Sa o ajutam pe Leontina Nicoleta sa vada lumina zilei!

Pentru cei ce doresc sa publice pe reteaua de socializare facebook:
Sa o ajutam pe Leontina Nicoleta sa vada lumina zilei!
Mai multe detalii pe:
http://leontinanicoleta.blogspot.ro/ 
Articol pentru cei care doresc sa scrie pe blog sau in ziar

S-a mai înălţat cu un cap, s-a mai subţiat. A crescut, dar trăieşte în continuare în întuneric, ochii ei nu au văzut lumina niciodată şi poate nici în curând. Micuţa Leontina, Leo cum îi spune mama, a fost condamnată la beznă încă de la naştere.

Pe Leontina Nicoleta Călin, din comuna doljeană Orodel, am cunoscut-o cu un an în urmă, am scris despre drama ei, când familia a cerut sprijinul oamenilor din jur. Aveau atunci nevoie disperată de ajutor şi au în continuare pentru a o duce pe Leontina în SUA pentru o intervenţie chirurgicală, intervenţie care i-ar da şansa să întrezărească lumina soarelui, chipul mamei, pe care nu l-a văzut niciodată, să facă primii paşi fără să fie ţinută de mână. Era atunci a fetiţă zglobie, vorbăreaţă, curioasă, dornică să cunoască tot în jurul ei.
O întreb: „Ce ai mai făcut tu, Leontina ?“ şi ea începe să povestească cu vocea ei limpede, pipăind obiectele din jur pentru a înţelege şi simţi mai bine locul în care se află. „Păi am mers la şcoală. Am învăţat să citesc. Ştiu alfabetul Braille. Dar ştii, eu citesc altfel, cu mâinile. Ştiu să socotesc. Am şi o prietenă la şcoală, Cătălina. Vezi, şcoala mea este departe şi acolo stau fără mami şi îmi este dor de ea. Acum m-am întors în vacanţă. Vrei să-ţi spun o poezie? Uite: Numele meu este Nicoleta/Şi începe cu litera N/Stânga sus/dreapta sus/În Norvegia eu am fost...“, şi fetiţa nu s-ar mai opri, atât de mare este dorinţa ei de comunicare. O struneşte mama, strângând-o uşor de mână. După care o completează. „Am dus-o la o şcoală specială în Buzău. Ne-a fost greu şi ei, şi nouă. La început plângea pentru că îi era dor de acasă. Nu puteam să o las să piardă un an, pentru că este inteligentă şi are o mare dorinţă de cunoaştere. A luat chiar premiu. Mă doare sufletul când o văd aşa. Când mă uit la copiii de vârsta ei şi când mă gândesc ce copil minunat este, câte ar fi putut să facă, dacă vedea“, spune cu regret în voce Mariana Călin, mama Leontinei. Apoi o corectează: „Capul sus, spatele drept“, şi îi ridică bărbia cu mâna, căci privirea copilei este aţintită în pământ. Este atentă la orice zgomot, la vocile celor din jur ca şi cum ochii ei au crescut undeva, înăuntrul minţii copilei.

I’m so lonely broken angel

Îşi aminteşte perfect prima întâlnire, ca şi cum a fost ieri. Este amărâtă că mami şi tati nu au bani să o ducă mai repede la operaţie să vadă şi ea. Să se joace, să alerge, să meargă la şcoală aici, aproape de cei dragi. Încerc să-i îndepărtez gândurile triste. „Ei, şi cum este acum în vacanţă? Mai ai căţeluşul ăla neastâmpărat?“, o întreb. „Pe Rex. Păi da, şi-l mai am şi pe Adrian, dar ăsta este mai rău, latră şi nu vrea să împartă oasele cu Rex. Mai am şi răţuşte, nu îmi place de ele. Ştii ce îmi place să fac? Să cânt. Am pe un stik muzică şi ascult. E aşa prin radio, mi-a făcut unchiul. Îmi place să cânt: «I’m so lonely broken angel /I’m so lonely listen to my heart /On n’ lonley, broken angel /Come n’ save me before i fall apart...»“, cântecul curge. Nu a învăţat limba engleză, dar pronunţă aproape corect, pentru că a ascultat de nenumărate ori melodia, pentru că auzul ei a sorbit cu nesaţ fiecare cuvânt, fiecare sunet. Dumnezeu nu i-a dat lumina ochilor, dar i-a dăruit o voce frumoasă pe lângă multe alte calităţi. Şi mama confirmă acest lucru, pentru că „doamnele“ de la şcoală i-au cerut să o înscrie în cor şi să o dea la muzică. Dar asta la anul. Deocamdată, Leontina se mulţumeşte  cu posturile muzicale de la radio şi TV. Sunt un refugiu pentru ea. În plus, este şi un bun povestitor, deapănă amintiri despre colegii de la şcoală, despre „doamne“. Brusc, îşi aminteşte că peste puţin timp este ziua ei, pe 5 august, şi şi-ar dori mult un telefon, pentru a vorbi cu mami când este la şcoală. Îi cere mamei ei telefonul, pipăie tastele şi spune ce rol are fiecare, tasta verde, tasta roşie... Mâinile sunt ochii ei.

Operaţia, o rază... de speranţă

Leontina Nicoleta Călin nu a văzut niciodată, este aşa de când a venit pe lume. Fata s-a născut prematur şi a fost ţinută un timp îndelungat la incubator. Părinţii bănuiesc că de aici au început problemele copilei. De la naştere şi până în acest moment, când Leontina are şapte ani, părinţii au mers atât cât au putut cu ea pe la medici şi clinici.
În 2006, la vârsta de un an şi şapte luni, micuţa Leontina a avut şansa să ajungă în Belgia, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Din păcate, vederea nu şi-a căpătat-o, dar ceva, ceva întrezăreşte. Părinţii îşi doresc cu ardoare să ajungă cu Leontina în SUA. „Am mers în Italia, după ce au consultat-o aici nişte medici din America şi ne-au spus că are şanse că vadă, pentru că nervul optic este sănătos şi transmite imagini la creier. Dar trebuie să fie supusă unei intervenţii chirurgicale într-o clinică din Detroit, la Spitalul «William Beaumont». E tot ce putem spera, dar avem nevoie de 30.000 de dolari (21.000 de euro). Nu avem aceşti bani, lucrează doar tatăl Leontinei, eu sunt cu gospodăria şi fetiţa. Locuim şi la ţară, lipsiţi de multe mijloace de comunicare, ajungem mai greu la oraş, plătim maşină. E foarte greu...“, spune Mariana, frecându-şi mâinile, privind cu ochii înlăcrimaţi fetiţa care ascultă în tăcere. Îşi întinde mâinile către mamă, se apropie de ea şi îi şopteşte ceva la ureche.

Ajutaţi-o pe Leontina să vadă
Dacă cineva vrea să o ajute pe micuţa Leontina, poate suna la numerele de telefon: 0769.244.865. Se pot face donaţii, oricât de mici, în conturile deschise la Banca Comercială Română pe numele Călin Ion:
RO13RNCB0134041511570004 - cont în valută
RO40RNCB0134041511570003 - cont în lei
articol scris de Gazeta de sud

Merinde pentru Suflet – 16 iulie 2012

"Merinde pentru Suflet" - poate fi vizualizată în format PDF aici >>

 Sursa: Episcopia Italiei

Pilda Zilei

Un frate l-a intrebat pe un batran:

- De vreme ce rudele mele imi sunt datoare cu o suma de bani pe care eu doresc sa o dau saracilor, iar aceia nu par ca vor sa mi-o dea, ce trebuie sa fac?

Batranul i-a raspuns:

- De nu vei taia gandul cel trupesc, si asa sa iei putina indrazneala catre Dumnezeu, vei cadea in placerea omeneasca.

Patericul Egiptean

 Zisu-ne-a noua Sfantul Antonie in invatatura sa, spre folosul nostru:

 un an am savarsit,rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi descopere locul dreptilor si 

al pacatosilor.Iar intr-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicandu-mi:

 Antonie, scoala si vino!

Pilda Zilei

Intr-o veche traditie se pastreaza amintirea cuiva care s-a dus la un intelept si l-a intrebat:

- Inteleptule, am vazut un om zburand. Va fi acesta drept in fata lui Dumnezeu?

- Nu stiu. Sa ma mai gandesc, a raspuns acela.

- Am mai vazut si un om mergand pe apa ca pe uscat. Va fi acesta drept in fata lui Dumnezeu?

- Nu stiu. Sa ma mai gandesc, a raspuns si de data aceasta inteleptul. 

- Am vazut si un om ca toti oamenii, unul ca noi, care isi facea datoria cea de toate zilele in fata lui Dumnezeu, dar nu se deosebea cu nimic de ceilalti oameni, nici nu zbura, nici nu mergea pe apa ca pe uscat. Acesta cum o fi?

Inteleptul a raspuns fara ezitare: 

- Acesta este drept in fata lui Dumnezeu, pentru ca acesta face cele ale oamenilor. Nu este dat oamenilor nici sa zboare, nici sa mearga pe apa ca pe uscat, dar le este dat oamenilor sa fie oameni cumsecade. Si daca sunt oameni cumsecade, acestia sunt drepti in fata lui Dumnezeu.
 

Patericul Egiptean

– Dacă nu se potrivesc fapta cu rugăciunea, în zadar se osteneşte omul.
– Ce este potrivirea faptei cu rugăciunea? a întrebat un frate.
– Să nu le mai facem pe acelea pentru care ne rugăm. Că atunci când omul îşi leapădă voile sale, atunci se împacă Dumnezeu cu el şi îi primeşte rugăciunea.
Pentru avva Moise, Patericul Egiptean

Apele tămăduitoare ale Basarabiei

De ceva timp mă urmăreşte ideea de a scrie despre apele făcătoare de minuni. Calea spre ele cred că este un bun prilej de a vedea frumuseţile plaiului, dar şi a simţi puterea adevăratei credinţei. Traseul de astăzi este unul spiritual, potrivit, mai ales, în zilele de odihnă şi sărbători. Vă îndemn să treceţi şi să simţiţi miracolul apelor basarabene. Oriunde veţi merge – la Saharna, Cuşelăuca, Hagimus etc. – darul de minuni e peste tot, dar important e să aveţi inima curată şi dorinţa nestăvilită de vindecare.

Am fost de mai multe ori la Mănăstirea „Sfintelor Femei Mironosiţe Marta şi Maria” de la Hagimus, Căuşeni şi de fiecare dată am observat că aici vin sute de oameni. Sfântul lăcaş este ca un Acoperemânt al Maicii Domnului pentru toţi cei care vor să se roage lui Dumnezeu. Ceea ce atrage ca un magnet miile de creştini este Izvorul făcător de minuni, sfinţit în cinstea Maicii Domnului. În fiecare zi de luni, după Sfânta Liturghie, este săvârşită rânduiala Sfinţirii Apei. Sunt citite rugăciuni către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului şi Sfinţi pentru tămăduirea bolilor şi neputinţelor trupeşti şi sufleteşti. Pentru a se scufunda în apa sfântă a izvorului, creştinii trebuie să se pregătească. Astfel, e bine să ţină posturile de peste an, zilele de miercuri şi vineri, să se mărturisească şi să nu aibă păcate care nu le-au spovedit. Sosiţi la mănăstire, mai întâi intră în biserică şi aprind lumânări, se închină la icoane şi la sfintele moaşte. Minunile la acest izvor se întâmplă doar celor care cred cu tărie în puterea vindecării. „Ajutorul lui Dumnezeu mult depinde de atitudinea evlavioasă faţă de sfinţenie”, îmi spune una dintre maici.

O altă apă cu puteri tămăduitoare este la Mănăstirea Cuşelăuca din raionul Şoldăneşti. “Se va ruga bine pentru mine, atunci şi eu mă voi ruga pentru voi”. Această inscripţie am citit-o pe mormântul maicii Agafia, cea care a făcut minuni şi continuă să facă. Chiar dacă este înmormântată în anul 1873, la cimitirul mănăstirii, cei care vin de se roagă la ea cunosc vindecări incredibile. Pe lângă faptul că la Mănăstirea Cuşelăuca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” se află racla cu moaşte a Cuvioasei Agafiei, aici creştini mai vin şi pentru a lua apă vindecătoare de la fântâna suferindei maici. Maica Agafia a prevestit unei diaconiţe că după moartea ei aceasta se va călugări, va construi o bisericuţă şi va săpa o fântână, care au rămas până în prezent. Apa are un gust un gust deosebit şi ajută la izbăvirea de boli trupeşti şi sufleteşti.

Şi la Mănăstirea Saharna de prin părţile Rezinei vine lumea bucuroasă şi fericită că există un loc sfânt unde-şi poate „scufunda” necazurile trupeşti şi sufleteşti. Izvorul Minunilor a fost construit, potrivit bătrânilor, aproape de „Izvorul lui Vavila”, care şi iarna avea apa foarte caldă. Oricine vine aici este ajutat de credinţă, nădejde şi dragoste. Minunile care se întâmplă aici, transmise din gură în gură, sunt ca o chemare la izbăvirea de greutăţile trupului şi sufletului. Citeam undeva: „Apa e sfântă prin ea însăşi, e toata un miracol şi, nu întâmplător, ţăranii o respectă ca pe o icoană aparte, fără chip”. Are atâta putere că nici specialişti nu pot dezlega misterul. De multe ori, medicii dau nedumeriţi din umeri când aud că un pacient sau altul s-a vindecat datorită scufundării în „Izvorul Minunilor” de la Saharna. Acesta este miracolul credinţei, miracolul apei dătătoare de viaţă şi credinţă.

Se spune ca din lacrimile Maicii Domnului picate pe pământ au ieşit, în mai toate locurile, izvoare făcătoare de minuni. Biserica ortodoxă a rânduit şi o sărbătoare – Izvorul Tămăduirii, prăznuită în vinerea din Săptămâna Luminată. Fie că au fost sfinţite în cinstea Fecioarei Maria sau altui Sfânt, izvoarele tămăduitoare sunt toate binecuvântate de cea care pune Acoperământul Său peste toate şi oriunde.