericesc.

e)  In ceea ce priveste modul sarbatoririi, ziua Nasterii Domnului, fiind privita ca una dintre cele mai mari sarbatori crestine, era praznuita cu mare solemnitate. In ziua precedenta se ajuna  (obicei existent inca din sec. IV), se facea slujba in cadrul careia se botezau catehumenii, ca si la Pasti si la Rusalii, si se citeau Ceasurile mari sau imparatesti, numite asa pentru ca la Bizant luau parte la ele si imparatii, iar la noi domnitorii cu toata curtea lor. Tot in ajun, slujitorii Bisericii (preotii si cantaretii) umblau, ca si azi, cu icoana Nasterii pe la casele credinciosilor, pentru a le vesti maritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit si postul Craciunului, ca mijloc de pregatire sufleteasca pentru intampinarea sarbatorii. Ziua sarbatorii insasi era zi de repaus; pana si sclavii erau scutiti in aceasta zi de corvezile obisnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele si jocurile de teatru si cele din palestre si circuri. Era interzisa, de asemenea, plecarea genunchilor, atat in ziua Nasterii cat si in tot timpul pana in ajunul Bobotezei, regula pe care, in virtutea traditiei, o pastreaza pana astazi cartile noastre de slujba.

Ajunul Crăciunului



În Biserica Ortodoxă în ziua de 24 decembrie este Ajunul Crăciunului. Aceasta este zi de post aspru, în Bisericile Ortodoxe săvârşindu-se Sfânta Liturghie, de obicei a Sfântului Vasile cel Mare, însă anul acesta se va săvârşi cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, deoarece Crăciunul cade duminica. În această zi preoţii merg la casele credincioşilor vestind Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Încă din secolul al IV-lea, în Ajunul Crăciunului, creştinii ajunau şi tot atunci primeau ca şi astăzi preoţii în casele lor cu Icoana Naşterii pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. În tradiţia ortodoxă românească, în Ajunul Crăciunului, la casele gospodarilor vin şi colindătorii de diferite vârste, vestind prin cântec Naşterea lui Hristos. Ei închipuie pe îngerii şi păstorii care au vestit în noaptea sfântă a Crăciunului că în ieslea Betleemului S-a născut Mântuitorul lumii.

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte „colinda“ drept „cântec tradiţional cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulţi, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun sau de Anul Nou“. La români, colindatul depăşeşte noţiunea de simplă datină, având o organizare aparte, cu diferite motive, sacre sau profane, pentru toate categoriile de vârstă sau sociale.

Desfăşurarea propriu-zisă a colindatului începe în ziua Ajunului Crăciunului. Primii care colindă sunt copiii, care umblă, din casă în casă, cu Moş-Ajunul: „Bună dimineaţa la Moş-Ajun...“. În seara de Ajun, la slujba Privegherii Naşterii Domnului, în cadrul Vecerniei se cântă troparul Naşterii Domnului. După slujba Privegherii, noaptea de Ajun este a colindătorilor. Cetele de colindători vestesc Naşterea Pruncului Iisus până dimineaţa, după cum spune colindul: „Gazde mari, nu mai dormiţi...“.

Pilda zilei

Spuneau despre avva Serinos ca lucra mult si tot timpul manca doi pesmeti. A venit la el avva Iov, insotitorul sau, si i-a zis: "La mine in chilie am grija de lucrarea mea, dar cand ies, ma dau cu fratii". Avva Serinos ii zice: "Nu-i mare lucru sa-ti pazesti lucrarea cand esti singur in chilie, ci cand iesi din chilie".