Pilda Zilei

Avva Casian a povestit: "Avva Ioan, egumenul unei mari chinovii, s-a dus la avva Paisie, care traia in pustiul cel mai aspru de patruzeci de ani. Si cum il iubea foarte mult, l-a intrebat cu indrazneala dragostei: «Ce ai reusit sa infaptuiesti aici, retras de atatia ani si ferit de orice legatura cu oamenii?». El a raspuns: «De cand am devenit monah, soarele inca nu m-a vazut mancand». Avva Ioan i-a zis: «Nici pe mine maniindu-ma»".

Maica Domnului ne învaţă să fim smeriţi



Praznicul Bunei Vestiri a fost sărbătorit anul acesta în Duminica a IV-a din Postul Mare, numită şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul. La Catedrala patriarhală din Bucureşti, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează „Ziarul Lumina”.

În cuvântul de învăţătură, Patriarhul României a explicat, pe de o parte, legătura dintre Evanghelia despre vindecarea fiului lunatic (Mc. 9, 17-32) şi pomenirea Sfântului Ioan Scărarul, iar, pe de altă parte, legătura dintre această pericopă evanghelică şi cea despre momentul Bunei Vestiri (Luca 1, 24-38), citite în timpul Sfintei Liturghii. Referindu-se la rugăciunea însoţită de pocăinţă a tatălui pentru fiul său lunatic şi la cuvintele Mântuitorului: 'Acest neam de demoni iese numai cu rugăciune şi cu post', Preafericirea Sa a explicat că Biserica a rânduit ca în Duminica Sfântului Ioan Scărarul să fie citită Evanghelia vindecării lunaticului pentru a ne arăta importanţa postului şi a rugăciunii sau a rugăciunii unite cu postul. 'Numai prin rugăciune unită cu postul putem alunga patimile diavoleşti, duhurile rele care adesea lucrează în viaţa omului. Rugăciunea trebuie unită cu postul pentru a alunga duhurile rele din viaţa omului care este împătimit sau posedat, pentru că atunci când omul posteşte, el nu se mai hrăneşte cu hrană materială, ci numai cu rugăciunea, cu prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa lui; el nu-şi mai pune nădejdea în nimic din lumea aceasta, ci legătura cu Dumnezeu devine totalmente duhovnicească, fără nici o materie intermediară. Numai când omul este plin de Duhul Sfânt, ca urmare a postului, a rugăciunii şi a smereniei, el are o putere de care se tem demonii', a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.

Explicând cea de-a doua Evanghelie citită ieri, Preafericitul Părinte Daniel a mai arătat că mântuirea omenirii în Hristos începe prin conlucrarea Sfintei Treimi, dar şi prin acceptul liber al Maicii Domnului, care, fiind ascultătoare şi smerită, primeşte să devină împreună-lucrătoare cu Preasfânta Treime pentru mântuirea lumii. 'Când Fecioara Maria a înţeles că este vorba de o lucrare dumnezeiască prin puterea Duhului Sfânt şi prin prezenţa lui Dumnezeu-Tatăl, atunci a zis: 'Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!' Această primire liberă a tainei zămislirii sau întrupării Fiului lui Dumnezeu ca Om din Fecioara Maria este deosebit de importantă, deoarece Dumnezeu nu face nimic pentru mântuirea noastră împotriva voinţei noastre. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, însă noi îl putem primi sau respinge. Iată Maica Domnului, ascultătoare şi smerită, primeşte să devină împreună-lucrătoare cu Preasfânta Treime, mai ales cu Fiul Lui Dumnezeu care Se întrupează, a planului lui Dumnezeu de mântuire a lumii. De aceea noi, în cântările noastre, o lăudăm pe Maica Domnului imediat după Sfânta Treime, pentru că Unul din Sfânta Treime s-a întrupat ca Om din ea', a spus Preafericirea Sa
.

 

Sfantul Ioan Scararul

Sfantul Ioan Scararul este sarbatorit in Biserica Ortodoxa pe 30 martie. Acestui sfant, Biserica i-a inchinat si a patra duminica din postul Sfintelor Pasti.

Sfantul Ioan Scararul sau Climacus s-a nascut in jurul anului 570 si a decedat in anul 649. Intra in viata monahala la varsta de 16 ani. Este primit laManastirea Sinai, unde este luat ca ucenic de staretul Martiriu. Dupa moartea parintelui sau duhovnicesc, Ioan Scararul se retrage intr-o pestera de la poalele muntelui Sinai, unde petrece timp de 40 de ani in rugaciune, post si meditatie. In anul 639 este chemat la manastire pentru a fi numit staret. Primeste sa devina staret pentru putin timp. Lasa aceasta slujire episcopului Gheorghe, fratele sau, si se retrage in vechea sa pestera, unde petrece in rugaciune pana la sfarsitul vietii sale.

Sfantul Ioan Scararul mai este cunoscut sub numele de Ioan Sinaitul, datorita faptului ca a fost egumen la Manastirea Sinai. Insa, pentru eruditia si cultura sa, este numit si Ioan Scolasticul. Numele de "Scararul" sau Climacus, vine de la principala sa opera, intitulata Scara Paradisului.

Sfantul Ioan Scararul scrie lucrarea “Scara Paradisului”, la indemnul prietenului sau Ioan, egumen al manastirii Raithu. Profesorul Remus Rus sustine ca "Scara”"este un indrumar, un ghid sau pedagog al cautatorului sau traitorului mistic. Ea arata sufletului calea spre cer. Acest urcus al sufletului spre cer, este descris, in functie de viziunea scarii lui lacov din cartea Facerii (28, 12). Cele 30 de capitole, care amintesc si de cei 30 de ani ai Mantuitorului, sunt o serie de 30 de cuvantari sau capitole, intelese nu atat ca trepte, cat mai ales ca momente pe care monahul trebuie sa le traiasca nemijlocit, ca masuri si cai de purificare si inaintare, ca popasuri de rugaciune si meditatie, in urcusul lui duhovnicesc.

Primele trei capitole reprezinta o introducere generala asupra vietii monahale, care este considerata ca fiind necesara pentru Biserica si aceasta nu doar ca simplu apostolat, ci mai ales ca exemplu pe care monahii il pot da Bisericii, prin "viata lor ingereasca". Capitolele urmatoare, 23 la numar, formeaza fondul lucrarii si trateaza despre virtuti si pacate, insiruite intr-o coerenta naturala. Ultimele patru capitole au un continut teologico-mistic si se ocupa de isihie, linistea sfanta, rugaciunea personala, nepatimirea sau eliberarea de patimi, dezvoltarea celor trei virtuti teologice: credinta, nadejdea si dragostea, dar mai ales a dragostei.

Scara a fost tradusa in limba romana de parintele Dumitru Staniloae si se afla cuprinsa in volumul al IX-lea al Filocaliei.

Sfantul Ioan Scararul reprezinta icoana infranarii si a ascezei. El si-a luat crucea sa pentru a urma Evangheliei in toata rigoarea, retragandu-se din lume pentru a-si stapani placerile trupului si a se inalta spre Dumnezeu prin rugaciune: "Departatu-te-ai de desfatarea lumeasca, cuvioase, ca de ceva vatamator si, vestejindu-ti trupul cu mancarea, ai innoit taria sufleteasca si ai castigat marire cereasca, vrednicule de lauda. Pentru aceasta nu inceta rugandu-te pentru noi, Ioane."

Luptand "dupa legile" ascezei, el si-a mistuit placerile si patimile dobandind curatia si odihna fara de sfarsit a nepatimirii. Prin puterea Duhului Sfant s-a facut stapan peste trupul sau si a inecat pe demoni in lacrimile sale, ajungand pe aripile rugaciunii, pana la lumina duhovniceasca a contemplatiei, ca apoi "sa lumineze lumea" prin invatatura sa si sa-si "hraneasca" ucenicii cu "roadele infranarii".

Pilda Zilei

Un frate il intreba pe avva Pimen:
– Am facut pacat mare si vreau sa ma pocaiesc trei ani.
– E mult.
– Dar pana-ntr-un an?
– E mult.
Cei de fata zisera:
– Pana in patruzeci de zile?
– E mult. Apoi adauga: eu asa spun, daca din toata inima se pocaieste omul, si nu pacatuieste mai departe, si in trei zile il primeste Dumnezeu. 

Gânduri la Duminica a VI-a din Postul Mare

Gânduri la Duminica a VI-a din Postul Mare

Perioada de post al Paştilor, pe care o petrecem, a avut la jumătatea ei un moment de „înălţare”, care este Duminica Sfintei Cruci. În acest an, acest moment se întâlneşte, în duminica aceasta, cu unul dintre cele mai mari şi mai importante praznice - Buna vestire - care ne împărtăşeşte şi ne descoperă taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută (cf. Troparul Învierii, glas 4) a întrupării lui Dumnezeu din preanevinovata Fecioară Maria, pe care o face să devină Născătoare de Dumnezeu.

Ni se pune înainte de fapt felul în care Dumnezeu, în credincioasa şi neschimbătoarea Sa iubire de oameni, ne voind să lase neamul omenesc în căderea sa cea pecetluită de neascultarea lui Adam, purcede la un nou început, luând asupră-şi firea cea răvăşită şi mutilată de păcat a acestuia, pentru a o reaşeza întru cele rânduite de El, încă de la facerea omului. De aceea, troparul Bunei Vestiri începe astfel: Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu fiu Fecioarei Se face, iar Gavriil harul îl binevesteşte.

Acest început al mântuirii noastre constituie de fapt vestea cea bună pentru tot sufletul care astăzi caută la Dumnezeu, aşteptând şi nădăjduind după inspiraţie şi după o rază de lumină în pâcla şi în vâltoarea secătuitoare de suflet şi de credinţă prin care îi este dat să treacă... Astăzi ni se bine-vesteşte că Dumnezeu este cu noi- Emanuel! Adică ni se readuce aminte că Dumnezeu a sălăşluit printre (întru)noi (cf. Ev. Ioan 1, 14), împărtăşind propria noastră condiţie - omenească, pentru a ne face părtaşi la condiţia Sa – dumnezeiască, punând la temelia raportării Lui la noi şi a noastră, faţă de El şi unul faţă de altul, iubirea (cf. Ev. In. 13, 34; 14, 21; 24; 15, 10).

El ne-a arătat iubirea Sa faţă de noi prin faptul că a mers până la a-şi da viaţa, pe Cruce, pentru noi, cămai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: ca sufletul lui să şi-l pună pentru cei pe care îi iubeşte (cf. In. 15, 13). De aceea, în cele două prăznuiri, a Bunei vestiri şi a Crucii, avem două dimensiuni fundamentale ale iubirii lui Dumnezeu faţă de noi: bunăvoirea de a se pogorâ la noi şi de a-Şi însuşi firea noastră căzută şi împlinirea lucrării Sale slobozitoare din chinga căderii lui Adam, până la a gusta suferinţa şi moartea, pentru noi şi a noastră mântuire.

Fiecare Dumnezeiască Liturghie nu este altceva decât mulţumirea – gr. eucharistia  - (pentru) şi pomenirea a toate cele pentru noi făcute de Domnul, ca semn al iubirii noastre faţă de El şi al perpetuării, generaţie după generaţie de botezaţi, a bunei vestiri a Împărăţiei Sale în mijlocul nostru. Acesta este răspunsul autentic şi stâmpărător de suflet pe care Biserica lui Hristos l-a propus totdeauna şi îl propune şi de data aceasta la „criza” prin care generaţia noastră trece, global şi individual. Aici Îl putem auzi şi întâlni pe Cel care a fost uns să binevestească saracilor, să vindece pe cei zdrobiţi la inimă, să propovăduiască robilor dezrobirea şi orbilor vederea, să slobozească pe cei apăsaţi (cf. Ev. Luca, 4, 18; Isaia 42, 7). Aici putem şedea la ospăţul pregătit de El pentru toţi cei osteniţi şi împovăraţi (cf. Mt, 18, 28), pentru toţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate (cf. Mt. 6, 6). Aici aflăm mângâiere şi sprijin în osteneala postirii, inspiraţie în pregătirea şi aşteptarea praznicului Învierii pe care strălucirea Crucii îl lasă să se întrevadă, prin oglindirea în această revărsare de iubire şi prin lepădarea de cele pe care le vedem în noi ca fiind nepotrivite cu chipul pe care Domnul l-a întipărit în noi de la Botez.

Să ne folosim aşadar de un asemenea privilegiu şi de o asemenea binecuvântare şi, pentru a răspunde, la rându-ne, la iubirea lui Dumnezeu, să ne curăţim simţirile ca să vedem lămurit pe Hristos în strălucita lumină a Învierii.

Cu aceleași urări de folos duhovnicesc și de revărsare de har, pentru perioada care a mai rămas din post,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

La Duminica a VI-a din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul și la Praznicul Bunei Vestiri, 25 martie, 2012

Buna Vestire

Buna Vestire este cunoscuta in popor sub denumirea de Blagovestenie si este sarbatorita de Biserica pe 25 martie, cu noua luni inainte de intruparea Fiului Lui Dumnezeu (Lc. 1, 35-38). De Buna Vestire praznuim ziua in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.

Buna Vestire apare in documente ca fiind prima sarbatoare inchinata Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat, ea fiind fixata de Biserica pe 25 martie dupa stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Nasterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea). In Apus, sarbatoarea Bunei Vestiri a fost introdusa de papa Leon al II-lea si incepand cu secolul al IX-lea, data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica. Mentionam ca armenii sarbatoresc Buna Vestire pe 7 aprilie, iar Craciunul pe 6 ianuarie.

Marturii despre sarbatoarea Bunei Vestiri avem inca din secolul al III-lea, in scrierile si cuvantarile Sfantului Grigorie Taumaturgul (+ 270), ale Sfantului Ioan Gura de Aur (+ 407) si ale Fericitului Augustin (+ 430).

Prezenta in Postul Sfintelor Pasti a sarbatorii Bunei Vestiri, face ca atmosfera de pocainta si intristare sa fie inlocuita cu bucuria cosmica adusa de anuntul ingerului. In acest sens, indiferent de ziua in care cade, avem dezlegarea la peste.

Dumnezeu, acolo unde El voieste, indeparteaza legile firii. Firea si randuiala firii sunt ca si cum nu ar exista, atunci cand Dumnezeu cel viu implineste voia Lui in lucrarea mantuirii omului.Iata ce spune in acest sens Sfantul Nicolae Velimirovici:

"Auzind aceasta veste din cer, Fecioara Maria, in curatia ei ca de copil, l-a intrebat pe vestitorul cel neobisnuit: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?" Aceste cuvinte nu arata neincrederea ei in bunavestire a ingerului, ci curatia si nevinovatia ei. Ce ar fi raspuns oricare dintre voi unei astfel de vestiri din partea celui mai neobisnuit dintre oaspeti? Ti-ar fi venit mai intai acelasi raspuns in cutremurarea inimii tale? Totusi Fecioara Maria nu a spus nimic fara de folos. Poate ca daca intrebarea ei a fost fara de folos pentru ea, aceasta nu a fost si pentru noi fara de folos. Duhul ei binecuvantat a pus intrebarea pentru noi, ca fiecare dintre noi sa-si puna intrebarea, gandind la legea fireasca. Pentru a aduce pe lume prunc, este nevoie de un barbat - unde se afla barbatul? Asa ne-am fi intrebat toti, fiind foarte departe de libertatea in care se veseleste Atotputernicul Dumnezeu si fiind inrobiti de obicei prin puterea firii. Astfel era nevoie pentru noi ca Fecioara Maria sa puna intrebarea si ca noi sa auzim raspunsul binevestitorului lui Dumnezeu. Care a fost raspunsul Arhanghelului Gavriil?

"Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea cea numita stearpa. Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta."

Sfantul Ioan Damaschin a insistat asupra faptului ca Logosul nu si-a coborat trupul din cer, ci si-a alcatuit, prin mijlocirea Duhului Sfant, din Preacurata Sa Maica un trup de o fiinta cu noi, inzestrat cu suflet rational si cugetator. Cuvantul a devenit ipostasul acestui trup si in felul acesta natura umana si cea divina au capatat un centru unic, comun ambelor firi; de aceea nu se poate vorbi de om indumnezeit, ci de Dumnezeu intrupat. De aceea, Fecioara este Nascatoare de Dumnezeu, deoarece Fiul lui Dumnezeu si-a alcatuit din fiinta ei natura omeneasca pe care a si inceput sa o indumnezeiasca din clipa aducerii ei la existenta. Prin Fecioara Maria distanta dintre Creator si creatura s-a sters, deoarece prin ea lumea nevazuta intra in legatura cu cea vazuta.

Nasterea lui Dumnezeu-Cuvantul ca om este o nastere unica, neavand nimic din nasterea celorlalti oameni. Nici prima Lui nastere din Tatal, nici a doua nu a avut ceva comun cu a altcuiva. Ea nu e o nastere din necesitatea firii, ci din bunavoirea lui Dumnezeu.

Sa praznuim cu credinta Buna Vestire, taina de necuprins cu mintea: "Nu numai ca Maria L-a nascut pe Cel mai in varsta decat ea, ci pe Facatorul ei, si, nascand pe Nascatorul ei, a devenit Nascatoare a Nascatorului ei" (Sfantul Ioan Casian).

Mulţumiţi lui Dumnezeu mereu pentru toate!

Un om, odată se plimba trist prin camera, gândindu-se la viaţa grea ce i-a fost hărăzita. Avea un trai decent, o masă îmbelşugată şi o sănătate de fier, dar, totuşi ceva îi lipsea. Plimbându-se dintr-un colţ al camerei în altul, în fiecare moment îl critica pe Dumnezeu, plângându-şi soarta. 

- De ce, Doamne m-ai dat pe lume?

- Ca să mă cuprindă boală, nervii şi multe altele, urmând în cele din urmă să mor?

Tânguindu-se aşa, preţ de câteva ore, în cele din urmă, obosit, adoarme
Deodată un întuneric îl cuprinde, fiind doar el singur cu propriile frustrări. A încercat să fugă însă nu reuşea să scape, dar, o lumină orbitoare îl salvează.
- Cine eşti şi ce vrei de la mine?
- Vino cu Mine şi vei vedea
Omul nu vedea nimic înafară de lumină. Auzea doar vocea blândă şi lină care îl chema. Ezitând câteva secunde, se hotărăşte să urmeze vocea, intrând în lumină.
Simţea că zboară şi că este purtat prin toate colţurile lumii. Dintr-odată ajunge la un orfelinat unde zeci de copii erau părăsiţi, lipsiţi de dragostea părintească
- Ce înseamnă asta? întrebă omul nedumerit.
- Aceştia sunt copilaşii părăsiţi de propria familie. Puţini vor fi adoptaţi iar restul nu vor cunoaşte niciodată ce înseamnă căminul.Tu nu ai trecut niciodată prin aşa ceva, şi totuşi te plângi că îţi este greu.
Aceste cuvinte au fost ca un duş rece pentru om. Înainte de a apuca să zică ceva, se trezeşte în stradă.
- Ce urmează?
- Vezi acea persoană?
Uitându-se în faţă, omul vede o bătrânică care îngheţa de frig.Oamenii care treceau pe lângă ea nici nu o băgau în seamă, nici măcar nu o priveau
- Acea bătrânică a fost alungată din casă în care locuia acum câţiva ani. De atunci strada este casa ei.Trăieşte din milă altora. Tu ai avut mereu un acoperiş deasupra capului şi o masă îmbelşugată, dar, totuşi eşti nemulţumit.
Oftând omul închide ochii. Când îi deschide vede în faţa lui o fetiţă pe un pat de spital, foarte palidă.Mama ei plângea la căpătâiul ei, rugându-se cu lacrimi în ochi să se întâmple o minune.
- Doamne ce a păţit fetiţa?
- Are nevoie urgentă de sânge, altfel v-a muri!
- Şi nu este nimeni care să îi doneze sânge?
- Rudele ei nu sunt compatibile.
- Dar mai sunt atâţia oameni…
- Omule, tu ai donat vreodată sânge?
- Nu. Răspunse omul ruşinat.
- Mereu ai fost sănătos, dat uite că ceva îţi lipsea mereu.
- Ştiu, Doamne. Spuse în şoaptă, omul
Ridicând ochii din pământ, omul se vede înconjurat de natură.O mireasmă de neînchipuit era în jurul lui, păsările ciripeau compunând cântece duioase, florile îmbogăţeau câmpul, îmbrăcându-l în mii şi mii de culori, arborii înalţi ofereau umbra animalelor şi oamenilor obosiţi.
- Ai zis că nu ţi-am oferit nimic.Uită-te în jur şi spune-mi ce vezi?
- Doamne, văd ceva incredibil ce nu poate fi descris.
- Tu poţi vedea toate aceste daruri pe care Eu vi le-am dat vouă, poţi simţi mireasma lor.Închide ochii!
Ascultându-L, omul închide ochii.
- Acum ce vezi?
- Un întuneric nefiresc, Doamne.
- Aşa trăiesc oamenii care nu văd, iar tu, care vezi te tânguieşti.
Începând să plângă, omul zice prin suspine:
- Doamne iartă-mă! Am fost orb o viaţă întreagă şi mi-au trebuit câteva minute să îmi recapăt vederea. Zilnic aveam parte de darurile tale minunate dar nu le vedeam, însă acum văd.
- Îţi mulţumesc, Doamne că nu m-ai abandonat pe mine, ticălosul.
Simţind mângâierea cea duioasă, aude din nou vocea suavă
-Omule trezeşte-te, e dimineaţă!
Deschizând ochii, omul îşi vede camera şi, plin de iubire începe să-I cânte Domnului. Din acea zi omul, plin de iubire nu s-a mai plâns niciodată de soarta lui ci şi-a petrecut întreaga viaţă ajutând pe cei nevoiaşi. Tu ce om eşti? eşti omul de la începutul poveştii sau cel de la sfârşit?