Mereu mergeam prin oraş grăbită, încruntată chiar, aruncând fugitiv câteva monede către cerşetorii care îmi ies deseori în cale. Totul se petrecea aproape automat, fără o minimă comunicare. Însă, într-o zi, mi-a trecut prin minte gândul că poate oamenii respectivi au nevoie şi de altceva - un zâmbet, o vorbă bună! Aşa că am început să îi întreb: „Ce mai faceţi?”, „Sunteţi bine?”, „Aţi mâncat ceva azi?”, „Nu vă este frig/cald aici?”... Este benefic pentru ei faptul că există oameni cărora le pasă. Am constatat astfel că acei oameni amărâţi se bucură la auzul unei simple vorbe din suflet, iar zâmbetul lor sincer e de nepreţuit. Poate părea ciudat pentru unii, însă asta fac – vorbesc cu cerşetorii!
Ascultându-i fără să îi judecăm, poate reuşim să îi ajutăm, câtuşi de puţin. Totodată, putem afla lucruri la care nu ne-am gândit niciodată; sunt şi ei oameni, ca noi. Astfel poate preţuim altfel lucrurile pe care le avem. De multe ori considerăm că merităm totul, tot ce avem sau ce ni se dă, uneori fără efort.
Majoritatea celor care cerşesc au poveşti triste. Faptul că trecătorii nu le spun nimic şi nu le dau nimic poate nu îi supăra, însă sunt oameni care îi amărăsc şi mai mult, vorbindu-le urât, judecând în aparenţă. Iar acest lucru este pe cât se poate de trist.
Îmi spuse într-o zi, un cerşetor mâhnit (care are un copil bolnav), cum avusese parte de un scandal din partea unui om, chiar lângă Biserică. Spunea bietul om că nu se supără dacă cineva nu are să îi dea bani, se mulţumeşte şi îl bucură dacă îi spune măcar o vorbă bună, un „Doamne ajută!”, o mică rugăciune către Domnul. Dar faptul că i s-au spus vorbe urâte l-a tulburat mult. L-am îndemnat să îl ierte pe acel om, să se spovedească. Mi-am reamintit apoi de spusa Fericitului Augustin: "Suferiţi de pe urma unui om rău? Iertaţi-l, ca să nu fie astfel doi oameni răi." La sfârşitul conversaţiei, mi-a mulţumit că am vorbit cu el. Nu am făcut mare lucru, mai mult l-am ascultat; însă a spus că s-a liniştit, că asta i-a făcut bine. Oamenii au nevoia de a fi ascultaţi; e bine să jertfim şi puţin din timpul nostru. O vorbă de încurajare face mereu bine.
Altă dată, într-o zi călduroasă de vară, am întâlnit o bătrână ce stă uneori şi aşteaptă un bănuţ, nefiind deloc insistentă. M-am gândit să îi dau sticla cu apă pe care o aveam în geantă. M-am mirat cât de mult s-a bucurat pentru acel gest! Mi-a mulţumit, spunând sincer că „Mai mare pomană ca asta nu puteaţi face!”.O altă bătrânică mi-a zis că cerşeşte pentru că nu îi ajunge pensia şi pentru mâncare, pentru că are de plătit chiria şi celelalte cheltuieli. Îi este greu, mai ales pentru faptul că este bolnavă cu inima.
Însă şi tinerii au nevoie de ajutor! Mulţi dintre ei rămân fără serviciu, fără posibilitatea de a-şi întreţine familiile. Ajung să vină la cerşit, cu tot cu copii. Am intrat în vorbă cu o femeie tânără care stătea jos pe ciment, cu un copil în braţe (iar ca ea mai sunt multe); a început să îmi povestească cum a rămas acum fără casă. Nici ea, nici soţul ei nu mai au nici unde să muncească şi au şase copii. Venise doar după-amiaza la cerşit, ca să nu stea cu băieţelul în soare...
După cum s-a mai spus, nu este necesar să dăruim doar bani, ci şi ceva de mâncare (chiar şi dulciuri pentru copii), de îmbrăcat, jucării, caiete, sau orice altceva – din inimă să fie! Sunt mulţi cerşetori care doar asta cer: alimente, haine – lucruri absolut necesare.
Aşadar, să încercăm mereu să cercetăm aproapele nostru! Dacă avem ocazia să facem o faptă bună, să nu amânăm! Amânând, putem pierde acea oportunitate. De asemenea, nu trebuie doar să aşteptăm ocazii speciale sau sărbători pentru a face un bine, ci să căutăm ocaziile, să le creăm! Un simplu exemplu - în curând va începe şcoala. Sunt copii ai căror părinţi nu au posibilitatea de a cumpăra toate cele necesare... De asemenea, putem să avem la noi, măcar din când în când, pregătită o mică gustare (un măr, un pachet de biscuiţi) pentru a o dărui unui om flămând.
Pe cât de mult posibil, să nu facem milostenie pentru răsplată (deşi plata va veni de la Domnul), ci din iubire. Chiar dacă nu avem dragostea desăvârşită (şi putem să ne rugăm să o dobândim!), măcar din datorie şi tot cred că este mai bine decât deloc, întrucât aproapele primeşte astfel ajutor. Nădăjduiesc că şi voinţa, străduinţa e apreciată de Dumnezeu.
Un părinte mi-a spus să mă gândesc, atunci când întâlnesc un cerşetor, că Hristos îmi cere, prin intermediul aceluia. Şi cum să îl refuzi pe Hristos?! Cum să nu dai, din toată inima, tot ce ai mai bun Celui ce te iubeşte atât de mult, Celui care ţi-a dat tot ceea ce ai?
Sfantul Benedict s-a nascut in Nursia, o provincie a Italiei, in anul 480 dupa Hristos, din parinti slaviti si foarte bogati. Primeste tunderea in monahism de la monahul Roman. Se retrage intr-un munte stancos unde va ramane intr-o pestera timp de peste trei ani. Sfantul Benedict din Nursia avea duhul inainte vederii, al vindecarilor, al scoaterii demonilor, al invierii mortilor; el se infatisa unora la mari distante pe fata; iar altora le aparea in vis. Odata Sfantul Benedict a vazut cu duhul ca paharul cu vin care i se pusese inainte este otravit. Cand l-a insemnat deasupra cu semnul sfintei cruci, paharul s-a spart in bucati.
