Alegere de Patriarh în Biserica Ortodoxă a Bulgariei

Biserica Ortodoxă a Bulgariei îşi va alege duminică, 24 februarie 2013 un nou Patriarh. Au fost desemnaţi trei candidaţi pentru scaunul patriarhal vacant. Au fost propuşi, prin vot secret, Mitropolitul Galaction de Stara Zagora, Mitropolitul Neofit de Ruse şi Mitropolitul Gabriel de Loveci. 

Mitropolitul Galaction de Stara Zagora

S-a născut la 26 februarie 1949 la Vetren. A intrat în monahism în anul 1969; a fost hirotonit diacon la 27 iulie 1969, ca mai apoi la 28 septembrie 1970 să fie hirotonit preot. La 6 iulie 1986 a fost hirotonit episcop vicar de Vidin, apoi în 1987 a devenit episcop vicar de Vratsa, iar între anii 1988-1993 a fost episcop vicar de Stara Zagora. În anul 2000 a fost numit Mitropolit de Stara Zagora.

Mitropolitul Neofit de Ruse 

S-a născut la 15 octombrie 1945 în Sofia. La 3 august 1975 a intrat în monahism, la 15 august în acelaşi an a fost hirotonit diacon ca mai apoi în anul 1976 să primească taina preoţiei. În 1977, la 21 noiembrie, a fost hirotesit arhimandrit, apoi în anul 1981 a fost ridicat la rangul de protosinghel. Între anii 1992-1994 a fost Secretar General al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei. A fost hirotonit episcop la 8 decembrie 1985, fiind Vicar de Sofia. Din 2004 este Mitropolit de Ruse, potrivit The Sofia Globe.

Mitropolitul Gabriel de Loveci

S-a născut la 16 iulie 1950 în Sofia. La 28 decembrie 1979 a intrat în monahism. A fost hirotonit diacon la 1 iunie 1980 şi apoi preot la 10 iunie 1980. La 24 mai 1986 a fost hireotesit arhimandrit, apoi în anul 1991 a fost ridicat la rangul de protosinghel. A fost hirotonit episcop în Catedrala din Rila, la 19 octombrie 1998, iar din anul 2001 este mitropolit de Loveci. 

Viitorul patriarh va trebui să obțină din partea membrilor Sfântului Sinod două treimi din voturi. Ceremonia de întronizare va avea loc în aceeași zi în Catedrala Alexander Nevsky din Sofia. 
Sursa: Basilica.ro

Gândul Zilei

”Hristos  iubeste  lumea 

jertfindu-Se,  omul de azi 

jertfeste,  iubindu-se!”

Sfantul preacuvios părintele nostru, Leon, episcopul Cataniei, făcătorul de minuni.

Acest sfânt se trăgea din Ravena, fiind fiu de părinţi de neam ales şi binecredincioşi. Din pricina curăţiei vieţii lui, a nevoinţei şi grijii faţă de cugetul său, trecând după lege prin toate sfinţitele trepte, prin dumnezeiască alegere, a fost făcut întâistătător al mitropoliei Cataniei, care se afla în insula Siciliei. Leon, potrivit cu numele lui, ca un leu plin de îndrăznire şi strălucind ca un luminător, a luminat pe toţi, având grijă de suflete, ajutorând văduvele şi îngrijindu-se de toţi. A ridicat o biserică mare, în cinstea bunei biruitoare muceniţe Lucia şi a ars pe Iliodor cel ce făcea cu farmecele semne şi minuni. Acest Iliodor, făcându-se cunoscut în mijlocul poporului ca făcător de minuni şi de năluciri, a cutezat să săvârşească şi asupra Bisericii lui Dumnezeu, meşteşugirile lui cele rele. Atunci fericitul, prinzându-l cu nevoinţă în mâinile lui şi legându-l cu sfântul epitrahil, a poruncit să fie aprins în mijlocul cetăţii foc mare, şi mărturisind toate farmecele lui, a intrat cu el, ţinându-l legat de grumaz, în mijlocul focului; şi n-a ieşit sfântul din foc până nu a făcut pe acel ticălos cenuşă şi spuză. Faptul acesta a făcut pe toţi să se mire, nu numai pentru că sfântul a rămas nevătămat, ci şi pentru că focul nu s-a atins nici de veşmintele sale. Deci, mergând vestea pretutindeni în lume de această minune şi ajungând şi la urechile împăraţilor Leon şi Constantin, aceştia au trimis de a adus pe sfânt, şi i-au cerut să se roage pentru dânşii. Acest cuvios părinte a fost mare întru minuni, nu numai în timpul vieţii, ci şi după săvârşirea din viaţă.

Iubirea părinţilor este temelia creşterii copiilor

Sfânta Evanghelie despre vindecarea fiicei femeii cananeence, care s-a citit ieri în Biserica noastră, ne prezintă un model de iubire şi purtare de grijă a părinţilor faţă de copiii lor. 

În cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul“ din Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că femeia cananeeancă, prin credinţa puternică, smerenia adâncă şi rugăciunea stăruitoare pentru fiica ei chinuită de diavol, devine o pildă pentru toţi părinţii de astăzi, ai căror copii au diferite suferinţe fizice şi sufleteşti. Patriarhul României a subliniat că Evanghelia citită ieri ne arată importanţa rugăciunii, nu doar pentru noi înşine, ci şi pentru alţii, mai ales pentru cei care nu ştiu să se roage, nu vor să se roage sau nu mai pot să se roage din cauza bolilor fizice sau psihice. „Evanghelia aceasta este şi un îndemn pentru părinţi ca să-şi iubească copiii lor, iar atunci când copiii trec prin dificultăţi, ei să alerge în întâmpinarea lui Hristos şi, prin rugăciune smerită şi stăruitoare, să ceară vindecarea copiilor sau eliberarea lor din robia patimilor, a relelor, a situaţiilor grele, a situaţiilor care aduc suferinţă copiilor şi familiei“, a spus Preafericirea Sa, după cum informează "Ziarul Lumina".
 
Întâistătătorul Bisericii noastre a arătat că legătura de iubire dintre părinţi, dintre tată şi mamă, ca şi legătura dintre părinţi şi copii, constituie o temelie solidă pentru educarea copiilor, deoarece copiii nu învaţă doar din cuvinte şi din cărţi, ci şi din exemplul sau din modul de viaţă al părinţilor. „Dacă există o legătură armonioasă între părinţi, pe de o parte, şi între părinţi şi copii, pe de altă parte, atunci creşterea copiilor este una sănătoasă, care îi va influenţa pozitiv pe durata întregii vieţi. Acolo unde între părinţi nu este iubire, ci sunt certuri; acolo unde între părinţi şi copii nu este suficientă comunicare, ascultare reciprocă şi dialog, copiii vor simţi lipsa acestei armonii aproape toată viaţă. Biserica împreună cu familia şi cu Şcoala au astăzi o mare responsabilitate, deoarece societatea este din ce în ce mai secularizată, iar fericirea omului se construieşte fără o legătură cu Dumnezeu şi fără respect faţă de cei care ajută cu adevărat copiii, nu doar ca să devină buni cetăţeni aici, ci şi să devină cetăţeni ai Patriei Cereşti, adică să devină creştini buni iubiţi de Dumnezeu pe pământ şi în ceruri. Este foarte importantă educaţia copiilor bazată pe valori netrecătoare: credinţă, speranţă, iubire milostivă, bunătate şi responsabilitate, demnitate şi solidaritate. De aceea, cel mai mare dar pe care îl putem face copiilor este o creştere frumoasă în credinţă şi în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni“, a spus Patriarhul României.
Sursa:Basilica.ro

Arhimandritul Serafim Man s-a mutat la Domnul

Arhimandritul Serafim Man de la Manastirea Sfanta Ana - Rohia din Maramures a trecut la Domnul, ieri, 12 februarie 2013, la ora 3:10. Slujba de inmormantare va avea loc vineri, 15 februarie, de la ora 12:00, la Manastirea Rohia, si va fi savarsita de Preasfintitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, informeaza Ziarul Lumina.Potrivit parintelui staret Macarie Motogna, parintele Serafim Man s-a marturisit si s-a impartasit duminica, 10 februarie, iar ieri s-a stins ca o lumanare ce a ars cu credinta jertfelnica, cu dragoste fata de Dumnezeu, de manastire si de tot poporul cel dreptcredincios, mutandu-se la Hristos Domnul si la Maica Domnului pe care i-a cinstit si iubit atat de mult.Arhimandritul Serafim (Ştefan) Man s-a nascut la 27 noiembrie 1935, in satul Boiereni, de langa Rohia. La varsta de 17 ani, la 23 noiembrie 1952, a intrat in obstea Manastirii Rohia, fiind primit de catre staretul Justinian Chira, actualul Arhiepiscop al Maramuresului si Satmarului. Dupa un noviciat de trei ani, la 20 iulie 1955, a fost tuns in monahism, primind numele Serafim. In martie 1957, a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, slujind la manastire pana in anul 1959. Din anul 1959, dupa Decretul 410, pana in 1971, a slujit ca preot in parohiile Cupseni, Baius si Costeni. In 1971 a revenit la manastirea de metanie, iar in anul 1973 a fost numit staret al Manastirii Rohia. A condus manastirea pana in 1984, cand din motive de sanatate, un cancer la gat, s-a retras. Parintele Serafim Man a fost cel care, in anul 1980, l-a primit pe Nicolae Steinhardt in obstea manastirii si l-a calugarit.Parintele Serafim a absolvit Seminarul Teologic din Cluj-Napoca si a fost licentiat al Institutului Teologic Universitar din Sibiu, promotia 1979. In 6 decembrie 1973, de sarbatoarea Sfantului Nicolae, a fost hirotesit protosinghel, iar la 15 august 1982, de hramul manastirii, a fost ridicat la rangul de arhimandrit. La 27 decembrie 2012, de sarbatoarea Sfantului Mucenic si Arhidiacon Ştefan, Preasfintitul Iustin Sigheteanul i-a acordat, in semn de pretuire si respect, Crucea voievodala maramureseana. Parintele staret Macarie Motogna a mai precizat ca de sarbatoarea Sfantului Arhidiacon Ştefan, numele sfantului pe care l-a primit la botez, a fost ultima data cand a slujit Sfanta Liturghie, fiind impartasit de catre Preasfintitul Iustin Sigheteanul, cel care i-a fost ucenic. In noiembrie 2010, la implinirea varstei de 75 de ani, a primit titlul de Cetatean de onoare al orasului Targu Lapus. A iubit biserica, rugaciunea si Sfanta Liturghie. Dupa ce a fost hirotonit, a slujit timp de trei ani neintrerupt. Slujirea Sfintei Liturghii si a Sfantului Maslu reprezenta iubirea si bucuria cea mai mare a sa. A fost duhovnicul monahilor si monahiilor de la manastirile Rohia, Rohita, Lapusul Romanesc, Casiel, Habra, Breaza, al sutelor de preoti si al credinciosilor din toata tara, dar mai ales al Inalt Preasfintitului Arhiepiscop Justinian, care s-a marturisit la Preacuviosia Sa in urma cu sapte zile. Cu timp si fara timp, in plina zi si in miez de noapte a fost la dispozitia credinciosilor, tuturor dandu-le cuvant de mangaiere si intarire in credinta, exemplu al minunii lui Dumnezeu fiind el insusi prin modul in care Dumnezeu l-a vindecat si l-a tinut marturie timp de 30 de ani de cumplita boala, ne-a mai marturisit parintele staret Macarie Motogna.Arhimandritul Serafim Man s-a preocupat mereu de imbunatatirea starii patrimoniale si materiale a manastirii, dar a avut si intense preocupari publicistice, tiparind opt carti de folos duhovnicesc. Vesnica sa-i fie pomenirea si Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca impreuna cu dreptii si cuviosii!

Sfântul Sfinţit mucenic Haralambie

În această lună, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Haralambie, şi a celor ce au crezut şi s-au săvârşit împreună cu el: Porfiriu şi Vaptos, care s-au săvârşit de sabie, şi sfintele trei femei muceniţe care s-au omorât de sabie pentru că au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie.

Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreună cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.

Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a răspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armată Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecăţii, unde el şi-a mărturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor săi, spunând: "Vă mulţumesc, fraţilor, că mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte să se unească cu veşnicia!"

Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţă pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafă.

Luchie l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el, iar martirul în bunătatea să s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a căzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat să-l boteze.

Luchie i-a spus despre cele întâmplate împăratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împăratul a ordonat să fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împăratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut să-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rămas nevătămat.

La cererea păgânului împărat, ca să-i dovedească puterea Dumnezeului său, Sf. Haralambie a făcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânăr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împăratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de două ori la rând, într-un templu păgân. Împăratul a mai dat ordin să-i zdrobească sfântului gura cu pietre şi să-i ardă barba dar sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi.

Plin de răutate drăcească Septimiu Sever împreună cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrăznind să-L provoace pe Dumnezeu şi să-L cheme să vină pe pământ să-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşător, ridicându-i pe cei doi păgâni în aer şi nu i-a lăsat pe pământ până când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi după ce şi-a revenit din sperietură, împăratul a dat din nou ordine să-l tortureze pe sfânt.

În cele din urmă, Sf. Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a văzut pe Mântuitorul şi pe îngerii săi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaştele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundenţă de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc să fie mântuite. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorinţele şi S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multă onoare.

În hagiografia şi iconografia greacă Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintă ca episcop.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.

Dintre aceste două fecioare, Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecată, a fost adusă viteaza fecioară Enata, care fiind întrebată dacă se leapădă de Hristos, şi ea mărturisind că Hristos este Dumnezeu, a fost chinuită cumplit. Atunci cinstita Valentina şi ea fecioară fiind şi nesuferind să vadă neomenia şi cruzimea celor săvârşite, s-a umplut de îndrăzneală, şi când i s-a poruncit ca să aducă jertfă idolilor, căci acolo lângă scaunul de judecată, se găsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreună cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotărât să fie arse în foc. După aceasta a fost adus la pătimire sfântul Pavel. Şi după ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arătat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţă cu el, a primit tăierea cinstitului sãu cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zenon.

Cuviosul părintele nostru Zenon era de neam din Cezareea Capadociei, fiu de părinţi bogaţi şi vestiţi. Făcea parte dintre ostaşii care duceau cu cea mai mare grabă scrisorile împărăteşti. Dar înţelegând nestatornicia şi puţinătatea vieţii, a lepădat brâul cel ostăşesc şi a intrat într-o peşteră (căci sunt multe astfel de peşteri în muntele de lângă Antiohia), ca să-şi cureţe sufletul prin osteneli sihăstreşti. Nu avea nici sfeşnic, nici ladă, nici masă, nici aşternut. Aşternutul lui era o grămăjoară de fân, pusă peste pietre. Drept haină avea o rasă veche; hrana lui era o pâine pentru două zile; iar apa şi-o aducea singur de departe. Prin asemenea osteneli el a dobândit mult har de la Dumnezeu. Astfel, când isaurii au năvălit odată asupra locurilor acelora, au junghiat pe mulţi sihaştri. Dar el numai prin rugăciunea sa, a întunecat vederile acelora. După aceasta însă nu a mai trăit, căci ostenelile lui au luat sfârşit, mutându-se către cereştile locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, stăpânei noastre, cea din Areovind.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Milostiv este Domnul!

Iată o cale scurtă şi uşoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzeşte-ţi mintea şi inima de gândurile cele rele şi gândeşte că toţi oamenii sunt buni şi Domnul îi iubeşte. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine şi vei zice:„Milostiv este Domnul!”

Dar dacă osândeşti, murmuri şi-ţi place să-ţi faci voia, atunci chiar dacă te rogi mult, sufletul tău sărăceşte şi spui: „Domnul m-a uitat”. Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, ci tu ai uitat că trebuie să te smereşti, şi pentru aceas­ta harul lui Dumnezeu nu viază în sufletul tău; el intră în­să cu uşurinţă în sufletul smerit şi îi dă pacea şi odihna în Dumnezeu. Maica Domnului a fost mai smerită decât toţi şi de aceea o preamăresc cerul şi pământul; şi oricine se smereşte va fi preamărit de Dumnezeu şi va vedea slava Domnului.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”