Pilda Zilei

Daca suntem atenti la pacatele noastre, nu mai vedem pacatele aproapelui. E o nebunie ca un om cu un mort in casa sa-si lase mortul sau si sa se duca sa planga mortul aproapelui. A muri fata de aproapele tau inseamna a-ti duce pacatele proprii si a nu avea grija altuia, daca-i bun sau rau. Sa nu faci rau nimanui si sa nu ai nici un gand rau pentru cineva in inima ta. Nu-l dispretui pe cel care face rau, nu fi de partea celui care face rau semenului sau si nu te bucura impreuna cu el. Nu barfi pe nimeni, ci spune: "Dumnezeu ii cunoaste pe toti". Nu fi alaturi de cel care barfeste, nu te bucura de barfa lui, dar nici nu-l uri. Iata ce inseamna sa nu judeci pe nimeni. Nu dusmani pe nimeni si nu tine dusmania in inima ta. Nu-l uri pe cel care-si dusmaneste aproapele. Aceasta este pacea, in toate mangaie-te cu gandul ca truda dureaza putin, iar odihna totdeauna, prin harul lui Dumnezeu, Cuvantul. 

Gândul zilei

”Unde este intelepciunea lui Dumnezeu nu mai este nevoie de intelepciunea oamenilor”.  
                                                     SFÂNTUL IOAN GURĂ 
                                                                                    DE AUR

MERINDE PENTRU SUFLET 10/02/2012

http://www.diocesiortodossa.it/merinde/merinde10februarie2012.pdf

Sfântul Haralambie

 Sfantul Haralambie este praznuit de Biserica Ortodoxa pe 10 februarie. Numele sfantului este de origine greceasca, fiind compus din cuvintele "haris" (har) si "lampos" (lumina, stralucire), drept pentru care el ar putea sa insemne "stralucire a harului".

Sfantul Haralambie a slavit pe Dumnezeu cu moarte muceniceasca in vremea imparatului Septimius Sever (193-211), ajungand vestit prin puterea credintei sale si prin ravna aratata in propovaduirea Evangheliei lui Hristos; pentru marturisirea neinfricata a dreptei credinte de catre sfant si pentru rabdarea chinurilor cu bucurie, multi pagani au venit la Hristos.

Sfantul Haralambie

Sfantul Haralambie a fost randuit episcop in cetatea Magnezia, in Asia Mica, in vremea dregatorului Luchian. Acesta din urma, impins fiind de diavol asupra episcopului cu viata sfanta, l-a luat pe slujitorul lui Hristos si l-a aruncat in temnita, dupa care, l-a supus la nenumarate chinuri; cand sfantul a fost aruncat in temnita, el avea deja 113 ani.

Se spune ca, atunci cand dregatorul a pus mainile lui pe sfant, acestea au ramas lipite de el, cu nimic nemaiputand sa le dezlipeasca, afara de rugaciunea sfantului. Fiindu-i sfasiat trupul, sfantul dadea slava lui Dumnezeu, bucurandu-se ca patimea pentru El, iar celor care il munceau, le zicea: "Multumesc voua, fratilor, ca, strujind trupul meu cel vechi si batran, m-ati innoit, imbracandu-mi sufletul cu haina cea noua a suferintelor pentru Hristos."

Multi dintre cei care au fost martori la chinuirea sfantului au renuntat la slujirea idolilor si au marturisit ca si ei vor sa fie crestini. Cand dregatorul a auzit marturisirea acestora, el a poruncit ca toti sa fie adusi inaintea sa, iar, dupa amenintari lipsite de putere, el a dat porunca sa li se taie capetele, lucru implinit indata. Astfel, impreuna cu Sfantul Sfintit Muncenic Haralambie, s-au impartasit de vesnica bucurie si de cununile cele nevestejite multi alti crestini, ale caror nume nu s-au pastrat. Unii spun ca insusi dregatorul s-ar fi botezat, devenind crestin.

Auzind imparatul Septimius Sever despre cele petrecute cu episcopul din cetatea Magnesia, a poruncit ca acesta sa fie adus in cetatea Antiohia Pisidiei. Odata ajuns in cetate, Sfantul Haralambie a inceput iarasi sa fie muncit de pagani: l-au tras de barba, tarandu-l pe jos; i-au strapuns trupul cu fiare; l-au trecut prin foc si l-au jupuit, fara pic de mila. Din mila lui Dumnezeu insa, spre rusinarea celor cu mintea intunecata de diavol, trupul sfantului s-a tamaduit in chip minunat de toate cele patimite.

Dorind a vedea si alte minuni, imparatul nu l-a omorat indata pe Sfantul Haralambie, ci i-a adus inainte fel de fel de bolnavi si de posedati, cerandu-i sa-i vindece. Din mila fata de durerile acelora, sfantul i-a tamaduit indata. Astfel, dintre minunile savarsite de sfant, amintim numai vindecarea unui indracit, care patimea de mai bine de 35 de ani, si invierea unui tanar mort de curand. Intre cei care au participat la minunile savarsite de Sfantul Haralambie si care, mai apoi, s-au convertit la dreapta credinta crestina, s-a numarat si Galina, fata imparatului.

Dupa nenumarate chinuri varsate asupra trupului episcopului, de catre slujitorii imparatului, acesta din urma a poruncit ca sfantul sa fie aruncat in temnita si sa i se taie capul. Traditia crestina marturiseste ca, mai inainte de moarte, Sfantul Haralambie a vazut cerurile deschise si s-a rugat lui Dumnezeu ca locul unde vor ramane cinstitele lui Moaste sa nu sufere niciodata de foame si de boala. De asemenea, se marturiseste ca sfantul si-a dat duhul in mainile Mantuitorului mai inainte de taierea cinstitului sau cap.

Cinstitul cap al Sfantului Haralambie se pastreaza la Manastrirea Sfantul Stefan, aflata pe stancile de la Meteora, Grecia, iar mana cea stanga a sfantului se afla pastrata in Manastirea Mega Spileo, tot in Grecia. In tara noastra, particele din cinstitele sale Moaste se afla in urmatoarele locasuri de rugaciune: Manastirea Miclauseni (Iasi); Manastirea Rasca; Catedrala Episcopala din Galati; Biserica Sfantul Dumitru "Posta" (Bucuresti); Biserica Sfintii Arhangheli "Otelari" (Bucuresti); Biserica Sfantul Stelian "Lucaci" (Bucuresti). Sfantul Haralambie este cinstit ca sfant ocrotitor si de Biserica Sfantul Haralambie "Balaneanu", de Biserica Flamanda si de Biserica Sfantul Haralambie "Belu" (Bucuresti).

Sfantul Haralambie este cinstit mai ales ca tamaduitor de ciuma, pazitor de foamete si izgonitor de duhuri necurate. In tara noastra, ajutorul Sfantului Haralambie a fost simtit mai ales in vremea "ciumei lui Caragea" (1813) si a foametei din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi (1795). Pentru acest lucru, sfantul este slavit si in Acatistul sau, unde gasim scris: "Bucura-te, izbavitorule de ciuma si de foamete!“ Ca izbavitor de ciuma, Sfantul Haralambie apare zugravit in mai multe icoane romanesti, el fiind reprezentat calcand peste un schelet uman cu coasa, chip al ciumei si al mortii.

In mediul rural, Sfantul Haralambie apare si ca un sfant care are putere asupra bolilor ce cuprind animalele. Pentru aceasta, in anumite zone ale tarii, in ziua de 10 februarie, crestinii aduc la biserica hrana animalelor (cereale, malai, graunte si sare); dupa ce sunt binecuvantate de catre preot, satenii le dau, spre mancare, animalelor din gospodarie, pentru a fi ferite de boli si neputinte; ei pastreaza insa o parte din aceasta hrana binecuvantata, drept leac pentru alte eventuale boli ale animalelor.

In cantarea Acatistului, ne rugam Sfantului Sfintit Mucenic Haralambie, zicand: "O, intru tot laudate Sfinte Haralambie, primeste de la noi aceste cantari, ce cu umilinta le aducem inaintea ta, si ne izbaveste pe noi din toate nevoile si necazurile, ca un bun si de oameni iubitor. Caci, desi suntem nevrednici milostivirii tale, pentru pacatele noastre cele multe si grele, pe care le savarsim in tot timpul vietii noastre si in tot ceasul, insa, cunoscand bunatatea ta cea mare, pe care o ai aratat asupra celor ce te cinstesc pe tine si asupra celor ce se pocaiesc cu credinta, intru numele Domnului, nazuim cu fierbinti lacrimi a marturisi inaintea ta ca am gresit. De aceea, ne rugam tie, ca sa fii mijlocitorul nostru catre preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea pacatelor noastre, pentru mantuirea noastra de toate bolile si de toate primejdiile si pentru intarirea noastra in credinta cea adevarata, ca sa nu mai gresim. Asa, stralucite sfinte, rugamu-te pe tine ca sa ne aperi pe noi de toate rautatile, dupa fagaduinta ta, caci toti te cinstim si praznuim numele tau, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!"

Calugarul si pasarea (Nestemate duhovnicesti II)

Un tânăr călugăr obişnuia în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la treburile zilnice, să se roage. Dar de fiecare dată când se aşeza în genunchi la rugăciune o mică pasăre venea la geamul lui şi începea să cânte. Cu cât călugărul se ruga mai intens cu atât mica pasăre cânta mai tare şi mai alert.

Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi când călugărul supărat că niciodată nu putea să se roage în linişte îi spuse lui Dumnezeu:

- Doamne, fă să fie linişte, să-ţi pot trimite rugăciunea mea!

În acel moment pasărea zbură de la geam şi se făcu o linişte deplină. Călugărul fericit se întoarse în camera lui şi căută să se roage. Dar de fiecare dată când începea o rugăciune, gândul îi zbura la treburile zilnice pe care le avea de obicei de îndeplinit şi uita de rugăciune.

Neştiind ce să facă, se duse la stareţ şi-i povesti tot ce s-a întâmplat. Atunci stareţul îl întrebă:

- Înainte, când te rugai, şi pasărea era la geamul tău, reuşeai să-ţi termini rugăciunile?

- Da, reuşeam!

- Acum ce te opreşte să le termini?

- De fiecare dată când încep o rugăciune, îmi vin în gând toate îndatoririle pe care le am şi uit de rugăciunea mea.

- Vezi tu, pasărea venea şi-ţi cânta la geam tocmai ca să-ţi alunge gândurile rele şi să te poţi concentra la rugăciunea ta. Prin cântecul ei îţi făcea rugăciunea mai uşoară pentru că nu aveai timp să te gândeşti şi la altceva decât la cum să-ţi termini rugăciunea fără să te laşi deranjat de cântecul ei. Şi dacă ai fi ascultat cu atenţie, ai fi observat că pasărea cânta cu atât mai intens, cu cât te rugai tu mai intens. Astfel se ruga şi ea cu tine Lui Dumnezeu şi rugăciunea ajungea mai repede în cer, fiind purtată pe aripile ei micuţe.

Comoara din gradina (Nestemate duhovnicesti II)

Un om sărac, care nu avea rude, trăia din mila sătenilor şi din căpătat după ce mai lucra la unul sau la altul prin sat. Toată viaţa lui trăise în sărăcie şi toată ziua cât era de lungă, căuta de mâncare sau ceva de lucru prin vecini, apoi seara când ajungea acasă dădea slavă lui Dumnezeu pentru toate, se ruga, aşa cam vreme de un ceas, apoi se culca.
Într-o zi nemairăbdând foamea, omul nostru săpă prin curtea sa, după niscai rădăcini, când descoperi în grădină un cufăr vechi cu balamale ruginite, dar cu ceva însemne regale pe el. Şi ce să vezi!? Cufărul era plin cu bani de aur. Cu mirare l-a scos din pământ, l-a dus în casă şi începu să plănuiască ce să facă, de acum, cu atâta bănet. Nevoind ca vreun vecin să pretindă că sunt banii lui, el hotărî să plece în lume într-un sat mai bogat, ceva mai departe. Într-ascuns a coborât într-un sat vecin şi şi-a cumpărat o teleguţă şi un cal, apoi lăsă casa lui şi plecă.
Banii din cufăr i-au ajuns să-şi cumpere un conac şi în scurtă vreme începu să fie cunoscut prin vecini ca un fel de ,,boiernaş”. Şi cum deunăzi alerga toată vremea după ceva de mâncare, de acum începu să alerge ca să-şi sporească averea, fiindcă nu voia să se întoarcă la sărăcia de dinainte. Începu să se întâlnească seara cu tot felul de boieri şi ,,madame” cu care se însoţea la jocuri de cărţi. Şi ,,norocul” nu-l părăsea nicio clipă şi câştiga mereu partidele pe care le juca pe bani. Dar tot nu era mulţumit! El voia mai mult, şi mai mult, astfel că puse ochii pe conacul vecinului care era mai mare, mai luxos şi avea grădini de vis. Şi îi propuse bogătaşului de alături să-şi joace amândoi conacele la cărţi. Şi ca în atâtea şi atâtea seri, omul nostru în loc să se pună la rugăciune, se aşeză la masa de joc.
,,Norocul” nu-l părăsi nici de data aceasta şi câştigă la cărţi conacul vecinului. Boierul din vecini a încercat să-l înduplece şi să se răzgândească, să nu-i ia conacul. Dar omul nostru nici nu a vrut să audă, ba chiar l-a repezit pe acela şi i-a spus să se mute repede, fiindcă a doua zi el se va muta în locul lui. Boierul a plecat mâhnit, bombănind şi aruncând vorbe urâte celui care câştigase la cărţi. A doua zi, ,,norocosul” se mută în conacul cel nou şi chemă lăutarii şi o trupă de dansatoare, umplu mesele cu bucate grase şi cu carafe de vin şi să te ţii dănţuială!
Ba chiar găsi undeva un fel de tron pe care se aşeză ca să vadă mai bine dansatoarele şi toţi să se închine lui ca unui rege. Una dintre fete îl atrăgea în mod deosebit şi o chemă la el. Când fata se apropie de tron un candelabru uriaş se desprinse de perete şi o lovi fulgerător. Muzicanţii au oprit muzica, dansatoarele s-au oprit şi au dat buzna să vadă dacă nu cumva fata a murit. Toţi roiau să-i dea ajutor fetei, numai omul nostru, săracul de odinioară, stătea ţintuit în acel tron, nefiind capabil să se ridice, ceilalţi văzându-l cum priveşte în gol.
Şi-şi spuse acesta chiar în clipa aceea: ,,Nu eram eu oare mai fericit când mă încredeam în Dumnezeu şi mâncam rădăcini, dar nu mă lepădam de credinţă şi de buna cuviinţă? Am să mă lepăd de mese bogate, de jocuri, de conace şi huzur şi am să mă întorc în satul din care am plecat…Unde mai pui că şi de rugăciune am uitat complet. Eu trebuia acum să fiu cel lovit în cap nu această biată fată. Cu şiretlicul diavolului am câştigat acest conac, dar cu darul lui Dumnezeu de a-mi deschide acum ochii am să-l înapoiez”.
Şi s-a întors săracul nostru în satul de unde a plecat, fiind de aceasta dată mult înţelepţit şi bucuros că averea lui este credinţa. Căci într-adevăr credinţa este un dar mult mai mare decât toate averile pământeşti.

Pilda Zilei

Un sot isi acuza sotia ca este prea zgarcita, iar sotia ii spunea sotului ca este prea risipitor. Pentru a pune capat neintelegerii, au mers la duhovnicul lor sa-i ceara sfat. Preotul, dupa ce a aflat cauza neintelegerii lor, le-a aratat mana deschisa si le-a spus: 

- Daca mana mea ar fi mereu astfel, mi-ar mai fi ea la fel de buna?

- Nu, parinte! au raspuns cei doi.

Apoi preotul a strans puternic pumnul si le-a spus:

- Dar daca mana mea ar fi mereu astfel, mi-ar fi de ajutor?

- Bineinteles ca nu, parinte.

- E, atunci mai ganditi-va la asta si o sa vedeti care are dreptate!

Tot ce intrece dreapta masura e vatamator. Nici prea mult, nici prea putin!