Soborul Sfintilor 70 de Apostoli; Cuviosul Teoctist (Zi aliturgica)

Dupa alegerea celor doisprezece apostoli, Mantuitorul a luat 70 de apostoli, ca sa-i trimita la propovaduire. Toti acesti ucenici au propovaduit cuvantul lui Hristos, indurand chinuri si prigoniri.

Din cei 70 de ucenici amintim pe:

Sfantul Iacob, fratele Domnului, pe care Sfantul Apostol Pavel, in epistola sa catre Galateni, il pomeneste, zicand: M-am suit in Ierusalim ca sa vad pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am vazut, decat numai pe Iacob, fratele Domnului (I, 18-19).

Sfantul Marcu Evanghelistul, care a fost asezat episcop in Alexandria de Sfantul Petru.

Sfantul Luca Evanghelistul, care a scris Sfanta Evanghelie si Faptele Apostolilor si a sfarsit muceniceste in Teba Beotiei.

Sfantul Cleopa, fratele mai mic al Sfantului Iosif logodnicul Fecioarei, ucis de evrei in casa in care L-a cunoscut pe Hristos inviat, prin frangerea painii.

Sfantul Simeon, rudenia Domnului, dupa Iacob, a fost al doilea episcop in Ierusalim si a fost si el rastignit pentru Hristos.

Sfantul Iosie sau Iosif, numit Varsava si Iust, cel numarat impreuna cu Matia, dupa Iuda cel cazut, care se pomeneste in Faptele Apostolilor (I, 23); a fost episcop in Eleuteropolis, unde a sfarsit muceniceste.

Sfantul Tadeu, care a fost mai inainte ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul, apoi al lui Hristos, altul decat Sfantul Apostol Iuda Tadeul.

Sfantul Anania, care l-a botezat pe Pavel; a fost episcop in Damasc; iar in Eleuteropolis a fost ucis cu pietre.

Sfintii Filip, Prohor, Parmena, Nicanor, Timon - din primii sapte diaconi.

Sfantul Sila, care cu Sfantul Apostol Pavel a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu si impreuna cu dansul a suferit multe chinuri.

Sfantul Urban, pe care in aceeasi epistola Sfantul Pavel il pomeneste, zicand: Inchinati-va lui Urban, iubitorul nostru in Hristos (16, 9). A fost episcop in Macedonia si s-a sfarsit muceniceste.

Sfantul Narcis, pe care in aceeasi epistola il pomeneste Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va celor ce sant din casa lui Narcis in Domnul (16, 11). A fost episcop in Atena.

Sfantul Apelie, pe care in aceeasi epistola il pomeneste Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va lui Apelie, cel incercat in Hristos (16, 10). A fost episcop in Heracleea.

Sfantul Aristobul, pe care Sfantul Pavel in aceeasi epistola il pomeneste, zicand: Inchinati-va celor ce sunt de la Aristobul (16, 10). A fost episcop in Bretania si acolo, dupa multe osteneli si patimiri, s-a sfarsit.

Sfantul Irodion, pe care in aceeasi epistola Sfantul Pavel il pomeneste, zicand: Inchinati-va lui Irodion, rudeniei mele (16, 11). A fost episcop in Patras.

Sfantul Agab, pomenit in Faptele Apostolilor, unde se spune ca intr-o vreme s-a pogorat un proroc din Iudeea, anume Agab, care, luand braul lui Pavel si legandu-si mainile sale si picioarele, a zis: Asa graieste Duhul Sfant: pe barbatul care are braul acesta, asa il vor lega iudeii in Ierusalim si-l vor da in mainile limbilor.

Sfantul Ruf, pe care in Epistola catre Romani il pomeneste Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va lui Ruf, cel ales in Domnul (16, 13). A fost episcop in Teba din Elada.

Sfantul Asincrit, care se pomeneste in aceeasi epistola (16, 14), a fost episcop in Ircania, din Asia.

Sfantul Flegon, cel pomenit in aceeasi epistola (16, 14), a fost episcop in Maraton, in cetatea Traciei.

Sfantul Hermes, care se pomeneste in aceeasi epistola (16, 14), a fost episcop in Filipopoli.

Sfantul Patrova, cel pomenit in aceeasi epistola (16, 14), a fost episcop in Neapole si in Puteoli (Italia).

Sfantul Hermas, care in aceeasi epistola se pomeneste (16, 14), a fost episcop in Dalmatia. Pentru acesti cinci sfinti, care s-au pomenit aici mai sus, scrie Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va lui Asincrit, Flegon, Hermes, Patrova si Hermas (16, 14).

Sfantul Linos, pe care il pomeneste Sfantul Pavel in Epistola a doua catre Timotei (II, 4, 21), a fost episcop in Roma.

Sfantul Gaius, pe care, in Epistola catre Romani (16, 23), il pomeneste Sfantul Pavel, zicand: Se inchina voua Gaius, ospatatorul meu si a toata Biserica. A fost episcop in Efes, dupa Sfantul Timotei.

Sfantul Filolog, pe care il pomeneste in aceeasi epistola (16, 15) Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va lui Filolog. A fost pus de Sfantul Apostol Andrei, episcop in Sinope.

Sfantul Lucius, pe care Sfantul Pavel in aceeasi epistola (16, 21) il pomeneste, a fost episcop in Laodiceea Siriei.

Sfantul Iason, care se pomeneste in aceeasi epistola (16, 21), a fost episcop in Tars.

Sfantul Sosipatru, cel pomenit in aceeasi epistola, a fost episcop in Iconiu. Despre acesti trei sfinti aici pomeniti, scrie Sfantul Pavel, dupa ce spune despre Sfantul Timotei, zicand: Se inchina voua Lucius, Iason si Sosipatru, rudeniile mele (16, 21).

Sfantul Olimpan, pe care Sfantul Pavel il pomeneste in aceeasi epistola (16, 15), urmand Sfantului Apostol Petru, pana la patimirea lui de moarte, a fost taiat in Roma, impreuna cu Sfantul Apostol Irodion, de catre Nero (54-68); precum scrie Metafrast la ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Sfantul Tertius, care a scris catre Romani epistola spusa de Sfantul Pavel, in care singur pe sine se pomeneste asa: Ma inchin voua si eu Tertius, cel ce am scris epistola aceasta, intru Domnul. A fost episcop in Iconiu, al doilea dupa Sfantul Sosipatru, unde a castigat si muceniceasca cununa.

Sfantul Erast, pe care Sfantul Pavel il pomeneste in aceeasi epistola (16, 23), a fost iconom al Bisericii Ierusalimului, iar dupa aceea episcop al Paneadei.

Sfantul Cvartus, care in aceeasi epistola (16, 23) se pomeneste, a fost episcop in Beirut. Despre acesti doi sfinti, Sfantul Pavel scrie: Se inchina voua Erast, dregatorul cetatii, si Cvartus, fratele (16, 23).

Sfantul Evod a fost episcop in Antiohia; pe el il pomeneste Sfantul Ignatie, purtatorul de Dumnezeu, in epistola sa catre Antiohieni, zicand: "Aduceti-va aminte de fericitul Evod, parintele nostru, care intai a fost pastor pus voua de sfintii apostoli".

Sfantul Onisifor, pe care il pomeneste Sfantul Pavel in Epistola a doua catre Timotei (I, 16), zicand: Sa dea Domnul mila casei lui Onisifor, ca de multe ori m-a odihnit si de lanturile mele nu s-a rusinat. A fost episcop in Colofon si in Cirene.

Sfantul Clement, pe care il pomeneste Sfantul Pavel in Epistola catre Filipeni (4, 3), zicand: S-a nevoit cu mine si Clement. El a fost episcop in Roma; a sfarsit muceniceste prin inecare in adancul marii.

Sfantul Sostene, despre care se scrie in Faptele Apostolilor: Si prinzand toti elinii pe Sostene, incepatorul soborului, il bateau inaintea divanului. Despre el pomeneste Sfantul Pavel in Epistola I catre Corinteni, inceputa asa: Pavel, chematul apostol al lui Iisus Hristos, cu voia lui Dumnezeu, si Sostene fratele (I, 1, 1). El a fost episcop in Colofon.
Sfantul Apolo, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, astfel: Iar un iudeu anume Apolo, de neam din Alexandria, barbat cuvantator, a venit in Efes, fiind puternic in Scripturi. Acesta era invatat in calea Domnului si, arzand cu Duhul, invata cu dinadinsul despre Domnul. Il pomeneste Sfantul Pavel in epistola I catre Corinteni (I, 3, 6): Eu am sadit, Apolo a udat, iar Dumnezeu a crescut. El a fost episcop in Smirna, mai inainte de Sfantul Policarp.

Sfantul Tihic, cel pomenit in Faptele Apostolilor si in epistolele Sfantului Pavel catre Efeseni (6, 21) si Coloseni (4, 7), zicand: Iar cele pentru mine, pe care le lucrez, toate le va spune voua Tihic, iubitul meu frate, si credinciosul slujitor in Domnul, pe care l-am trimis la voi ca sa stiti cele pentru noi si ca sa se mangiie inimile voastre. In Epistola a doua catre Timotei (4, 12) zice: Iar pe Tihic l-am trimis in Efes. El a fost episcop in Colofon, dupa Sfantul Sostene.

Sfantul Epafrodit, pe care-l pomeneste Sfantul Pavel in Epistola catre Filipeni (2, 25; 4, 18), zicand: Iar mai de folos am socotit ca pe Epafrodit, fratele, ajutatorul si impreuna ostasul meu, iar al vostru apostol si slujitor trebuintei mele, a-l trimite la voi. A fost episcop in Adriania.

Sfantul Carp, despre care Sfantul Pavel in a doua Epistola catre Timotei (4, 13), dupa Sfantul Tihic, pomeneste zicand: Felonul pe care l-am lasat in Troada, la Carp, venind aici, sa-l aduci, precum si cartile. El a fost episcop in Veria Traciei.

Sfantul Codrat a fost episcop in Atena si in Magnesia unde, cuvantul Domnului propovaduind, si-a luat sfarsitul prin mucenicie de la atenieni, in vremea imparatului Adrian (117-138).

Sfantul Marcu, care se numeste si Ioan, pe care Faptele Apostolilor il pomenesc de multe ori, ca a fost calator impreuna cu Pavel si cu Barnaba, zicand: Iar Barnaba si Saul s-au intors din Ierusalim la Antiohia, implinindu-si slujba si a luat cu sine pe Ioan, care se chema Marcu. El a fost episcop in Biblos, din Fenicia, si umbra lui gonea bolile.

Sfantul Zina, care se zice legiuitor, adica invatatorul legii lui Moise, despre care Sfantul Pavel, in Epistola sa catre Tit (III, 13), zice: Pe Zina, legiuitorul, degraba sa-l trimiti la mine. El a fost episcop in Diospoli.

Sfantul Aristarh, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, precum si Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni si catre Filimon. El a fost episcop in Apameia Siriei.

Sfantul Pudentiu, despre care pomeneste Sfantul Pavel in Epistola a doua catre Timotei (4, 21), zicand: Se inchina tie si Pudentiu. El a fost la romani barbat drept-credincios, primind in casa sa pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel si adunarea celorlalti credinciosi, a carui casa s-a schimbat dupa aceea in biserica, ce se numea pastoreasca si in care se zice ca Sfantul Petru slujea Liturghia.

Sfantul Trofim, despre care Faptele Apostolilor pomenesc, ca si Sfantul Pavel in Epistola a doua catre Timotei (4, 20), zicand: Iata pe Trofim l-am lasat bolnav in Milet. El cu Pudentiu si cu Aristarh au urmat in toate calatoriile pe Sfantul Pavel si la sfarsit, in vremea taierii lui in Roma de catre Nero, toti acesti trei au fost taiati.

Sfantul Marcu, nepotul lui Barnaba, a fost episcop in Apolonia, despre care pomeneste Sfantul Pavel in Epistola sa catre Coloseni (4, 10), impreuna cu Sfantul Aristarh, zicand: Inchina-se voua Aristarh, cel robit cu mine, si Marcu, nepotul lui Barnaba.

Sfantul Artemas, despre care pomeneste Sfantul Pavel, scriind catre Tit (3, 12), zicand: Cand voi trimite pe Artemas la tine. El a fost episcop in Listra.

Sfantul Acvila, despre care pomenesc Faptele Apostolilor si epistolele lui Pavel, a fost episcop in Heraclea, iar in Asia si in Ahaia a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu si a fost ucis de necredinciosi.

Sfantul Fortunat, despre care Sfantul Pavel pomeneste in Epistola I catre Corinteni (16, 17), a castigat sfarsit fericit in propo-vaduirea cuvantului lui Dumnezeu.

Sfantul Ahaic, pe care il pomeneste Sfantul Pavel impreuna cu Fortunat, in aceeasi Epistola catre Corinteni (16, 17): M-am bucurat de venirea lui Fortunat si a lui Ahaic, caci lipsirea voastra au implinit-o acestia si au odihnit duhul meu si al vostru.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Cuviosului Teoctist, egumenul de la Cucumia Siciliei;
- Sfintilor Mucenici Zosima Monahul si Atanasie Comentarisiul;
- Cuvioasei Apolinaria din Sinclit;
- Cuviosului Eftimie cel Nou;
- Cuviosului Eftimie, egumenul Manastirii Vatoped;
- a doisprezece monahi din Manastirea Vatoped;
- Sfintilor Mucenici Hrisant si Eufimia si a Sfantului Mucenic Onufrie.

Maine, 5 ianuarie, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Teopempt si Teona (Ajunul Bobotezei - post).
Sursa: crestinortodox.ro

Hotărârea Sfântului Sinod privind citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în Biserica Ortodoxă Română

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române întrunit în şedinţa de lucru din 16-17 februarie 2011, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a luat următoarea hotărâre privind citirea molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în Biserica Ortodoxă Română:

Pentru a se evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, săvârşite cu ostentaţie sau din motive pecuniare, Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.

Întrucât sărbătoarea bisericească de la 1 ianuarie (Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului și Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei), care este şi începutul anului civil, trebuie primită cu bucurie duhovnicească, la sfârşitul Sfintei Liturghii se va oficia slujba Tedeumului, aşa cum se procedează la nivel panortodox şi cum prevăd îndrumările tipiconale.

(Hotărârea nr. 630 din 17 februarie 2011)

sursa: basilica.ro

Cum sa petreaca Revelionul un ortodox? Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata ce sa facem in noaptea Sfantului Vasile

Anul iti va merge bine nu cand tu vei sta beat in ziua cea dintai a lui, ci cand, atat in ziua cea dintai, cat si in cea de pe urma, si in fiecare zi, tu vei face fapte placute lui Dumnezeu.

Nu betia insenineaza, ci rugaciunea; nu vinul, ci cuvantul infranarii. Vinul starneste furtuna, cuvantul lui Dumnezeu aduce liniste. Acela aduce neliniste in inima, acesta alunga zgomotul; acela intuneca mintea, acesta lumineaza pe cea intunecata; acela aduce intristarea, care inainte era departe, acesta ridica grija, care este de fata.

Caci nimic nu poate asa de tare a insenina ca invatatura intelepciunii: a pretui putin lucrurile de acum, a tinti la cele viitoare, a recunoaste cele pamantesti ca trecatoare si a nu le socoti statornice, nici bogatia, nici puterea, nici cinstea, nici magulirile. Daca tu ai o astfel de intelepciune, atunci poti sa privesti pe un bogat fara ca sa-l zavistuiesti, poti sa ajungi la nevoie si la saracie, si totusi sa nu-ti pierzi curajul.

Crestinul nu trebuie sa praznuiasca sarbatorile numai in anumite zile, ci tot anul trebuie sa fie pentru el sarbatoare. Cum insa trebuie sa fie sarbatoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Sa praznuim nu intru aluatul cel vechi, nici intru aluatul rautatii si al viclesugului, ci intru azimele curatiei si ale adevarului” (I Corinteni 6, 8).

Daca ai constiinta curata, tu serbezi in toate zilele, saturandu-te cu nadejdile cele slavite si indestulandu-te cu asteptarea bunurilor viitoare. Iar daca nu ai constiinta linistita si esti impovarat cu multe pacate, atunci poti sfl tii mii de sarbatori, ca nu te vei afla mai bine decat cel ce jeleste.

Caci ce-mi foloseste mie o zi senina, cand constiinta mea este intunecata?

Asadar, daca voiesti sa ai vreun folos de la Anul Nou, multumeste acum cand a trecut un an, multumeste Domnului ca El te-a adus pana aici, frange inima ta, numara zilele vietii tale si zi catre tine insuti: „Zilele alearga si trec, numarul anilor se implineste, eu am si savarsit o mare parte din cale, dar ce bine am facut? Oare, nu ma voi duce de aici desert si gol de toata dreptatea? Judecata este inaintea usii, viata mea merge spre batranete”.

Acestea le cumpaneste in ziua Anului Nou, la acestea sa gandesti in curgerea anului. Sa cugetam la cele viitoare, ca sa nu ne zica cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins intru desertaciune si anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).

Aceasta sarbatoare neincetata despre care am vorbit, care nu cunoaste vreo curgere a anului si nu este legata cu vreo zi hotarata, pe aceasta poate sa o praznuiasca deopotriva saracul si bogatul. Pentru ea nu este de trebuinta nici cheltuiala si nici avere, ci numai singura fapta cea buna.

Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai pretioasa decat toate comorile; o comoara netrecatoare, neschimbatoare, nesecata.

Priveste cerul, cerul cerurilor, pamantul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante si tot neamul omenesc.

Priveste ingerii, arhanghelii si stapaniile cele de sus.

Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atat de bogat nu poate sa fie sarac, cand acest Domn este cu mila spre el.

A te veseli in astfel de zile, a avea mare indestulare intr-insele, a lumina cu faclii locurile publice si a impleti cununi, si altele asemenea, este o nebunie copilareasca.

Tu esti liber de aceste slabiciuni, ai varsta crestineasca si esti cetatean al cerului.

De aceea, nu mai aprinde in aceasta zi focuri in piete, ci aprinde inauntrul tau lumina cea duhovniceasca, caci „Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incat sa vada faptele voastre cele bune si sa proslaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Aceasta lumina iti va face mare castig.

Nu impodobi usile casei tale, ci poarta-te bine, ca sa dobandesti din mana lui Hristos cununa dreptatii.

Nu face nimic in zadar, nimic fara temei, ci toate intru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate intru slava lui Dumnezeu sa le faceti” (I Corinteni 10, 31).

Tu intrebi: „Cum poate cineva sa manance si sa bea intru slava lui Dumnezeu”.

Cheama un sarac, primeste printr-insul pe Insusi Hristos la masa ta, si tu ai mancat si ai baut intru slava lui Dumnezeu.

Dar El voieste ca noi, nu numai sa mancam spre slava lui Dumnezeu, ci si toate celelalte sa le facem tot asa.

De exemplu, iesirea din casa si ramanerea noastra acasa. Si una si alta trebuie sa se faca pentru Dumnezeu. Cum insa putem sa le facem pe amandoua pentru Dumnezeu? Iata cum.

Cand tu iesi spre a merge la biserica sa iei parte la rugaciune si la invatatura cea duhovniceasca, atunci esti intru slava lui Dumnezeu. Dar tu poti sa ramai si acasa intru slava lui Dumnezeu. Cum si in ce chip? Cand auzi zgomote, vezi neoranduieli si praznuiri pacatoase, sau vezi piata plina de oameni rai si obraznici, atunci nu iesi, nu lua parte la neoranduiala, si astfel tu ai ramas acasa intru slava lui Dumnezeu.

Iar daca cineva poate iesi din casa si a ramane in casa intru slava lui Dumnezeu, apoi poate inca a lauda si a dojeni intru slava Lui. „Dar – intrebi tu – cum se poate a lauda sau a dojeni pe cineva intru slava lui Dumnezeu?”.

Voi, adeseori, sedeti la locurile voastre de lucru si vedeti trecand oameni rai si pierduti, care sunt cu sprancenele incretite si ingamfati, inconjurati de slugarnici si de lingusitori, imbracati in haine scumpe, plini de un lux desert, oameni jefuitori si lacomi de avere. Deci, daca tu vei auzi pe cineva zicand: „Iata un om fericit si vrednic de ravnit”, dojeneste aceasta vorba, jeleste si tanguieste. Aceasta vrea sa zica a dojeni intru slava lui Dumnezeu, caci astfel de dojana este pentru cei de fata o invatatura de intelepciune si de fapta buna, ca ei sa nu mai fie asa de poftitori de cele pamantesti.

Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru ca are un cal frumos, impodobit cu frau scump si multe slugi, o haina luxoasa si in toate zilele petrece in betie si in desfatare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit si in treapta cea mai inalta vrednic de jelit. Eu vad ca voi nimic nu puteti lauda la el decat numai lucrurile cele dinafara: calul, fraul, haina, care nu fac parte din el.

Spuneti, poate, oare, sa fie ceva mai saracacios, decat atunci cand calul, fraul, frumusetea hainei si multimea slugilor se admira, iar stapanul trece fara nici o lauda? Cine poate sa fie mai sarac decat cel care intru sine nu are nimic frumos, ci se impodobeste numai cu cele straine?

Podoaba si bogatia noastra cea adevarata, cea proprie, consta nu in slugi, nu in haine si in cai, ci in fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune si in fericita incredere in Dumnezeu.

Iar daca tu vezi trecand un sarac, un putin-pretuit si nebagat in seama, care traieste foarte greu, dar foarte imbunatatit, lauda-l inaintea celor de fata, iar lauda ta va fi o indemnare pentru dansii, o chemare la viata cea imbunatatita si dreapta.

Daca ei zic: „Acesta este ticalos si nenorocit”, raspunde-le: „Dimpotriva, el este cel mai fericit, caci el are prieten pe Dumnezeu, soata a vietii, fapta cea buna; el stapaneste o comoara netrecatoare, adica o constiinta curata. Cum poate sa-l vatame pe el lipsa bogatiei pamantesti, cand el are sa mosteneasca cerul si bunatatile ceresti?”. Cand tu vei vorbi asa cu dansii si ii vei invata asa, vei primi mare plata pentru lauda si pentru dojana, caci pe amandoua le faci intru slava lui Dumnezeu.

Noi putem inca sa si pedepsim intru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne suparam pe slugile si pe supusii nostri; dar cum putem sa-i pedepsim pentru Dumnezeu? Cand vezi ca sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legati cu tine s-a imbatat, ori a rapit ceva, umbla la locuri rele, nu se ingrijeste de sufletul sau, jura, minte, ocaraste-l si-l pedepseste, readu-l pe calea cea dreapta, pune-l in randuiala, si toate acestea vor fi facute intru slava lui Dumnezeu. Iar daca vezi ca el a gresit impotriva ta, si in slujba ta a fost lenes, iarta-l si tu il vei ierta intru slava lui Dumnezeu.

Dar, cu parere de rau, multi fac cu totul din contra, atat cu cei cunoscuti, cat si cu slugile lor. Cand acestia pacatuiesc impotriva noastra, atunci ne facem judecatori aspri si nemilostivi; dimpotriva, daca ei au jignit pe Dumnezeu si si-au aruncat sufletele lor in pieire, noi nu pierdem nici o vorba pentru aceasta.

Mai departe. Poate tu trebuie sa-ti faci prieteni. Fa-ti prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie sa-ti faci vrajmasi, fa-ti-i pentru Dumnezeu!

Insa cum putem noi sa ne facem prieteni si vrajmasi pentru Dumnezeu?

Sa nu cautam prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitati la masa si care ne partinesc in lucrurile cele pamantesti, ci sa ni-i castigam pe acei prieteni care totdeauna tin sufletul nostru in randuiala, ne indeamna la datoriile noastre, pedepsesc greselile noastre, dojenesc incalcarile de lege ale noastre; cand cadem, iarasi ne ridica, si prin sfat si rugaciune ajuta apropierea noastra de Dumnezeu.

Dar si vrajmasi trebuie sa-si faca cineva pentru Dumnezeu. Cand tu vezi pe un om destramat, incalcator de lege, plin de pacate si de socotinte rele, care voieste sa te duca la cadere si sa te amageasca, retrage-te si fugi, precum a poruncit Hristos sa faci, cand a zis: „De te sminteste ochiul tau cel drept, scoate-l si-l arunca de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El iti porunceste ca si pe prietenii pe care tu ii iubesti ca pe ochiul tau, si care iti sunt foarte folositori in viata, sa-i smulgi si sa-i arunci de la tine, cand mantuirea ta cere aceasta.

Cand te duci in societate si trebuie sa vorbesti multe, fa si aceasta pentru Dumnezeu.
Si cand taci, sa taci pentru Dumnezeu.
Cum poate insa cineva sa faca acestea pentru Dumnezeu?

Cand tu, in societate, nu vorbesti cu altii despre lucruri pamantesti, despre lucruri desarte si nefolositoare, ci despre adevarata intelepciune, despre cer si iad; cand nu vorbesti nimic de prisos si fara de minte, precum: cine a dobandit o dregatorie, cine a fost pedepsit si pentru ce, cum a castigat cutare asa de mult si s-a facut asa de bogat, ce a lasat celalalt la moartea sa, pentru ce unul nu a mostenit, pe cand el socotesti ca are cea mai mare nadejde la aceasta, si altele asemenea.

Despre astfel de lucruri noi nici sa nu incepem vorba, nici cu altii sa nu vorbim despre ele. Mai vartos sa avem in vedere ca sa facem si sa vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.

Iarasi, tu poti sa taci pentru Dumnezeu atunci cand vei fi tratat cu indrazneala sau ocarat, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei ingadui cu noblete de suflet si nu vei raspunde cu nici o vorba defaimatoare.

Dar noi putem, intru slava lui Dumnezeu, nu numai a lauda si a dojeni, nu numai a ramane acasa si a iesi, nu numai a vorbi si a tacea, ci putem si a ne intrista si a ne bucura spre slava lui Dumnezeu.

Atunci cand tu te vezi pe tine sau pe vreun frate cazand in pacat, jeleste si te intristeaza, si prin aceasta intristare tu vei castiga mantuirea cea fara de cainta, dupa cum zice Apostolul Pavel: „intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau” (II Corinteni 7, 10).

De asemenea, cand vezi pe unul slavit, nu-l pizmui, ci multumeste lui Dumnezeu ca pentru binele tau propriu, caci El a facut asa de slavit pe fratele tau, si aceasta bucurie iti va aduce mare plata.

Caci, spune mie: Poate sa fie cineva mai vrednic de jelit decat cel care pizmuieste, care, in loc de a se bucura si a trage castig din bucurie, se intristeaza cand altuia ii merge bine, iar prin aceasta intristare el totodata isi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?

Trebuie, oare, sa mai adaug ca noi putem si a cumpara si a vinde intru slava lui Dumnezeu? Cand? Atunci cand, de exemplu, nu cerem pret mai mare decat cel obisnuit, nu abuzam de timpurile in care toate sunt scumpe, si inca atunci dam saracilor din proviziile noastre. „Cel ce tine graul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.

Insa ce trebuie sa numar toate indeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, cand voiesc a zidi o casa, masoara din unghi in unghi cu sfoara si asa intocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afara sa nu fie nepotrivita, asa trebuie si noi, de-a pururea sa intrebuintam, ca o sfoara, cuvintele Apostolului: „Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate sa le faceti spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).

Asadar, de ne rugam ori de postim, de pedepsim ori iertam, de laudam sau dojenim, de intram ori iesim, sau orice facem, toate sa fie spre slava lui Dumnezeu.

Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici sa facem, nici sa graim.

Iar cuvantul Apostolului totdeauna sa-l purtam cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o arma sigura si ca pe o comoara scumpa; sa-l inscriem in inima noastra, ca noi toate sa le facem, sa le graim, sa le savarsim spre slava lui Dumnezeu, ca sa dobandim slava de la Domnul, atat aici, cat si la sfarsitul acestei calatorii pamantesti.

Caci El zice: „Cine Ma cinsteste pe Mine, si Eu il voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insa nu numai cu cuvintele, ci si cu faptele sa slavim totdeauna pe Tatal, impreuna cu Hristos Dumnezeul nostru, caci Lui se cuvine cinstea si slava si inchinaciunea, acum si in vecii vecilor. Amin.

Nasterea Domnului Nostru Iisus Hristos

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Bunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: "Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!". Şi îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casa, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune.

TROPARUL Naşterii Domnului:
"Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărita lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie."

CONDACUL Naşterii Domnului:
"Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci."

Tot în această zi, pomenirea închinării magilor.

În vremurile de demult, era într-o ţară din Răsărit un prezicător numit Valaam, care a prezis multe şi a spus şi acestea: "Va răsări o stea din Iacob şi va zdrobi căpeteniile Moabului". Prezicerea aceasta a fost lăsată moştenire celorlalţi prezicători şi ei au făcut-o cunoscută şi împăraţilor din Răsărit. Şi aşa a ajuns prezicerea şi la aceşti trei magi, care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca oameni învăţaţi şi cunoscători de stele, când au văzut pe cer că o stea nu merge ca celelalte stele de la răsărit la apus, ci de la miazănoapte la miazăzi, au cunoscut că această stea arată naşterea unui mare împărat. Şi au mers după stea până la Ierusalim şi au întrebat: "Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut, că am văzut steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui?". Şi auzind împăratul Irod s-a tulburat. A chemat în ascuns pe magi şi le-a spus:

"Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; dacă îl veţi găsi, vestiţi-mă, ca să mă duc şi eu să mă închin Lui". Spunea aceasta ca să afle unde este şi să-L omoare. Apoi a chemat pe cărturari şi i-a întrebat: "Unde spune Scriptura că Se va naşte Hristos?". Ei i-au spus: "în Betleemul Iudeii!". De la Irod magii au plecat şi iată steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Şi intrând au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat şi i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. La porunca îngerului nu s-au mai dus la Irod, ci s-au întors în ţara lor pe altă cale. Irod, văzând că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi a trimis oştile lui ca să omoare pe copiii din Betleem de la doi ani în jos. Pentru aceasta a fost trimis înger de la Dumnezeu şi a spus lui Iosif: "Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt". Şi Iosif a făcut aşa. A luat Pruncul şi pe Mama Lui şi s-a dus în Egipt.

Tot în această zi, pomenirea păstorilor care au văzut pe Domnul.

Celui născut în peşteră slavă I se cuvine în vecii vecilor. Amin.

SCRISOARE PASTORALĂ LA PRAZNICUL NAȘTERII DUPĂ TRUP A DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS LA ANUL MÂNTUIRII 2012

”Darurile cele mântuitoare ale Întrupării Domnului Hristos”

† SILUAN

Din mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei

Episcopii Ortodoxe Române a Italiei

Preacuviosului cin monahal,

Preacucernicului cler și

Binecredinciosului popor creștin din cuprinsul Episcopiei noastre,

Har, pace și bunăvoire de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești și părintești binecuvântări!

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Prăznuirea venirii în trup a lui Dumnezeu și petrecerea Lui în lumea aceasta, constituie pentru noi, dincolo de bucuria și pacea pe care ne-o aduce, de darurile pe care le primim și de bunătățile cu care ne înfruptăm, un binecuvântat prilej de a ne aprofunda credința, ca unii care mărturisim în Crez, cu privire la unul Domnul Iisus Hristos, că S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat, de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut om. De măsura în care pătrundem și ne pătrundem de Taina Întrupării lui Dumnezeu, depinde folosul cel mântuitor pe care îl tragem din darurile pe care aceasta ni le-a adus și pe care suntem chemați să ni le însușim, în vederea mântuirii.

Evanghelia după Ioan ne spune: Cuvântul (adică Fiul cel unul-născut din veșnicie, din Dumnezeu Tatăl)trup S-a făcut și S-a sălășluit între(u) noi…, plin de har și de adevăr(cf. Ioan 1,14)... Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har (Ioan 1, 16).

Iată că Fiul lui Dumnezeu se întrupează pentru mult mai mult decât pentru a ne da prilejul, an de an, de a prăznui și de a mânca bine sau de a dărui sau primi cadouri. Așa cum ne spune Evanghelia, El vine să ne aducă Harul cel dumnezeiesc și, mai mult decât atât, har peste har. Și tot Evanghelia după Ioan completează, zicând:legea s-a dat prin Moise, dar Harul și Adevărul au venit prin Iisus Hristos (Ioan 1, 17).

Deci iată darurile cele mai prețioase pe care ni le aduce întruparea lui Dumnezeu: Harul și Adevărul.

Să ne oprim puțin asupra Harului. Ce este Harul și ce nevoie avem de el? Dacă cercetăm Cartea Facerii (lumii), prima carte a Bibliei și prima dintre cele 5 cărți ale lui Moise, în care Dumnezeu ne descoperă felul în care s-a făcut lumea și în care Omul a fost creat, vedem că Dumnezeu nu l-a făcut pe Om la fel cum a făcut întreaga lume, adică prin Cuvânt (zicând "să fie om"), ci a luat pământ (care în ebraică se zicehadamah - de unde vine numele primului Om - Adam), a luat înseamnă și că avenit în atingere cu el, și adăugând suflare de viață în fața lui (cf. Facere 2,7),l-a făcutdupă chipul Lui și după asemănare (cf. Fac. 1, 26). Adică Dumnezeu l-a făcut pe om după propria Sa icoană (că în grecește "chip" se spune eikona). Acea suflare de viață nu înseamnă altceva decât Harul lui Dumnezeu, Harul Duhului Sfânt de viață Făcătorul. Harul lui Dumnezeu care izvorăște din Însuși Dumnezeu, precum raza soarelui izvorăște din soare, are menirea să ne împărtășească din ceea ce este Dumnezeu cel neajuns: viață, iubire, adevăr, precum raza soarelui ne împărtășește din lumina și căldura soarelui, cu toate binefacerile lor.

Despărțirea Omului de Dumnezeu a avut ca principală consecință retragerea din simțirea și din lucrarea lui a sprijinului Harului, având ca urmare întunecarea și slăbirea capacității Omului de a crește spre asemănarea cu Dumnezeu, ba mai mult, schimonosirea chipului lui Dumnezeu din el. Dacă, în puterea Harului, toată gândirea, voirea și fapta cea bună îi erau ușoare omului și firești, de acum, toate acestea îi devin grele și cu anevoie de împlinit… Dar cel mai dureros a fost faptul că Raiul s-a închis Omului și că legătura de vedere și de auzire a lui Dumnezeu s-au întrerupt treptat, până la ne-vedere și ne-auzire totale… Omul căzut a ajuns pradă înșelării vrăjmașului diavol și lucrării minciunii, fără a mai avea capacitatea de a deosebi adevărul de minciună, lumina de întuneric, ajungând rob gândurilor și înclinațiilor dătătoare de moarte…

De aceea, Dumnezeu, în marea Sa milostivire, a întreținut în conștiința Omului, prin drepții și prin proorocii Săi, generație după generație, speranța și făgăduința unuiMântuitor care să redea omului ceea ce a pierdut prin căderea din Rai.

După două mii de ani de la întruparea Domnului, atmosfera duhovnicească și de conștiință a prezenței și chiar a existenței lui Dumnezeu Cel viu, este izbitor de asemănătoare cu cea dinaintea întrupării Mântuitorului. Orbirea duhovnicească și surzenia față de Cuvântul Adevărului sunt la fel de mari; indiferența față de cele cerești și preocuparea exclusivă pentru cele pământești și care se pot gusta imediat, acum și aici, caracterizează pe majoritatea creștinilor și, cu atât mai mult, pe toți ceilalți locuitori ai pământului. Omuciderea și, mai rău, pruncuciderea, au devenit simple ”știri” de jurnal care nu se percep mai adânc și mai real decât cele prezentate de filme și care sunt doar scenarizate, fără a fi cu adevărat reale. Destrăbălarea și vulgaritatea au devenit monedă curentă, pe care creștinul botezat și-o însușește, odată cu creșterea și cu ”maturizarea” lui, ca pe ceva care face din el un ”om adevărat” și integrat în societate; ceea ce părea odinioară de neexprimat nici în șoaptă, acum se etalează public, ca fiind firescul, în fața căruia ceea ce este după rânduiala lui Dumnezeu este făcut să pară ca ceva învechit, înapoiat…

Aceasta este realitatea prezentă, crudă, descreștinată, în care suntem chemați să întâmpinăm Nașterea Domnului. Și tocmai de aceea este atât de important, adică ESENȚIAL, să înțelegem în ce fel Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului,  pentru noi– TOȚI - și pentru a noastră mântuire, și în ce fel își însușește și asumă firea Omului (Adamului) căzută până în punctul în care am descris-o mai sus și în care suntem capabili să ajungem fiecare dintre noi­. Este așadar esențial să cunoaștem Adevărul, al doilea dar pe care ni-l aduce nașterea Domnului, că ne spune Domnul: veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera (în sensul de: vă va dezrobi). … că oricine săvârșește păcatul, rob este păcatului. (cf. Ioan, 8, 32; 34). Și ce stă la temelia păcatului decât necunoașterea temeinică a Adevărului care ne face disponibili lasfatul șarpelui care ne strâmbă perspectiva vieții… Și de aceea, Adevărul Însuși – Fiul lui Dumnezeu - ia asupră-și firea omenească, pentru a o vindeca și o elibera de simțirile, trăirile și înțelegerile mincinoase care o duc la pieire.

Pentru Fiul lui Dumnezeu, întruparea înseamnă, așadar, însușirea și asumarea totală a firii omenești, cu toate trăsăturile ei, cu limitele, alunecările și scâlcierile care o caracterizează,  asumare care se aplică la fiecare dintre noi, la fiecare subiect sau (teologic spus) ipostas al firii sau naturii umane.

Ce înseamnă aceasta, mai concret? Înseamnă că, Fiul lui Dumnezeu nu ia asupra lui o umanitate impersonală, adică la modul general, ci își însușește, prin asumarea firii omenești, pe fiecare purtător al acesteia, adică pe fiecare individ (în greceșteatomos), pentru a-i dărui statut de persoană (ipostas al firii omenești asumate de El). Aceasta mă privește, așadar, și pe mine și pe fiecare mine dintre noi. Aceasta ne privește pe toți fiii omului împreună, redându-ne, nu doar împăcarea și unitatea dinlăuntrul nostru, ci și unitatea și împăcarea dintre noi, unii cu ceilalți. De fapt, praznicul Nașterii Domnului devine pentru fiecare dintre noi sărbătorirea propriei noastre încorporări în trupul Noului Adam care, contrar Adamului cel vechi care ne-a contaminat de căderea lui și de toate nefastele ei consecințe, ne face părtași, precum mlădița altoită care se împărtășește din seva trunchiului pe care s-a altoit, de însăși Viața Sa, de Trupul și de Sângele Său cele curățate de păcat și de moarte și care, de acum, sunt molipsitoare de sfințenie și de viață veșnică (cf. 1 Corinteni, 15, 45). Această MINUNE s-a petrecut cu fiecare dintre noi prin Botez, atunci când ne-am dezbrăcat de omul cel vechi și ne-am îmbrăcat în cel nou (cf. Coloseni, 3, 9; Efeseni, 4, 22; Romani, 6, 6), devenind nu doar un trup cu Hristos, ci și fii, prin Har, ai Tatălui celui Ceresc și, prin urmare, moștenitori ai Împărăției Sale pe care ne așteaptă, la sfârșitul petrecerii noastre pe pământ, să o luăm în primire.

Întrebarea care se iscă în inima noastră, la evocarea acestor minuni lucrate cu noi, este următoarea: cum se face că, în ciuda acestor minunate adevăruri care s-au împlinit și pecetluit în noi, cu pecetea darului Sfântului Duh, întru devenire și concretizare până la sfințenie și veșnicie, cum se face deci că, pe măsură ce creștem și ne maturizăm omenește, descoperim în noi atâtea mișcări și tendințe contrare acestei binecuvântate așezări înfăptuite prin darurile Botezului, încât, uneori, acestea din urmă nici nu se mai percep, în ciuda bunei noastre voiri și a tuturor eforturilor și nevoințelor noastre omenești?!... Răspunsul este că, așa cum întruparea lui Dumnezeu nu a lucrat în mod automat acceptarea Lui de către toată lumea și schimbarea și înnoirea tuturor oamenilor, tot așa, ea nu lucrează în mod automat nici în fiecare dintre noi, fără participarea noastră constantă și continuă, cu nevoință și perseverență, la Harul și la viața lui Dumnezeu care ni se împărtășesc prin lucrarea sfințitoare a Bisericii, având ca izvor Dumnezeiasca Liturghie, de unde își trag seva toate Sfintele Taine. Întreaga noastră viață, cea de toată vremea, are nevoia vitală să se alimenteze cu putere de sus, pentru a putea răbda zăduful zilei (cf. Ev lucrătorilor în vie – Matei 20, 12); pentru a-și lua propria Cruce, în fiecare zi și a urma lui Hristos (cf. Luca 9,23) și la tot ce El ne-a descoperit ca fiindu-ne firesc, prin poruncile Lui; pentru a ne purta sarcinile unii altora, ca să împlinim legea lui Hristos(cf. Galateni, 6, 2); pentru a păstra vie și neclintită făgăduința mântuitoare a Domnului care zice că toți cei ce vor răbda până la sfârșit se vor mântui (Matei 10, 22; 24,13).

Marea noastră mângâiere, atunci când în viața și în trăirile noastre nu se mai întrevede nici o speranță de mai bine și nu se mai păstrează nici o urmă și nici o amintire a dulceței și a oblăduirii simțite a Harului, este că Fiul lui Dumnezeu, prin întruparea Sa, neputințele noastre a luat – asupră-și -și bolile noastre le-a purtat (cf. Matei 8, 17), cu mângâietoare compătimire. Înainte ca El să ne ceară să răbdăm necazurile, să ne luăm Crucea și să-i urmăm, El Însuși a luat de fapt asupră-și, prin întrupare, TOATĂ greutatea păcătoșeniei Adamului celui dintâi, cu toate consecințele ei, prefăcând-o, prin Ghetsimani, prin Cruce, moarte și Înviere, în Viață nouă, pentru toți cei care, de la Adam și până la El, au crezut făgăduinței mântuirii, și pentru toți cei care, de la El și până la sfârșitul lumii, vor fiiubit arătarea Lui (cf. II Timotei 4, 8) și vor fi spus Amin mântuitoarelor urmări ale acesteia.

De aceea, înțelegând mai deplin care este partea lui Dumnezeu în lucrarea mântuirii noastre, să ne bucurăm de Domnul Cel ce vine la noi, nu cu năluciri înfricoșându-ne pre noi, ci ca un prunc mic, cu mânuțe gingașe întinse spre noi, așteptând să-l primim, fără teamă, în brațele inimii noastre, încrezători fiind în puterea Sa mântuitoare căci, atunci când a luat chip de rob și s-a făcut întru toate asemenea nouă (cf. Filipeni 2,7), a asumat firea noastră, INCLUSIV cu neputințele, cu lipsurile, cu temerile, cu tendințele și cu înclinațiile ei de a aluneca spre cele vătămătoare sau spre cele pierzătoare și osânditoare ei, știind că a le depăși și vindeca este cu neputință pentru noi singuri, partea noastră rămânând doar de a le asuma și a le pocăi curajos și a I le aduce, spre vindecare, nelăsându-ne tentați nici de a le ascunde în tufișurile Adamului căzut, nici de a le lăsa să se impună ca fiind  normale,  pe motivul că așa face toată lumea…

Aceasta făcând, și în inimile noastre va răsuna cântarea îngerilor vestitori ai Nașterii Domnului, umplându-ne de o pace și obunăvoire care se vor revărsa peste cei din jurul nostru, peste aproapele nostru (părinți, soț, soție, copii, frați și surori) pe care avem cel mai adesea tendința să-l ignorăm, să-l expediem sau să-l rănim, aducând în casele noastre bucurie mare… Și astfel, prin însușirea Harului întrupării Domnului, se reface fărâmițarea pe care individualismul și egoismul, roadele ruperii de Dumnezeu, le aduc întru noi și între noi.

Având, astfel, mai limpede în conștiința noastră creștină măreția darurilor pe care ni le aduce întruparea Fiului lui Dumnezeu, să cântăm și noi, împreună cu sfântul și marele Ierarh Grigorie de-Dumnezeu-cuvântătorul:

Hristos se naște! Slăviți-L!

Hristos din ceruri! Întâmpinați-L!

Hristos pe pământ! Înălțați-vă!

Cântați Domnului tot pământul!

Și cu veselie, lăudați-L popoare, că S-a proslăvit!

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos să vă fie tuturor spre bucurie și folos!

Iar Anul Nou calendaristic ce vine, să vă fie tuturor prilej de nou început pe calea urmării mântuitoare a Celui Care S-a făcut asemenea nouă ca să ne redea asemănarea pierdută cu El!

Al vostru părinte și îndrumător pe calea mântuirii, în aceste vremuri de încercare și strâmtorare, cu neclintită nădejde în mila și ajutorul de la iubitorul de oameni Dumnezeu,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Dată în Reședința Episcopală de la Roma, la Praznicul Nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, 25 Decembrie, 2012

Concert de colinde la Roma

Duminică, 23 decembrie 2012, orele 17.00, cu binecuvântarea Preasfințitului Părintelui Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxie Române a Italiei, a avut loc în biserica parohiei ,,Nașterea Maicii Domnului”- Roma II, un concert tradițional de Crăciun susținut de enoriașii parohiei ,,Înălțarea Sfintei Cruci”- Roma III și ai parohiei gazdă. În programul prezentat au putut fi audiate cântări din slujba Nașterii Mântuitorului, colinde ale căror versuri au fost scrise de poeți români contemporani: Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, colinde tradiționale populare și cântece de stea.

Ne-am bucurat de frumusețea și bogăția spirituală a colindelor împreună cu: Preacuviosul Părinte Protosinghel Atanasie, Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preacucernicul Părinte Protopop Nicu Voinea, Excelența Sa Dl. Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasador Plenipotențiar al României pe lângă Statul Vatican și parohul catolic don Paolo.

Coordonatorul și dirijorul concertului de colinde a fost Preacucernicul Părinte Diacon Marian Preda, de la parohia Roma II iar prezentarea a aparținut D-nei Miruna Tătaru-Cazaban.

Frumoasele colinde închinate acestui măreț eveniment din viața omenirii au dorit să intensifice sensibilitatea și frumusețea marelui praznic al Nașterii Domnului și să îndemne pe fiecare ascultător să devină un vestitor și un dăruitor al bucuriei și al iubirii Părintelui Ceresc.

Dăm slavă și mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate!

                                                                                                                                                                                   A consemnat, pr.Ivan Ioan

Mai multe fotografii găsiți aici

Concert de colinde. (23/12/2012)

Concert de Colinde. Roma.

In curand va aparea si partea a 2°
http://www.youtube.com/watch?v=fZnT4Fs64eE